POVESTE DE CRĂCIUN, LA POVEŞTIRI, CU VIVA!

 

Pe noi, ne-a încântat extrem de mult şedinţa foto pe care am făcut-o cu cei de la Viva. Nu voi comenta mai mult, vă las să vedeţi în linişte fotografiile. Sper să vă introducă în atmosfera de Crăciun şi să vă umple sufletele de bucurie. Întreg interviul îl găsiţi în Viva. 

Ţin să le mulţumesc celor de la Viva pentru articolul minunat pe care l-au scris despre noi. Fotografii extraordinare, comentarii pe măsură. Încă o dată, mulţumesc.

LA MULŢI ANI, ANDRELELOR! :)

668.332 de români poartă numele de “Andrei” sau “Andreea”. Câtă exactitate! Dar… dacă asta spun statisticile…

Una peste alta, cum ar fi imposibil să-i felicit personal pe toţi, le dedic un postuleţ aici, pe blog.

La mulţi ani, dragi Andrei, la mulţi ani, dragi Andree! Sau Andrele? 🙂 Parcă sună mai fain aşa!

Cum petreceţi, măi sărbătoriţilor, astăzi? Chiar sunt curios. Munciţi cu toţii? Nu de alta, dar, până acum, nu m-a chemat la chef nimeni, deşi cunosc mulţi Andrei şi Andree.

UN DESERT DE VIS!

A trecut de prânz şi mă gândesc că mulţi dintre voi aţi sărit peste desert. Nu de alta, dar, probabil, şeful se uita, deja, la ceas să vadă dacă nu cumva aţi depăşit pauza de masă.

Aşa că vă ofer eu o serie minunată de dulciuri. Chiar dacă doar vizual, vă puteţi delecta în voie cu ele, în timp ce mai aveţi alte câteva pagini de net deschise pe calculator. Asta ca să zică şeful că munciţi.

Enjoy!

PS: Produsele sunt 100% naturale şi cei care au fost la botezul Sophiei Maria s-au bucurat din plin de ele!

PUSS IN BOOTS, SUPER FILM! ATENŢIE, ÎNSĂ, UNDE ÎL VEDEŢI!

Am avut ocazia să văd “Puss in Boots” de două ori, la două cinematografe diferite. Filmul este chiar fain! Merită văzut de toată lumea, este pentru toate vârstele!

Prima oară, l-am văzut cu colegii de la Acasă, printre care şi Ioana. Ne-a plăcut maxim!

A doua oară, l-am văzut cu Cristina, la un alt cinema şi am fost foarte dezamăgit!

Evident că filmul era acelaşi, dar condiţiile au fost complet diferite.

La primul cinematograf, ecranul imens şi instalaţia de sunet au făcut atmosfera cu adevărat extraordinară! Chiar aveai impresia că eşti acolo, personaj în film!

La al doilea cinema, dezastru! Deşi respectiva locaţie a fost deschisă de curând, cu mare tam- tam! Seara a început prost, cu o coadă interminabilă la bilete şi la floricele. Asta pentru că respectivii patroni de cinema s-au gândit să facă o singură coadă comună. Poate că eu vroiam să-mi iau doar bilet, nu şi floricele. Dar nu s-a putut.

 Apoi, sunetul a fost foarteeee slab. Am avut impresia ca vad filmul la tv, la un televizor vechi, şi nu într-un cinema cu sistem de fitză. Poate au uitat să ridice volumul!

Nu în ultimul rând, efectele 3D erau prea puţin puse în evidenţă de o pereche de ochelari foarte proastă. Pur şi simplu, nu reuşeai să vezi cum trebuie pentru că îţi picau de pe ochi.

Singurul lucru pozitiv a fost că ochelarii respectivi erau doar ai tăi. Erau sigilaţi şi îţi deveneau proprietate personală. Asta, însă, doar după ce achitai 3 lei, contravaloarea lor. Şi, într-adevăr, doar 3 lei meritau.

Una peste alta, concluzia: mergeţi să vedeţi PUSS IN BOOTS! Super film! Atenţie, însă, ce locaţie alegeţi!

SUSŢIN!

http://www.emmazeicescu.ro/2011/11/24/echipa-de-zece/

Echipa de Zece …

Nov 24th, 2011 by

       De-alungul timpului m-am ales cu mai multe porecle:) Caprioara, Bambi- pentru ca am obieceiul sa nu ma uit pe unde merg si ma  cam impiedic:) Acum stiti:))) Mo, de la Emooo si cea care ma inspira adesea este Zece… de la Zeicescu.

     Sunt Zece si de cateva zile ma bantuie o idee. O pritocesc in fiecare zi in masina, in cele zece  minute de ganduri fara cenzura. Pur si simplu cred ca trebuie sa facem ceva pentru ceilalti. Si pentru ca eu vreau sa incerc, va vreau si pe voi alaturi de mine. Poate ca este de vina si sentimentul sarbatorilor care se inghesuie la usa dar sincer cred ca poate fi un demers concret, pe termen lung, pentru tine si pentru ceilalti.

Daca te gandesti ca as avea nevoie de vreo campanie de imagine, te inseli. Este doar un gand pe care il impartasesc cu voi. Sa trec la detalii…

M-am gandit sa-i spunem simplu : Echipa de Zece.

Ce-ar fi daca am forma cea mai tare echipa ever?

Acum, sincer… fiecare dintre noi, poate face ceva concret, care ar fi cu adevarat important pentru un alt om. Pe scurt, vreau sa construim un sistem in care: Sa dam mai departe!( remember the movie – Pay it forward!)

Pagina de Facebook – avem ( echipadezece) Nu trebuie decat sa dai like si asa eu inteleg ca vrei a faci parte din echipa mea, ca esti determinat si ca intr-o zi, cand va fi nevoie  chiar o sa dai o mana de ajutor.

Am pregatit si un email: echipadezece@yahoo.com.

Pe email putem deja sa incepem sa facem o selectie a primelor situatii care necesita interventia Echipei de Zece.

Poate stiti pe cineva care are nevoie sa-i reparam ceva prin casa, cineva care poate vrea sa vada un film la mall dar nu avut niciodata cum, poate stiti pe cineva care are nevoie de un anume obiect si nu are cum sa-l cumpere. Poate aflam ca vreun suflet stie deja ca nu va avea cozonaci calzi pe masa de Craciun. Ii facem impreuna! Cat poate sa fie de greu?:)))  Putem face orice! Orice problema are o solutie, orice nevoie, un raspuns. Merita sa incercam!

Nu uita, bucuriile mici in viata sunt cele pe care nu trebuie sa le uitam.Vreau sa cred ca putem sa facem noi, cu mainile, mintile si cu sufletul nostru ceva concret pentru o alta persoana. Ce ziceti? Pentru inceput va propun sa testam proiectul pret de zece zile. De pe 15 decembrie pana de Craciun avem timp sa ne cunoastem si sa si facem cate ceva. Pana atunci vreau sa vad cine este curajos si vrea sa intre in echipa mea:)

Echipa de Zece

Dă mai departe!

echipadezece@yahoo.com

CE BĂRBAT ERAI ODATĂ! (OMAGIU UNUI PRIETEN DRAG CARE A ALES SĂ PUNĂ CAPĂT BURLĂCIEI)

Eu am puţini prieteni şi, din ce în ce mai puţini prieteni neînsuraţi. Că, deh, e vârsta!

În cercul foarte restrâns, suntem patru masculi. Ne mai întâlnim o dată la câteva luni, acasă, la unul dintre noi la discuţii şi bârfe. Ca băieţii! Avem acest ritual de aproape doi ani şi încercăm să-l menţinem. Este, însă, din ce în ce mai greu şi, în curând, va deveni imposibil.

Să vă explic de ce:

1. Prietenul nr. 1 este căsătorit şi are un băieţel de doi ani.

2. Eu sunt căsătorit şi am o fetiţă de trei luni.

3. Prietenul nr. 3 are o relaţie stabilă şi este mutat cu iubita.

4. Prietenul nr. 4 are o relaţie stabilă şi, din fericire, nu se mutase cu iubita încă.

Până zilele acestea, când şi prietenul nr. 4 a comis-o! A hotărât să ducă relaţia la un alt nivel şi iubita s-a mutat la el.

Era singurul loc unde ne mai puteam strânge şi noi! SINGURUL!

În trecut, am mai încercat ba la unul, ba la altul, dar fie erau soţiile acasă, fie trebuia să ne rugăm de ele să plece câteva ore, dar, tot acasă, se întorceau. Aşa că, locuinţa prietenului nr. 4 era ultima salvare, ultima oază de masculinitate, în forma ei pură, ultima redută androgină în calea cotropitorilor feminini.

Aşa că, acum, toţi patru suntem amărâţi, cu o lacrimă în colţul ochilor şi cu sufletele grele. Ne plângem de milă! Adio, burlăcie! Adio, libertate! Adio!

Mai jos, veţi vedea ultimele fotografii de libertate! Din seria “Ce bărbat am fost odată! FUSE ŞI SE DUSE! 🙁

SUNT TARE CURIOS CE COMENTARII AU FEMEILE, EVENTUALE SOTII, LA ACEST POST! 🙂

A VENIT ŞI NINSOAREA!!!

Da, aproape paradoxal, dar, la mine în cartier, a nins azi!

Mi- am aruncat ochii pe fereastră, de dimineaţă, şi nu mi-a venit să cred. Până la urmă, însă, am zis “Asta e, că doar e frig de multă vreme, trebuia să vină şi ninsoarea!”.

Odată cu ninsoarea, însă, a venit şi o problemă la mine: trebuie să trag maşina pe dreapta, cel puţin momentan. N-am cauciuri de iarnă, încă, şi nu vreau să risc vreo amendă.

De altfel, de dimineaţă, asta am şi făcut! Ningea destul de tare şi am plecat cu taxiul.

Surpriză, însă! La ieşirea din cartier, ioc ninsoare! Pur şi simplu, nu era fulg de zăpadă! Strada era perfect uscată! Vă daţi seama că a fost mare bucurie pe drumari, care n-au mai fost luaţi prin surprindere! Cel puţin pentru moment!

Tragedie, însă, pentru mine: am cheltuit nişte bani aiurea la dus şi, probabil, şi la întors.

Fenomenul mi s-a părut, însă, fascinant. Practic ningea doar pe vreo câteva sute de metri pătraţi!

Voi ce ziceţi? Aţi trecut prin astfel de fenomene? La voi, a venit, deja, zăpada?

 

CU CĂRUŢUL LA PLIMBARE PRINTRE SCHELE ŞI BETOANE!

După ce băieţii de la Cancan m-au muştruluit că mi-am dus copilul în mall, unde era plin de lume, am decis să-mi duc familia la plimbare pe Calea Victoriei.

Teoretic, era muuult mai bine: aer curat, vitrine colorate, frumos şi pentru copil şi pentru părinţi. Şi puţine maşini că era sâmbătă, la prânz.

Trageţi voi, însă, concluziile: este sau nu Calea Victoriei un loc de plimbare?

Mi-e milă de bieţii oameni care chiar se mişcă doar în căruţuri!

 

SÂC!!! INCONŞTIENT, DAR NU PREA!

01

Chiar am o dimineaţă tare bună! Citeam presa pe net şi, în Cancan, hop articol cu mine! Ne-au prins joi seara, toată familia, în mall. Big deal!

Titlu: “Dan Cruceru, un tătic inconştient! Şi-a scos fetiţa de nici trei luni la mall”. Vă explic şi ce căutam acolo puţin mai jos.

Ce m-a bucurat, însă, a fost reacţia cititorilor. Nu ştiu dacă aţi observat postările cititorilor în tabloide, în general. Cele mai multe comentarii sunt denigratoare la adresa personajelor din ştire. Ba îi înjură, ba că sunt urâţi, ba că maică-sa, ba că taică-su etc. Până la urmă, internetul este un spaţiu  care îţi asigură anonimatul şi poţi refula în voie. N-am nimic împotrivă.

Ei, de această dată, toată lumea ne-a sărit în apărare, mai ales mămici, evident. Asta pentru că toată lumea îşi scoate copiii afară din casă chiar şi până într-un an din diferite motive: fie că nu au cu cine să-i lase, fie că nu au încredere în bone, fie că nu-şi permit, fie că sunt panicoşi şi nu vor să-i scape din privire şi multe altele.

Aşa că, dragi cititori ai Cancanului, ţin să vă mulţumesc din suflet pentru comentariile voastre! De această dată. Bine, îl exclud, totuşi, din această mulţumire pe un postac care a ţinut neapărat să se ia de “mama”!

Să vă explic, însă, ce căutam noi acolo, la mall. Din când în când, cu supravegheatul micuţei ne mai ajută mama Cristinei, adică SOACRA. Femeia, însă, are şi ea familia ei în Galaţi şi nu poate sta tot timpul cu noi. Aşa că, în această săptămână, Cristina a fost paznic unic la bebe. Mai apăream şi eu pe acolo, dar, din enşpe motive, mai răruţ.

Şi ce-mi vine mie ideea, joi seara, când mă întorceam de la muncă? Hai să o scot pe Cristina în oraş, să-şi mai limpezească şi ea creierii. De Sophia, am eu grijă, o pun în port- bebe şi ne descurcăm.

Dar unde să le duc? Păi undeva unde să fie mai aerisit, mai liber, fără prea multă lume, fără spaţii mici şi ultrapopulate de oameni, potenţial virusaţi! Şi da, oameni buni, joi seara, mall-ul este locul perfect pentru asta! Nu sunt mulţi clienţi, sunt spaţii largi, este cald, nu umbli cu copilul în frig,  nu e fum de ţigară. E BINEEEEE!!!

Tocmai de aceea le-am dus acolo! Ne-am plimbat pe galerie şi, la final, am luat ceva de mâncare la pachet. Nici măcar la cozile de la mâncare nu a stat copilul! A stat doar Cristina, iar eu am dus-o pe Sophia, într-un loc mai retras, lângă lifturi!

Una peste alta, nu vreau să mă justific în faţa acestor acuze, pentru că ştiu exact cât de mult îmi iubesc fetiţa, dar, pot fi acuzat de orice, mai puţin de INCONŞTIENŢĂ!

P.S.: Marţi, Cristina are de dezbătut un proiect foarte important în Parlament: un proiect de lege, care îi aparţine, COMBATEREA VIOLENŢEI DOMESTICE! Dacă soacra nu reuşeşte să ajungă la Bucureşti, Sophia va asista, ATENŢIE! ŞOC ŞI GROAZĂ!!!, la prima ei dezbatere din comisie. ASTA DA INCONŞTIENŢĂ!

SĂ SPUI UN ADEVĂR DUREROS SAU SĂ MINŢI?

Teoretic, fiecare individ îşi doreşte ca prietenii să-i spună întotdeauna adevărul. Şi, totuşi, de multe ori, să spui adevărul poate duce la o ruptură definitivă a acestei prietenii.

Să vă dau câteva situaţii ipotetice:

1. Afli, din întâmplare, că soţia celui mai bun prieten al tău l-a înşelat. Acum, ea regretă enorm şi jură că nu se va mai întâmpla. Ce faci? Îi spui prietenului tău, chiar cu riscul de a-l pierde în timp, dacă cei doi hotărăsc să meargă, totuşi, mai departe în căsnicie?

2. Doamne fereşte, afli că un foarte bun prieten al tău este pe moarte, iar el nu ştie. Îi spui, cu riscul de a-l introduce în cea mai cumplită depresie sau îl laşi să trăiască, atât cât mai are, în această neştiinţă cotidiană, realizându-şi treburile de zi cu zi?

3. Afli că cel mai bun prieten al tău a încălcat grav legea. Îl reclami sau nu?

4. După zece ani de căsnicie, cu doi copii, îţi dai seama că nu-ţi mai iubeşti soţia/soţul. Îi spui, cu riscul de a ajunge la un divorţ sau te sacrifici pentru stabilitatea familiei, asta însemnând să renunţi la tine?

5. Ţi-ai înşelat soţul/ soţia şi ai mari remuşcări, nu ai mai face-o vreodată. Îi spui sau nu despre această unică escapadă?

6. Noua iubită a prietenului tău a trecut, în urmă cu ceva vreme, prin patul tău. El nu ştie şi este îndrăgostit nebuneşte de ea? Îi spui cu riscul ca el să te urască pentru totdeauna?

7. Ceva mai soft: ai nişte idei contrare şefului tău, dar ştii sigur că, dacă i le comunici, relaţia voastră se poate distruge? Asta chiar dacă tu ai cele mai bune intenţii? Deci i le comunici sau nu?

ACESTEA au fost câteva situaţii ipotetice, în care eu nu cred că poţi spune adevărul. Poate că nici nu poţi minţi prin omisiune. Eu cred că, în aceste cazuri, situaţia nu este nici albă, nici neagră, ci gri.

Voi ce credeţi? Deja, prin redacţie s-au găsit foarte mulţi oameni care se bat cu pumnul în piept şi declară că, la ei, situaţia este radicală şi ar spune mereu adevărul. Oare să fie chiar aşa?