CE MĂ ENERVEAZĂ: PEDOFILII SUNT OAMENI!?

E puţin spus „mă enervează”. Sunt indignat la culme, iar cazul de la Reşiţa m-a revoltat cumplit. Tu, părinte, să-ţi violezi copilul?!

Dumnezeule, în ce lume trăim?! Sunt tatăl unei fetiţe de aproape şapte luni şi o iubesc nespus. Nici măcar nu concep să o ating cu un deget, să-i dau o palmă, iar lucruri mai grave nici nu pot să mi le imaginez.

Mai mult, auzind ce s-a întâmplat la Reşiţa şi analizând tot felul de cazuri de pedofilie din ultimii ani, stau şi mă întreb dacă există o pedeapsă pe măsura acestor fapte. Orice condamnare mi se pare prea mică.

Să-ţi fie abuzată copila şi apoi condamnatul să „scape” cu doar 10, 15 ani de puşcărie?! E puţin! Ca părinte, mi se pare o pedeapsă mult prea mică! Stau să mă întreb ce i-aş face unui astfel de animal, dacă ar fi vorba despre fetiţa mea? Omeneşte vorbind, cred că mi-ar fi foarte greu să nu încalc şi eu legea ca să-i plătesc pe măsură!

În fine, cum pedeapsa cu moartea la noi nu se mai aplică, aceşti pedofili, aceste animale, pentru că oameni cu siguranţă nu sunt, ar trebui castraţi chimic. Măcar atât! Să fim siguri că a doua oară nu vor mai putea să-şi dea frâu liber plăcerilor bolnave.

În unele ţări europene, această pedeapsă există şi este aplicată fără mustrări de conştiinţă. Nici nu înţeleg de ce ar trebui să existe remuşcări în aplicarea ei. În plus, vecinii noştri din Moldova au votat şi ei o lege asemănătoare. Înţeleg că există un proiect de lege şi la noi, dar mai are mult până va fi aplicat. Îl susţin din tot sufletul şi sper să fie adoptat urgent.

Discutăm subiectul şi la Poveştiri Adevărate, astăzi, de la 16.30.

Până atunci, vă întreb pe voi ce pedeapsă ar fi suficientă pentru pedofili? Ce i-aţi face, Doamne fereşte, celui care v-ar abuza copilul?

O MÂNCARE BUNĂ SE GUSTĂ CU TOT CORPUL! :)

Să-ţi înfigi degetele în aluat, să-ţi sufleci mânecile până la coate şi să-ţi bagi mâinile tot până acolo în farfurie, să îţi dai cu zeamă pe obraji, să bagi în gură o ditamai bucata de friptură, să-ţi curgă sosul pe la colţul gurii şi să te repezi hulpav într-o altă bucată….

De câte ori aţi mâncat aşa, ca nişte adevăraţi gurmanzi? Probabil foarte rar şi, la fel de probabil, puţini dintre voi trăiţi ca să mâncaţi. Nici eu nu pot să mă laud cu un astfel de „ritual” pantagruelic, dar am avut câteva tentative la viaţa mea.

Sophia Maria, însă…. e TATA’ LOR! Priviţi-o!

 

La cât de mult şi expresiv se strâmbă, eu îi mai spun şi „Chucky”!

 

AZI E ZIUA MEA! UN IDEAL…

De dimineaţă, Cristina mi-a adus cafeaua la pat şi mi-a spus că mă iubeşte.

Iată cuvintele ei exacte: „Astăzi, de Ziua Bărbatului, tu eşti răsfăţatul. Iţi voi face toate poftele. Uite, iau un pix şi o foaie şi notez! Până atunci, vreau să-ţi spun exact ce simt: te iubesc enorm, te iubesc enorm pentru că eşti partenerul perfect, mă ajuţi în bucătărie, mă ajuţi cu Sophia, eşti alături de mine tot timpul, eşti bărbatul ideal pentru mine şi sunt norocoasă că te-am găsit şi că tu ai ales să stai lângă mine!”

JAP! JAP! JAP! ZDRANG! BUF! PAM!

Doar nu credeaţi că era realitate! Doar visam eu frumos! Prea frumos!

Realitatea a fost cam aşa: m-am trezit, mi-am făcut singur cafeaua, nimeni nu şi-a adus aminte de Ziua Bărbatului. Am menţionat-o eu. Replica Cristinei: „Păi, de Ziua Bărbatului, trebuie să munceşti chiar mai mult! C-aşa vreau eu!”.

Şi, cum eu sunt un partener ideal, m-am conformat:

PS: În ciuda acţiunii de prigonire masivă la care suntem supuşi noi, bărbaţii, măcar astăzi, ne putem felicita între noi! Altfel nimeni nu ne va acorda atenţia meritată! LA MULŢI ANI, SEMENII MEI! STRÂNGEŢI RÂNDURILE! ÎMPREUNĂ VOM PUTEA IZBÂNDI ÎN RĂZBOIUL SEXELOR! Deşi cred că avem şanse minime! 🙂 🙂 🙂

LA MULŢI ANI FETELOR MELE! LA MULŢI ANI TUTUROR FEMEILOR!

Ele sunt minunile mele. Le iubesc şi mă iubesc deopotrivă. Necondiţionat. Pentru că iubirea adevărată asta înseamnă. Ne mărturisim dragostea mereu, fără a aştepta răspunsuri de la celălalt. E suficient să i-o spui. Ştii că şi partenerul te iubeşte la fel.

Sophia Maria mă ascultă amuzată cum îi spun de o mie de ori pe zi „Te iubesc!”. Nu pricepe încă. Stă cuminte să o pup pe obraz, însă. Ba chiar râde. Simte că sunt cuvinte şi gesturi calde, venite din suflet. În plus, atunci când o pup mai puţin decât de obicei, îşi întinde gâtuţul să o pup în continuare. Are locul ei preferat, acolo, unde vrea să simtă căldura lui tăticu’. Iar, pentru acest lucru, trebuie să-i mai spun o dată „Te iubesc!”. Şi… „La mulţi ani, Sophia Maria!”.

De dimineaţă, Cristina a primit un buchet mare de trandafiri. L-a primit cu braţele deschise, uşor obişnuită cu astfel de cadouri. Are casa plină de flori de la mine. Acum erau, însă, nişte trandafiri roşii, ca pentru o iubită nouă pe care încerci să o impresionezi. Se dă serioasă: „Auzi, deodată ţi-ai adus şi tu aminte de mine! De femeie! Aşa faceţi toţi bărbaţii! De 8 martie, hop, vă aduceţi aminte că existăm şi noi!”. Îi zâmbesc, ştiu că este o feministă convinsă! Chiar luptă pentru drepturile „damelor”! Vociferez în glumă: „Auzi? N-ai primit flori de Vallentine’s Day, n-ai primit flori de Dragobete, ba chiar şi de 1 Martie? Hm, cum să ţi se pară că am uitat de tine?!”. Ea nu mai comentează. Îmi ia florile din braţe, îmi zâmbeşte şi mă sărută drept recompensă. Un sărut fugitiv, adolescentin, aproape furat. „Hai, gata că ţi se urcă la cap, mă duc să o hrănesc pe Sophia!”, îmi spune ea.

Îmi este suficient, însă, pentru a spune tuturor că am o familie fericită. Pentru aceste clipe minunate, te iubesc, Cristina! Şi „la mulţi ani!”.

Cea în rochie albastră este mama mea! Ei îi datorez totul! De la momentul primului „bastonaş” făcut pe caietul de dictando, până la telefoanele pe care mi le dă atunci când trebuie să-mi amintesc anumite lucruri. Totul! Este o fiinţă firavă, slăbuţă şi nu foarte înaltă. Cu toate acestea, toată viaţa ei mi-a dedicat-o mie, a luptat şi a muncit pentru mine. Are mâinile crăpate de atâta muncă. Urme adânci, care nu se şterg cu nimic. Când le vede, ea zâmbeşte, însă. „Dacă am putut, cum să nu te ajut?! Doar eşti copilul meu!”, spune ea mereu. Gânduri banele, absolut normale, consideră ea. Extraordinare, spun eu, privind relaţiile pe care le au alţi copii cu părinţii lor.

Pentru toate sacrificiile ei, pentru toată bunătatea ei necondiţionată, îi spun „Te iubesc, mama!” şi „La mulţi ani!”.

De relativ puţin timp, a apărut în viaţa mea încă o femeie. Este vorba despre mama Cristinei, soacra mea. La început, am privit relaţia noastră cu suspiciune. Deh, e vorba de soacră! Acum, însă, îmi dau seama că este o femeie tare bună, care ne ajută din suflet şi fără pretenţii, atunci când avem nevoie să stea cineva cu Sophia Maria. Vine tocmai de la Galaţi, ore întregi pe drum, dar nu se supără niciodată.

Pentru toate aceste lucruri, îi spun şi ei „La mulţi ani!”.

Iar vouă, doamnelor şi domnişoarelor, vă urez tot binele din lume! Să fiţi fericite, sănătoase, iubite! LA MULŢI ANI!

 

 

DIN SERIA POZNE BY SOPHIA MARIA CRUCERU…

Aseară, cu soaţa, pe la cumpărături.

Îi sună telefonul, era maică-sa. Adică soacra mea. Mi-o dă mie la telefon. Măi, să fie! Ce o avea să-mi comunice soacra? Că, de obicei, vorbeşte cu Cristina.

S- a stricat televizorul! Nu ştiu ce să-i fac, sunt doar purici pe ecran! Păi, de ce? Păi, a luat Sophia telecomanda şi s-a tot jucat cu ea! A băgat-o în gură, a butonat şi… n-a mai mers televizorul!”

În mijlocul magazinului, mă apuc să râd pe rupte! Se uita lumea la mine ca la urs. În fine, trec peste comicul de moment şi încerc să-i rezolv problema femeii. Să n-o las în întunericul… necunoaşterii.

Şi mă apuc să-i explic pe ce butoane să apese, ce meniu şi ce setări să aleagă. Evident, femeia, soacra, în acest caz, face parte din specia „homo atechnicus”. Adică n-are nicio treabă cu tehnologia, cu aparatura electronică, cu laptop-urile, tv-urile şi alte alea.

Rezist eroic timp de 10 minute, perioadă în care cea de la capătul firului, soacra, nu reuşea să priceapă ce şi cum. După 10 minute, clachez, însă şi zic: „Închide-l şi cu asta basta! Uitaţi-vă şi voi pe pereţi o oră, până ajungem noi acasă! Să vă fie învăţătură de minte să nu-i mai lăsaţi copilului telecomenzile!

Acestea fiind zise, tragem două învăţăminte în urma acestei păţanii: soacra nu trebuie să mai lase telecomanda, vreodată, la îndemâna Sophiei, iar eu trebuie să iau lecţii de implementare a know- how-ului tehnic către „afoni”.

UITE UNDE A DISPĂRUT ZĂPADA! LA MINE ACASĂ!

M-am bucurat tare mult că, încet, încet, drumarii au curăţat străzile capitalei de zăpadă. Până într-o zi, când m-am prins unde o depozitează: la o sută de metri de cartierul în care stau.

Priviţi şi minunaţi-vă de munţii apăruţi în doar câteva zile!

Eu i-aş întreba, însă, pe domnii de la Primărie, unde se va duce toată apa atunci când zăpada se va topi. Înţeleg că este teren viran, dar imediat lângă e şi cartierul nostru. Şi, ultima oară când am verificat, nu-mi cumpărasem barcă. Sau poate puteţi să-mi împrumutaţi voi o barcă pneumatică, vă rog, doar atât!

LA MULŢI ANI, DOAMNELOR ŞI DOMNIŞOARELOR!

Cam atâtea flori am cumpărat de dimineaţă. Vi le dedic virtual vouă, celor care-mi citiţi blogul şi le voi oferi, una câte una, colegelor.

Nu mă laud, dar, întotdeauna, am considerat că, măcar de 1 Martie şi de 8 Martie, trebuie să încerci să-ţi preţuieşti cunoştinţele de sex feminin. Nu spun că nu se întâmplă asta şi în restul anului, dar măcar acum trebuie să le oferi o floare. Şi, pe de altă parte, am multe colege!

Încă o dată, vreau să precizez că voi, doamnele, meritaţi toate aceste flori cu prisosinţă. Meritaţi poate şi mai multe.

În această dimineaţă, m-a deranjat, însă, mârlănia florarilor. Au umflat preţurile peste noapte, au băgat de la ei adaosuri fără număr, fără număr. Nu pot să spun că nu-mi permit să cumpăr flori, dar chiar m-a enervat nesimţirea vânzătorilor. Parcă, în acest an, au exagerat mai mult ca niciodată. Ca să cumperi un buchet decent de ghiocei, da, ghiocei, nu mai vorbesc de trandafiri sau alte flori… fiţoase, doar ghiocei, trebuie să scoţi din buzunar chiar şi 10 lei. Mi se pare, sincer, enorm! Şi preţurile cresc cu fiecare categorie de floare mai frumoasă!

În fine, stau şi mă întreb dacă, prin alte ţări, se întâmplă la fel. Poate mă înşel eu, dar, pe-afară, vânzătorul caută să-şi dea toată marfa, nu să rămână cu ea pe tarabă. În plus, dacă iei un braţ de flori, îţi mai face şi un discount, îţi mai dă o floare cadou, ceva. La noi, nu, frate! La noi ţin la preţ şi dau să te înjure când încerci să le ceri reducere!

În fine, la cât e de frig afară, previziunea mea este că, pe la 8-9 seara, vor trebui să-şi arunce flori că vor fi bocnă.

În fine, până la urmă este o sărbătoare frumoasă, teoretic, a venit primăvara şi caut să nu mă amărăsc aiurea.

Aşa că vă urez încă o dată, dragi doamne şi domnişoare, „La mulţi ani!”, „O primăvară minunată!” şi „La cât mai multe mărţişoare!”.

PS: Vedeţi că, în unele zone din ţară, şi bărbaţii primesc mărţişoare! Aşa că nu… ezitaţi! Că doar şi noi vrem să fim… răsfăţaţi!