Ele sunt minunile mele. Le iubesc şi mă iubesc deopotrivă. Necondiţionat. Pentru că iubirea adevărată asta înseamnă. Ne mărturisim dragostea mereu, fără a aştepta răspunsuri de la celălalt. E suficient să i-o spui. Ştii că şi partenerul te iubeşte la fel.

Sophia Maria mă ascultă amuzată cum îi spun de o mie de ori pe zi „Te iubesc!”. Nu pricepe încă. Stă cuminte să o pup pe obraz, însă. Ba chiar râde. Simte că sunt cuvinte şi gesturi calde, venite din suflet. În plus, atunci când o pup mai puţin decât de obicei, îşi întinde gâtuţul să o pup în continuare. Are locul ei preferat, acolo, unde vrea să simtă căldura lui tăticu’. Iar, pentru acest lucru, trebuie să-i mai spun o dată „Te iubesc!”. Şi… „La mulţi ani, Sophia Maria!”.

De dimineaţă, Cristina a primit un buchet mare de trandafiri. L-a primit cu braţele deschise, uşor obişnuită cu astfel de cadouri. Are casa plină de flori de la mine. Acum erau, însă, nişte trandafiri roşii, ca pentru o iubită nouă pe care încerci să o impresionezi. Se dă serioasă: „Auzi, deodată ţi-ai adus şi tu aminte de mine! De femeie! Aşa faceţi toţi bărbaţii! De 8 martie, hop, vă aduceţi aminte că existăm şi noi!”. Îi zâmbesc, ştiu că este o feministă convinsă! Chiar luptă pentru drepturile „damelor”! Vociferez în glumă: „Auzi? N-ai primit flori de Vallentine’s Day, n-ai primit flori de Dragobete, ba chiar şi de 1 Martie? Hm, cum să ţi se pară că am uitat de tine?!”. Ea nu mai comentează. Îmi ia florile din braţe, îmi zâmbeşte şi mă sărută drept recompensă. Un sărut fugitiv, adolescentin, aproape furat. „Hai, gata că ţi se urcă la cap, mă duc să o hrănesc pe Sophia!”, îmi spune ea.

Îmi este suficient, însă, pentru a spune tuturor că am o familie fericită. Pentru aceste clipe minunate, te iubesc, Cristina! Şi „la mulţi ani!”.

Cea în rochie albastră este mama mea! Ei îi datorez totul! De la momentul primului „bastonaş” făcut pe caietul de dictando, până la telefoanele pe care mi le dă atunci când trebuie să-mi amintesc anumite lucruri. Totul! Este o fiinţă firavă, slăbuţă şi nu foarte înaltă. Cu toate acestea, toată viaţa ei mi-a dedicat-o mie, a luptat şi a muncit pentru mine. Are mâinile crăpate de atâta muncă. Urme adânci, care nu se şterg cu nimic. Când le vede, ea zâmbeşte, însă. „Dacă am putut, cum să nu te ajut?! Doar eşti copilul meu!”, spune ea mereu. Gânduri banele, absolut normale, consideră ea. Extraordinare, spun eu, privind relaţiile pe care le au alţi copii cu părinţii lor.

Pentru toate sacrificiile ei, pentru toată bunătatea ei necondiţionată, îi spun „Te iubesc, mama!” şi „La mulţi ani!”.

De relativ puţin timp, a apărut în viaţa mea încă o femeie. Este vorba despre mama Cristinei, soacra mea. La început, am privit relaţia noastră cu suspiciune. Deh, e vorba de soacră! Acum, însă, îmi dau seama că este o femeie tare bună, care ne ajută din suflet şi fără pretenţii, atunci când avem nevoie să stea cineva cu Sophia Maria. Vine tocmai de la Galaţi, ore întregi pe drum, dar nu se supără niciodată.

Pentru toate aceste lucruri, îi spun şi ei „La mulţi ani!”.

Iar vouă, doamnelor şi domnişoarelor, vă urez tot binele din lume! Să fiţi fericite, sănătoase, iubite! LA MULŢI ANI!