NU MAI POT! ÎN PAT CU ZUGRAVUL 2

Astăzi nu mai am nicio odă, nu mai am nici măcar energie să mai ţip sau să-i înjur. Despre zugravi vorbesc!

Pur şi simplu m-au epuizat total, atât fizic, cât şi psihic. Aproape au terminat, aproape. E un aproape de trei zile. În fiecare zi termină şi, de fapt, în urma lor mai găsesc alte probleme. Aşa că vin şi următoarea zi.

M-au pus să cumpăr tot felul de tâmpenii, pe care, într-un final, şi-au dat seama că nu le vor folosi. Mi-au stricat nişte plăci de ipsos, aşa că au pus altele, în altă zi.

Apogeul, însă, ţine tot de parchet. Problema de la care am şi început curăţenia. Au pus unul bun, spun ei, care SIGUR nu se va mai umfla. Problema este au făcut o improvizaţie la nivelul mobilei de bucătărie ca să nu o desfacă.

Astăzi, însă, şi-au dat seama că nu pot termina parchetul fără să desfacă bucată cu bucată această mobilă. Evident, nu o vor face ei, ci fabricanţii mobilei. Ăştia, însă, ca toţi meseriaşii, de altfel, se dau loviţi. „Nu ştim, vedem, săptămâna viitoare poate” etc.

Tot felul de mizerii, de scuze nesimţite.

Concluzia este una singură: poate voi termina cu tot haosul din casă în câteva săptămâni, cine ştie, poate chiar… O LUNĂ.

În faţa acestei constatări crunte, nu mai pot să am nicio reacţie. Cum vă spuneam, nici măcar nu mai am energia să-i înjur. Vreau doar să dorm, să zac în pat zile întregi. Dar n-am cum! Că e praf!

Şi când mă gândesc că totul a plecat de la câteva plăci de parchet umflate care, potrivit meşterilor, s-ar fi putut schimba în cel mult… DOUĂ ZILE!

ÎN PAT CU… ZUGRAVUL!- PARTEA I

ODĂ ZUGRAVULUI ZELOS- by Dan Cruceru

Oare cine bate-n poartă, pe nepusă masă?

E zugravul, nene, vrea să-l laşi în casă!

A venit devreme şi lui nu îi pasă

Că ţie ţi-e somn şi soaţa-i nervoasă! 

Este pus pe treabă, zici că-i un taifun,

Dar curând el spune: „Stop”. Pentru mic dejun!

Vine apoi cafeaua. Tu i-o faci amară,

Fără pic de zahar, cheful să nu-i sară!

După lungi minute, dă să se apuce,

Dar surpriză, nene, spatele-l aduce!

„Au, mă doare rău, eu vreau să muncesc,

Dar sunt îngrozit, simt că-nebunesc!” 

Şi urmează, ghici: încă-o scurtă pauză

Ca să-i treacă tot, junghiul, cel în cauză.

Şi se face 12. Mă priveşte dârz:

„Stop, vreau să iau un prânz.”

Şi, uite aşa, timpul se tot duce

Şi, la patru-i gata, drumul tre’ să apuce

Că-l aşteaptă acasă, doi- trei copilaşi,

Minunaţi, frumoşi, scumpi şi drăgălaşi.

Dar el uită, zilnic, cât de praf e casa

Şi că-ţi vine-ntruna să-l trimiţi în…. (rimă care rimează cu un membru al familiei.) 

Cam aşa decurg zilele la domiciliul Pocora- Cruceru de ceva vreme. Zugravii se fac că muncesc, iar eu mă fac că le aduc… ode. Nu ştiu cât de inspirate sunt rimele, dar, cu siguranţă, ar fi fost mai inspirate dacă n-ar mai fi citit şi minorii acest blog. Că la câte am să le zic…

HAI CĂ M-A LOVIT CAMPANIA!

Azi, duminică, ora 10. De abia făcusem ochi, că, deh, duminica doarme omul mai mult.

Până acum, pentru mine, nici n-a fost campanie electorală. Nu m-a interesat prea mult subiectul, n-am stat să citesc pliante, nu mi-a dat nimeni vreun pix cu însemne politice, a fost linişte!

Dar azi, azi, a fost maxim!

Îmi sună telefonul. Un număr fix. Răspund.

Şi PAM! Mă loveşte în moalele capului vocea unui candidat foarte cunoscut la Primăria capitalei. Nu-i dăm numele că nu despre el vreau să vă vorbesc, ci despre mesaj.

„Salutare, sunt ăla cu… şi îţi reamintesc să mă votezi! Şi pe mine şi pe ăla! Hai, te-am salutat, ne mai auzim!”. Totul a durat mai puţin de 30 de secunde!

În tot acest timp, conversaţia părea că era atât de reală, încât chiar am crezut că omul vorbeşte cu mine, în acel moment. În timpul apelului, pe fundal se auzea gălăgie, ca şi cum candidatul ar fi în sediul de campanie şi lucra, mai trecea câte o secretară, care îi cerea să semneze ceva, dar el spunea să-l lase acum pentru că vorbeşte cu cineva important!

M-am simţit bine, nu zic nu! Marele candidat vorbea direct cu mine, cu alegătorul! Dau să spun ceva, însă, omul îşi ia repede „la revedere”, fără să stea concret de vorbă cu mine! Şi, apoi, m-am prins!

Toată treaba era înregistrată, lucrată magistral. M-am documentat şi pe net puţin. Sunt firme care oferă astfel de servicii în timpul campaniei electorale. Tu îţi înregistrezi un mesaj şi ei ţi-l trimit de pe un server la câteva zeci de mii de apelanţi o dată! Că doar nu are niciun candidat timp să vorbească cu tot electoratul. Este şi fizic imposibil!

Mi s-a părut tare ideea, interesantă. Şi, totuşi, aş vrea să vă întreb ceva, domnule candidat: cum aţi făcut rost de numărul meu de mobil? Că pe mobil m-aţi sunat! Cine vi l-a dat? Cine mi-a încălcat dreptul la confidenţialitate şi v-a furnizat numărul meu de telefon? Este legal ce aţi făcut? Întreb şi eu.

Voi aţi primit un astfel de mesaj? Sau aţi interacţionat până acum cu candidaţii de anul ăsta? V-au abordat în vreun fel? V-au făcut promisiuni? V-au dat cadouri, telefoane, găleţi, cizme, pixuri, baloane, mici „şpăguţe”? Ce idei năstruşnice de-ale candidaţilor v-au lovit campania asta?

LA MULŢI ANI, COPILUŢILOR!

Hai că-s atât de ameţit, încât am şi uitat să vă urez „La mulţi ani!”. Până la urmă, fiecare este copilul cuiva, indiferent de vârstă, aşa că fiecare merită să-i adreseze cineva o urare, aşa că vă spun  tuturor „LA MULŢI ANI!”.

Pe mine, m-a sunat mama, de dimineaţă, să-mi spună „La mulţi ani!”. Bineînţeles a avut mai multe urări pentru Sophia, că ea e cea mai copilăroasă. Evident, şi eu am pupăcit-o pe pitică de dimineaţă. I-am spus că o iubesc, ne-am drăgălit. Momentan, nu pricepe ea prea multe, dar important este să-i zâmbeşti şi să-i arăţi afecţiune. De la anul, clar va trebui să pregătesc şi un discurs şi cadouri. Atunci va înţelege tot.

Voi cum aţi petrecut 1 iunie? Le-aţi pregătit cadouri piticoţilor voştri? Sau, Miriam, că tu eşti cea mai mică dintre cititorii acestui blog, tu ai primit cadouri?

VIAŢA MEA E UN HAOS!

Probabil că exagerez, dar chiar aşa m-am simţit zilele acestea. De aceea, nici n-am mai scris pe blog. Pur şi simplu, nu am mai avut timp să respir.

Acum, m-am liniştit, aşa că m-am pus pe istorisit păţaniile mele pe îndelete. Să începem:

Vă povesteam, aici, că mi-am lovit maşina, care nici măcar nu e a mea. De fapt, a intrat unul în mine, în timp ce eu stăteam liniştit la semafor. Au urmat câteva zile de hârţogăraie, de umblat pe la constatări şi pe la service. Până la urmă, am băgat maşina în service la reparat.

În tot acest timp, am avut nişte dureri cumplite de dinţi. Am avut, evident, multe drumuri de făcut şi la dentist.

În paralel, trebuia să merg la serviciu. Dincolo de prezentare, am realizat şi câteva materiale care, evident, au necesitat timp, nu doar pentru filmare, ci şi pentru scriere, editare, montaj.

 Revenind, însă, la maşină, cât a fost cea lovită în service, am mai împrumutat una, de data asta, una de provenienţă românească.

Ghici ce? Am lovit-o şi pe asta! De data asta, din vina mea. Un tip în faţa mea a frânat ca să evite o groapă, am frânat şi eu, dar pe jos era pietriş, aşa că m-am dus târâş şi nu m-am oprit decât în portbagajul omului. PAM, PAM! Evident, de data asta, eu am fost cel înjurat. Mi-am cerut scuze, am dat asigurarea, ne-am înţeles până la urmă. Noroc că pagubele au fost minore, doar nişte zgârieturi.

Cireaşa de pe tort este, însă, partea legată de renovările din casă. După niciun an, parchetul din sufragerie s-a umflat. Aşa că i-am chemat pe meşterii care l-au montat, au recunoscut că l-au pus greşit, aşa că s-au apucat de remontat. Cică urma să dureze doar două zile. Surpriză, însă: parchetul, odată scos, n-a mai putut fi reinstalat. Aşa că am mers la cumpărături, după parchet de rezervă. Altă surpriză: nu mai exista pe stoc. Soluţia: am cumpărat un alt parchet pentru toată suprafaţa, asta, însă, după câteva zile de căutări, că nu e lucru uşor să găseşti ceva să-ţi placă.

Pe de altă parte, meşterii au descoperit şi o serie întreagă de crăpături în pereţi, aşa că s-au apucat şi de zugrăveală.

La un calcul scurt, durata lucrării creşte de la două zile la… două săptămâni.

În tot acest timp, noi stăm printre găleţi cu var, praf şi folii de protecţie. Pe Sophia chiar am mutat-o în vecini ca să nu suporte mizeria din casă.

Trăgând linie, viaţa mea chiar a fost un haos zilele acestea! Mi-a venit de multe ori să-mi smulg părul din cap de nervi!

Astăzi, însă, mi-e un pic mai bine. Parcă şi pot zâmbi puţin. Parchetarii lucrează, zugravii lucrează, am terminat cumpărăturile pentru renovare şi mi-am luat din service prima maşină buşită. Parcă viaţa e frumoasă, totuşi! 🙂

Voi aţi trecut prin astfel de perioade? Perioade în care, pur şi simplu, simţeaţi că nu mai aveţi niciun strop de energie în corp, că problemele vă covârşesc? Un sfat, dacă îmi permiteţi, că-s om păţit: aveţi răbdare, mai devreme sau mai târziu, se rezolvă toate.