SINGUR ÎN CLUB! MI-AM FĂCUT DE CAP! :)

Recunosc, aseară, mi-am făcut de cap! Am fost în club, fără tortiţă! Cam tare, nu? 🙂

A fost vorba despre un eveniment. Am fost invitat şi eu, alături de alte sute de persoane publice de pe la noi.

Cu ocazia asta, am revăzut persoane dragi, printre care chiar şi un domn foarte sobru, cu pălărie. 🙂

PS 1: Probabil că aţi recunoscut brandul care a organizat petrecerea. Chiar şi aşa, trebuie să vă spun că am mers cu maşina la eveniment, aşa că nu am consumat nicio… licoare… locală. Apa a fost stăpână, iar pe la 12.30 am şi dispărut spre casă pentru că clubul devenise mult prea plin ca să mai poţi îndura înghesuiala, tu fiind în toate facultăţile mentale şi fizice. 🙂

PS 2: Poate paradoxal pentru unii, “Iubire” nu a protestat deloc că m-am dus singur la party, mai mult m-a ajutat la alegerea ţinutei! Depinde şi cum o creşti, nu? 🙂 🙂 🙂

CE-I PLACE STRĂINULUI CÂND VINE LA NOI?

V-aş putea da o mie de şanse, dar tot nu cred că aţi ghici alegerea turistului străin.

Pe mine unul m-a surprins. E vorba despre un lucru aparent banal pentru noi, foarte important, însă, pentru ei.

Concret, m-au vizitat doi prieteni, soţ şi soţie. Sunt italieni şi, la invitaţia mea, au acceptat să vadă pentru prima oară România.

I-am dus pe la Bran- Râşnov- Braşov (voi scrie despre călătorie în curând).

Le-au plăcut peisajele, le-au plăcut românii, dar cel mai mult le-a plăcut MÂNCAREA. Şi mai ales LEGUMELE!

De exemplu, de pe un astfel de platou, au devorat pe nerăsuflate roşiile, castraveţii şi chiar şi ceapa. Le-au plăcut enorm pentru că aveau gusturi total diferite de ale lor. Da, legumele noastre încă mai au gustul lor natural, pe când, în străinătate, toate legumele au acelaşi gust, din cauza chimicalelor.

În plus, zacusca i-a dat pe spate, au mâncat borcane întregi şi, la fiecare masă, cereau zacuscă.

Tot aşa, brânzeturile li s-au părut foarte bune.

În schimb, au strâmbat din nas la şuncă şi la orice carne cu multă grăsime. Cei mai mulţi străini au grijă de aspectul lor fizic şi merg multe ore pe săptămână la sală. Aşa că o halcă de carne cu grăsime le-ar anula tot efortul făcut pentru menţinerea siluetei.

Concluzia mea: nu încercaţi să vă impresionaţi prietenii străini cu lucruri sofisticate. Daţi-le legume că i-aţi dat imediat pe spate!

CELUI MAI MARE DUŞMAN CE I-AI FACE?

Te-ai răzbunat vreodată? Ai vrut vreodată să-ţi faci duşmanii să sufere? Să le plăteşti măcar cu aceeaşi monedă?

Eu recunosc că sunt cam… fraier din punctul ăsta de vedere. Nu reuşesc să ţin ranchiună şi iert cam repede. Acord nenumărate şanse celor care mă dezamăgesc şi, chiar dacă sufăr câteodată destul de tare, trec repede peste supărare.

Sunt optimist din fire şi văd mereu partea plină a paharului. Poate e mai bine aşa.

În perioada Inchiziţiei, însă, judecătorii nu prea arătau clemenţă. Din contră, îi pedepseau, de multe ori, mortal pe cei bănuiţi de vrăjitorie.

Iată câteva exemple. Atenţie! Sunt imagini foarte dure, care sper că nu vor mai deveni actuale niciodată.

PS: Fotografiile sunt realizate de mine, dar “modelele” aparţin unei expoziţii pe care am vizitat-o la castelul Bran.

AM COPT VINETE ROMÂNEŞTI CU TEHNICĂ JAPONEZĂ! :)

Da, am făcut-o şi pe asta! După modelul “Românul îşi face iarna car şi vara sanie”, m-am gândit să fiu gospodar responsabil.

Aşa că, de curând, m-am dus la piaţă şi mi-am cumpărat 10 kg de vinete şi vreo 5 de ardei.

Apoi, în grădină, m-am apucat să-i coc.

Grătare cu carne am mai făcut, dar de copt vinete şi ardei nu prea. Aşa că m-am confruntat cu tot felul de probleme. Cea mai importantă: jarul trebuie să fie mult mai puternic la vinete decât la carne, practic legumele astea trebuie să fiarbă în interior şi abia apoi să se coacă.

Aşa că a trebuit să apelez la…improvizaţii. Ghici ce? Evantaiul lu’ “Iubire” a fost extrem de util, ba chiar salvator.

Acum, vinetele şi ardeii mei stau frumuşel la congelator şi aşteaptă iarna ca să fie degustaţi pe îndelete. Nu de alta, dar sunt mare fan vinete cu maioneză şi ardei copţi în oţet!

Voi v-aţi pregătit cămara pentru iarnă? Aţi prestat la grătare? 🙂

PÂNĂ NU DĂ O ŢEAPĂ, HOTELIERUL NU SE SIMTE BINE!

Nu-i aşa că arată bine? Chiar superb, am spus eu, când m-am hotărât să fac rezervare pentru două nopţi acolo! Am dat de ei, evident, căutând o pensiune frumoasă pe internet.

Cu poze similare era prezentată pensiunea Cristal- restaurant Coliba Vânătorului, în Bran.

Dacă priveşti doar din acest unghi, într-adevăr este o pensiune superbă.

Dacă mai lărgeşti puţin imaginea, iată ce găseşti:

De fapt, pensiunea, clădirea în care sunt camerele, este în spatele acestui şantier. Practic, nu mai există nicio privelişte. Pe fereastra din cameră, vezi doar şantierul.

Dincolo de asta, vă mai trec câteva probleme de care m-am lovit eu week-end-ul acesta cu pensiunea Cristal, încă o dată îi spun numele.

Am ajuns acolo vineri noaptea. Aproape să nu găsesc pensiunea pentru că era beznă totală. Patronul nu dăduse drumul la luminile de pe alee. Ca să facă economie, evident. Ce conta că-i veneau turişti?!

Până la urmă, am nimerit cu greu recepţia. Stupoare: eram singurii cazaţi în această pensiune! SINGURII!

Cerusem să ne pregătească un platou tradiţional. Am fost prevăzător şi l-am cerut încă de când am făcut rezervarea. Mâncarea a fost foarte proastă, am avut inclusiv mezeluri- nu ştiu ce e tradiţional în asta, iar pâinea era veche de câteva zile. De băut- doar apă, pentru că altceva nu aveau acolo. Cum să facă aprovizionarea doar pentru doi- trei turişti!

În camere- frig. Foarte frig. Am nimerit două nopţi cu temperaturi de cel mult 10 grade. N-am avut căldură. De ce? Explicaţia recepţionerei- Păi nu putem da drumul la centrală să facem căldură în toate camerele, când sunt ocupate doar două! Aşa că am dormit cu trenningul pe mine!

Nu am plecat de acolo, la un alt hotel, pentru că era o oră foarte târzie şi nu mai găseam mâncare nicăieri. Aşa că ne-am mulţumit cu platoul “tradiţional” şi cazarea proastă!

Sâmbătă dimineaţa ora 7: zgomote infernale de afară! Câţiva muncitori tăiau de zor cu drujba scânduri pentru podeaua colosului de clădire care se construia în faţa pensiunii. Foarte frumos!

În plus, ce să mai zic: baie foarte mică, pereţi scorojiţi pe alocuri, cădiţă de duş înfundată, mic dejun infect etc. Chestii, deja, banale.

PS: Nu am primit bon fiscal! Nici măcar nu aveau casă de marcat! Iar când i-am întrebat de plata cu cardul, şi-au făcut cruce! Păi… încă nu s-a deschis sezonul!

Alte pensiuni erau pline. Am descoperit asta pe zi! Oare, la pensiunea Cristal din Bran, de ce era pustiu? Să se fi prins turiştii de calitatea patronilor?

DESTINAŢII DE VACANŢĂ: SIBIUL CHIAR MERITĂ!

Ştiu că plouă afară, dar tot timpul e bine să ne gândim la vacanţă. Mai ales că vine week-end-ul. Mâine dimineaţă, dacă nu mai plouă, vă sfătuiesc să vă urcaţi în maşină şi să mergeţi până la Sibiu.

Iată de ce cred eu că merită:

1. Pentru că, până la Sibiu, ai nişte peisaje extraordinare pe Valea Oltului.

2. Pentru că Piaţa mare din Sibiu arată senzaţional.

 3. Pentru că fiecare casă e fabulos de frumoasă. Ochii de pisică sunt tipici locului.

4. Pentru că mai există agenţii teatrale pentru tinerii talentaţi.

5. Pentru că eşti întâmpinat cu muzică clasică.

6. Pentru că găseşti ceramică superbă.

7. Pentru că şi magneţii arată superb.

8. Pentru că, în Sibiu, până şi gurile de canal arată fain.

9. Pentru că, în Sibiu, toate minorităţile muncesc.

10. Pentru că există Brukenthal. Dincolo de exponate, are o grădină superbă.

11. Pentru că există Sergiana- una dintre cele mai tari cârciumi la care am mâncat vreodată. Meniul este fabulos tălmăcit, iar mâncarea este pe măsură.

Rezultatul unei astfel de escapade? Relaxare totală! Credeţi-mă, chiar merită o fugă până la Sibiu!

AM REFUZAT 5 MILIOANE DE DOLARI! NU-MI TREBUIE, DOM’LE!

Da, aţi citit bine! Am refuzat 5 milioane de dolari! Americani! Mai exact, 5,4 milioane de dolari.

Cum aşa?

Păi un “renumit” domn- Jibril Ahmed- gardă de corp a fostului lider libian “Moammar Ghadaffi” (corect se scrie Muammar al- Gaddafi), a vrut să-mi ofere banii ăştia, ca procent al unei investiţii de 15, 5 milioane de dolari în România.

Omul era foarte hotărât să investească în România şi m-a ales pe mine (o fi citit în stele cât de bun afacerist sunt eu) din milioane de oameni de pe glob să-i fiu partener.

Mi-a şi scris în sensul ăsta. Am dovada!

Mi-a scris tocmai din Africa de Sud, unde a ajuns după căderea şefului lui. Deci, omul era foarte hotărât! Clar!

Sau pur şi simplu este vorba despre o ţeapă! O formă de ţeapă destul de inteligentă, în condiţiile în care te chinuieşti să scrii în limba engleză, să pui scrisoarea la poştă şi să cauţi chiar timbre din “Africa de Sud”.

Sfatul meu, dacă primiţi astfel de scrisori: aruncaţi-le urgent că nu-i a bună!

Voi aţi trecut prin ţepe similare? Ce aţi făcut? Aţi fost vreodată păcăliţi de escroci?

DESPRE FUMURI ŞI VICII

Treaba asta cu viciile e o problemă serioasă. E tare greu să te laşi de ele. Fie că vorbim de ţigări, de alcool, de jocuri de noroc sau… chiar de femei! 🙂

La mine, problema cea mare e cu fumatul. Cu alcoolul- doar ocazional, cu cărţile- doar şeptică sau tabinet, iar cu femeile…. acolo e superb.

Cu fumatul, însă, meteahnă veche. M-am apucat din teribilism pe la 14 ani. Cu gaşca, ştiţi cum e. Şi am tot fumat. De la Carpaţi fără filtru, la super- ţigări.

Conştient de ceva vreme de pericolul pe care îl aduce fumatul, am tot încercat să mă las. Ba cu plasturi, ba cu ţigări electronice. Partea cu ţigara electronică chiar m-a ţinut. Vreo trei luni de zile, n-am mai pus ţigară în gură.

Mai e, însă, o problemă. Am descoperit că îmi plac ţigările de foi. Tot ce înseamnă ele, de la ţigarete de foi şi până la trabucuri cubaneze. Nu să tragi în piept fumul, ci doar să pufăi.

Iar, aici, chiar am zis că nu mă opresc. Dacă ţigările clasice nu mi se mai par tentante, “cubanele” sunt cireaşa de pe tort. Şi, din când în când, aşa la o întâlnire cu prietenii, la un pahar de whiscky combinat ca la carte cu două cuburi de gheaţă, chiar merge un trabuc fin.

Şi să ştiţi că nu prea am dat bani mulţi pe această nouă pasiune. Având destul de mulţi prieteni, când ne mai face cineva vreo vizită vine şi cu… un cadou pentru mine. Ghici ce?  

O singură dată m-a usturat la buzunar pasiunea asta. Când s-a născut Sophia, a trebuit să-mi cinstesc prietenii, că aşa e tradiţia. Pe lângă portbagajul cu “alcooale”, unul dintre ei mi-a sugerat că ar fi bun şi un trabuc. Aşa că am cumpărat pentru toată lumea, doar eram cel mai fericit tătic din lume! Aveam primul meu copil! Aşa că nu m-am uitat la bani şi mi-am cinstit prietenii exact cum au vrut ei!

Una peste alta, sunt convins că multora vă place aroma unei ţigări de foi lângă o băutură bună, seara, la o “şedinţă” cu prietenii. Să arunce cu piatra în mine cei care n-au fumat măcar o dată aşa ceva!

Voi cum staţi cu viciile?

PS: NU încurajez pe nimeni să se apuce de un astfel de hobby. Fumatul, până la urmă, dăunează grav sănătăţii! Nu asta scrie pe pachetele de ţigări? Să ascultăm ce spun experţii.

CE MĂ ENERVEAZĂ: POPOR SĂRAC, PARCĂRI BOGATE!

Zi de week-end la mall, după diverse cumpărături. Caut să parchez. Parcarea plină. Mă uit mai bine şi înţepenesc. Nu eram la Monaco, la Saint Tropez sau la Hollywood. Eram în parcarea subterană a unui mall bucureştean. Din trei maşini parcate, cel puţin una atingea valoarea de 100 de mii de euro. Imens, o sumă fabuloasă.

Imaginile sunt concludente, cred eu. Implicit, mă întreb: oare toţi posesorii ăştia de super- bolizi şi-au cumpărat maşinile cinstit? Jos pălăria în faţa oamenilor de afaceri, nu pe ei îi critic. Sunt convins, însă, că puţini dintre proprietarii acestor “apartamente mobile” şi-au plătit taxele şi impozitele pentru întreaga lor avere.

Voi ce ziceţi? Ce se poate face în această situaţie? Cum ar putea fi traşi la răspundere astfel de oameni?

PRAVILE PESCĂREŞTI: UITE AŞA DE MARE AVEA OCHIUL!

Vă spun de la început: eu nu sunt pescar. Am pescuit doar de câteva ori în viaţă, ocazional.

Am primit, însă, o invitaţie de la un prieten drag, care stă pe lângă Dunăre, să facem o escapadă la peşte.

Week-end-ul acesta i-am acceptat invitaţia şi, vineri seara, eram prezenţi la domn acasă. Mi-am luat cu mine şi un prieten, vezi Doamne, pescar împătimit. I-am cărat sculele de la Bucureşti, de era portbagajul plin. Că deh, se respectă ca pescar şi a investit zeci de milioane în tot felul de scule.

Vineri seara, la masă, toată lumea făcea planuri: să vezi cât o să prindem, să vezi ce monştri, să vezi cum rupem noi norii! De la bun început, am stabilit că prindem doar peşti mari, că nu ne încurcăm cu fâţe! Aşa că am luat ace pe măsură. Cel mai mare arăta aşa:

Sâmbătă dimineaţa, trezirea la 5.30. Un haos pentru mine, mai ales că-mi place să dorm cât mai mult posibil. Dar m-am trezit, încântat de aventura ce avea să urmeze. Iată şi faţa de ora 5.30.

Ca nişte pescari adevăraţi ce suntem, am plecat spre Dunăre cu un arsenal întreg de scule. Atât de multe încât am umplut portbagajul unei Dacii break, de altfel cea mai bună maşină pentru hârtoapele drumurilor până la baltă.

Pe la 6.30, eram, deja, pe baltă. Patru pescari am fost, câte doi într-o barcă. Am pornit către zonele cunoscute de localnici ca fiind pline de monştri marini, numai buni de luat în lansetă.

Răsăritul a fost superb.

Ne-am instalat într-un loc foarte bun, după spusele pescarilor autohtoni. Şi am aruncat lansetele în apă plini de speranţă. După 15 minute, gazda, care era cu mine în barcă, a prins un crap cam pe la 2 kg. După alte 10 minute, a mai prins unul ceva mai mare.

Evident, toţi ceilalţi trei pescari ne-am umplut de bucurie şi eram convinşi că vom pleca cu bărcile pline de peşte.

Dar STOP! După aceste două capturi nu s-a mai întâmplat nimic! Absolut nimic! Nici măcar nu s-au mai mişcat lansetele. Am stat până după 15.00. Concret peste opt ore pe baltă. Şi nimic! Niciunul dintre cei patru nu a mai prins nimic! Mai mult, am terminat şi mâncare şi berea pe care le-am avut cu noi. Plictisiţi de moarte de atâta linişte, chiar am tras şi câte un somn de vreo 30 de minute, chiar în barcă.

Asta e faţa pescarului dezamăgit total, după opt ore de “ignore” din partea peştelui.

Într-un final, ne-am întors dezamăgiţi la mal. Mi-am făcut şi eu poză cu peştele omului ca să mă laud prietenilor.

Aşa că priviţi ce monştri am prins! Eu, eu, chiar eu! PAROL!