Ai grijă la mersul copilului tău!

WP_000625Pe la opt luni de viaţă, Sophia a început să meargă. Mai întâi, ţinându-se de tot ce îi ieşea în cale, apoi doar puţin sprijinită în mâinile noastre şi, într-un final, singură.

Din păcate, pediatra noastră a sesizat că are o călcătură strâmbă. Adică îşi ducea lăbuţele picioarelor în interior şi nu le ţinea drepte. Roxana, pediatra noastră, este excepţională şi şi-a dovedit încă o dată profesionalismul. V-am mai avertizat în trecut asupra găsirii unui pediatru foarte bun pentru copilul vostru. Vă mai avertizez şi acum.

Revin, însă, la povestea cu călcătura copilului. Noi am crezut că va trece de la sine, că, la început, aşa calcă toţi copiii. Şi, totuşi, Roxana a insistat să mergem la un specialist. Şi bine a făcut!

Ne-am dus la “profa”, un fizioterapeut pentru copii excepţional. Nu vreau să-i fac publicitate, pentru că, deja, are prea mulţi copii înscrişi la “fizio” şi le face faţă cu greu. Nu pot să nu o laud, însă, mai ales că lucrează la stat şi a rămas dedicată cauzei şi nu banului.

“Profa” a analizat-o imediat pe Sophia şi ne-a spus clar: “Nu e un lucru grav, dar nu se corectează de la sine! Trebuie să veniţi la fizioterapie şi trebuie să înţelegeţi că e un proces de durată. Practic, trebuie să dezobişnuim creierul să comande anumite mişcări greşite picioarelor şi să le înveţe pe cele noi, corecte! Va dura doi- trei ani!“.

Un astfel de termen poate fi descurajant pentru părinţi. Să ştiţi, însă, că sunt cazuri mult mai grave cu durate de peste 10 ani!!!

Dar, am început programul. De mai bine de un an, mergem de trei ori pe săptămână la fizioterapie. La fiecare deplasare, fac vreo 20 de km cu maşina, dus- întors, pentru că e foarte departe de noi.

Dar, am înţeles că sănătatea copilului nostru e mai importantă ca orice. Ne-am schimbat vieţile. Am renunţat la programul nostru clasic ca să facem loc şedinţelor de fizioterapie. Nu vă povestesc astfel de lucruri ca să mă martirizez sau să obţin de la voi laude. O fac ca să trag un semnal de alarmă. De altfel, până acum, nu v-am povestit despre această problemă, mi s-a părut prea personală. Dar văd tot mai mulţi copii cu probleme în jurul meu, iar ei n-au nicio vină. Doar părinţii lor dezinteresaţi sau, sper eu, necunoscători, încă.

Sophia s-a obişnuit încet, încet, cu exerciţiile. Ştie, de altfel, că, dimineaţa, când tati o duce la maşină, va merge la doctor, la fizio. A început să-şi maseze singură picioruşele. 🙂 A acceptat-o pe “profa”, deşi sunt exerciţii care îi provoacă dureri. La început a plâns, dar, acum, stă cuminte şi suportă. A înţeles că e spre binele ei. 

Rezultatele au început să se vadă. Mai avem, însă, de lucru. În plus, am investit şi în încălţări speciale. Sunt mult mai scumpe decât cele obişnuite pentru copii. Pe la 300 de lei perechea. Şi ştiţi cât de repede le cresc tălpile copiilor!

Una peste alta, sunt eforturi consistente pe care le facem. De la timp pierdut, la bani cheltuiţi suplimentar. Dar noi am înţeles că e important să facem asta!

Vă rog nu lăsaţi timpul să treacă! Dacă micuţul vostru are probleme la mers, consultaţi un specialist. S-ar putea să nu fie nimic, dar s-ar putea să aibă probleme. Şi, atunci, orice zi trecută fără exerciţii de corectare agravează problema.

Am văzut copii necorectaţi care nu pot să-şi folosească o mânuţă sau care şchioapătă la mers. Aceşti copii, odată introduşi în societate, adică la grădi sau la şcoală, vor fi stigmatizaţi. Vor fi ţinta glumelor rele ale celor “normali”, vor suferi traume fizice şi psihice!

Vă rog, încă o dată, mergeţi la medic!

Sunt cel mai fericit(ă) la….

Completaţi voi propoziţia.

IMG_8662 IMG_8649 IMG_8654

În cazul meu, cel mai fericit mă simt la… mare. Pe nisip, fie el şi plin de scoici. Dar…. cu Sophia. Făcând castele de nisip, fugărind baloane de săpun şi bălăcindu-ne în apă.

Sub atenta supraveghere a “inspectorului” Cristina, însă. Ea e responsabilă de protejarea Sophiei împotriva razelor soarelui şi de… “outfitul” de plajă al piticei. 🙂 Că nu poţi să mergi aşa la plajă, îmbrăcată cu ce-ţi pică din dulap. Trebuie să fie o domnişoară cochetă tot timpul, chiar şi pe nisip!

TU unde te simţi cel mai fericit?

Un film beeeeton: The Great Gatsby

Excepţional! Fanstastic! Magistral!

Acţiunea o ştiţi. Noua ecranizare vine, insa, cu nişte super actori actuali şi cu nişte efecte 3D minunate.

Nu vă spun mai multe, ci doar că e cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimul an. Aşa că bazaţi-vă pe sfaturile mele şi mergeţi la film.

Iată şi un trailer.

Aş face orice pentru zâmbetul fetiţei mele

piscina-18

Cam ăsta a fost şi sloganul poveştii de aseară.

Să vă explic: pentru că Sophia este prea mică, nu putem să o ducem la piscine amenajate. Nivelul de clor e prea ridicat pentru pielea ei sensibilă. În plus, la mare, nu ajungi în fiecare zi.

Aşa că, i-am cumpărat o piscină pentru acasă, în curte. După cum vedeţi e o fiţă, deşi preţul chiar a fost modic. Are tobogan, palmier, e faină.

Bun. Aseară, când am ajuns acasă, toată familia mă aştepta nerăbdătoare să umflu piscina. M-am chinuit cu aerul din plămâni vreo 10 minute şi am realizat că nu am nicio şansă.

Aşa că am purces spre vulcanizarea din colţ. Mi-am luat companion pe bunul prieten Ticu, vinovatul pentru pozele ulterioare. La dus, a fost uşor, evident. La întoarcere, am fost de râsul tuturor că am mers vreo 500 de metri cu piscina în cap.

În fine, zic să vedem ce reacţie stârneşte. O aşezăm la Ticu în curte, tot el e vinovat şi de lipsa gazonului. 🙁 Fără apă, doar să se joace Sophia şi Vlad, băieţelul lui Ticu, puţin.

Ei, dar în cartierul nostru sunt vreo 50 de copii, apropiaţi de vârstă. Ghici ce? În 10 minute, aveam vreo 20 dintre ei în curte, călare în, pe şi pe lângă piscină. Un haos total!

Dar, cât de frumos a putut fi! S-au jucat vreo jumătate de oră încontinuu, s-au bucurat, au fost fericiţi. Pozele sunt grăitoare.

Iar, pentru mine, a fost o bucurie la fel de mare. Am fost fericit că i-am văzut zâmbind pe toţi, că am văzut-o pe Sophia în mijlocul unei găşti frumoase de prichindei, aşa cum ne jucam noi, pe vremuri. 

Din păcate, din motive de igienă şi siguranţă în privinţa sănătăţii copiilor, voi muta piscina, odată umplută cu apă, într-un colţ mai ferit.

Mă gândesc serios să cumpăr, însă, un mare tobogan gonflabil pentru toţi copiii din cartier. Voi ce ziceţi?

Decizie controversată pentru controversatul Becali

“3 ani la închisoare”. Nimeni nu-şi doreşte să audă o astfel de pronunţare împotriva lui. Becali se va duce, însă, în această seară la puşcărie. Va sta acolo 3 ani. Teoretic.

Rămâne de văzut dacă va fi graţiat de Preşedintele României sau CEDO va decide că i s-au încălcat drepturile. Dar nu asta este problema.

Problema, din punctul meu de vedere, este simpatia care se trezeşte dintr-o dată în telespectatori. Dintr-o dată, toţi românii plâng pe umărul condamnatului şi cer îndurare pentru el. Dintr-o dată, cel hulit, cel făcut fanfaron, ipocrit, megaloman, incult şi încă multe, multe “epitete”, este transformat într-o victimă, într-un erou naţional.

Am întrebat pe facebook, cum vi se pare decizia instanţei în cazul Becali. 90% dintre cei care mi-au răspuns i-au luat apărarea lui Becali. Că a făcut bine, că a ajutat mulţi oameni nevoiaşi, că a construit sate şi biserici, că este evlavios şi cu frica lui Dumnezeu.

Da, le-a făcut pe toate astea. Dar cu ce importă aceste aspecte în faţa argumentului penal? Instanţa Supremă a decis că Becali e vinovat. Iar asta nu se comentează. Instanţa a decis că Becali este penal, că a făcut o înşelăciune, că a furat!

Dar nouă, românilor, ne place să ne creăm eroi, să ne victimizăm şi, imediat, îi iubim pe cei care întrevăd gratiile. Ţin să vă amintesc şi cazul Năstase. Valul de simpatie a fost imens şi pentru acesta.

Vreau să vă întreb, însă, dacă l-aţi iubit pe Becali şi când a devenit europarlamentar şi dacă v-aţi mândrit cu el în Europa, sau când se urca pe maşina de jumătate de milion de euro şi arunca cu bani în oameni, sau când agresa jurnalişti sau chiar şi atunci când se băga în politica antrenorilor de la Steaua.

Vă rog nu mai comentaţi decizia JUSTIŢIEI! Bună, rea, nu avem dreptul să facem asta. Nu-i doresc nimănui soarta lui Becali, dar nu putem comenta decizia Justiţiei! PUNCT!

Mizerion nu Eurovision!

FINALA EUROVISION 2013: Cezar Ouatu, văzut ca posibil CÂŞTIGĂTOR EUROVISON 2013 de presa germană

Completaţi voi “…. vision”. Mie mi s-a părut că a fost “Furăcision” sau “Mizerion”. Oricum, penibil!

Evident, a câştigat marea favorită! Oau! La fel ca şi anul trecut şi în mulţi alţi ani!

Anul acesta, ce s-a întâmplat cu România mi s-a părut, însă, strigător la cer! Nu prestaţia lui Cezar, nici măcar melodia. Mie nu-mi place cântecul respectiv, dar asta au vrut românii să trimită la Malmo. Cezar a dat tot ce a putut, a făcut show, a fost îndrăgit şi contestat de mulţi, adică a ieşit din anonimat. Iar asta a fost bine! In plus, înainte de finală, era dat ca unul dintre favoriţi.

La vot, însă, am rămas perplex. Pentru prima oară în istoria Eurovision, nu am luat puncte de la Israel, Spania şi Italia. Iar, în alţi ani, în acele ţări, rupeam rândurile. 10, 12 puncte ne erau asigurate de la fiecare ţară dintr-asta în parte. Acum, un singur punct de la toate trei.

Care ar fi cauzele?

1. Românii de acolo nu s-au întors acasă. Sunt încă acolo. Să fi sărăcit, însă, atât de mult, încât au renunţat la naţionalism şi nu au mai dat sms-uri? Poate că da! Mi-e greu să cred, însă, asta. Din contră, mai multe cunoştinţe din aceste ţări mi-au spus că au vrut să trimită sms-uri, ca în fiecare an, de altfel. Acum, însă, nu au putut. Le erau refuzate plăţile. Nu ştiu ce să zic. Poate că nu e vorba de o conspiraţie, dar ceva probleme au fost.

2. În privinţa Republicii Moldova, aceeaşi dilemă. De obicei, ne dădeau 12 puncte. Noi le-am dat şi anul ăsta, dar ei doar 10. Poate că nu le-a plăcut piesa. În presa de peste Prut, însă, sunt aceleaşi speculaţii în privinţa influenţării votului către Ucraina. Moldovenii au dat 12 puncte Ucrainei, anul acesta.

3. Am observat că am luat puncte multe şi “cinstite” de la ţări în care nu sunt români. Malta şi încă vreo câteva ţări nordice, de exemplu. Oare de ce? Poate pentru că acei locuitori au apreciat doar melodia şi nu au ţinut cont de imaginea proastă în străinătate a românilor. Din ţările unde sunt români, nu puteam primi voturi decât de la ei. Italienii sau spaniolii nu ne-ar fi votat nici în ruptul capului, indiferent de piesă. Ne urăsc şi nu vom primi în veci voturi de la ei.

Sau poate că toate teoriile mele sunt false. Poate că, de fapt, piesa a fost slabă şi rezultatul a fost pe măsură.

Voi ce credeţi?

Pe tine ce te face fericit?

IMG_7671

Fericirea are diferite forme, în funcţie de vârstă.

În copilărie, eram fericit când părinţii mei mă strângeau în braţe sau când primeam o ciocolată.

În adolescenţă, eram fericit când primeam bani de mers în discotecă.

În facultate, eram fericit când o frumoasă adormea pe pieptul meu sau când treceam toate examenele.

Apoi, am fost fericit când mi-am luat prima maşină.

La maturitate, am fost fericit când am spus acel celebru “da” şi când mi s-a născut copila.

Acum, Îmi iau fetiţa în braţe şi nu-mi mai trebuie nimic. Dansăm, ne alintăm, ne pupăm. Şi timpul parcă se opreşte în loc.

Uneori, dansul nostru e complicat. Sophia îşi vrea păpuşile şi maimuţoii alături de ea, adică în aceleaşi braţe ale tatălui ei. Şi, dacă dansul durează mult, vreo câteva melodii, încep să mă doară braţele. Şi dor, şi dor, din ce în ce mai tare. Dar, pentru nimic în lume, nu le-aş da drumul “maimuţelelor”, cu Sophia în frunte. Cu riscul de a face febră musculară, nu le-aş da drumul.

E atât de multă linişte. E atât de multă dragoste. Şi mai ales împlinire. Cred că ăsta este cuvântul potrivit. Simt că nu-mi mai trebuie nimic, că suntem doar noi doi (bine, şi pluşurile!), că lumea exterioară nu te poate atinge, nu ne poate acapara cu grijile ei.

Şi, de multe ori, Sophia adoarme. Adoarme în braţele mele, iar asta înseamnă că şi ea e liniştită. Se simte în siguranţă, se simte iubită.

Iar eu sunt cel mai fericit din lume!

Pe tine ce te face fericit la vârsta ta?

IMG_7673IMG_7692

Dar cu sunetul ce-aţi avut? La Depeche

Melodia asta nu a sunat nici pe departe, aseară, ca în videoclipul de mai sus.

Nu am pretenţia ca o melodie să sune identic live şi în studio, dar concertul Depeche Mode a avut o problemă la nivelul sunetului.

Atmosfera a fost fabuloasă, trupa bestială, nişte muzicieni legendă, generoşi în bis-uri şi în mulţumiri publicului.

Dar, au fost momente când s-a auzit prost, foarte prost.

Iniţial, am stat pe locurile noastre, undeva în inelul al treilea, adică sus, în peluze. Nu am rezistat decât vreo zece minute pentru că se auzea ca şi cum am fi fost la trei străzi distanţă de arenă.

Am reuşit să coborâm până la inelul unu şi am stat pe trepte, ca în studenţie. Aici s-a auzit mult mai bine, dar nu perfect. În continuare am sesizat multe microfonii şi un bas transmis cu ecou, deranjant urechilor.

Paradoxal, la deschiderea arenei, atunci când a cântat Ina, s-a auzit mult mai bine, în toate colţurile stadionului. S-a auzit, nu s-a cântat, nu putem compara. Dar asta e o altă poveste.

În plus, mulţi prieteni mi-au spus că şi la concertul precedent Depeche, tot pe stadionul naţional, pe atunci Lia Manoliu, au fost probleme cu sunetul. Şi, mai recent, la Red Hot Chili Peppers, cică ar fi fost aceleaşi probleme, deşi stadionul era, deja, renovat.

Şi atunci vă întreb ce s-a întâmplat aseară, la concert?

Eu am o ipoteză, dar nu sunt specialist, poate voi vă pricepeţi mai bine.

De exemplu, cred că inginerii de sunet ai celor de la Depeche au fost luaţi prin surprindere de dimensiunile şi acustica aparte a stadionului nostru. Sau nu le-a păsat prea tare. Pentru că sistemul de boxe al formaţiei nu a fost suficient ca să ducă sunetul şi până în vârfurile tribunelor. În  mod normal, înaintea unui mare concert, m-am interesat şi eu, inginerii de sunet studiază acustica locaţiei, fac simulări, calcule, aşează boxele în funcţie de particularităţile arenei.

Repet, nu sunt specialist, dar, de exemplu, am fost la două concerte identice ale celor de la AC/DC. Unul în America, într-o sală de baschet acoperită, şi cel din România, în Piaţa Constituţiei. Ambele concerte s-au auzit identic şi perfect. Iar, pentru România, ştiu sigur, că inginerii de sunet au avut mult de lucru, din cauza blocurilor din jur care modificau acustica. Dar, au reuşit să păstreze etalonul din America.

În fine, eu cred că ceva s-a întâmplat aseară la concert. Poate şi voi aţi simţit sunetul imperfect.

Una peste alta, sunt sigur, totuşi, că v-aţi distrat! Am dreptate? Cum vi s-a părut concertul? 

Arena finalei Uefa League- super civilizaţie!

102

Am fost în urmă cu ceva vreme şi am profitat de ocazie să vizitez şi terenul celor de la Ajax. Mâine se va juca acolo finala Uefa League, iar stadionul arată senzaţional!

În plus, am vrut să văd condiţiile de pregătire a unei mari echipe, pe care Steaua a reuşit, totuşi, să o elimine din competiţie, deşi pe acest teren echipa noastră a fost înfrântă.

Nu m-am putut, însă, abţine să nu-i arunc câteva glume “otrăvite” ghidului olandez. Că doar aveam motiv de mândrie, rar de altfel.

Stadionul arată superb, are vreo 40 de mii de locuri, totul e impecabil, de la tribune la gazon. Am mai văzut, însă, stadioane spectaculoase.

Două lucruri m-au dat, însă, pe spate:

1. Pe Ajax Arena, ai internet wireless gratuit!!! Cam cât de tare e asta? Aţi fost pe Arena Naţională de la noi? Nici nu poţi să dai telefon în interiorul stadionului. De internet wireless, nu putem nici să vorbim. La Amsterdam, însă, la intrarea în stadion, ai panouri care te anunţă că poţi să te bucuri de internet gratuit. Ţi se dau şi un username şi o parolă.

Şi totul se mişcă foarte bine. Viteză absolut decentă. L-am testat peste tot, din tribune şi până la firul ierbii. Merge perfect, în orice zona a stadionului.

2. Stadionul funcţionează cu 30% energie verde şi, până în 2015, va ajunge la un procent de 80-90%. În jurul lui sunt construite palete eoliene, care produc o parte din energia necesară luminilor şi instalaţiilor din arenă. Protecţia mediului este o preocupare importantă a patronilor de la Ajax, dar şi a întregului popor olandez. Cam prea tare şi asta! La noi? La noi, nici măcar copaci nu prea sunt prin jurul stadionului!

În fine, mâine se joacă pe acest stadion finala Uefa League. Merită din plin un astfel de eveniment. Echipele care se întâlnesc: Chelsea şi Benfica.

Eu ţin cu Chelsea! Tu?

For those about to rock, we salute you! Să fie rockăreală!

Nu sunt eu un cunoscător al genului rock, dar am găsit prin calculator nişte poze vechi, care mi-au dat poftă de scris despre asta. Mai ales că rockul nu e un gen muzical pentru oricine, nu e uşor de digerat. Iar eu recunosc că sunt încă “mirean” în acest domeniu.

Totuşi, rockul m-a lovit destul de tare în urmă cu vreo câţiva ani, când i-am văzut live pe cei de la AC/DC. Până atunci, doar baladele rock îmi atrăgeau atenţia. Mai ales, Meat Loaf- “I would do anything for love”, o melodie interminabilă, care îţi dădea şansa de a strânge minute în şir în braţe o iubiţică.

Revenind la AC/DC, am avut şansa de a-i vedea la lucru în SUA, într-un concert indoor, într-o sală de baschet, tipic americană. Vreo 40 de mii de oameni fredonau alături de nebuni.

Apoi, i-am mai văzut şi la Bucureşti, în cadrul aceluiaşi turneu. Şi m-au uimit într-un mod foarte plăcut. Profesionişti adevăraţi, băieţii de la AC/DC au făcut exact acelaşi concert în România ca şi în America. Au păstrat toate standardele, aceleaşi efecte, aceeaşi sonorizare. Au fost, încă o dată, perfecţi. Aşa cum nu sunt mulţi artişti străini care concertează în România.

Una peste alta, mi-au plăcut enorm ambele showuri şi, de atunci, ascult ori de câte ori am ocazia hiturile AC/DC şi încerc să îi fac şi pe alţii să asculte.

De exemplu, încă din burtica mămicii, Sophia a intrat în contact cu “Thunderstruck” sau “Hells bells”. Acum, dăm din cap împreună la auzul acelor acorduri.

Apoi, când merg la sală, mi se pare exact muzica potrivită. Te energizează şi parcă poţi să ridici mai uşor greutăţile. În plus, îl am pe Victor, antrenorul, depedent de rockăreală. Ştie tot ce s-a întâmplat vreodată în domeniu şi e genul “hard rock”. Aşa că cei de la AC/DC sunt la “mici copii” pe lângă playlistul lui Victor, precum Sepultura sau Nightwish.

Ţie îţi place rockul? Ai vreo melodie preferată în anumite momente? Care ar fi melodia şi momentele? Sau nici nu vrei să auzi de genul ăsta?