Oameni care merită ajutaţi

În ultima vreme, a devenit o modă să întinzi mâna. Oameni în putere, sănătoşi tun, te opresc la intersecţie să-ţi ceară un leu, doi, dacă ai în plus. Sau măcar o ţigară, că tot ai pachetul la vedere.

Sunt oameni, însă, care au fost loviţi de soartă şi care nu s-au plâns. Oameni care au vândut tot ce aveau ca să-şi salveze copilul bolnav şi care n-au cerut măcăr un leu de pomană. Pe aceştia merită să-i ajuţi.

Vă prezint mai jos povestea unei supravieţuitoare, a unei tinere care merită să-ţi scoţi pălăria în faţa ei. Vă redau povestea ei, scrisă chiar de ea.

Nu vrea decât să-şi poată continua studiile.

Citiţi şi ajutaţi! Merită!

  •  Buna ziua,
    Va rog din suflet, sa-mi acordati trei minute!
    Ma numesc Loredana Jianu, am 23 de ani si locuiesc in comuna Gradinile, judetul Olt. In ciuda faptului ca timp de doi ani consecutiv, mi-a fost respinsa cererea de inscriere la scoala primara, doar pentru ca am o dizabilitate fizica, pot spune cu bucurie ca sunt absolventa a Colegiului National “Ionita Asan” din Caracal, Olt, Romania. Consider ca sunt o fire puternica, altruista, inteligenta, sincera si cu o rabdare de otel. Ca orice tanar de varsta mea, am si eu visuri pe care imi doresc sa le transform in lucruri reale ; cel mai mare vis al meu este acela de a urma cursurile facultatii de psihologie si asistenta sociala deoarece sunt pasionata de acest domeniu si imi doresc sa fac o cariera din asta, intrucat cred ca mi s-ar potrivi o meserie in acest domeniu si, totdata, o consider o datorie morala a mea ca om sa imi ajut semenii aflati in dificultate; doar oferindu-le un sprijin celor din jurul meu m-as simti cu adevarat implinita.
    Copilaria mea a fost una nu tocmai usoara deoarece la varsta de doi ani am ramas orfana de tata(tatal meu era politist si s-a stins in urma unui infarct miocardic suferit in timpul unei sedinte). Mama a fost nevoita sa ne creasca de una singura pe mine si pe fratele meu; ne-am descurcat foarte greu deoarece tata fusese pana atunci singurul nostru sprijin material, iar la patru luni dupa moartea lui am ramas sub cerul liber pentru ca bunicii din partea lui nu au ajuns la un consens cu mama si am fost nevoiti sa plecam din casa acestora. In acel moment ne-am mutat la bunicii din partea mamei unde am locuit cinci ani, pana cand am reusit cu mari eforturi, cu ajutorul acestora si prin buna vointa unui unchi sa ne mutam la casa noastra. Atunci lucrurile au intrat pe fagas normal, mama facand toate eforturile sa ne ofere o viata decenta si o educatie de care pot spune ca sunt mandra.
    Asa cum am mentionat si mai sus imi doresc sa-mi continui studiile……dar se pare ca nu o sa-mi pot permite din doua motive, primul motiv il reprezinta costurile prea mari in raport venitul lunar care este unul redus si care ar trebui impartit intre medicamentele mele, sedinte de recuperare neuro-motorie, cheltuieli casnice si cheltuieli scolare, iar al doilea motiv este starea actuala a santatii mele care este una extrem de precara si care nu-mi permite sa ma descurc singura, fiind dependenta de mama in marea majoritate a timpului. Din fericire, lucrurile pot lua o turnura favorabila !
    in toamna anului 2010, intr-un centru de recuperare, prin intermediul medicului meu curant, am cunoscut un medic reumatolog care lucreaza intr-un orasel de provincie din Franta. Fiind impresionata de complexitatea si gravitatea afectiunillor mele si de faptul ca medicii din tara nu au descoperit cauza acestora si o solutie concreta, aceasta s-a oferit sa-mi ia in Franta rezultatele investigatiilor RMN pentru a le cere o parere si colegilor sai de acolo. Conform opiniei medicilor radiologi francezi, nu este vorba despre o tumora medulara (cum credeau medicii din tara) si cauza afectiunilor mele este o stenoza de canal cervical cu care m-am nascut, practic maduva este strangulata de canalul medular care mai ingust decat ar trebui sa fie in mod normal (daca eram diagnosticata corect si operata pana la varsta de doi, as fi avut snasa de avea o viata normala), la care se adauga afectiunea nucleilor bazali si celelalte afectiuni ale coloanei vertebrale dobandite pe parcurs cum ar fi : polidiscopatie cervicala, hernie de disc C3, scolioza, mielopatie cervicala ; cu toate efectele acestora. Recomandarea lor este sa fac un set de analize complet si sa gasesc un neurochirurg foarte bun cat mai curand posibil, care sa aiba pregatirea si experienta necesare pentru a interveni chirurgical pentru repararea herniei de disc, scoliozei, largirea canalului medular si consolidarea coloanei cervicale. In cazul in care nu fac nimic in acest sens risc sa imi fie sectionata maduva de discul care comprima déjà de foarte mult timp pe aceasta, fapt ce va duce , inevitabil si ireversibil, la paralizia corpului de la gat in jos. Pana atunci, pentru evitarea atrofierii musculaturii, trebuie sa fac inot si kinetoterapie in apa, urgent.
    Cum sistemul sanitar romanesc nu-mi acorda nici-o sansa, in lloc sa ma ajute sa fiu un om util societatii, asa cum imi doresc, verisoara mea a facut acest site http://loredanajianu.wordpress.com/ (site-ul cuprinde toate detaliile despre mine) in speranta ca, prin mmediatizarea cazului meu, vom reusi sa strangem fondurile necesare pentru rezolvarea problemelor mele de sanatate, acum am nevoie de oameni cu suflet mare care sa ma ajute sa-l promovez. Va rog, daca dumneavoastra considerati ca merit, sa fiti unul dintre acei oameni!!
    Va multumesc mult!
    Cu respect,
    Loredana Jianu
  • loredanajianu.wordpress.com

    o sansa pentru o viata normala”.

De ce-am avea nevoie noi, masculii, de creme de plajă?!

Întotdeauna mi s-a părut chiar scârbos să mă dau cu creme împotriva soarelui. Ştiţi voi uleiurile alea pe care ar trebui să le foloseşti la plajă! Unsuroase, uleioase, oribile, de ţi se face părul de pe picioare precum cozile dreadlocks de pe cap ale fanilor Bob Marley.

Nu mai zic de musculoşii ăia care se “uleiază” vreo 20-30 de minute ca să le remarce donşoarele disponibile pacheţelele lucrate intens la sala de forţă şi nu la sala de lectură. Intră şi ei la termenul “scârbă”.

Când vine vorba să vedem acţiunea asta la femei…. aici e altă mâncare de peşte! Ne cam place, nu-i aşa, domnii mei? Iar răspunsul la întrebarea “De ce am avea nevoie noi, masculii, de creme de plajă?” vine de la sine: “Pentru voi, doamnelor!”

Dar, dacă cea care se unge cu ulei e vreo demoazelă cu tunning, iar noi suntem cu nevestele, apare o mega- problemă. Cum să te uiţi la procedura respectivă fără să te remarce soaţa? 

Aşa că ne transformăm rapid într-un fel de James Bonzi şi facem tot felul de giumbuşlucuri: ne punem ochelarii de soare, ne apar dureri instantanee de gât şi încercăm să facem exerciţii de dezmorţire, ne întoarcem pe-o parte, ne dăm obosiţi etc, doar, doar vom obţine cea mai bună privelişte fără să apară ameninţarea “nevastă”.

Din păcate, cam mereu soaţa se prinde. Ştim cu toţii doar că femeile sunt mai deştepte ca bărbaţii. Şi inevitabil vine replica: “Auzi, iubire, închide gura că ţi se bronzează şi limba scoasă de-un cot pe-afară!”

Voi, domnilor, ce tehnici de “aruncat cu privirea” folosiţi? E vreuna imbatabilă?

Dar, voi, doamnelor cum reacţionaţi când soţii se uită prea insistent? Care e cea mai bună replică?

PS: Folosiţi, pe plajă, creme de protecţie împotriva soarelui din belşug. Eu am păţit-o rău de tot în studenţie din cauza refuzului de a le folosi. Aveţi aici tot articolul. A fost un râsu’ plânsu’ senzaţional!.

http://dancruceru.ro/patanii-de-1-mai-raci-cu-rosii-si-iaurt/

Suntem vai de mama noastră!

image image2 image3

Ghiceşte cineva unde au fost facute fotografiile de mai sus? Indicii: nu sunt din Vestul Sălbatic, nu sunt din anii 1900, nu sunt dintr-o ţară din lumea a treia!

Sunt, de aici, de la noi, de pe centura Bucureştiului!!! Pe bune, eu am rămas perplex. Nu mai fusesem de multă vreme pe acolo.

Am ales drumul ăsta, teoretic, ca să evit oraşul. Veneam de pe Autostrada Soarelui şi trebuia să ajung pe Autostrada Bucureşti- Piteşti. Nu ştiam, însă, ce urma să mă aştepte!

Porţiuni mari total neasfaltate. Şi nici nu era vreun şantier, nu lucra nimeni, să zici că există vreo scuză. Nu. Era o stare de fapt, banală, obişnuită.

O singură bandă pe sens, trafic îngrozitor şi mult praf şi gropi! Jenant, cel puţin!

Cum nu cred că se va întâmpla ceva în bine în următorii 10 ani pe acel segment de centură, vă las în compania unor… drumuri adevărate. Aşa… să visăm cu ochii deschişi! Şi e foarte aproape, totuşi. La Paris! Off, Doamne!

Au venit ruşii pe autostradă!

Pe toţi ne arde la buzunare preţul tot mai mare al benzinei sau motorinei la pompă. Şi când dăm câteva milioane bune pe un plin, e tare dureros.

Măcar un serviciu de calitate în benzinărie ar prinde bine. Un sandwich bun, o cafea adevărată şi, de ce nu, wireless în staţie, toate astea ar mai linişti suferinţa.

Iar ruşii de la Gazprom promit astfel de servicii şi chiar preţuri mult mai mici la pompă decât media.

Săptămâna trecută, au deschis primele două benzinării din apropierea Bucureştiului, la km 69, pe autostrada Bucureşti- Piteşti şi promit un total de 120 până în 2015, în toată România.

Am fost acolo, le-am prezentat evenimentul de lansare, împreună cu Andreea Pătraşcu şi chiar mi-au plăcut serviciile lor. Poate merită să încercaţi şi voi!

_RBC3437 _RBC3314 _RBC3357