“Radu, nu pot respira! Domn’ ministru, nu pot respira!” “Să mori tu!”

aurelia-Ion1

Aura a început să spună că respiră tot mai greu: ‘Radu, nu pot
respira! Radu, nu pot respira!
” (medicul Catalin Pivniceru- supraviețuitor)

“Domnu’ general, șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, nu pot respira! Domnu’ general, nu pot respira!”

SĂ MORI TU!

Domnu’ ministru de Interne, nu pot respira! Domnu’ ministru, nu pot respira!

SĂ MORI TU!

Domnu’ director de la STS, nu pot respira! Domnu’ director, nu pot respira!

SĂ MORI TU!

Și i-a ascultat! După câteva ore, i-a ascultat! Aura s-a dus să moară și să nu-i mai deranjeze cu rugămințile ei idioate!

Și iar suntem primii din Europa! La prostie!

rsz_nymphomaniac_vol_ii_afis_v2_fe041c3ad3

Da, suntem primii din Europa! Din nou, adică! La prostie, însă! Din nou!

Filmul “Nymphomaniac Vol. II” a fost interzis la difuzarea în cinematografe! Acest caz este unic în Europa!!! România este singura țară din Europa în care acest film a fost interzis!

Tare, nu? Centrul Național al Cinematografiei l-a clasificat în categoria I.M.- 18- XXX, adică film interzis minorilor, dar și proiecției cu public. De exemplu “Lupul de pe Wall Street” este interzis minorilor, dar poate fi proiectat pe marile ecrane.

În cazul filmului ăstuia, interdicția e totală, deși primul volum din serie este difuzat, zilele acestea, în toată țara, în cinematografe, iar volumul al doilea urmărește aceeași idee.

În fine, nu filmul în sine mă interesează, ci decizia alor noștri ca brazii.

Cum poate cineva să-mi interzică un film? Serios? Nu ar trebui să am libertatea de a alege? Sunt major, sunt vaccinat, pot decide și singur!!!

Cam până unde merge obtuzitatea autorităților noastre? Să interzicem tot, atunci, să ne întoarcem în comunism și gata! Să ne închidă gurile!

Până la urmă e un film, e un act artistic! Controversat, dar controversele devin celebre, nu banalitățile!

Interzicerea unui film mi se pare prea mult! Mult prea mult!

Voi ce ziceți pe subiectul ăsta?

Aura a fost conștientă cinci ore! Ne mai pasă?

aurelia-Ion1

Aura avea tetraplegie, era paralizata de la gat in jos, cand am scos-o din avion era inerta, nu isi simtea deloc membrele. … Nu stiu daca fata putea sa supravietuiasca, dar era constienta. Domnisoara a fost constienta aproape cinci ore! … Aura avea momente de somnolenta, dar nu am lasat-o sa doarma pentru ca era fatal. Imi spunea ca repira greu si ca nu isi simte membrele. Aura a fost constienta cinci ore. Cu Adrian Iovan a comunicat mai mult Dr. Zamfir. Ne era imposibil sa il descarceram. Dupa o ora, el si-a pierdut cunostinta. Am crezut ca daca vin salvatorii, mai are o sansa!“- Sorin Ianceu- unul dintre medicii supraviețuitori

Acum avem și certitudinea! Medicul Ianceu o spune clar, fară urme de dubii: Aura a mai fost conștientă cinci ore! Si Iovan a mai trăit o oră! Acum avem certitudinea că incompetența autorităților a ucis cel puțin un om!

Și ce dacă?! Cui îi mai pasă? Acum avem alte probleme, ninsoarea fiind principala. Cei doi au fost îngropați și sunt lăsați să putrezească… în liniște! Nimeni nu mai urlă! Nimeni nu mai e revoltat! Fiecare s-a întors la ale lui!

Și fac pariu că, peste câteva săptămâni, ancheta va spune că Iovan a fost vinovat de accident și că autoritățile au acționat ca la carte. Până și demisiile au fost inutile!

Păcat! Ninsoarea ne-a acoperit cu totul! Și gândurile și simțirea și revolta! Tot!

Vreau “like”! Fă-mă fericit! Altfel mor!

images

“Mă trezesc dimineața și, după ce-mi fac cafeaua, deschid telefonul mobil. Direct pe facebook. Sorb încet din lichid, dar degetele mi se mișcă repede. TREBUIE să știu câte persoane mi-au mai dat like la pagină peste noapte! O ignor pe fiică-mea, care ar vrea să o iau în brațe! “

“În drum spre serviciu, în mașină, verific iar. Am postat un “Bună dimineața!” și o poză cu un cățeluș simpatic. TREBUIE să fac măcar suta de like-uri! E musai! Aaaa! Stai! Era să fac accident! Să lovesc mașina din fața mea! Eram cu ochii în telefon!”

“Pe la 12.00, TREBUIE să postez o poză cu o mâncare faină! Caut repede pe net una! Ceva sushi, o mancare exotică! Să le fac poftă internauților, să curgă like-urile! Uit să-mi comand, însă, mie de mâncare!”

“Pe la 16.00, TREBUIE să postez o melodie faină! Așa, să ridice moralul internauților după o zi de muncă! De exemplu “What a wonderful world!” Eu n-am apucat să privesc, însă, cerul astăzi!”

“Ora 20.00, scandal mare într-o dezbatere televizată. Politic sau monden, totuna! E cu scandal, deci TREBUIE să mă bag și eu! Că astea nasc polemici și pe net! Mă dau cu unii, postez că-i susțin! Succes garantat, mii de like-uri și comentarii! Vin ăia care-s de acord cu mine, dar scriu și cei care sunt împotrivă. E bine și cu ei! Că doar nu există publicitate negativă! Eu, însă, nu am făcut nimic civic astăzi!

“Ora 24.00, mă culc! TREBUIE să mai arunc un ochi pe facebook! Sunt fericit! Vreo câteva sute de like-uri noi și alte câteva sute pe articole! A fost o zi fantastică! Am fost foarte popular! Câți oameni au aflat de mine astăzi! Mă culc! N-am vorbit cu mama! Nici cu soția! Cu fetița am stat doar vreo 30 de minute toată ziua!”

Situații ipotetice, cu ghilimele! Și totuși?!

Trăim în epoca facebook și un “like” a ajuns să ne facă mai fericiți decât o strângere de mână! Postăm toate prostiile, toate nimicurile, tot ce facem! Suntem tot timpul “conectactați”! De pe telefonul mobil, de pe calculatorul de serviciu, atenți fiind să nu ne prindă, însă, șeful! Scopul? Să avem mulți “prieteni”!

Da, mai nou, avem foarte mulți prieteni! Doar virtuali, însă!

În realtitate, devenim din ce în ce mai singuri! În metrou, nu-i mai privim pe cei din jur, nu mai legăm prietenii noi, nu mai spunem nici “Salut”, nu ne mai sunăm cunoștințele, nu mai privim cerul, nu mai ieșim în oraș, nu mai mergem în parc, nu ne mai jucăm cu copiii noștri! 

Trăim pe facebook! Și asta ne face foarte fericiți! Cinic, nu?

Voi cât de conectați sunteți?

Pentru părinți: spectacole faine pentru prichindei

zurli 2

sursa foto Zurli

Pe vremea asta, este destul de greu să găsești niște chestii faine de făcut cu copilul tău. În parc, nu e cazul, în casă- plictiseală mare, distracția numită “televizor” iese din calcul, locurile de joacă din mall-uri le știe ca-n palmă, deci, ce faci?

Week-end-ul trecut am avut problema asta. Și ne-am pus pe căutat spectacole faine. Din păcate, nu există un site care să adune la un loc toate evenimentele pentru copii. Poate, îl voi face eu, dar momentan nu există. Așa că e destul de greu de găsit ceva interesant.

Totuși, am două recomandări. Pe una chiar am încercat-o și ne-a plăcut foarte mult.

zurli

1. Teatrul Zurli

Îi găsiți pe facebook, cu numele ăsta, sau pe site-ul lor, Zurli.ro.

Fiică-mea îi cunoștea de pe youtube, nu-i văzuse niciodată în spectacol. Ea e mare fan cântecele pentru copii, iar “Am o căsuță mică” și “Tura vura” sunt printre melodiile ei preferate.

Oamenii ăștia sunt o mare gașcă de nebuni, de tineri care iubesc copiii.

Au spectacole în week-end, în două locuri, la ore decente pentru prichindei.

Ne-au plăcut foarte mult, au făcut super- show. 🙂 Sophi a mea a stat nemișcată, uimită și încântată, aproape o oră. A fost fain și vă super- recomand.

soacra_dec

2. Opera Comică pentru copii

Site-ul este aici, Opera Comica. Super spectacole fac și oamenii ăștia. Unul chiar m-a dat pe spate.

Se numește “Soacra cu trei nurori”. Știți povestea. Dar rolul principal îl joacă, ATENȚIE!, Stela Popescu!

Așa că, la acest spectacol, e dublă distracție. Copiii savurează povestea, iar adulții o văd pe doamna Stela într-o altă ipostază.

Foarte fain mi se pare și la Opera Comică.

Voi ce recomandări aveți? La ce spectacole pentru copii ați fost și v-au plăcut? Spuneți-mi și mie, dar și altora aici.

Aura. Aura și mai cum? Încă o mai țineți minte?

aurelia-Ion1

Mare tevatură, lacrimi pe obrajii tuturor, disperare, dorințe de linșaj, revoluții de pahar, o Românie isterizată.

Toată lumea comentează, toată lumea plânge, toată lumea aruncă cu pietre.

Stați liniștiți! Săptămâna viitoare va fi iar liniște. Săptămâna viitoare, ziarele vor pune din nou pe prima pagină știri cu Bianca și Victor. Se vor împăca! Televiziunile, dacă nu vor deschide și ele jurnalele cu cei doi, vor deschide cu știri despre nu știu ce “băiat deștept” luat pe sus din casă și dus la DNA la o cafea. Sau, fac pariu, știrile săptămânii viitoare vor fi despre vremea rea: haos în România, ninsoarea ne-a luat pe nepregătite, cum să ne protejăm de ger etc.

Stați liniștiți! Săptămâna viitoare va fi iar liniște! Ne vom întoarce la ale noastre, la egoismul nostru cotidian. Doar mâine mai e ceva agitație că va fi îngropat și Iovan.

În plus, Stroe și-a dat demisia. Deci nici măcar revoluțiile de pahar cu 20-30 de oameni, prin diverse pieți, nu-și mai au rostul.

Stați liniștiți! Săptămâna viitoare, Aura și Iovan vor putrezi fără să-i mai deranjeze cineva! Săptămâna viitoare, mulți nici măcar nu le vor mai ști numele. Iar peste o lună, două, aproape nimeni.

Chiar știu ce spun. Cazul copilului omorât de câini în parcul Tei îmi dă dreptate. Mai știți cum îl chema? Ce revoltă a mai fost atunci! Câtă agitație, câtă înverșunare, cât linșaj! Și? Și ce s-a întâmplat? La presiunea poporului, parlamentarii au adoptat urgent o lege pentru eutanasierea câinilor vagabonzi. Și? A dispărut vreun câine din București? Pe bune!

Stați liniștiți! Ionuț, căci așa îl chema pe băiețelul ăla, putrezește fără să-l mai deranjeze cineva!

La fel va fi săptămâna viitoare, și pentru Aura și Iovan. Incompetenții care nu știu să localizeze un avion, ăia care nu știu să trimită apelurile de ajutor unde trebuie, ăia care nu știu să-și coordoneze echipele, toți cretinii ăștia vor rămâne în funcții. Au plecat câțiva politicieni, demiși sau demisionați forțat! Mare scofală! Ăia angajați pe pile, și nu pe competențe, în funcții călduțe și bine remunerate din banii noștri, ăia stau liniștiți! Că săptămâna viitoare, toată lumea îi va fi uitat și pe ei!

Odihnește- te în pace, Aura! Odihnește-te în pace, domnule Iovan! Vi-o spun acum! Că săptămâna viitoare, voi fi uitat de voi!

EXCLUSIV, DOAR AICI! PRIMELE IMAGINI CU CADAVRUL LUI IOVAN!

IOVAN

Dacă ai intrat pe blogul meu exact ca să vezi pozele macabre cu cadavrul lui Iovan, poți să te duci dracului! Ești bolnav! Du-te urgent și la un pshihopupu, după ce l-ai vizitat pe dracu’!

Nevoia ta de a-i vedea pe alții însângerați, în mizerie, în chin, cu organele pe-afară, e satisfăcută de alții, nu de mine.

Din partea mea, vei primi doar înjurături, pentru că m-am săturat de bolnavi “mentali”.

Știu, vei găsi și argumente pentru că ai vrut să vezi pozele morbide. Cică ai vrut să vezi exact poziția avionului, cum era mortul prins între fiare, să afli dacă ar mai fi avut vreo șansă reală, dacă ar fi trăit dacă cretinii din ministere ar fi ajuns la timp. De fapt, tu, în sinea ta, te crezi chiar bun cetățean. Mai, mai că ai ieși și în stradă, să-i pedepsești cu mâinile tale pe criminalii vinovați de întârziere.

Dar, de fapt, ești bolnav! Nu fizic. Doar la cap! Fizic, ești bine. Ții o bere, o cafea într-o mână și cu cealaltă dai click la articolul cu pozele macabre.

Dar știi ce mă doare mai tare? Că nu ești singurul! Că suntem o țară cu mulți, foarte mulți bolnavi la cap! E în firea noastră, de altfel.

Suntem morbizi din naștere până la moarte. Când suntem mici, ne batem colegii la grădiniță. Doar ca să-i vedem cum suferă, să le vedem sângele curgându-le din buze. Scena asta o repetăm și în liceu și în facultate. Apoi, la maturitate, nu prea mai avem pe cine să batem. Aaaa, ba da! Nevestele și copiii! Tot din dorința noastră de macabru, de răutate patologică. Sau, facem ce faci tu când accesezi articolul cu poze! Dăm click să vedem pozele cu mortul!

Aaaa, pentru tine, bolnavule, iată un anunț: mâine, Adrian Iovan va fi înmormântat la Cimitirul Bellu. Ca să te duci să-ți faci poze cu mortul!

Le-aș băga pe gât toată aparatura de localizare!

sri

2014, ultratehnologia ne înconjoară. Suntem localizați și din spațiu.

Iar serviciile secrete sunt  extrem de bine dotate din acest punct de vedere. Poate mai ales la noi.

Și amărâții ăia mor cu zile din cauza incompetenților care nu pot folosi ultratehnologia asta și pentru salvarea unor oameni!

I-au găsit după 7 ore! Dumnezeule! Răniții ăia mai aveau puțin și se duceau singuri la spital!

În toate orele astea, supraviețuitorii accidentului aviatic au vorbit la telefon. Cu rude, cu prieteni. Și aud că SRI și STS i-au localizat într-un perimetru de vreo 20 de km pătrați! Pe munte, asta e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân!

Și până la urmă i-a găsit un pădurar! Cu bățul pe umăr! Nu cu ultratehnologia la purtător, ci cu bățul!

Adrian Iovan a murit cu zile! A dus avionul la sol, i-am salvat pe medici! Înțeleg că, în aceste 7 ore, chiar și Iovan a vorbit la telefon, dând detalii despre starea victimelor!

Starea lui de sănătate nu a făcut, însă, față, dobitociei celor care ar fi trebuit să-l salveze.

URLUUUUUUUUUU!

VINOVAȚI! MĂCAR ACUM TREBUIE SĂ EXISTE!

AU OMORÂT CU NEPĂSAREA/ NEȘTIINȚA/ INCOMPETENȚA LOR OAMENI!

TREBUIE SĂ MEARGĂ LA PUȘCĂRIE!

 

Când copilul tău suferă, tu mori puțin câte puțin!

poza

Scriu aceste rânduri după 24 de ore infernale. 24 de ore care mi s-au părut enorm de lungi, scurse parcă așa cum curg picăturile dintr-o sticlă aproape goală. Prelinse încet, câte una la niște zeci de secunde.

Acum, Sophia e bine și pot să scriu. Pot să împărtășesc cu voi sentimente care sper să nu se repete și pe care voi să nu le trăiți vreodată. Scriu ca să aveți grijă! Să aveți grijă de “piticii” voștri ca ochii din cap.

 

“Tati, ce?”. E întrebarea pe care Sophi mi-o pune de 20 de mii de ori pe zi. E la vârsta în care descoperă lumea și vrea să știe totul, să înțeleagă totul, sa cunoască totul. Uneori, în egoismul meu, mă fac că nu o aud. Îi răspund de vreo zece mii de ori, la tot, cu răbdare. Dar, uneori, mă simt prea obosit să-i fac pe plac și să-i răspund. O trimit la maică-sa sau la bunică-sa să le întrebe pe ele, că eu nu mai pot. Că eu am avut o zi proastă, plină, cu mulți nervi, stres și oboseală. Că vreau să mă odihnesc, să mă relaxez, sau să continuu să muncesc până mai târziu. Cred că toți facem asta, cred că toți părinții sunt egoiști uneori.

Ieri, mi-am dorit enorm să aud din nou întrebarea asta. Nu de 20 de mii de ori, ci de 1 milion de ori. “Tati, ce?”, “Tati, ce?”, “Tati, ce?”. Și aș fi răspuns de tot atâtea ori, numai să-i aud vocea.

Dar, ieri, Sophia mea a ajuns la spital, la Urgențe. A făcut convulsii provocate de febră foarte mare. Tratamentul nu a funcționat și a făcut complicații.

Momentele acelea sunt îngrozitoare. Ți-ai tăia singur o mână, numai ca “piticul” tău să nu treacă prin asta. Nu mai poate să respire, maxilarele i se încleștează, buzele i se învinețesc. Atunci, copilul tău depinde de un fir de ață. Iar tu ești la fel de neajutorat ca el. Te panichezi, strigi, nu știi ce să faci! E sfârșitul lumii, în cel mai serios mod cu putință. Dar, dacă tu, părintele lui, nu faci urgent ceva, copilul va avea sechele pe viață. Astfel de convulsii, dacă durează mult timp, pot produce leziuni cerebrale iremediabile.

Din fericire, mama ei a fost pe fază. I-a acordat primul ajutor, a ajutat-o să respire și am plecat imediat la spital. Eu am condus ca nebunul, dar am ajuns în siguranță.

Am mers la IOMC, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, spital de stat! Acolo este pediatra noastră, un medic senzațional, dedicată pe viață copiilor. Și tot acolo, am mai întâlnit câteva doamne minunate, din același aluat cu pediatra noastră, asistente.

S-au purtat fantastic, profesionist și uman. Mi-au doftoricit odorul și, în câteva ore, mi-au pus-o pe picioare. Le mulțumesc enorm pe această cale. Veți spune că m-au ajutat pentru că mă știau de la televizor. Poate că da, dar eu cred că m-au ajutat pentru că ele chiar iubesc copiii. Mai sunt și astfel de oameni în România, în sistemul sanitar. Puțini, dar sunt.

În câteva ore, Sophia era din nou pe picioare. Ba chiar avea chef de joacă și de râsete. A apărut din nou “Tati, ce?”. Și atunci am luat-o în brațe, am privit-o cu toată dragostea din lume și am pupăcit-o de i-am luat “vopseaua”.

Am campat la spital, peste noapte, pentru supraveghere, dar acum e acasă, înapoi la plușurile ei. E din nou veselă, zglobie, fericită. Fericită cu atât de puțin și, totuși, atât de mult în același timp. Îi ajung câteva jucării, desenele ei preferate și dragostea noastră, mai ales dragostea noastră. Nu-i trebuie bani, nu-i trebuie averi.

Azi, am avut o zi fantastică. Am fost foarte fericit. Am privit cerul, chiar dacă e mohorât, dar mie mi s-a părut extrem de frumos. Copilul meu e bine și, măcar azi, și pentru mine este suficient.

Poate că mâine voi începe iar goana nebună după carieră și averi. Că așa suntem noi, adulții, nebuni după lucrurile astea. Dar, mi-am jurat ca, de acum încolo, să-i răspund mereu la “Tati, ce?”. Chiar și de un milion de ori pe zi! Pentru totdeauna!

PS: Dincolo de dramatismul situației, vă sfătuiesc ca, în asemenea cazuri, să vă păstrați calmul. Panica nu ajută, ci agravează situația. Faceți lucruri, nu plângeți! Ajutați-vă copilul să respire, făceți-i respirație gură la gură. Nu-l lăsați să-și închidă gurița, să-și încleșteze maxilarele. E bine să aveți un obiect din cauciuc tare la îndemână. Unul dintre degetele voastre poate fi folosit și în acest sens, dar așteptați-vă să fiți mușcați foarte, foarte tare. În plus, mai mult ca orice ajută niște cursuri de prim-ajutor în cazul copiilor. Există, sunt destul de multe. Eu am făcut unul gratuit la Crucea Roșie.

Să ne unim cu Basarabia! Bușon la bușon!

dacia fericita

M- a amuzat teribil mesajul trimis mie, în privat, de cineva de pe facebook. “Să ne unim cu Basarabia!” mă invita domnul, dându-mi și un link către un site.

Mă gândeam că e o nouă mișcare naționalistă, ca multe altele din vremurile astea. Că doar toată lumea de o parte și de alta a Prutului vrea România Mare, dar habar n-are ce înseamnă asta din punct de vedere economic, politic și social. În fine, asta e o dezbatere prea serioasă, abordabilă în altă situație.

Revin: accesez link-ul și iată peste ce dau: o unire adevărată și foarte practică. Serioasă, temeinică, plină de… căldură!

O viziune nouă, despre o Românie mareeeee și frumoasă!

Stimabilul Veaceslav Stavilă, mare doctor, cică, ar fi creat acest site care-ți conferă șansa de a găsi basarabeanca la care tu, român, visezi din vremea lui tanti Ludmila, sau invers de a-l găsi tu, basarabeancă focoasă, pe românașul cu o mie de oi, care, prin căsătorie, să-ți dea șansa de a intra în UE.

Lipeala asta încearcă să pară o chestie serioasă și expune tot felul de criterii pentru realizarea ei. Vezi, Doamne, cică ține cont de șapte aspecte, inclusiv preocupările intelectuale. Că poate viitorul cuplu vrea să și citească ceva.

Una peste alta, un site care pare serios și profesionist. Mi-e teamă, însă, că este doar o Centură a Bucureștiului virtuală.

Voi ce ziceți? Pe mine m-a amuzat ideea!