Unde sunt medicii noștri?

În urmă cu două luni, m-am programat pentru niște analize de rutină. Mi-a fost recomandat un medic excepțional. Nu-i dau numele că n-are nicio vină în privința celor despre care am să vă povestesc.

Era vorba despre o clinică privată, pentru că, știm cu toții, ce se întâmplă în spitalele de stat. Am vrut profesionalism, curățenie și promptitudine.

Ei bine, la capitolul promptitudine, a fost jale.

Mi s-a spus că de abia pe 23 iunie mă poate vedea dl doctor. Repet, asta se întâmpla în urmă cu două luni. Am crezut că nu înțeleg bine. Cum adică? Să sun azi și să fiu consultat abia peste două luni? Halucinant. Dacă era o problemă serioasă de sănătate? Dacă viața mea depindea de rezultatul acelor analize? Două luni de așteptare? Răspunsul a fost la fel de halucinant: “Dl doctor este extrem de aglomerat. Dacă vreți puteți încerca la stat, acolo unde mai lucrează, dar să știți că are același regim de programări!”

Ieri, s-au împlinit două luni. Am fost la consultație. Eram programat la 15.20. Am intrat în cabinet la 17.20. Am așteptat două ore până să îl văd pe doctor la față!!! Și asta într-o clinică privată! Păi, Dumnezeule, în spitalele de stat cum e?

Și vin și vă întreb: Unde sunt medicii noștri? Oare toți au plecat în Marea Britanie? Au devenit cei rămași acasă depășiți de numărul de pacienți? Doctorii consacrați au ajuns un fel de zei, că mie mi s-a părut că ajungeam mai repede în America, decât în cabinetul respectivului medic?

V-ați confruntat cu astfel de situații? Ați așteptat cu orele să vă vadă un specialist? Ce ați făcut?

PS: Trebuie să mai fac niște analize în noiembrie. M-am programat de ieri!!! Cu patru luni înainte!!!

Cea mai frumoasă zi! “Te iubesc, tati meu!”

Sunt cel mai tare! Sunt cel mai deștept! Sunt cel mai frumos! Sunt cel mai fericit!

Și nu doar pentru că azi e ziua mea. Fac 33. Iar voi, măcar azi, trebuie să fiți de acord cu epitetele pe care mi le-am enumerat singur. 🙂

Sunt cel mai tare, mai frumos, mai fericit pentru că am minunea asta de copil, care mă iubește muuuult, mult de tot.

Aseară s-a pregătit intens pentru urările de dimineață. Printre înghițiturile de ciorbă cu găluște, și-a făcut timp și pentru o regie specială pentru tătuțul ei. Și a fost frumos tare la pregătiri.

De dimineață, emoțiile și-au spus cuvântul și nu a mai îndrăznit să fie atât de expansivă. Mi-a oferit doar “surpriza pentru tati” (o mâzgălitură fără forme, încă, dar făcută special pentru mine, ceea ce m-a topit cu totul), m-a luat în brațe și ne-am pupat. A și suflat repede într-o lumânare înfiptă într-un tortuleț. Apoi am dus-o la grădiniță.

Așa că, sincer, astăzi, chiar nu-mi mai trebuie nimic. Nu-mi doresc minuni, pentru că le trăiesc deja, nu-mi doresc averi, pentru că o am pe cea mai mare posibilă, nu-mi doresc iubiri deșarte, pentru că o am pe cea mai sinceră. Îmi doresc doar să mă pot bucura de ele încă mult timp de acum încolo.

PS: Vă mulțumesc în avans pentru urări. Faptul că vă răpiți din timpul prețios pentru a-mi scrie cuvinte frumoase este o mare onoare pentru mine.

PS 2: În seara asta, plecăm într-o escapadă romanticoasă. Nu de alta, dar tot azi împlinim și cinci ani de căsnicie. Ce să-i faci?! Dacă vrei să fii sigur că nu uiți ziua “măritișului”, te însori de ziua ta. N-ai cum să uiți! NU? 🙂 Singura problemă e că nu va mai fi niciodată doar “ziua ta”, ci și “ziua noastră”! 🙁  Așa că Barcelona venim! Doar noi doi, ca niște guguștiuci!

10 motive pentru care Halep nu e româncă

simona halep

sursa foto fanatik.ro

1. Pentru că nouă ne place să ne plângem. Pe când ea luptă!

2. Pentru că nouă ne place să înjurăm, dar să stăm cu mâinile în sân. Pe când ea strânge din dinți și merge mai departe!

3. Pentru că noi suntem slabi din naștere. Iar ea e extrem de puternică!

4. Pentru că nouă ne e scârbă de țara noastră. Iar ea și-o laudă!

5. Pentru că noi vrem să moară și capra vecinului. Iar ea are doar cuvinte de laudă la adresa adversarilor!

6. Pentru că noi suntem slabi, oameni născuți sclavi. Iar ea e, deja, o eroină!

7. Pentru că noi suntem învinși chiar înainte de a începe o bătălie. Iar ea are, deja, enorm de multe victorii!

8. Pentru că nouă ne plac petrecerile, orgiile culinare, festinurile până la ziuă. Iar ea este cu gândul doar la performanță!

9. Pentru că orice sacrifiu cât de mic, pentru noi, este prea mare. Pe când ea și-a sacrificat totul! Copilărie, adolescență, iubiri de-o vară! Totul!

10. Pentru că, atunci când abandonăm un lucru, noi spunem “Așa a vrut Dumnezeu!” sau “Asta-i soarta!”. Pe când ea spune “Mâine voi fi mai bună!”.

Așa că, dragă Simona Halep, am un mesaj pentru tine: tu nu ești româncă!

Dă-o dracului de “Românie”, de “țara” asta care nu ți-a dat nimic, dar căreia tu îi mulțumești după fiecare victorie! Dă-o dracului pentru că și-a adus aminte de tine de abia astăzi, iar, de mâine, te va fi uitat pentru vreun fotbalist beat mort care a făcut scandal în cluburi, dar n-a reușit nici măcar să viseze performanța pe care tu ai realizat-o deja! Dă-le dracului de onoruri pe care ți le vor înmâna cu prisosință toți liderii de moment, doar ca să-și facă ei campanie! Mâine îți vor impozita și viața! 

Dă-o dracului de “Românie” și câștigă Roland Garros-ul pentru tine! Doar pentru tine!

UPDATE: Pentru unii mai “limitați” care citesc ad literam, în acest caz “România”=sistemul care nu susține tinerii și performanța nicio secundă. 

Scrisoare către Sophia

2

Ești viața mea! Ți-o spun acum, când știu că, pentru tine, cuvintele astea nu înseamnă mai nimic. Acum, ți-e mai important oul de ciocolată pe care mi-l găsești prin buzunare sau balta apărută după ploaie, în care de abia aștepți să te bagi, deși știi că mă voi preface supărat.

Dar ți-am spus-o din prima clipă când ne-am întâlnit! Ești viața mea de la prima îmbrățișare, când eu mă uitam curios la tine cu figura aia de “Și cu tine ce-i pe aici?”, iar tu întrezăreai doar printre gene o față păroasă care nu părea deloc prietenoasă, comparativ cu pielea caldă a maică-tii.

Și vei fi viața mea pentru totdeauna! Ți-o voi spune mereu! În prima ta zi de școală, la primul tău examen, la primul tău iubit (deși partea asta mă  îngrozește cumplit și încă nu am soluții ca să o accept cu brațele deschise), la prima ta mașină. Voi fi alături de tine când vei păși spre altar și-ți voi șopti la ureche că ești viața mea! Vei rămâne viața mea și atunci când îmi voi strânge nepoțelul în brațe.

Sper să apuc toate astea, sper să te văd crescând, să te văd maturizându-te, învățând din viață și din cărți, din greșeli și din povețe, să le încerci pe toate, dar să le alegi pe acelea care-ți fac bine ție, să experimentezi și să creezi, să te lupți și să învingi, să devii mare nu la fizic, ci pentru cei din jur.

Și, chiar dacă eu nu voi avea norocul să trăiesc toate astea alături de tine, îmi doresc măcar să lași urme adânci, să schimbi lucruri și să împlinești visuri. Îmi doresc să trăiești liber, să spargi bariere și să inventezi noi orizonturi. Îmi doresc ca numele tău să nu moară odată cu tine, ba chiar ecoul lui să ajungă până la ceruri, acolo unde eu te voi aștepta, cândva, târziu, dar pentru totdeauna.

Ești viața mea, Sophia! Pentru totdeauna! Te voi iubi o veșnicie! Necondiționat și întru totul!

La mulți ani, viața mea! La mulți ani, dragi copii!
1 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21