De Dragobete, from Tehran with love!


IMG_3005

Așa arată femeile iraniene.

 

IMG_2991

Sunt niște umbre.
IMG_2998Unele dintre cele mai tinere încearcă să fure, într-un fel, moda despre care citesc în revistele occidentale aduse de prietenii veniți în vizită, în țara lor. Într-un fel. E destul de greu să spui că ești “fashion” doar schimbând ochelarii sau geanta. Dar, pentru ele, este un mare gest de curaj și de rebeliune.

Cele bătrâne cară sacoșe, nu genți. Se duc la piață, nu la mall-uri.

Nu știu dacă au auzit de Vuitton, Armani sau Channel. Cică ar avea și mall-uri în Teheran. Cu siguranță nu și în altă parte. Și doar unele brand-uri internaționale, foarte puține și adaptate cerințelor tradiției.

Femeile din Iran nu stau în același loc în autobuz cu bărbații. Ei stau în față, ele în spate.

Iranienii nu au Facebook. Este considerat prea vulgar, prea promiscuu, așa că a fost blocat.

Femeile din Iran nu vin la competițiile sportive masculine. Spun că, acolo, bărbații folosesc cuvinte foarte dure, care pe ele le-ar ofensa. Așa că lipsa lor de pe teren nu este o interdicție pentru ele, ci o formă de protecție.

Femeile iraniene nu dansează în public.

Virginitatea este foarte importantă pentru a se putea căsători. Multe dintre cele care au cunoscut dragostea trupească înaintea căsătoriei sfârșesc pe străzi ca prostituate. Nimeni nu le mai ia de soațe și prostituția devine singura lor șansă de supraviețuire.

Femeile iraniene nu pot fi luate de mână în public, nici măcar de soții lor. Sărutările furate pe stradă sunt adevărate blasfemii. Iar sexul în mașină este condamnat cu lovituri de bice. De altfel, doar cuplurile străine scapă astfel de gesturi și sunt imediat condamnate de cei din jurul lor măcar prin priviri pline de ură sau prin apostrofări. Cuplurile autohtone nici măcar nu concep așa ceva, nu este în cultura lor.

Femeile iraniene nu merg la spa în același timp cu bărbații. Au programe diferite. Pentru că, nimeni nu are voie să le vadă trupul. Excepție fac soțul, tatăl, unchiul și fratele.

În România, de la o vârstă, orice bărbat poate vedea trupul fetei, mai puțin rudele.

La noi, femeile pot scuipa semințe alături de bărbații lor pe stadion.

Iar brandurile sunt peste tot.

În cele câteva zile pe care le-am petrecut deja în Iran, am înțeles un lucru: din punctul de vedere al unui european, aici, femeia nu există. Este doar o marfă, o unealtă care să-i folosească bărbatului.

Femeile de aici declară, însă, altceva:  toate aceste interdicții sunt doar forme de protecție, sunt moduri prin care bărbații le feresc de păcate, de rău, de ispită. Poate că și gândesc așa, sau poate că le este teamă să spună adevărul. Poate că, în sufletele lor, sunt niște ființe tare nefericite. Poate că ar vrea să scape de negrul de pe haine, poate că ar vrea să-și facă diferite coafuri, poate că ar vrea să danseze și chiar să înjure cu patos. Poate că ar vrea să fie sărutate oricând.

La mulți ani, doamnelor din România, de Dragobete!

Fiți fericite! Dacă nu pentru că iubiți și sunteți iubite acum, măcar pentru că ați primit cândva o sărutare sub un felinar, că puteți ieși la o cafea cu prietenele să vă etalați noile ținute și să bârfiți pe Facebook, că puteți înjura echipa adversă, că puteți să-i dați o palmă unui bărbat care nu s-a abținut să vă fluiere corpul lucrat la sala de forță. Fiți fericite că v-ați născut chiar și în România! Fiți fericite că sunteți libere!

 

Un alt gen de muzică. În Teheran

http://youtu.be/AxOUr_JkCe4

Nu știu ce cânta domnul. Părea înălțător și omagial, poate chiar imnul Iranului.

Cert este că mi s-a făcut pielea de găină.

O voce de o forță extraordinară, care-ți pătrundea imediat în creier.

Nu știu dacă a ascultat vreodată Enrique Iglesias, Katy Perry sau măcar Ramstein. Cu siguranță nu a ascultat Florin Salam.

Nu știu de la cine a învățat omul ăsta să cânte, cine l-a influențat, cine îi este mentor. Poate că nimeni, poate că mulți.

Sunetele lui sunt din altă lume, o lume pe care nu o cunosc și, probabil, nu voi avea timp să o cunosc.

Dar, deși sună altfel, sunt extraordinar de frumoase. Arată pasiune, arată credință în ceea ce face și mai ales arată calități vocale fabuloase.

Poate ar câștiga Vocea României, dacă s-ar gândi vreodată să emigreze. Sau poate nu l-am înțelege și l-am considera deplasat.

Cert este că, acolo, în acel moment, era doar el și Dumnezeul lui și muzica. Și totul era perfect.

Da’ pe soacră-mea de ce trebuie să o serbez de Valentine’s Day?

sursa foto: google

sursa foto: google

În urmă cu vreo 15 ani, am fost pus la zid, de către don’șoara iubită de la vremea respectivă, care mi-a sugerat cu delicatețea unui hipopotam că ar trebui să-i arăt afecțiunea ce i-o port, sărbătorind împreună Valentine’s Day.

Era pentru prima oară când urma să sărbătoresc cu cineva sărbătoarea asta stupidă, adoptată iute de românul, care numai inventiv nu se numește în astfel de situații. Și, evident, am sărbătorit-o cât am putut de bine, cu floricele, inimioare de pluș și de ciocolată și cu spumant ieftin de la non-stop-ul din colț. Că, deh, eram student sărac, care, după aroganța asta, a fumat doar chiștoace vreo două săptămâni, dar a rămas cu amintirea uneia dintre cele tari nopți cu “ițucumbăr monoflexurat” din viață. Nu de alta, dar și ea era studentă săracă și alt fel de recompense nu avea.

Apoi, în anul următor, m-am declarat cel mai mare “hater” din lume la adresa sărbătorii ăsteia (pe vremea aia nu era cunoscut termenul, ci ți se spunea doar “cocalarul care nu vrea să meargă cu gașca”. În acest caz, „singurul scârțar care nu dorea să-i cumpere iubitei măcar un ursuleț de pluș”.) Eu nu de sindromul Hagi Tudose sufeream neapărat, ci de faptul că umblam, la vremea respectivă, cu două (și nu vorbesc de cărți la subraț, ci de femei) și nu știam pe unde să scot cămașa, că amândouă ar fi vrut să-mi arate dragostea lor în aceeași zi, la aceeași oră și în același loc (în amărâta de garsonieră din Vitan, luată în chirie de la mătușă-mea). Evident, însă, nu se punea problema ca ele să accepte și varianta de a sărbători cu toții, împreună, ca o mare familie. Nu de alta, dar nu știau una de alta, iar eu nu v-aș mai fi povestit despre cât urăsc sărbătoarea asta, ci despre cât iubesc sărbătoarea asta.

Așa că, uneia i-am pregătit terenul cu vreo săptămână înainte, că, în ziua Z, voi sta în casă și că nu vreau să o văd, că nu suport fazele cu “dragostea la comandă”, că e o prostie de sărbătoare și să mă lase cu dulcegăriile că sufăr de diabet. Iar celeilalte, i-am pregătit cearceaful alb, asezonat cu petale roșii de trandafir, că așa citisem eu că se face de Valentine’s Day prin cărțile de Sandra Brown, scoase din biblioteca mamei și citite pe furiș când nu era ea acasă.

Ziua Z a fost absolut superbă, cu tot ce-i trebuie unui român așezat la o masă îmbelșugată. Și nu știu cum m-a lovit inspirația, dar am avut un moment de Einstein. Am trimis-o pe duduia nr. 1 la ea acasă, mai devreme , cu gândul de a petrece o seară liniștită cu băieții, la două (halbe și nu cărți) și un film de groază șmecher. Pleacă mândra, cam cătrănită, e adevărat, dar pleacă. La nici 10 minute după, sună soneria de la ușă. Hop, a doua domnișoară! Că n-a putut să stea departe de mine, într-o zi atât de importantă și că a vrut să mă surprindă cu drăgălășenia ei și cu zahărul din tortul de ciocolată adus cadou. De tort, n-a mai prea fost loc, că îmi luasem deja doza de dulce de la prima întâlnire, dar de alte bucate m-am arătat pofticios. Doar nu puteam să-i dezamăgesc suflețelul tocmai de Valentine’s Day. Și în acea zi m-am simțit unul dintre cei mai norocoși macho de pe pământ.

Apoi, m-am însurat. Și, cum sunt încă însurat și nu intenționez să caut vreo nouă mândră, acum voi scrie serios: “Da, iubita mea, cum să nu sărbătorim Valentine’s Day?! Bineînțeles, piersicuța mea! Tot ce-ți dorește suflețelul! La Paris? Aha, da!”. Anul ăsta, nu, dar, în alt an, chiar am fost!

Valentine’s Day trebuie sărbătorită. Păi altfel, n-am realiza ce femei minunate avem acasă. Doar luându-ne la bătaie pe ultimul ursuleț de pluș rămas pe raft la supermarket, putem avea noi, bărbații, această revelație!

Serios, acum, la mine situația e destul de complicată. (Cât de complicată? Despre ce este vorba exact, găsești aici, pe www.catchy.ro ).

…………………….

Hai, v-am pupat, doamnelor, și vă doresc să aveți cel mai frumos Valentin din viața voastră! Să primiți flori de să nu mai aveți vaze în care să le puneți, ciocolată de să fiți suspecte de diabet și ursuleți de pluș încât să o faceți invidioasă și pe Hannah Montana!

Și cel mai important: să primiți măcar un singur și sincer “Te iubesc!”.

Filme de dat check-in în weekend

Am găsit ceva timp liber în ultima vreme și am apucat să văd trei filme noi, care rulează zilele astea  la cinema, și mă gândeam că poate merită să le vedeți și voi. Mai ales că pe afară nu e o vreme prea plăcută de plimbat.

LUNETISTUL AMERICAN

Lunetistul american

L-am văzut împreună cu soața, deși nu pot spune că e un film de familie.

Bradley Cooper joacă beton, iar Clint Eastwood este un regizor la fel de bun ca și actor.

Filmul este extrem de dur, de altfel, la fel ca și realitatea din teatrele de război. Dincolo de interesele economice ale statelor care invadează, în acest caz SUA, sunt soldații, oameni simpli puși în fața gloanțelor, cu propriile drame și frământări interioare. De exemplu, ce faci când ești soldat și în fața ta este un copil care ține o grenadă? Îl consideri inamic și tragi sau speri că doar se joacă și nu vrea să detoneze grenada? O întrebare la care răspunsul este extrem de complicat.

Filmul este nominalizat la o sumedenie de premii Oscar și fac pariu că le va lua pe toate, având în vedere sensibilitatea americanilor la aceste teme.

Oricum, chiar merită văzut și de publicul din România.

MORTDECAI 

sursa foto: google Deși titlul sună amuzant în limba română, este doar numele personajului principal, un expert în artă, mai ales în cea… furată.

Este un film extrem de ușor, chiar ideal de văzut  cu partenera/ partenerul în week-end. Te relaxează, gura îți ajunge la urechi și poate dăuna fălcilor. De prea mult râs, evident.

Intriga este simpluță, dar Johnny Depp este Dumnezeu în acest rol. Este perfect, genial, fantastic. De altfel, este genul de rol pe care îl preferă în ultima vreme, de personaj trăznit, ușor alcoolic și rupt bine de realitate. Este interpretarea din Pirații din Caraibe, dar în 2015.

Chiar dați-i un check-in zilele astea.

ASCENSIUNEA LUI JUPITER

Ascensiunea lui Jupiter

Mda, nu pot spune că este genul meu de film, dar fac pariu că adolescenții vor fi înnebuniți după el.

E o nebunie cu comploturi intergalactice, sute de efecte speciale și nave de război care ar face Enterprise-ul din Star Trek să pară doar o jucărie pentru bebeluși.

L-am văzut cu un prieten, “ca băieții”, dar am ieșit “ca copiii”. Buimăciți, cu privirea încețoșată și cu creierii zdruncinați de la miile de bubuieli produsele de navele de război.

Actorii principali, sex simbolurile Mila Kunis și Channing Tatum, sunt, însă, idolii adolescenților și iată motivul pentru care filmul pariez că va fi un blockbuster.

Îl recomand și împătimiților imaginilor filmate în format Imax și 3D. La acest capitol, chiar au ce vedea, mai ales dacă merg la un cinema cu proiecție Imax.

Mai jos, aveți și trailerele celor trei filme, ca să vă inspirați mai bine.

Enjoy și aștept părerile voastre, după vizita la cinema.

De ce “porcii” sunt mai fericiți ca femeile? Pentru că vor doar “țâte mari”!

sursa foto: http://diply.com/love-eat/30-hilariously-true-differences-between-men-women/83142

sursa foto: http://diply.com/love-eat/30-hilariously-true-differences-between-men-women/83142

O femeie: “Dragă Doamne, dă-mi un bărbat frumos, atent cu mine, romantic, iubitor, deștept, înțelegător, un bărbat pasional, care nu m-ar înșela niciodată și care mi-ar face complimente zilnic și nu ar critica niciodată ceea ce fac eu și prietenele mele! Mulțumesc, Doamne!”

Pe bune? Doar atât vrei, dragă? Mă mir că nu ai cerut și luna de pe cer! Pardon, pe aceea ți-o ofer eu în fiecare seară! 🙂

Chiar așa, doamnelor, de ce sunteți nefericite? Nu cumva, pe zi ce trece, vă creșteți expectanțele și, pur și simplu, șansa de a găsi bărbatul dorit se apropie de 0?

În adolescență, nu vă interesează inteligența partenerului. Vreți doar să fie distractiv, să aibă intrări la cele mai tari petreceri, niște bani în buzunar și poate și o mașină, pe care tot voi o conduceți, că ăla se îmbată ca porcul. (Asta cu porcul o conștientizați din tinerețe, dar nu vreți deloc să acceptați că bărbatul e porc și gata! Nuuuu, voi continuați să sperați, să vă încredeți în forțele proprii că veți descoperi, într-un târziu, un Făt- Frumos sau că-l veți schimba pe porcul actual în prinț. Dar, nuuuuuuu! Porcul tot porc rămâne, oricât l-ai trimite pe la centre de înfrumusețare.)

Dar, odată ce deveniți femei mature, lucrurile se schimbă. Vreți să aibă și casă și mașină, să fie amuzant, frumos, romantic, atent, să fie ca nimeni altul, să fie Rambo, Făt Frumos, cățelul Spike, Einstein și multe, multe altele. Și cu cât lista continuă, cu atât timpul trece și multe dintre voi rămân doar cu… speranța și cu lista.

Pentru că nu există, doamnelor, un asemenea bărbat. Ăla e doar în povești. În realitate, sunt doar porci. Mulți porci. Care au nevoi primare: o cocină decentă, niște lături calde în fiecare seară și sâni mari! Mai ales sâni mari! Că doar asta ne dorim, noi, porcii! Dorințe simple, ieftine (dacă-s naturale). Și suntem fericiți. E atât de simplu. Iar voi complicați lucrurile.

Uitați-vă în jur. Câte femei sunt fericite? Și câți bărbați? Două, trei vs. fără număr.

Aaaaa, că tot veni vorba de sâni mari: V-ați întrebat vreodată partenerul în ce ar investi mai degrabă? Într-o excursie romantică la Paris sau într-o pereche de silicoane pentru voi?

Să nu vă întrebați acum de ce își doresc porcii de bărbați sâni mari. E o istorie întreagă, iar, de la Freud încoace, toată lumea studiază speța. Ideea e simplă: e primul lucru pe care îl vede bărbatul când se naște și e ultimul la care se gândește înainte să moară.

Așa că ce-ar fi să rupeți lista aia? Ce ar fi să începeți să gândiți ca noi, porcii? Să nu vă mai doriți stelele de pe cer și bărbatul perfect, ci doar… Cum ar fi? Totul s-ar simplifica dintr-o dată. Și fac pariu că ați deveni fericite. Foarte fericite. Mai ales dacă aveți și sânii mari.