Cum apar la teveu, cum sar femeile pe mine!

Vă povesteam, aici, cum m-a lovit Iulia Albu cu un trofeu WOW în cap.

Ei bine, oamenii au venit să-mi și dea premiul, că-s oameni de cuvânt.

Îmi zic eu monologul, seara Iulia îmi trimite bezele în direct, dulcegării și politețuri peste tot.

Dar iată ce se întâmpla cu FB-ul meu privat, în timp ce mutra mea apărea pe ecran.

IMG_0294 IMG_0295 IMG_0296

Mai ușor, măi doamnelor! Că mă zăpăcesc! Și niciun bărbat? Nici măcar unul care să-mi vrea prietenia?!

Oricum, doamnelor și domnișoarelor, să știți că mă onorează solicitările voastre.

Vă mulțumesc, vă pup pe toate și vă aștept pe contul public, pe Dan Cruceru Oficial.

DinoParc Râșnov, un loc pe care copilul tău trebuie să-l vadă!


IMG_0238Am descoperit DinoParc din întâmplare. Eram cu familionul în Poiana Brașov și ne-a spus un prieten localnic că trebuie să mergem în Râșnov să vedem ultima atracție- acest DinoParc.

Și ne-am dus. E pe drumul spre Cetatea Râșnovului (un alt obiectiv foarte fain, de altfel).

Am plătit bilete, ca toți ceilalți. Așa că acest articol chiar este scris de drag și nu e o reclamă ascunsă. Prețul e cam piperat pentru publicul larg- 28 de lei/ adult și 22/ copilul de peste trei ani. Așa că o familie de patru persoane sare de 100 de lei intrarea. Dar parcul face toți banii.

E un basm creat în mijlocul pădurii, cu mare atenție asupra protecției mediului înconjurător. Toate locurile de joacă, și sunt multe, toate figurinele din fibră de sticlă, toate tirolienele, toate cabanele sunt integrate perfect în pădure și sunt construite printre copaci și în jurul acestora.

IMG_0234 IMG_0232 IMG_0221 IMG_0220 IMG_0219 IMG_0216 IMG_0214 IMG_0212 IMG_0206 IMG_0204 IMG_0180 IMG_0179 IMG_0177

Poate figurinele ce reprezintă dinozaurii puteau fi mai realiste, create dintr-un material mai bun, care să creeze mai fidel realitatea. Critici am putea găsi, dacă vrem să fim cârcotași.

Dar nouă ne-a plăcut tare mult. Chiar a fost o surpriză extrem de plăcută că un astfel de parc, pe care l-am mai întâlnit doar în occident, poate fi și în România. Nu-i știu pe patroni, dar mi se pare foarte tare ideea lor și îi felicit.

Pentru copii, locul ăsta este minunat. Descoperă dinozaurii dispăruți, în mărime naturală, au foarte multe locuri de joacă, au ateliere de pictură, au tiroliene și multe altele.

Am stat vreo cinci ore în DinoParc și, dacă nu ne-ar fi fost groază de traficul de întoarcere în București, am mai fi stat.

IMG_0230 IMG_0211 IMG_0201 IMG_0187

Așa că… dați o fugă până la Râșnov. Plecați dimineața și vă întoarceți seara. Vedeți cetatea, dacă nu ați mai vizitat-o, și apoi fuga la DinoParc. E fain!

 

M-a lovit Iulia Albu!

FullSizeRender (3)

Aproape că intrasem în anonimat. Lâncezeam așa, într-o dulce nepăsare, într-o nepermisă stare de “dolce far niente” din punct de vedere al carierei de jurnalist și prezentator tv. Mă apucasem de alte lucruri, îmi luasem gândurile de la tv și îmi vedeam de ale mele.

Și începuse să-mi placă, să îmbrățișez idea că nu mă mai oprește nimeni pe stradă, că nicio mămăiță nu mă mai arată cu degetul și că nu mă mai pozează niciun fotograf cocoțat prin copaci când duc gunoiul în cea mai neglijentă ținută posibilă de dus gunoiul.

De altfel, cred că a trecut, deja, mai bine de o lună de la ultima abordare de genul “Dvs sunteți ceva pe la televizor? Sunteți prezentator la Acasă tv, nu-i așa?”. Era o stewardesă pe o cursă internațională. Of, săraca! Avea o scuză, n-aveam de ce să mă supăr pe ea. Zboară mult, se uită puțin la televizor și, la ea, n-a ajuns încă știrea că Acasă tv și-a închis toate producțiile. În urmă cu vreun an jumate.

În fine, revin la anonimatul de care mă bucur din ce în ce mai mult. Evident că nu mă mai cunoaște lumea, că ochii care nu se văd se uită în foarte scurt timp. Mai ales că nu i-am cumpărat niciun Lamborghini amantei ca să apar pe prima pagină a puținelor ziare care se mai tipăresc în România sau în deschiderea emisiunilor nocturne.

Zilele trecute, zic, totuși, să mai ies în lume. O prietenă mă invitase la premiera unui film fain. Îmi iau familia și purcedem. Ținuta mea, una comună pentru mine, o ținută clasică la o ieșire în oraș: pantofi sport, blugi, cămașă, sacou. Culori țipătoare cât mai puține. Decent, simplu, zic eu- elegant.

Am făcut o poză la panou cu fiică-mea și ne-am dus să ne cumpărăm floricele. Am văzut eu un cameraman de la Kanal D că mă filmează de zor, dar am zis că poate n-are figurație destulă pentru nu știu ce material.

Și când colo mă lovește! Seara, în rubrica ei, Iulia Albu îmi dă trofeul WOW. Știți voi, trofeul ăla despre care toate vedetuțele noastre spun că nu sunt interesate, dar pentru care fiecare și-ar vinde măcar un Vuitton.

Mamă, și ce lovitură! Ar fi fost… în urmă cu un an și jumătate. Ar fi fost subiect de presă, mi-ar fi crescut cornițe, mi-ar fi alimentat ego-ul cu lauri. Mda. Ar fi fost. Pe vremea aia, recunosc sincer că mi-am dorit un asemenea trofeu.

Acum, spun doar “Mulțumesc”. Mulțumesc, Iulia Albu, că apreciezi eleganța prin simplitate! Că, uneori, mai premiezi și normalitatea și că un tătic care-și dorește să fie taticool primește elogiile tale. Mulțumesc.

Copiii voștri vor ajunge niște ratați!

sursa google

sursa google

Ieri a început școala. Prima zi a unui nou an, prima zi din multele pe care le vor avea unii sau prima zi dintre puținele pe care le vor avea cei mai mulți.

Iar FB-ul a explodat. Toată lumea și-a pus odrasla pe net cu urări de bine, cu speranțe nemărginite că vom avea, în curând, o armată de Einsteini. Pozele cu școlărei sau cu liceeni au dat năvală pe toți pereții virtuali și toată lumea era “happy”. În plus, cei de pe margine, adică fără copii, au simțit nevoia să- și posteze celebrele fotografii alb- negru, din perioada comunistă, în care chiar ei erau în prima lor zi de școală. Evident, sfaturile și urările curgeau cu nemiluita și de la aceștia.

Dragi părinți, am o veste proastă pentru voi: copiii voștri vor ajunge niște ratați! Și e doar vina voastră!

Știu, sistemul de învățământ e de rahat și nu oferă perspective. Profesorii sunt blazați și cer șpagă prin mascatele ore de pregătiri suplimentare. La facultățile bune se intră foarte greu și de multe ori pe șpagă. La fel de greu se și iese din ele, tot pe șpagă. Dar așa a fost mereu.

Copilul tău va ajunge, însă, un ratat, doar din cauza ta.

Pentru că ți-e lene să te ridici de pe cearceaf ca să-ți duci copilul la toaletă și îl îndemni să-și facă nevoile în mare. Iar cei din jur n-au nimic împotrivă, chiar dacă urmează să înoate printre rahați împreună cu odraslele lor.

E vina ta că scuipi semințe pe jos sau arunci mucurile de țigară fiind cu copilul de mână. Surpriză! El va face la fel.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că îl lași lipit de televizor cu orele, în loc să-i citești povești sau să-l înveți matematică și limba română.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că are cont pe FB înainte să-i apară primul coș pe față. Iar tu știi asta și ți-ai dat acordul.

În plus, nu putea începe noul an școlar fără un cadou. Așa că i-ai cumpărat odraslei tale ultima fiță de telefon. Poate ai făcut credit pentru el, dar trebuia să fie copilașul fericit. Că, deh, se întâlnește, la școală, cu alte odrasle cu fițe de telefoane și nu poate ieși din turmă. Trebuie să fie acolo, printre ei. În turmă. Și va ajunge un ratat pentru asta.

Și l-ai pozat! Doamne, ce l-ai mai pozat! Cu tricoul ăla cu cruci, cu lanțul ăla de hip-hopper din Bronx, cu blugii ăia de te miri cum stau pe el că-s rupți mai ceva ca hainele de pe vagabondul din colț. Frumușața lu’ mama, ce băiat ai putut să faci! Ce freză are el, cum îi stă firul 4537 năclăit în gel! E frumos tare! Arată excepțional! E cool! Și te lauzi cu el pe FB-ul tău, cu pozele făcute cu fița de telefon luată. E perfect…. de club. Păcat că se ducea la școală!

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că nu știe să conjuge verbul “a fi”. Nu mai vorbim de chestii complicate gen “copii(i)” sau “trebuie”. Astea sunt de masterat acum. În schimb, comunică din taste cu brb, omg, lol, pls, asl etc, iar când îl pui să scrie o propoziție întreagă îl iau frisoanele pe spinare.  LOL, OMG, such a looser!

Paradoxal, odrasla ta va avea carte. Multă carte! Dacă are puțin noroc, foarte puțin, va face și un liceu, va lua BAC-ul (bine, după vreo 7 încercări), va intra la o facultate (plătită de tine, evident. O facultate dintr-aia ce primește studenți doar pe bază de înscriere și chitanță pentru taxa de studii). O va termina și pe asta. Cu greu, cu șpagă pe la secretare, pe la profesori, cu restanțe multe. Cu emoții mari în privința examenelor. Emoții de a nu fi prins copiind. Cu o lucrare de diplomă copiată/ cumpărată din care nu ține minte decât titlul. Și va avea chiar și master. Ohoho! Copilul mamei are master! Și toate prietenele din bloc te vor privi pline de invidie! Ce copil deștept are Ioana de la 4!

Și gata! Tu ți-ai făcut datoria. L-ai ținut în școală, ai scos om din el, te poți gândi la bătrânețile tale! Că are studii, că va avea o carieră de succes, că va câștiga atât de bine încât va avea grijă și de tine!

Părinte, copilul tău este deja un ratat! Și nu mai poți face nimic! E, deja, mult prea târziu. Are o diplomă cu care nu are ce face. Mai sunt câteva mii de tineri ca el care nu știu să facă nimic, care n-au nimic în cap, care n-au niciun viitor. În schimb, undeva, uitat printr-un sertar, au un Iphone 6, acum, mult prea depășit tehnologic, și un tricou cu multe cruci.

Și când te gândești că ți-ai fi putut învinge lenea, să te ridici de pe cearceaf și să-ți duci copilul la toaletă! Poate copilul tău ar fi ajuns CINEVA!