Bărbatul lui Alexandru Ciucu

Alexandru Ciucu a venit aseară cu propunerile lui asupra modului în care ar trebui să se îmbrace bărbații în 2014. Știți voi, creatorii care se respectă fac niște prezentări de modă în care își etalează ținutele care cred ei că ar trebui să fie un „must” al anului în curs sau următor.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut Ciucu întotdeauna. E cam cel mai bun croitor de la noi pe haine de bărbați. Și nu mi-a înșelat așteptările nici aseară.

Continuă nebunia de culori care a invadat de ceva vreme și ținutele masculine și croiul cambrat.

Noutatea de anul acesta, pentru România, este revenirea la sacoul cu două rânduri de nasturi și „pantalonii scurți”. Pantaloni scurți, în sensul că, între materialul textil și pantof rămân cel puțin două degete de spațiu liber, cu vedere la „piciorușele diafane” ale domnilor. Nici măcar șosetele clasice, vizibile, asortate la culoarea costumului sau a pantofilor nu mai sunt acceptate. Trebuie să fie apară impresia de picior gol în pantof (deși există tipul de șosete „invizibile” chiar și pentru bărbați). Dar asta este moda peste hotare, așa că trebuia să ajungă și în România.

Indiferent de ținută, relax, business, ceremony, toți pantalonii sunt scurți.

Aici apare o problemă, dacă mă întrebați pe mine. De exemplu, mi-e greu să cred că, la o nuntă, mirele va accepta să poarte pantaloni „scurți” printre sarmale. Totuși, cred că Alexandru Ciucu se adresează unui public ceva mai restrâns, care probabil nu consumă sărmăluțe la nuntă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *