Reacția Auchan la povestea cu cântarul

Imagine

auchan_romania
Ieri, scriam aici, cum am descoperit o situație “ciudată” în supermarketul Auchan Crângași. Între timp, articolul s-a viralizat, și știrea a fost preluată de mai multe site-uri și de B1TV. Bine, oamenii mi-au greșit numele, dar nu aici e problema, ci la faptul că s-au limitat doar la o preluare integrală a articolului, fără a cere și un punct de vedere din partea Auchan.
Dincolo de reacția șefului de raion din supermarket, eu, însă, am vrut și o reacție oficială din partea Auchan România, pe care o public integral mai jos:
COMUNICAT AUCHAN
“Referitor la mesajul trimis companiei noastre va comunicam faptul ca am realizat verificarile necesare in magazinul mentionat de dumneavoastra si va putem mentiona faptul ca aceste cantare de la Legume-fructe se intrebuinteaza cu folia de protectie in vederea evitarii situatiilor de cantarire eronata prin patrunderea de impuritati sub talerul de cantarire.
Angajatii nostri sunt instruiti ca toate cantarele sa functioneze cu protectiile aferente, in parametri standard setati conform procedurilor aferente iar situatia expusa poate fi o eroare umana in acel moment.
Cantarirea cu protectie presupune integrarea tarei in sistem care se seteaza manual in meniu, de catre managerul de segment, greutatea produsului fiind cea reala.
Ca metoda de verificare, in momentul inlaturarii protectiei, pe ecranul cantarului va aparea, in dreptul greutatii, eroarea “VVV”, ceea ce inseamna ca doar in acea situatie cantarul va determina o greutate cu +86g.

Situația reflectată de mine, acea excepție, a apărut dintr-o eroare umană, o eroare punctuală, nu o situație permanentă. Cel puțin asta spune Auchan.

Apreciez rapiditatea cu care echipa de comunicare de la Auchan a dat o reacție. La doar câteva ore de la publicarea articolului, am fost contactat, pe baza unui mail trimis de mine în avans, și și-au spus punctul de vedere. Oamenii ăștia par profesioniști și bine intenționați.

Sper ca întreaga echipă Auchan să aibă aceleași calități, iar situația prezentată să fi fost doar o eroare regretabilă.

Una peste alta, ideea acestor articole e simplă: nu strică să fim vigilenți, să ne uităm atent la cântare, la etichete, la termene de valabilitate, la ingrediente. Pentru că, dacă nu ne gândim noi la noi, nu o va face nimeni altcineva.

Eroare regretabilă sau furt calificat în Auchan?

Imagine

IMG_1612

Puteți să-mi spuneți Piedone- justițiarul piețelor, să vă amuzați puțin și să treceți repede peste acest articol, sau puteți să dați [play] și să vă ridicați singuri niște semne de întrebare.

Articolul acesta nu vrea să învinuiască pe nimeni. Prezintă doar niște fapte, situații reale, cu care eu m-am confruntat în supermarketul Auchan. Aceste fapte, mie unul, mi s-au părut cel puțin ciudate.

Ce s-a întâmplat concret:

  1. Căutând să cumpăr niște portocale, am sesizat că respectivul cântar avea o folie de plastic atașată. Și m-am enervat imediat. Văzusem destul filmulețe pe youtube care arătau cum se fură cu astfel de folii. Am făcut și eu testul și am obținut două gramaje diferite, două prețuri diferite, pe același produs.
  2. Am cerut explicații șefului de raion al magazinului. Acesta mi-a explicat că, dacă un cântar este setat corect, folia de pe el nu afectează gramajul. Practic, chiar și cu folie peste, cântarul trebuie să pornească de la 0 grame.
  3. Totuși, am căutat să mai fac o probă, cu un alt cântar. La magazinul din colț, cântarul arăta gramajul obținut la cântarul “defect” din Auchan. Deci de unde apărea diferența?
  4. Ulterior, am observat pe imagini, că, încă de la început, cântarul folosit în Auchan avea un plus de 86 de grame. Practic, orice produs ai fi cumpărat, cântarul îți “umfla” bonul cu 86 de grame.

În aceste condiții, întrebarea este firească: “A fost o întâmplare regretabilă, un caz singular, sau o acțiune premeditată a celor din Auchan?”

Aparent, 86 de grame e un mizilic. Poate fi trecut ușor la erori neintenționate. Dacă, însă, vreun angajat a “uitat” intenționat să seteze corect cântarul sau, mai rău, a primit ordin să uite, iar cântarul a fost folosit de vreo câteva sute de oameni, dintr-o dată, problema devine gravă.

La două zile după filmare, am verificat din nou cântarele din Auchan. Toate păreau în regulă, setate corect, indiferent că aveau sau nu folie de protecție pe el.

Voi ce credeți? A fost o eroare regretabilă sau furt calificat?

UPDATE: Găsești aici reacția oficială a Auchan România, după publicarea articolului.

*** Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share să-l vadă toată lumea.

*** Poate te interesează și cum fură alt supermarket cu promoții false.

Klause, hai să facem o treabă ca-ntre bărbați! Schimbă țara asta că de aia te-am votat!

 

11Klause, ai văzut ce e în față la Colectiv. Un ocean de lumânări și de flori. Un ocean de durere surdă.

Fă ceva pentru morții ăștia! Acum e momentul. Ești singurul care poate reforma România asta. Pentru asta te-am votat. Ca să schimbi lucrurile din temelii, că să ne scapi de ceilalți. Te-am votat pentru că am crezut că ești altfel. Că nu ești politician, că nu ești ca ei, corupt, mânjit de sânge, dar acoperit de acte. Te-am votat pentru că am crezut că ești gospodar, că faci lucrurile cum trebuie.

De un an de zile, nu ne-ai demonstrat nimic. Ai stat ca ursul în bârlog și n-ai zis mai nimic. Unii au început să te acuze și de prostie. Acum e momentul să demonstrezi contrariul. Morții ăia n-au nevoie de decorații și de priveghiul tău. Ei nu mai au nevoie de nimic. Dar noi avem nevoie de tine, de forța ta, de forța Președintelui. Ca să nu sfârșim și noi la fel.

Tu poți aduce schimbarea. Ești singurul care mai are un strop de încredere printre noi. De ceilalți suntem sătui. Ne-au mințit 25 de ani, nu-i mai credem! Nu vrem să-i mai ascultăm, nu vrem să le mai auzim scuzele și argumentele.

Ieși din hruba aia și bate cu pumnul în masă! Cheamă-i pe toți la raport și pune-i la treabă. Vino urgent cu o reformă adevărată. De la sănătate, la administrație, totul trebuie transformat și renăscut.

Nu ne interesează dacă ai voie să faci anumite lucruri. Dacă amărâta aia de Constituție îți permite. Tu vino cu idei bune, cu reforme, că noi te susținem. Noi, ăștia mulți și înlăcrimați, suntem mai presus de un text rigid din Constituție. Pentru că țara asta este despre noi, nu despre ei. Constituția este pentru noi, să ne protejeze pe noi, că ei știu să-și facă bine singuri.

Acum, suntem îndurerați și facem doar marșuri ale tăcerii. Dar furia s-a adunat în noi. Clocotim pe interior și, în curând, va da pe afară. Poate eu nu voi fi așa curajos. Am copil acasă și, evident, scuze.

Dar generația asta tânără, ăia care au votat pentru prima dată anul trecut, ăștia sunt răi. Ai reușit să-i scoți din case să te facă Președinte. Ai întărtat facebook-ul și au ieșit cu zecile de mii la vot. Același fb, acum, urlă. Acolo nimeni nu tace. Acolo e durere mare și revoltă și mai mare.

Și ăștia, lupii ăștia tineri, nu se tem de nimic. Și să-i vezi când vor ieși în stradă. Atunci să te ții, Klause! Că nici mama rugăciunilor n-o să scape clasa politică. Să vezi tu cum se iau cu asalt Guvernul sau Parlamentul sau Primăriile.

Fă ceva, Klause! Acum, nu mai târziu! Acum. Fă schimbarea aia pe care o cerem toți! Că altfel o facem noi! Și venim și la tine să-ți cerem socoteală!

Implică-te! Împreună îi vom face și pe ei să se implice!

sursa foto google

sursa foto google

De 25 de ani încoace, statul nu plătește! Statul nu e vinovat de nimic. De nicio tragedie. Doar morții sunt vinovați. Doar ei.

De câteva zile, trăiesc o revoltă îngrozitoare. Am lacrimile în colțurile ochilor, îmi vine să dau cu pumnii în pereți. Mă doare cumplit.

Încerc să mă vindec prin scris. Scriu nu pentru că îmi doresc like-uri, ci pentru că am nevoie de cuvinte așternute pe foaia asta virtuală.

Am nevoie de ele pentru mine. Pentru că sunt tată, pentru că sunt tânăr. Pentru că puteam fi eu în Colectiv. Și fiică-mea ar fi rămas fără tată. Pentru că, de 25 ani, situația este la fel. Și pentru că, peste 10-15, îmi va fi frică să o las pe fiică-mea să mai iasă din casă, de teamă că o voi pierde.

În ultimele zile, trăiesc un puternic sentiment anti-sistem. Mi-e scârbă de toți. De politicieni, de funcționari, de primari, de toți cei care au permis tragedia asta, gândindu-se la îmbogățirea lor sau, pur și simplu, negândindu-se la nimic. Pur și simplu, nefăcând nimic. Iar lipsa lor de acțiune a dus la masacrul de la Colectiv.

Simt că mi s-a umplut paharul. Pentru că de 25 de ani nimic nu merge bine. Nimic nu e cum trebuie în țara asta. Punctual, doar morții sunt de vină. Și poate doi- trei amărâți scoși țapi ispășitori pentru un dezastru național.

Și, totuși, n-am dreptate cu acest sentiment anti-sistem. Încerc să las emoțiile la o parte și să pun niște întrebări obiective.

La dracu’ cu ei toți! Și vin alții? Vor fi mai buni? Cu siguranță vor fi mai neștiutori. Nu vor cunoaște sistemul ăsta canceros, nu vor ști ce să schimbe și cum. Vor fi înghițiți, pur și simplu, de sistem și atât.

NU, nu cred că asta este soluția. Cred că sistemul poate fi schimbat doar din interior. De aceiași oameni care l-au creat, dar care trebuie să înțeleagă că așa nu se mai poate. Că tragediile trebuie prevenite, că șpaga pe care o primesc azi, poate ucide mâine. Că și copiii lor pot muri din cauza nepăsării lor.

Iar noi, cei de pe margine, cei mulți, trebuie să le amintim asta în fiecare zi. Să punem presiune pe ei. Să le cerem legi clare, controale adevărate, procese rapide și pedepse exemplare. Trebuie să le cerem simulări în caz de cutremur, simulări în caz de atentate teroriste, în caz de cataclisme. Trebuie să le cerem să fim pregătiți. Să investească în spitale și în educația copiilor noștri. Ca să nu mai avem Colectiv, sub niciun alt nume.

Și nu putem să îi facem să țină minte asta decât prin a fi activi. Prin a crea, iar aici este și vina noastră, o societate civilă puternică, cu ONG-uri adevărate, cu oameni care se implică sincer, care militează pentru ei și pentru viitorul copiilor lor.

Du-te și aprinde o lumânare în față la Colectiv. Așa, cei de la putere, vor ști că suntem mulți și că trebuie să ne asculte.

Du-te și donează sânge. Uite aici listele unde poți să o faci.

Fă ceva! Orice ar putea ajuta, orice ar putea schimba măcar un crâmpei din soarta asta a nației noastre.

Toți suntem vinovați!

12190871_985337444864844_1291161959886537437_n

Putem încerca să discutăm la rece? Știu că e greu, dar un gând limpede face mai mult decât o mie de înjurături.

Ieri, am luat-o cu toții razna. Pentru unii, o reacție de înțeles, pentru alții, ceva inexplicabil. Singurii care aveau dreptul, ieri, să urle erau părinții și rudele morților și răniților! Singurii! Toți ceilalți ați vorbit ca să vă aflați în treabă. Să vă ascundeți dezinteresul sau șpăgile luate sau, pur și simplu, să strângeți like-uri și trafic pe blogurile voastre. Voi, ăștia, ultimii, sunteți niște ciocli.

Să-i luăm pe rând: părinții morților au nevoie de explicații. Au nevoie ca responsabilii, ca cei vinovați să fie urgent băgați la pușcărie. Chiar și așa, nicio explicație nu le va aduce copiii înapoi. Dar poate va face ca tragedia de la Colectiv să nu se repete și să omoare alți fii.

Voi, toți ceilalți, sunteți niște farisei. Niște ordinari care, dintr-o dată, ați simțit dorința să plângeți și să vă plângeți. Că avem o țară de rahat, niște autorități de doi lei, niște patroni care dau mită. Serios? În urmă cu două zile era altfel, sau în urmă cu un an? Sau cu 10? Totul era la fel și atunci. Doar că nu muriseră oameni în cluburi.

Vineri noaptea au murit, însă. Iar situația, privită de un cap limpede, este următoarea, din punctul meu de vedere:

  • vinovații sunt: patron, responsabili de la pompieri și primăria sectorului 4, inclusiv primar. Probabil nu sunt singurii, sper ca procurorii să-i descopere pe toți. Toți ăștia trebuie să-și primească urgent pedeapsa. Conform legii! O lege pe care n-au avut chef să o respecte, dar care acum trebuie să le închidă gurile.
  • vinovații fără vină sunt bieții oameni care au participat la acel spectacol. Sunt vinovați că s-au călcat în picioare și n-au ieșit aliniați, în liniște și în ordine. Chiar dacă erau în flăcări, la propriu. Sunt vinovați că n-au citit Biblia înainte și s-au dus la muzica aia satanistă. Că au sărbătorit Halloween-ul cu o zi mai devreme și l-au luat pe diavol în brațe. Cel puțin asta susțin unii cretini! Mari cretini, de altfel! Poate cei mai mari! Mă îngrozește o astfel de gândire complet primitivă.
  • vinovați sunt și cei care au preferat să cerșească like-uri, în loc să aprindă lumânări și să tacă: să vi-i mai spun eu? E plin fb-ul de ei, au scris zeci de mesaje și de articole. Doar se pricep la toate, părerea lor este cea avizată. Și au multe păreri. Dar prea puțină decență.
  • vinovați sunt și cei fără creier: ăia care au creat evenimente pe online cu “În seara asta nu mai mergem în cluburi”!!! Dumnezeule! Hai să nu mai mergem deloc! Hai să se închidă toate! Și restaurantele! Și farmaciile și magazinele, tot! Cât de puerilă este o astfel de abordare? Nu te mai duci tu, individ, azi, mâine, o periodă. Cât e doliu național sau până te simți din nou în siguranță. E treaba ta. Dar să boicotezi la nivel de societate cluburile, spectacolele, mi se pare o gândire la fel de periculoasă ca a ălora care au zis că e semn de la Dumnezeu! Aseară, au anulat astfel de petreceri patronii unor cluburi. Doar ei puteau să o facă. Și așa era corect. Un minim semn de decență pentru trei zile de doliu național. Sau oare nici cluburile alea nu erau în regulă și patronii se temeau de controale masive?! Tot în categoria asta, aș introduce-o și pe doamna reporteriță de la Antene, aia care s-a lăudat pe fb, după ce a petrecut pe teren noaptea aceea teribilă, că are cea mai tare slujbă din lume!
  • vinovați sunt și nesimțiții de serviciu: Oprea. E singurul la această categorie! Măcar de data asta a coborât din mașină. Moartea zecilor de oameni de vineri n-ar trebui să acopere, însă, moartea polițistului de la circulație.
  • vinovați sunt și ghinioniștii: Ponta. Cum Dumnezeu, nicio catastrofă autohtonă nu-l găsește pe Ponta în țară?!!! Clar e cel mai ghinionist politician.
  • vinovatul sunt eu: Da, și eu sunt vinovat. Pe de o parte, pentru că am lăsat-o pe fiică-mea aseară să meargă la strâns bomboane prin cartier. Ar fi trebuit să o închid în casă și să-i spun că Halloween-ul e o chestie păgână, că e nasoală. Pe de altă parte, sunt vinovat că, până ieri, nu m-a interesat nicio secundă dacă în cluburi sunt extinctoare, multe ieșiri sau hidrante. Sau în restaurante. Sau la cinema și teatru.
  • Pe tine te-a interesat chestia asta până acum? Probabil că nu. Ești vinovat și tu. Măcar la fel ca mine. Cu toții suntem vinovați. Căci, dacă ne-am fi ales locurile de distracție în funcție de criteriul siguranței, vineri n-ar mai fi murit oameni. Colectiv n-ar fi existat. Dar o astfel de ipoteză este o utopie, iar realitatea este cruntă: zeci de morți și sute de răniți și o societate care, peste câteva zile, va căuta o nouă tragedie ca să-și exprime compasiunea pe fb.
  • Dumnezeu să-i odihnească pe morții fără vină! Și să-i ierte pe toți ceilalți! Că nu știu ce fac sau spun!

Generalul Oprea “Coloană”, anunț șoc: “Renunț la cartofii prăjiți!”

Pe bune, acuma, ce a făcut așa de rău bietul general? Ce tot săriți atâta pe el?

Ce a făcut până la urmă? A poftit și el, la ceas de seară, la o porție de cartofi prăjiți! Pe bune, doar atât! N-a găsit la crâșmă și a sunat-o pe soață să-i facă repede o porție. Dintr-ăia buni, cu mujdei și mămăliguță! Nu fake-uri congelate!

Și, na!, se răceau cartofii în farfurie! Și a cerut coloană oficială, că era misiune gravă, importantă, de interes național. Doar nu poți să- i lași cartofii ditamai generalului, mare vice-premier, ministru și prim-ministru de ocazie, să se răcească în farfurie!

Și nu putea bietul general să meargă fără coloană, că, la ora aia, era trafic intens, ploua, era jale în București. Și se răceau cartofii și i se umflau de poftă anumite părți anatomice. Și știți cum te transformi când te lovesc poftele alea mari. Vezi negru în fața ochilor, nu mai gândești. E nasol pentru un ministru cu atâta responsabilitate să aibă pofte.

Poate am fi putut să-l acuzăm de nesimțire dacă ar fi poftit la niște caviar și ar fi comandat un avion privat să se ducă urgent în Siberia. Așa a poftit doar la niște amărâți de cartofi prăjiți, mâncarea autentică a românului de zeci de ani. Pe bune, ce mare lucru?

Și voi săriți pe bietul om. Mușcați din el ca niște hiene. Pentru niște cartofi prăjiți. Hai, vă rog, fiți serioși!

Doar nu l-a băgat generalul în groapă pe amărâtul ăla de polițist. Bine, ar fi putut să-l scoată din groapă, dar i s-ar fi răcit cartofii prăjiți. Și mai pierdea și timpul cu spălatul pe mâini, după. Mânuțele alea curate cu care împarte interes național tuturor. Și platouri întregi de gogoși. Nu cartofi prăjiți. Ăia și-i păstrează doar pentru el.

Hai că ați câștigat până la urmă, voi ăștia hiene, canibali de miniștri slabi de… pofte! Gata! Generalul cedează presiunilor voastre și face un mare pas înapoi!

Gabriel Oprea: “Renunț la cartofii prăjiți! Parol de general!”

PS: Doar nu credeați că își dă demisia?! Adică, pentru niște cartofi prăjiți să lase un ditamai scaunul de vice-premier? Hai, dă-o dracu’ că nici la Paris, “les pommes frites” nu costă atât de mult!

Accesați clipul de mai jos pentru declarația completă.

Posted by Politisti.ro on 23 Octombrie 2015

Cum să naști un copil în trei zile sau de mai multe ori

Citat-Martin-Luther

O cheamă A.P. E o doamnă bine. Mereu o apariție. Blondă, elegantă, o femeie matură, de la care poți învăța multe. Foarte multe. Economie, legislație, politică și câte și mai câte. Și, mai nou, voi, doamnelor, puteți învăța cum să nașteți un copil în trei zile sau de mai multe ori. Același copil.

Am rămas prost! Sincer, eu, în ignoranța mea de mascul consumator de bere și de semințe la meciuri, nu mi-am imaginat că un travaliu poate dura atât de mult. Sau că un bebeluș poate ieși și apoi intra și ieși de mai multe ori din locul ăla de unde îl lasă barza.

Cum vine asta? M-am întrebat extrem de intrigat și pregătit să sun la Cartea Recordurilor pentru a le vinde povestea. Doar un travaliu de trei zile sau un copil născut de mai multe ori, clar ține de Cartea Recordurilor! De Guinness Book sau de Poveștile Baronului Munchausen, voi decideți.

Păi povestea începe așa:

“Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, adică în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă” (stiripesurse.ro)

Și răutăcioșii de pe online au sărit ca arși. Că nu era nevoie de sacrificiu, că mamă denaturată, că cezariana e nasoală și face rău copilului, că sari cu piatra și omoar-o. Pe bună dreptate, de altfel, sar și eu.

Apoi, firul epic continuă:

“As vrea să clarific de la început un lucru, am născut luni, 12 iulie 2010.” (fb personal A.P.)

Stai că m-am blocat. Adică doamna a născut de două ori același copil? Eu tind să o cred. Să o cred în stare. Că până acum a demonstrat că poate să facă multe. Așa că o naștere cu repeat ar fi o bagatelă pentru ea. Sau s-au apucat unii să cerceteze certificatul de naștere al copilului, să verifice pe google ce zi era când s-a născut și să li se aprindă un beculeț cum că doamna ar fi împrumutat ceva de la Pinocchio? Nuuu, n-are cum. Eu cred că a născut de două ori același copil. E mai plauzibil.

N-am înțeles, însă, de ce a născut prima oară sâmbăta. Sau de ce a spus că a născut sâmbăta. Și apoi luni. De ce? Că doar nu o întrebase nimeni! Adică, de ce să te apuci să-ți bați cuie în talpă singur? Sau și-a dorit să întruchipeze un personaj care salvează lumea prin sacrificiul său? Doamna n-a înțeles că, în nicio poveste, personajul pozitiv nu moare, nu-și dă viața pe altarul dreptății? Nu, el salvează tot și scapă nevătămat. Pe bune, nici măcar Bruce Willis nu mai moare, deși a salvat planeta de vreo cinci ori, deja.

În fine, când în sfârșit aproape că ne lămurisem, că doamna a putut imposibilul, tot ea mai vine cu o precizare:

“Că am născut într-o zi de luni, e ușor de verificat. Până vineri am lucrat, tot ușor de verificat. Sănătatea mi-a permis, am putut și am vrut să lucrez. În weekend am mers la spital, așa cum am decis cu echipa medicală. Acesta este adevărul. Păcat că nu se știe că multe femei din România, din politică, afaceri, sport sau alte domenii își programează nașterea. ” (dcnews.ro)

Buuuun. Vorbelea astea de duh vin să lămurească situația, zice doamna. Mie mi se pare că adâncesc și mai mult problema.

Să analizăm pe text: deci nașterea n-a fost sâmbătă, ci luni. Sâmbătă doar a mers la spital. Dar, de sâmbătă până luni, sunt trei zile! Din prima declarație, înțelegem că A.P. a născut prin cezariană. Sau nu? Dacă și-a programat nașterea, clar a fost cezariană.

Dar o cezariană care să țină trei zile?!!! Că, dacă nu, ce ar fi putut face doamna trei zile în spital? Mai ales că a zis că a născut luni.(a doua declarație). Nu sâmbătă. Înțeleg să fi stat trei zile la recuperare, dacă năștea sâmbătă. Luni să fie externarea.

Dar doamna a născut luni și, în aceeași zi, a plecat acasă. Nu? Deci tot e un fel de Super Woman.

Și atunci ce a făcut trei zile în spital? Sâmbătă petrecerea de dinainte de naștere, duminică- nașterea și luni- petrecerea de după naștere?

Stați că a născut luni! Sau sâmbătă? Sau duminică? Acum chiar m-am zăpăcit! Rău de tot. Așa că, dragă doamnă, hotărâți-vă la o zi a săptămânii! Dar aia să rămână! Și nașteți odată!

Măi Ioane, cum te-o chema: mama nu e curvă!

sursa foto: google

sursa foto: google

Sunt fiul unei femei care a muncit ani de zile în Italia. Vreo 9, mai exact.

Sunt fiul unei femei care mi-a trimis toată agoniseala ei, timp de câțiva ani buni, lună de lună. Ca să mă țină în facultate. Ca să-mi plătesc chiria la cămin și nu să muncesc pentru banii ăia, ci să am timp să învăț.

Sunt fiul unei femei care, după cea de a doua facultate, mi-a plătit taxele de înscriere la Master. Din banii făcuți de ea, din curățenie. În Italia.

 

Sunt fiul unei femei care mi-a plătit prima mașină. Din banii ei strânși în Italia. Pentru că eu nu aveam. Munceam pentru un salariu de mizerie aici, în România.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat avansul pentru prima mea casă, un apartament. Pentru că eu, aici, în România, nu reușisem să strâng nici măcar cinci lei din același salariu de mizerie.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat totul! Muncind în Italia. Ca eu să trăiesc în România. Nu în lux, nu decent. Doar ca să trăiesc.

Și, cu banii femeii ăsteia, am ajuns ceea ce sunt azi: absolventul a două facultăți și a unui master, un om cu o carieră frumoasă, un soț și un tată împlinit.

Și nu un golan! Iar mama, cu siguranță, nu e o curvă! Ci o femeie cinstită, care a muncit pe brânci pentru a-i îndeplini visurile fiului ei. Pentru că ea avea un singur vis: să-și facă băiatul om mare!

Și cine ești tu, mojicule? De ne jignești părinții! De ne faci mamele curve și frații golani? Și ce dacă ți-ai dat demisia? Mă doare în cot de demisia ta. Peste un an de zile, vei dori să revii. Dar palma pe care le-ai dat-o mamelor noastre va rămâne pe veci!

Așa că du-te tu la mama ta (mă-ta ar fi spus golanii) și întreab-o dacă ea e… (cuvântul ăla pe care bunul simț nu-mi permite să-l folosesc gândindu-mă la mama ta, deși tu l-ai folosit referindu-te la mama mea). Și apoi du-te la copiii tăi și întreabă-i dacă ei sunt golani! Și întreabă-i dacă ei sunt mândri de tatăl lor!

Cu siguranță nu vor spune ce spun eu acum: SUNT MÂNDRU DE MAMA MEA!

Hai sictir, golanule! Și du-te în…. (Ce apelativ ai folosit referindu-te la mama?) istoria politicii și nu te mai întoarce!

Bătrânii dispar din spitale ca în urmă cu 20 de ani. Nu s-a schimbat nimic!

foto_92857

În urmă cu 20 de ani, biata mea bunică era internată în spital. Mama o adusese de la țară să o interneze la oraș, că deh! e mai bine la un spital municipal decât la dispensarul din sat. Bătrâna făcuse niște crize. Eram adolescent pe atunci și nu-mi amintesc toate detaliile.

Știu doar că, la un moment dat, mama a primit un telefon de la spital și a încremenit. Bunica dispăruse din spital. Nimeni nu știa unde este, cum plecase. Nimeni nu a văzut-o, nimeni nu a întrebat-o nimic. A plecat pur și simplu, fără să o oprească nimeni. Era doar într-un capot din acelea cum poartă femeile mai în vârstă și într-o pereche de papuci. Toți cei din spital au dat din umeri.

Mama a dat-o dispărută, poliția a început să o caute. Trei zile, bunica mea a fost de negăsit. Au fost trei zile în care îți faci cele mai negre gânduri. O femeie în vârstă, neajutorată, nu poate rezista prea mult.

Minunea a făcut, însă, ca, după trei zile, un echipaj de poliție să o oprească pe stradă și să îi ceară lămuriri. Încet, încet, au identificat-o și au adus-o înapoi, acasă.

Era la 50 de km distanță de spital! 50 de km!!!

Cum a ajuns acolo? Cine a dus-o? Ce a mâncat, ce a băut în această perioadă? Cum a rezistat? N-am aflat niciodată.

Cert este că era vreme de vară, era cald afară și bunica a fost norocoasă. A rezistat.

Zilele trecute, situația s-a repetat aproape identic. O bătrână a plecat din spital doar în pijamale. Se întâmpla la Brașov. Afară era, însă, frig. E iarnă. Și ieri au descoperit-o moartă, pe marginea drumului.

Două istorii asemănătoare, absolut reale, întâmplate la 20 de ani distanță.

Și vă întreb: s-a schimbat ceva în ultimii 20 de ani? E ceva mai bun în țara asta? Avem angajați mai atenți, spitale mai bune, școli mai bune, viață mai bună?

Suntem noi mai buni cu cei din jurul nostru? Ne oprim pe stradă să întrebăm un bătrân căzut pe caldarâm dacă are nevoie de ajutor? Sau ne mai atrage atenția fie și o femeie îmbrăcată în pijamale? Poate dacă ar fi avut fustă scurtă și 50 de ani în minus, biata femeie ar fi trăit astăzi.

Dar, ce să-i faci? Vârsta ei e de vină și hainele ponosite! Căci societatea în întregul ei, de la oamenii simpli până la demnitari, societatea asta toată n-are ce-și reproșa! Niciodată! Doar mortul e de vină!

Aura Ion, ai murit degeaba! Procedurile au omorât iar oameni!

elicopter_smurd1_93300900

Nu mai pot! Urlu în mijlocul casei și aș vrea să-i calc în picioare! Pe toți! Toți ăștia care ne conduc, care au vile monstruoase și bărci de super viteză și de super preț.

Cum să mori la doi pași de fițele cele mai mari din România, la doi pași de Mamaia, la doi pași de terasa unde Mazăre, Constantinescu & co. își beau cafeaua dimineața și se mândresc cu realizările lor? Cum să mori în asemenea condiții? Să reușești să scapi dintr-un accident aviatic și să mori de frig în apele înghețate ale unui lac? Să mori urlând să fii salvat, iar cei de pe mal să nu poată sau să nu știe să facă nimic!

Dar era iarnă și nu vară, terasele erau închise, iar pompierii, cei de la salvare, cei de la SMURD, toți se gândeau la ce să-și pună sub brad. Iar șefii lor o ardeau pe la București, prin Parlament, lăudându-se că au proiecte.

În ianuarie, Aura Ion și Adrian Iovan au murit într-un mod stupid. Atunci, aceiași șefi au spus că nu au existat proceduri. Erau tot ei. Atunci, vezi Doamne, avionul a căzut în creierii munților și a fost greu de găsit. Iovan a reușit să aterizeze, dar a murit de frig. Stupid.

Apoi a apărut onorabilul Arafat, pus cu surle și trâmbițe să facă proceduri! Și cică le-a făcut. Și cică totul era perfect.

Și, totuși, ieri, patru oameni au murit iar. O moarte stupidă. Atât de stupidă încât nu ți-ai putea imagina vreodată că o vei vedea nici în cel mai prost film de groază. Și, totuși, s-a întâmplat în realitate. Și oamenii ăia au murit. Tot din cauza procedurilor. Nu, Doamne ferește, nu a fost vorba despre nesimțirea ăstora cu vile din bani publici. Nu!

Și iar se fac anchete! Și ce? Doar știm că morții sunt vinovați! Că Iovan nu s-a târât până la poalele munților, deși avea organele zdrobite. Că medicii ăia n-au înotat până la mal, deși erau răniți și apa era foarte rece.

Chiar nu mai am speranță. Nu mai vreau nimic de la ei. Nu mai sper nimic. Azi se împlinesc 25 de ani de începerea Revoluției. Și oamenii ăia au murit ca proștii. Și Aura și Iovan și medicii constănțeni și mulți alții.

Mă rog doar ca, dacă vreodată voi fi victima unui accident aviatic, avionul meu să aterizeze forțat în fața casei premierului României. Sau chiar pe casa lui. Măcar acolo să mă găsească. Să mă salveze. Deși cred că nu m-ar găsi nici acolo, mai ales dacă respectivul ar fi plecat prin… Congo.

Și, mâine, probabil un alt copil va fi hăcuit de câini prin parcuri. Și Ionuț va fi murit degeaba.

Pentru că nu avem… proceduri. Iar dacă avem, ele omoară oameni!