Da’ pe soacră-mea de ce trebuie să o serbez de Valentine’s Day?

sursa foto: google

sursa foto: google

În urmă cu vreo 15 ani, am fost pus la zid, de către don’șoara iubită de la vremea respectivă, care mi-a sugerat cu delicatețea unui hipopotam că ar trebui să-i arăt afecțiunea ce i-o port, sărbătorind împreună Valentine’s Day.

Era pentru prima oară când urma să sărbătoresc cu cineva sărbătoarea asta stupidă, adoptată iute de românul, care numai inventiv nu se numește în astfel de situații. Și, evident, am sărbătorit-o cât am putut de bine, cu floricele, inimioare de pluș și de ciocolată și cu spumant ieftin de la non-stop-ul din colț. Că, deh, eram student sărac, care, după aroganța asta, a fumat doar chiștoace vreo două săptămâni, dar a rămas cu amintirea uneia dintre cele tari nopți cu “ițucumbăr monoflexurat” din viață. Nu de alta, dar și ea era studentă săracă și alt fel de recompense nu avea.

Apoi, în anul următor, m-am declarat cel mai mare “hater” din lume la adresa sărbătorii ăsteia (pe vremea aia nu era cunoscut termenul, ci ți se spunea doar “cocalarul care nu vrea să meargă cu gașca”. În acest caz, „singurul scârțar care nu dorea să-i cumpere iubitei măcar un ursuleț de pluș”.) Eu nu de sindromul Hagi Tudose sufeream neapărat, ci de faptul că umblam, la vremea respectivă, cu două (și nu vorbesc de cărți la subraț, ci de femei) și nu știam pe unde să scot cămașa, că amândouă ar fi vrut să-mi arate dragostea lor în aceeași zi, la aceeași oră și în același loc (în amărâta de garsonieră din Vitan, luată în chirie de la mătușă-mea). Evident, însă, nu se punea problema ca ele să accepte și varianta de a sărbători cu toții, împreună, ca o mare familie. Nu de alta, dar nu știau una de alta, iar eu nu v-aș mai fi povestit despre cât urăsc sărbătoarea asta, ci despre cât iubesc sărbătoarea asta.

Așa că, uneia i-am pregătit terenul cu vreo săptămână înainte, că, în ziua Z, voi sta în casă și că nu vreau să o văd, că nu suport fazele cu “dragostea la comandă”, că e o prostie de sărbătoare și să mă lase cu dulcegăriile că sufăr de diabet. Iar celeilalte, i-am pregătit cearceaful alb, asezonat cu petale roșii de trandafir, că așa citisem eu că se face de Valentine’s Day prin cărțile de Sandra Brown, scoase din biblioteca mamei și citite pe furiș când nu era ea acasă.

Ziua Z a fost absolut superbă, cu tot ce-i trebuie unui român așezat la o masă îmbelșugată. Și nu știu cum m-a lovit inspirația, dar am avut un moment de Einstein. Am trimis-o pe duduia nr. 1 la ea acasă, mai devreme , cu gândul de a petrece o seară liniștită cu băieții, la două (halbe și nu cărți) și un film de groază șmecher. Pleacă mândra, cam cătrănită, e adevărat, dar pleacă. La nici 10 minute după, sună soneria de la ușă. Hop, a doua domnișoară! Că n-a putut să stea departe de mine, într-o zi atât de importantă și că a vrut să mă surprindă cu drăgălășenia ei și cu zahărul din tortul de ciocolată adus cadou. De tort, n-a mai prea fost loc, că îmi luasem deja doza de dulce de la prima întâlnire, dar de alte bucate m-am arătat pofticios. Doar nu puteam să-i dezamăgesc suflețelul tocmai de Valentine’s Day. Și în acea zi m-am simțit unul dintre cei mai norocoși macho de pe pământ.

Apoi, m-am însurat. Și, cum sunt încă însurat și nu intenționez să caut vreo nouă mândră, acum voi scrie serios: “Da, iubita mea, cum să nu sărbătorim Valentine’s Day?! Bineînțeles, piersicuța mea! Tot ce-ți dorește suflețelul! La Paris? Aha, da!”. Anul ăsta, nu, dar, în alt an, chiar am fost!

Valentine’s Day trebuie sărbătorită. Păi altfel, n-am realiza ce femei minunate avem acasă. Doar luându-ne la bătaie pe ultimul ursuleț de pluș rămas pe raft la supermarket, putem avea noi, bărbații, această revelație!

Serios, acum, la mine situația e destul de complicată. (Cât de complicată? Despre ce este vorba exact, găsești aici, pe www.catchy.ro ).

…………………….

Hai, v-am pupat, doamnelor, și vă doresc să aveți cel mai frumos Valentin din viața voastră! Să primiți flori de să nu mai aveți vaze în care să le puneți, ciocolată de să fiți suspecte de diabet și ursuleți de pluș încât să o faceți invidioasă și pe Hannah Montana!

Și cel mai important: să primiți măcar un singur și sincer “Te iubesc!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *