Nu vreau să vă ţin lecţii de gramatică. Sper că, odată ce Krem a făcut piesa cu acest nume, toată lumea s-a lămurit cum se scrie corect „mă-ta”.
Dar, dilema mea e următoarea: de ce aceste două cuvinte sunt considerate jignitoare? Nu sunt ele simple prescurtări de la „mama ta”? Nu sunt rostite doar pentru că, uneori, ne grăbim, chiar şi în vorbire?
Cel puţin eu doar în acest sens le folosesc. La fel ca şi „tac-tu” sau „frati-tu”. Mai adăugaţi voi alte prescurtări folosite la viteză.
Zilele trecute, am creat şi ceva haos cu expresia asta. Eram foarte grăbit şi Sophia dorea să o ajut cu o jucărie. Şi i-am zis, precizez, cu zâmbetul pe buze: „Du-te la mă-ta să te ajute ea, că stă degeaba!”.
Şi fetiţa asta a şi făcut. Tot zâmbind, s-a înfiinţat la maică-sa. A luat-o de mână şi i-a spus „mă-ta”!!!!
În acel moment, ne-am blocat amândoi, părinţii. Cum? A prins cuvântul imediat? Pentru o secundă, ne-am bucurat de inteligenţa piticii, dar, apoi, ne-am dat seama că a venit momentul să fim foarte atenţi şi în limbaj. Nu de alta, dar „bureţelul” Sophia captează tot şi cine ştie pe unde aruncă vreun cuvânt „interzis”, când ţi-e lumea mai dragă.
Revin, însă, la dilema mea. E jignitor acest cuvânt? E o problemă că îl spune, cu zâmbetul pe buze, un copiluţ? Copiii voştri ce „perle” de acest gen au scos pe gură?
PS: N-am nevoie de părerile unora care, în urma acestui articol, vor spune că sunt un tată denaturat. Sper să nu fie cineva care să creadă asta. Şi, totuşi, dacă sinceritatea mea le va crea o astfel de impresie, îi rog să şi-o ţină doar pentru ei.
Nu stiu daca este neaparat jignitor…Eu cred ca suna un pic mai dur…si de multe ori poate fi considerat vulgar. Nu este precum „mama” care este mai placut la auz. Noi, cei din provincie folosim aceste cuvinte mai des si poate ca de asta eu le consider eu o jignire insa stiu ca le pot folosi in situatii mai speciale, ca de exemplu intr-o discutie cu un intelectual (aici depinde si de intelectual).
Exista cuvinte care nu sunt jigniri dar care pur si simplu nu „dau bine” auzului, si cred ca in aceasta categorie putem include si „ma-ta”.
Am inteles. Doar „zgarie” auzul.
Nu-mi plac deloc cuvintele „ma-ta”/”tac-tu”. Nici sa le adresez , nici sa-mi fie adresate. Le asociez cu un usor dispret si stare de nervozitate. Deoarece exista variantele mai frumoase „mama ta” sau mami” ,la fel de scurte ca si celelalte, incerc sa evit folosirea celelorlalte.
Ei, daca iti mai scapa cate unul in gluma, nu cred ca e o tragedie. Dar sunt de acord cu tine: trebuie evitate.
Depinde in ce context este spus…Cand e spus in gluma, nu este …dar cand apare intrsotit de o injutatura pe un ton dur…este. Nu e un capat de …sa se spuna ma-ta.Important e sa privim prtea buna a melodiei …poate gramatica va fi invatata si folosita cum trebuie.
Evident ca nu i-am spus copilului meu pe un ton serios. Din pacate, s-au trezit niste „colegi” de pe la tabloide sa arunce cu noroi in mine pentru acest articol. Asta e unora nu le vine „liftul” deloc si nu inteleg nimic.
Probabil…nu aveau subiecte…si ce sa faca si ei? Copii mei, cateodata…mai spun si fata de mine: ma-ta. Si o iau ca pe un cuvant si atat.E plina lumea de…
Tocmai asta era: o vorba aruncata. Nimic rau. In fine, eu m-am cam saturat de „senzationalistii” astia!
Copii in spatele blocului au pus de o miuta. Unul care nu a mai avut loc, cu ochii iesiti din orbite urla disperat de pe margine „Da-i la cotoaie maaaa”. Parintii dau aprobativ din cap