De ce vă mai duceți la școală? Doar veți ieși direct doctori!

new doc_1

Ăsta-s eu, prostul care a învățat pe rupte din clasa I până la terminarea a două facultăți și-un master! Ce fraier am fost!

Azi începe școala!

Doamne, cum era pe vremea mea! Cu bucurie, că-mi revăd colegii și cu mare groază că urmează un nou an în care trebuie să învăț pe rupte ca să intru la un liceu bun sau la o facultate de prestigiu.

Că aveam nevoie de medie, avem nevoie de cunoștințe serioase ca să sper la o notă bună pentru intrarea la facultate. La liceu, eram vreo 40 pe loc, iar la facultate, la Jurnalism, când am dat eu examen, eram  vreo 20 pe loc, parcă. Și examene cu nemiluita. Probă eliminatorie, examen scris, examen oral, fără număr.

Intrarea la o facultate în București era, de altfel, singura mea speranță de a evada din Focșani, un oraș cu multe altele din România, fără perspective, fără oportunitatea unei cariere. Știam că doar așa pot deveni cineva: învățând pe rupte! Aveam nevoie de note fabuloase la BAC și apoi, la fel, pentru facultate.

HA, HA, HA! Dar acum? Dispar vreo câteva zile din România și, când mă întorc, ce să vezi? Cică nu mai ai nevoie de BAC pentru a merge la facultă!

Dumnezeule! Mai tare de atât nu se poate! Ai, n-ai BAC, sigur ai facultate!

Ce trebuie să te mai chinuiești cu tocitul cărților pentru BAC? Nu-i mai simplu să stai prin baruri, decât închis în casă cu orele? Lasă, că îl iei tu cândva! Dacă e musai!

Și cât de proști am fost noi, ăștia care am rupt cărțile în două! Și nu cele de poker! Cât am mai învățat! Și pentru ce? Ca să vină unul fără BAC să emită aceleași pretenții ca tine la angajare?!

Cică tinerii din ziua de azi au o mare problemă cu BAC-ul. Pur și simplu, orice subiect, de la orice materie, probă de examen, e prea greu ca să poată lua note de trecere! Și atunci a fost eliminat. Pardon, transformat în „opțional”!

Dar examenul de Capacitate nu e greu? Dar examenul de Master nu e greu? Păi să le eliminăm pe toate! Delete all!

Și ce mândri vom fi, apoi, în fața Europei, că vom avea cei mai mulți tineri cu studii superioare din toată UE! Cine ar mai fi ca noi? Învățământul  ar dudui, toată lumea ar fi mulțumită. Am avea doar doctori!!!

Căci, la cum evoluează lucrurile, poate doar la Doctorat se va mai face diferențierea între cei proști și cei deștepți. Deși, chiar și asta cu Doctoratul se poate rezolva ușor, în ziua de azi cu celebrul joc de taste „Copy- Paste”!

Serios. În loc să-i convingem pe tineri să pună cumva mâna pe carte, în loc să le dăm sancțiuni împotriva chiulului, în loc să luăm niște măsuri pentru sprijinirea studiului, noi ce facem? Facem exact pe dos, înlesnim non-cultura și îndobitocirea!

Așa că, dragii mei boboci, sau, dragii mei elevi aflați la începutul unui nou an școlar, ce naiba mai căutați la școală? Oricum chiulangii clasei, cei care se vor fi distrat în 12 ani de școală ca nimeni alții, vor avea aceleași pretenții ca voi, tocilarii!

Oricum, veți ajunge cu toții doctori! Pe bune! Ce mai căutați la școală? Doar barul de lângă e, deja, deschis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *