DESPRE MINE

12 iunie. Ora 5.00 dimineaţa.

Telefonul sună insistent, în fiecare an, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Este un chin. Cine oare poate suna atât de devreme şi, mereu, atât de punctual?! Răspund cu greu, cu ochii împăienjeniţi de somnul dulce al dimineţii, pe care cineva ţine morţiş să mi-l strice, cu o regularitate aproape sadică. Apăs butonul verde al mobilului, după ce, în prealabil, am apăsat pe vreo alte zece, la intâmplare, nedumerit că degetele mele nu pot acţiona cu precizie la ora 5.00 dimineaţa.

Nu apuc să spun ceva pentru că, la capătul apelului, cineva îmi strigă în receptor: “La mulţi aniiiiiiiiii! E ora la care te-ai născut! La mulţi ani!”.

Este, poate, cea mai frumoasă voce din lume, cea a mamei mele. Este modul ei de a-mi spune că mă iubeşte necondiţionat şi sincer, că este pregătită oricând să-mi dea totul, să se sacrifice pentru mine, fără să-mi ceară absolut nimic. O iert pentru că mi-a stricat somnul. Doar e MAMA!

Cum spuneam, face acest gest, cu o repetiţie şi o punctualitate aproape nemţeşti. În fiecare an, pe 12 iunie, la ora 5.00 dimineaţa. Ora la care am apărut pe lume. Iar, eu, de fiecare dată, răspund. Buimac, chinuit, nervos că trebuie să pun punct somnului. Dar, de fiecare dată, răspund, chiar dacă există, la telefon, opţiuni gen “Silent”. Răspund, pentru că e vorba despre MAMA, fiinţa cea mai importantă din viaţa mea.

ÎŢI MULŢUMESC, MAMĂ!

Am scris aceste cuvinte, în începutul descrierii mele, nu pentru a vă arăta cât de “mămos” sunt, căci nu este nici pe departe aşa, ci pentru că vreau să mă descriu altfel. Vreau să vă vorbesc despre mine, vorbind, de fapt, despre alte persoane. Acele persoane care m-au marcat în viaţă, ale căror cuvinte, gesturi, acţiuni şi-au pus amprenta pentru ceea ce sunt astăzi: bărbatul, soţul, viitorul tată, jurnalistul Dan Cruceru.

Doamna Cristoreanu a fost prima persoană care mi-a pus stiloul în mână. A fost învăţătoarea mea, în clasele I-IV, la Şcoala Generală Nr.2, din Focşani. Acolo m-am născut şi, evident, acolo am păşit primele trepte ale educaţiei. Era o femeie căruntă, cu nişte ochelari mari şi cu o palmă foarte grea, “utilată” cu două inele mari. Am să le ţin minte toată viaţa. Le-am simţit din plin, de vreo câteva ori, pe obrazul meu de copil inocent. A fost, Dumnezeu s-o ierte, o femeie dură. O femeie pentru care nu existau jumătăţi de măsură, pentru care albul era doar alb, iar negrul doar negru, fără nuanţe. Pe vremea comunismului, însă, eventualele durităţi erau acceptate, pur şi simplu, ca făcând parte din curricula şcolară.

Totuşi, în ciuda durităţii, este învăţătorul căruia îi datorez bazele educaţiei mele. Fără ea, n-aş fi “tocit” aritmeticile, literatura, geografia, istoria şi toate celelalte manuale. Şi pot să spun că am tocit la propriu toate aceste cărţi, pentru că, de-a lungul vieţii, am avut rezultate foarte bune la învăţătură. Din clasa I şi până la master.

VĂ MULŢUMESC DOAMNA CRISTOREANU!

Tot în Focşani, am cunoscut un alt profesor extraordinar: doamna Bălescu. A fost “diriga” noastră în clasele V- VIII. O femeie extraordinară, care ne-a predat istorie, dar şi foarte multe lecţii de viaţă. Era o persoană tare bună. Cu un suflet extraordinar, care-şi aduna elevii lângă ea, aşa cum face cloşca cu puii ei. Datorită ei, am fost olimpic la vreo zece materii prin clasa a VIII-a.

VĂ MULŢUMESC DOAMNA BĂLESCU!

La Breaza, am întâlnit poate cel mai dedicat profesor din viaţa mea: domnul Buzdugan. Eram în liceul militar şi el ne era “dirigul”. Eu eram şef de clasă, intrasem al cincilea în liceu, cu zece la mate, şi îi câştigasem preţuirea încă de la început. Împreună cu ceilalţi 30 de colegi ai mei, eram “netrebnicii” lui. Un termen poate paradoxal, când te referi la nişte tineri de doar 14 ani, din anii ’90. Pronunţat de el, însă, cuvântul se îndulcea, căpăta alte conotaţii: de familiaritate, de apartenenţă la un grup exclusivist. Cel al “LM-iştilor”. Adică al elevilor de liceu militar. L-am respectat enorm pe domnul Buzdugan. Era un om integru până în măduva oaselor, un cadru didactic militar, în sufletul şi în sfaturile căruia, rigoarea cazonă se împletea perfect cu învăţăturile şcolare. N-am să-i uit niciodată mustaţa atent îngrijită, care îl ajuta să-şi ascundă zâmbetul stârnit de prostioarele “netrebnicilor” săi. Fiind militar de carieră, nu putea să ne acorde prea multă simpatie. Dar, dacă erai suficient de atent, puteai citi printre rânduri şi îţi dădeai seama că aveam, din partea lui, mai multă simpatie decât ne-ar fi trebuit vreodată. De exemplu, el a fost cel care a susţin cu insistenţă să nu fiu dat afară din liceu. Sărisem gardul, după fete, şi fusesem prins. În armată, gestul meu era considerat aproape o dezertare. Iar sancţiunea era excluderea. Totuşi, pentru că aveam note foarte bune la şcoală (iar învăţătura!), şi pentru că dirigul a militat pentru menţinerea mea, am scăpat de exmatriculare, doar cu nota la purtare scăzută. Chiar de vreo două ori! Într-un final, m-am liniştit şi, pentru că n-am mai avut nicio problemă la purtare, în clasa a XII-a, am reuşit să iau, din nou, premiul I.

VĂ MULŢUMESC DOMNULE BUZDUGAN!

La facultatea de limbi străine, viaţa mea s-a schimbat radical! Am descoperit libertatea!!! Libertatea de student venit în Bucureşti, după un liceu militar extrem de riguros. Am fost 400 de studenţi, în an, dintre care doar patru băieţi. Am locuit în cămin, am trăit cu câteva sute de mii de lei vechi pe lună, dar m-am distrat cât alţii în zeci de ani. Am întâlnit profesori extraordinari şi aici, dar parcă fetele m-au marcat mai mult. Aşa că, fără alte comentarii, am să spun doar atât:

VĂ MULŢUMESC ANI FRUMOŞI DE STUDENŢIE!

La facultatea de jurnalism, eram, deja, un tip serios. Munceam în domeniu şi mă duceam la şcoală doar când era absolută nevoie. Am trăit cu toţii dilema studentului sărac: “să se ducă la facultate sau să se angajeze”. Eu am încercat să le fac pe amândouă şi am scăpat fără restanţe. Ba, mai mult, am luat licenţa al treilea din an! Acest lucru i-a şocat pe mulţi profesori, care nu au reuşit să înţeleagă cum de am luat o notă atât de mare. Aveam, însă, experienţa anilor întregi de “tocit”, şi mi-a fost foarte uşor să răspund la subiecte fără să-mi arunc ochii pe alte surse de inspiraţie decât memoria. Doamna Frumuşani, doctor în Argumentare şi profesor la FJSC, a avut încredere în mine şi mi-a propus să-i devin seminarist. Şi, uite, aşa, după facultate, am intrat din nou în clasă. De această dată, însă, nu ca elev sau student, ci ca… profesor de Tehnici de Argumentare. Aşa că:

VĂ MULŢUMESC DOAMNA FRUMUŞANI!

Şi am mai studiat ceva: management în resurse umane. Am făcut un master de profil la SNSPA. Asta, însă, doar de gura celei mai bune prietene ale mele: Aura. Ea a fost cea care m-a bătut la cap să mă înscriu la master, să învăţ şi să merg la examene. Le-am luat pe toate şi, acum, am acasă şi o diplomă de master.

ÎŢI MULŢUMESC AURA!

63 de păreri la “DESPRE MINE

  1. Felicitari pentru ca ai ajuns unde te afli acum, din toate punctele de vedere prezentate pe blogul tau, si felicitari pentru ca ai mentionat si liceul militar…
    Eu imi amintesc de tine din liceul militar de la breaza. Sunt Luana (ex Moraru)… poate de tatal meu iti amintesti.
    Bafta in planurile si proiectele de viitor.

  2. incerc sa inteleg unele lucruri desi sunt copil….. sunt cuvinte care cand le aud raman muta doar pentru faptul ca nu le inteleg ……dar sunt cuvinte la care raman muta pentru faptul ca ma marcheaza si spun asta pentru ca orice as citi despre tine ma marcheaza……de cand ma stiu am incercat sa fiu ca tine :P:P:P…..pentru ca esti un exemplu in viata mea :X:X:X ………

    • Flori, nu exagera. Sunt departe de a fi un exemplu. Crede-ma ca am multe defecte. Tu trebuie sa ai incredere in tine si vei reusi sa-ti indeplinesti toate dorintele.

  3. Ce sa zic…m-a incantat ce-am citit . Felicitari si multa bafta ! Si pentru ca vei fi tata…sentimentul este unic, traieste-l ma maxim…fara teama . :)Toate cele bune !

  4. buna! mi a placut foarte mult ca ai mentionat de scoala generala. si eu am invatat tot acolo, eram cu un an mai mica. si….amintindu mi de acele tipuri, mi am amintit si de spectacolele pe care voi, cei de clasa a 8-a le organizati la Casa de Cultura, spectacole la care particiam si noi, astia mai mici, de a 7-a. ce frumos era!! si acum am pozele facute de dl. Dima. iti amintesti? cand te am vazut prima data la tv, am cautat pozele, m am uitat pe ele si nu mi venea sa cred ca esti tu! acelasi Dan Cruceru! 🙂

  5. Salut Dane!
    Mi-ai amintit de domnul Buzdugan. Super om! Un model demn de urmat in viata! E exact cum il descrii sau poate chiar mai mult de atat. Mersi ca mi-ai dus aminte de domnia sa. Felicitari pentru ceea ce faci! Sa stii ca ma uit, mai nou, la Poveştiri, de când le prezinţi.

  6. Salut ! Pina sa citesc de pe blogul tau imi pareai mai simpatic, in sensul de uman. Acum insa vad mai departe de imaginea tv si imi par un baiat poleit( de sine, ceea ce este si mai grav) doar pentru a ajunge si a sta pe firmamanet. A se intelege lumina reflectoarelor, indiferent de moment. Te pierzi in explicatii frumoase, dar contradictorii cee ce nu se face( mai ales un jurnalist)…”Telefonul sună insistent, în fiecare an, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Este un chin. Cine oare poate suna atât de devreme şi, mereu, atât de punctual?! Răspund cu greu, cu ochii împăienjeniţi de somnul dulce al dimineţii, pe care cineva ţine morţiş să mi-l strice, cu o regularitate aproape sadică….” pai daca suna mereu in aceeasi zi, ora…si de fiecare data raspunzi si vorbest, este clar ca ai raspunsul de fiecare data. De ce a trebuit sa pozezi mirat din nou…doar pentru ca da bine pe blog? Sper ca nu te superi prea tare si…revizuiesti putin… O zi faina!

    • Draga Anton, multumesc ca, pana sa-mi citesti blogul, iti paream o persoana simpatica. Cat despre restul comentariilor, vreau sa-ti spun doar atat. Stii care este varianta scurta a Scrisorii a III-a? „Tu esti Mircea? Nu.” Daca Eminescu ar fi scris doar atat, atunci s-ar fi ales praful de intreaga lui cariera. Evident, o comparatie intre mine si Eminescu ar fi o prostie. Totusi, ma gandesc ca si proza, in acest caz prezentarea mea, are nevoie de anumite figuri de stil, de „artificii”, pentru a iesi un text interesant. Nu l-am scris pentru ca „da bine pe blog”, ci pentru ca, in acest spatiu virtual, incerc sa-mi redescopar pasiunea pentru scris, pentru un scris adevarat, nu doar in varianta scurta, gen stire.

      • Danut, las-o dracu’ de pasiune pentru scris… nu ai condei, nu ai pana sau „pix”, spune-i cum vrei…. esti fad, stangaci si feminin in exprimare, intuieste oricine ca te-ai rezumat doar la cartile necesare absovirii bacu-ului… hai sa citim mai mult, sa scriem mai putin, sa incercam macar o saptamana pe luna sa nu mai fim ridicoli( a se intelege o saptamana pe luna fara „postare”).

        • Mai Serbane, eu sunt deschis la critici. Apreciez chiar si un articol scris bine de tine. Promit să il postez. Trimite-mi un articol scris „destept”, sa aflu ce inseamna asta.

  7. Draga,Dan vreau sa te intreb ceva cum e cariera de zi cu zi?Cand ai o zi proasta de exemplu,vineri si esti trist nu ai chef de nimic dar trebuie sa te duci la lucru cum faci sa zambesti tot timpul?

    • Multa lume crede ca ceea ce fac eu este floare la ureche. Au fost chiar oameni care mi-au spus ca, daca nu dau cu sapa, nu e munca, ci distractie. Recunosc ca sunt zile in care ma si distrez. Alteori, insa, cum spui si tu, trebuie sa zambesti, desi, in sinea ta, esti trist. Sunt zile si zile. In plus, consumul nervos este foarte mare: emotii, tensiuni etc. Poate nu e munca fizica, dar intelectul ni-l folosim la max in tv. Una peste alta, in general, sa stii ca uit de problemele de acasa atunci cand intru in direct. Iubesc ceea ce fac si, poate, tocmai de aceea ma bucura fiecare transmisiune in direct.

  8. Draga, Dan nu te lua dupa gurile rele care toata ziua stau si vorbesc lumea de rau atunci cand cineva te jigneste nu pune la suflet si fa cum fac eu, toate lucrurile bune ia-le ca pe un sfat iar lucrurile rele ia-le ca pe un advertisment adica gandeste-te ca ai vazut doar un anunt de pe ziar in care lumea spune vrute si nevrute!

    • Uite, de exemplu sunt naiv. De multe ori, acord prea repede incredere oamenilor si imi iau „teapa”.

  9. esti un tip de treaba .Si multii cred ca ceia ce faci este usor dar nu gandesc,inainte sa vb.bafta in continoare pentru ceia ce faci.

  10. salut ai o cariera frumoasa ai o familie frumoasa dar cu sufletul cum stai ?
    sper si nadajduesc sa fii fericit sa sa dea Dumnezeu putere a ajuti oameni.

    • Multumesc mult pentru toate gandurile bune. Eu zic ca si cu sufletul stau bine, sunt destul de linistit. Sper sa o tin tot asa.

  11. Cred ca si dl Giurginca impreuna cu cenaclul sau trebuia mentionat. Era totusi un formator de opinii!! :)) Felicitari pentru toate realizarile!

    • Da, ai dreptate. Ii voi ramane dator mereu pentru educatia pe care mi-a dat-o. Ii aduc elogiul acum, in acest mesaj.

  12. felicitari pt toate realizarire si multa bafta in tot ceea ce ti-ai propus.eu sunt mai mult ca sigura ca vei ajunge , mai sus, pt ca vad, in u un om capabil si foarte dragut.

  13. Buna!
    Te felicit ca ai terminat 2 facultati si mai ales pentru faptul ca atunci cand ai urmat cea de-a doua facultate munceai in acelasi timp si nu ai avut nici restante:) bravoo!! Oare cum reuseai acest lucru? Eu sunt numai la o facultate, la Drept si nu muncesc si e foarte greu si solicitant incat nu mai ramane timp pentru nimic si cand vezi ca ai si restante…iti doresti sa amandonezi totul:)) in fine..felicitari inca odata pt toate realizarile tale profesionale si familiale!!

    • Multumesc mult pentru aprecieri si iti multumesc si pentru primul tau comentariu. Facultatea de Drept, ce faci tu, este foarte grea. Stiu de la un prieten ca el invata doar pentru o facultate mai mult decat invatam eu pentru doua. Pe de alta parte, eu, dincolo de partea cu tocitul, recunosc ca mi-am pus in aplicare si minimul sarm pe care il am. Ma duceam cu „sarut mana” pe la colege si pe la profesori sa ma ajute sau sa li se faca mila de mine. 🙂 Si, uite asa, am reusit sa scap de restante. In plus, cum cea de a doua facultate a fost Jurnalismul si eu lucram, deja, in domeniu, mi-a fost usor sa o fac. Stiam multe, inainte ca altii sa le predea. Oricum, nu te lasa pagubasa! Merita sa termini cel putin o facultate. Eu chiar cred ca, intr-un final, tot cei cu scoala vor primi mai multe aprecieri decat incultii.

  14. Foarte frumos creionat traseul vietii tale, Dan. 🙂
    Nu m-as fi gandit niciodata ca ai facut Liceul Militar din Breaza, la tv esti un tip relaxat, flexibil, zambitor si cu un comportament „colorat”. 😀
    Dar, articolul referitor la mizeria de pe litoralul romanesc reflecta foarte bine precizia militareasca. Bravo tie! 🙂
    Si am si o intrebare stupida: daca aveai rezultatea asa bune la mate, cum de nu te-a tentat sa-ti construiesti o cariera intr-un domeniu axat pe zona reala, cu calcule si chestii?

    Mult succes in tot ceea ce faci si autodepasiri continue si sustinute!

    • Multumesc pentru primul tau mesaj pe acest blog. Iti multumesc si pentru aprecieri si urari. Cat despre mate si viitorul real, pur si simplu, in liceu, nu am mai gasit pasiunea pentru matematica. Poate ca nu am avut profesorul potrivit sau poate ca am descoperit biblioteca cu zeci de mii de volume beletristice a liceului. Acolo m-am indragostit de limba si literatura romana si de partea de comunicare. Am participat la cenaclul liceului, am citit pe rupte, am invatat Luceafarul din placere si am sfarsit prin a lua BAC-ul cu nota 10 la scris, la limba si literatura romana. Am fost singurul din liceu. Intre timp, ma hotarasem sa-mi caut un drum in viata pe calea comunicarii. Si uite-ma la tv! 🙂

      • Super tare! 🙂
        Pot sa spun ca ma regasesc intrucatva in ceea ce ai relatat despre tine. Eu sunt pasionata de mate, dar in acelasi timp si de literatura si de limbi straine si am inclinat mereu spre partea creativa. Cum spunea si Ion Barbu, „exista matematica in orice, chiar si in poezie”. In fond, si haosul are o logica, si unde exista rigoare, si arta isi face loc sa iasa din gaoace. Presupun ca asta a fost si la tine.
        Mi se pare admirabila si pasiunea ta pentru citit si daca ai invatat Luceafarul pe de rost si mai ales si din pasiune, sunt sigura ca ai un viitor rezervat si in zona actoriceasca, mai ales ca partea oratorica o stapanesti dumnezeieste.
        Poate o sa te vedem curand pe scenele teatrelor sau in vreo productie autohtona sau de ce nu, straina.
        Potentialul tau trebuie valorificat!

        O zi frumoasa!

        • Multumesc mult pentru increderea imensa pe care mi-o acorzi. Totusi, nu cred ca voi ajunge pe vreo scena ca actor. In cel mai bun caz as putea prezenta evenimentul, dar nu sa si joc in el. Nu am studii in domeniu si cred ca sunt multi altii foarte buni care ar putea juca in locul meu.

  15. interesant este ca nicaieri nu ai mentionat ca ai avut si un tata, nu este o remarca personala ci pur si simplu o constatare
    cele bune

    • Multumesc pentru primul tau comentariu. Relatia cu tatal meu a fost una exclusiv personala si nu vreau sa abordez subiectul nicaieri.

      • sa ai noroc in viata si sa fii fericit impreuna cu familia ta, n-am vrut sa supar in niciun fel, repet a fost pur si simplu o constatare asa cum aceasta constatare cred ca poate fi extinsa la foarte multi dintre noi (inclusiv la subsemnatul), mai intotdeauna elogiem mama dar ignoram totalmente tatal, cele bune

        • Stai linistit. NU e nicio problema. Fiecare dintre noi are, insa, niste subiecte sensibile pe care nu doreste sa le impartaseasca cu alte persoane.

  16. buna si bine te-am gasit….ce-i drept te-am gasit din intamplare dar mi-a placut ce am citit:) deci cu siguranta am sa citesc in continuare…

    in putinul timp pe care il am acum vreau doar sa te felicit ca ai o familie frumoasa si-ti doresc numai noroc si sanatate….sa-ti fraiasca fetitza k e o scumpete si voi sa va iubiti mereu. o i buna sa ai….si am sa mai revin cu comentarii:)

    • Iti multumesc pentru urari si, mai ales, pentru primul tau comentariu pe blog. Te astept cat mai des.

  17. Buna! De fiecare data cand postezi ceva nou, eu trebuie sa fiu mereu la curent cu ceea ce se intampla ! Am observat ca ai o familie minunata !Sa fii fericit alaturi de ea! Si ….daca nu te deranjeaza.. imi poti raspunde la o intrebare? Iarta-ma daca sunt cam indiscreta… ai cunva o sora si o cheama Mirela ? 🙂

  18. Urmarind-o la televizor pe doamna Pocora , in acesta duminica de septembrie, am incercat sa aflu mai multe despre dansa pentru ca am simtit de fiecare data ca este mai aproape de oameni decat multi alti politicieni ; si pentru ca azi am avut timp de navigat am descoperit o frumoasa familie … Ma bucur de fiecare data cand vad ca iubirea e mai puternica decat ura pentru ca ea lumineaza chipuri si vieti Acum voi trei aveti asa o mare bogatie ca nici nu va dati seama cat e de pretioasa …probabil vi se pare o normalitate …dar e mai mult decat atat …Va spune cineva trecut de jumatate de secol si care a inteles ca iubirea intr-o familie e cel mai de pret bun …Sa va purtati si sa pretuiti mereu cu voi iubirea
    Si mai e un aspect – E minunat ca puteti spune MULTUMESC ! acesta spune mult despre caracterul cuiva … Restul e doar nisip intr-o clepsidra
    Poate ca ne vom intalni

    • Va MULTUMESC mult pentru acest mesaj. Conteaza foarte mult pentru mine parerea celor care imi citesc blogul sau ma privesc la tv. Cat despre Cristina, as vrea sa separam lucrurile putin. Noi doi avem cariere total diferite si eu nu voi face niciodata politica pe acest blog. Despre familie, putem discuta oricat. Nu, insa, si politica aici. Inca o data va multumesc pentru comentariu si pentru sfaturi. Va mai astept pe aici.

  19. Te salut! De curand am aflat ca si tu esti LM-ist(app. eu sunt anul 3 in lm, caporal:D). Tu ce mai stii despre acest liceu? Cum era pe vremea ta? Nu ma refer la carte si la la profesori ci la celelalte lucruri gen: locuri de fumat, de sarit gardul, unde va duceati daca chiuleati de la ore?stii? Mi-a facut placere!

    • Multumesc pentru primul tau mesaj. Mie nu mi-a placut liceul militar. Mi-a placut cartea de acolo, dar nu si partea cu instructia. Mi s-a parut ca eram prea copil pentru toate mizeriile facute de superiori. Poate acum s-au mai schimbat lucrurile. Pe vremea mea, erau niste ofiteri dobitoci, care ne pedepseau sa ramanem in unitate cu saptamanile, nu existau locuri de fumat si ne luam chiar si batai, atunci cand ne prindeau cu tigara in gura. Cu toate astea, saream cat puteam de des gardul, dupa fete, inconstienti de altfel ca riscam sa fim exmatriculati. Eu am avut nota scazuta la purtare de vreo doua ori si nu am fost exmatriculat doar pentru ca eram foarte bun la invatatura. In rest, nu am inteles niciodata mentalitatea superiorilor, chinuiti pe vremea cand ei insisi erau lm-isti. Odata ce deveneau sefi, faceau exact acelasi lucru, aceleasi mizerii. In loc sa fie mai buni, sa civilizeze si sa modernizeze armata.
      Cum mai e acum lm-ul? Aveti mai multe libertati? Eu nu am mai tinut legatura aproape cu nimeni.

  20. Intradevar, acum sunt mai multe libertati in sensul ca putem sa plecam in fiecare week-end acasa, foarte rar ne taie din invoire si putem sa ne luam in fiecare zi invoire in oras. Nici acum nu e permis fumatul, m-am saturat de atatea amenzi de cate ori m-a prins prin buda sau pe la coltul invatamantului, dar asta e. Au bagat studiu obligatoriu si duminica, dar degeaba ca sunt doar cativa care mai invata, ofiterii la fel de jegosi, in rest nimic nou…:)

  21. Mai draga DAN , pe linga faptul ca esti un copil bun , destept , mai esti si frumos . asa cum sunt vrincenii si vincencele noastre . La multzi ani ! Un an cu bucurii ! Sa-tzi traiasca mama multzi ani buni !

  22. Pentru parinti intotdeauna vom fi copiii lor, chiar si cand noi la randul nostru vom avea copii. Ei mai tare atunci isi fac griji dublu, si pentru copii si pentru nepoti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *