EXCLUSIV, DOAR AICI! PRIMELE IMAGINI CU CADAVRUL LUI IOVAN!

IOVAN

Dacă ai intrat pe blogul meu exact ca să vezi pozele macabre cu cadavrul lui Iovan, poți să te duci dracului! Ești bolnav! Du-te urgent și la un pshihopupu, după ce l-ai vizitat pe dracu’!

Nevoia ta de a-i vedea pe alții însângerați, în mizerie, în chin, cu organele pe-afară, e satisfăcută de alții, nu de mine.

Din partea mea, vei primi doar înjurături, pentru că m-am săturat de bolnavi „mentali”.

Știu, vei găsi și argumente pentru că ai vrut să vezi pozele morbide. Cică ai vrut să vezi exact poziția avionului, cum era mortul prins între fiare, să afli dacă ar mai fi avut vreo șansă reală, dacă ar fi trăit dacă cretinii din ministere ar fi ajuns la timp. De fapt, tu, în sinea ta, te crezi chiar bun cetățean. Mai, mai că ai ieși și în stradă, să-i pedepsești cu mâinile tale pe criminalii vinovați de întârziere.

Dar, de fapt, ești bolnav! Nu fizic. Doar la cap! Fizic, ești bine. Ții o bere, o cafea într-o mână și cu cealaltă dai click la articolul cu pozele macabre.

Dar știi ce mă doare mai tare? Că nu ești singurul! Că suntem o țară cu mulți, foarte mulți bolnavi la cap! E în firea noastră, de altfel.

Suntem morbizi din naștere până la moarte. Când suntem mici, ne batem colegii la grădiniță. Doar ca să-i vedem cum suferă, să le vedem sângele curgându-le din buze. Scena asta o repetăm și în liceu și în facultate. Apoi, la maturitate, nu prea mai avem pe cine să batem. Aaaa, ba da! Nevestele și copiii! Tot din dorința noastră de macabru, de răutate patologică. Sau, facem ce faci tu când accesezi articolul cu poze! Dăm click să vedem pozele cu mortul!

Aaaa, pentru tine, bolnavule, iată un anunț: mâine, Adrian Iovan va fi înmormântat la Cimitirul Bellu. Ca să te duci să-ți faci poze cu mortul!

2 comentarii la „EXCLUSIV, DOAR AICI! PRIMELE IMAGINI CU CADAVRUL LUI IOVAN!

  1. Da,ai dreptate! Asta e crudul adevar.Ma bucur ca exista oameni care mai pot spune lucrurilor pe nume,asa cum faci de obicei.Nu pot decat sa te respect pentru asta.Iar pentru cei care si-au pierdut viata din cauza incompetentei…sa le fie tarana usoara!

Dă-i un răspuns lui Iula Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *