Scrisoarea unui părinte care a avut norocul ca fata lui să fie prea mică pentru a merge în Colectiv: Fă-ți propriul viitor!

1203179154_f

Nu privi în trecut, copilul meu. E o istorie plină de compromisuri. Învaț-o la școală, ca să nu zică „deștepții ” că-ți renegi originile, dar atât.

De la bunici și părinți ai puține de învățat.

Ei au acceptat comunismul. Au acceptat să țină capul plecat și să îndure. Să tremure de frica lumii de afară, în aparenta siguranță a cutiilor de chibrituri pentru care au muncit o viață ca să și le cumpere. Ei l-au acceptat pe Iliescu și a lui Mineriadă. Ei au acceptat să fie loviți, să stea în rând în fața unui pluton de execuție, cu un singur glonț pe țeavă. N-au avut curajul să strige, să lupte, să se revolte. Deși erau mulți, iar glonțul ar fi putut să-l omoare doar pe unul, iar ceilalți să învingă. Au acceptat să stea, însă, aliniați.

Ei au visat puțin. Sau deloc. Suprema aroganță era să strângă bani pentru o săptămână de concediu la mare. Acolo găseau ciocolată. Și portocale. Și Pepsi.

Nici eu nu-ți pot fi exemplu. Tu nu trebuie să visezi să ajungi ca mine. Pentru că eu am crescut cu acele cozi la pâine și cu mirosul de portocale. Și singurul meu vis era să ajung din nou la mare să mănânc portocale. Eu am crescut cu aceeași tradiție a capului plecat. Și eu l-am acceptat pe Iliescu. L-am și votat. Și sunt mai vinovat ca bunicii tăi. Pentru că l-am acceptat și pe Năstase și pe Băsescu și pe Oprea. Pentru că i-am acceptat pe toți. Și pentru că nu fac nimic să scap de ei. Pentru că am acceptat ca ei să mă vândă bucată cu bucată. Pentru ca am tăcut când ți-au distrus școlile și spitalele. Pentru că am acceptat să dau șpagă. Pentru că am acceptat moartea Aurei Ion, a lui Ionuț Anghel, a bebelușilor de la Maternitatea Giulești, a tinerilor de la Colectiv. Pentru că am fost învins de sistem și m-am consolat în scuza că n-am ce face.

Tu, fiica mea, privește spre stele. Privește departe. Acolo trebuie să ajungi.

Și luptă-te pentru idealurile tale. Tu poți mai mult. Trebuie să poți și să vrei mai mult. Trebuie să schimbi lucrurile, să renaști nația asta, să o faci mândră de ea. Trebuie să crești liber, să nu accepți regulile, rutina și banalul.

Citește, învață, descoperă cât mai multe. Din cărți sau direct de pe tabletă, de unde vrei tu, dar găsește în tine foamea de informație. Trebuie să știi multe ca să ai argumente tari.

Și răutate de învingător să ai! Ridică-ți ochii din pământ și înfruntă-ne! Pe noi toți. Dacă, de 50 de ani, îți spunem că așa e corect să faci ceva și n-am ajuns nicăieri, înseamnă că adevărul e altul. Înseamnă că noi am greșit și că un nou adevăr trebuie descoperit. Fii tu cea care îl găsește!

Sparge barajele, ieși în stradă, militează, vino cu alternative.

Părinții mei și-au dorit puțin! Iar eu înavuțirea rapidă! Tu trebuie să cauți mulțumirea!

Ei au acceptat cultura limitată, informația puțină și oficială. Eu- orgia mediatică. Zero cultură și desfrâu vizual și auditiv la ore de maximă audiență. Tu trebuie să cauți selecția!

Ei au visat să vină americanii. Noi îi avem și nu ne e deloc bine. Tu trebuie să alegi multiculturalitatea și să iei de la fiecare ce e mai bun.

Ei au mers duminică de duminică la biserica condusă de prelați lipsiți de Dumnezeu. Eu am refuzat să mai trec pe acolo. Tu trebuie să-l cauți pe Dumnezeu peste tot.

Tu trebuie să fii altfel! Schimbă lucrurile! Doar așa copilul tău va putea avea un viitor și va fi mândru de trecut!

Toți suntem vinovați!

12190871_985337444864844_1291161959886537437_n

Putem încerca să discutăm la rece? Știu că e greu, dar un gând limpede face mai mult decât o mie de înjurături.

Ieri, am luat-o cu toții razna. Pentru unii, o reacție de înțeles, pentru alții, ceva inexplicabil. Singurii care aveau dreptul, ieri, să urle erau părinții și rudele morților și răniților! Singurii! Toți ceilalți ați vorbit ca să vă aflați în treabă. Să vă ascundeți dezinteresul sau șpăgile luate sau, pur și simplu, să strângeți like-uri și trafic pe blogurile voastre. Voi, ăștia, ultimii, sunteți niște ciocli.

Să-i luăm pe rând: părinții morților au nevoie de explicații. Au nevoie ca responsabilii, ca cei vinovați să fie urgent băgați la pușcărie. Chiar și așa, nicio explicație nu le va aduce copiii înapoi. Dar poate va face ca tragedia de la Colectiv să nu se repete și să omoare alți fii.

Voi, toți ceilalți, sunteți niște farisei. Niște ordinari care, dintr-o dată, ați simțit dorința să plângeți și să vă plângeți. Că avem o țară de rahat, niște autorități de doi lei, niște patroni care dau mită. Serios? În urmă cu două zile era altfel, sau în urmă cu un an? Sau cu 10? Totul era la fel și atunci. Doar că nu muriseră oameni în cluburi.

Vineri noaptea au murit, însă. Iar situația, privită de un cap limpede, este următoarea, din punctul meu de vedere:

  • vinovații sunt: patron, responsabili de la pompieri și primăria sectorului 4, inclusiv primar. Probabil nu sunt singurii, sper ca procurorii să-i descopere pe toți. Toți ăștia trebuie să-și primească urgent pedeapsa. Conform legii! O lege pe care n-au avut chef să o respecte, dar care acum trebuie să le închidă gurile.
  • vinovații fără vină sunt bieții oameni care au participat la acel spectacol. Sunt vinovați că s-au călcat în picioare și n-au ieșit aliniați, în liniște și în ordine. Chiar dacă erau în flăcări, la propriu. Sunt vinovați că n-au citit Biblia înainte și s-au dus la muzica aia satanistă. Că au sărbătorit Halloween-ul cu o zi mai devreme și l-au luat pe diavol în brațe. Cel puțin asta susțin unii cretini! Mari cretini, de altfel! Poate cei mai mari! Mă îngrozește o astfel de gândire complet primitivă.
  • vinovați sunt și cei care au preferat să cerșească like-uri, în loc să aprindă lumânări și să tacă: să vi-i mai spun eu? E plin fb-ul de ei, au scris zeci de mesaje și de articole. Doar se pricep la toate, părerea lor este cea avizată. Și au multe păreri. Dar prea puțină decență.
  • vinovați sunt și cei fără creier: ăia care au creat evenimente pe online cu “În seara asta nu mai mergem în cluburi”!!! Dumnezeule! Hai să nu mai mergem deloc! Hai să se închidă toate! Și restaurantele! Și farmaciile și magazinele, tot! Cât de puerilă este o astfel de abordare? Nu te mai duci tu, individ, azi, mâine, o periodă. Cât e doliu național sau până te simți din nou în siguranță. E treaba ta. Dar să boicotezi la nivel de societate cluburile, spectacolele, mi se pare o gândire la fel de periculoasă ca a ălora care au zis că e semn de la Dumnezeu! Aseară, au anulat astfel de petreceri patronii unor cluburi. Doar ei puteau să o facă. Și așa era corect. Un minim semn de decență pentru trei zile de doliu național. Sau oare nici cluburile alea nu erau în regulă și patronii se temeau de controale masive?! Tot în categoria asta, aș introduce-o și pe doamna reporteriță de la Antene, aia care s-a lăudat pe fb, după ce a petrecut pe teren noaptea aceea teribilă, că are cea mai tare slujbă din lume!
  • vinovați sunt și nesimțiții de serviciu: Oprea. E singurul la această categorie! Măcar de data asta a coborât din mașină. Moartea zecilor de oameni de vineri n-ar trebui să acopere, însă, moartea polițistului de la circulație.
  • vinovați sunt și ghinioniștii: Ponta. Cum Dumnezeu, nicio catastrofă autohtonă nu-l găsește pe Ponta în țară?!!! Clar e cel mai ghinionist politician.
  • vinovatul sunt eu: Da, și eu sunt vinovat. Pe de o parte, pentru că am lăsat-o pe fiică-mea aseară să meargă la strâns bomboane prin cartier. Ar fi trebuit să o închid în casă și să-i spun că Halloween-ul e o chestie păgână, că e nasoală. Pe de altă parte, sunt vinovat că, până ieri, nu m-a interesat nicio secundă dacă în cluburi sunt extinctoare, multe ieșiri sau hidrante. Sau în restaurante. Sau la cinema și teatru.
  • Pe tine te-a interesat chestia asta până acum? Probabil că nu. Ești vinovat și tu. Măcar la fel ca mine. Cu toții suntem vinovați. Căci, dacă ne-am fi ales locurile de distracție în funcție de criteriul siguranței, vineri n-ar mai fi murit oameni. Colectiv n-ar fi existat. Dar o astfel de ipoteză este o utopie, iar realitatea este cruntă: zeci de morți și sute de răniți și o societate care, peste câteva zile, va căuta o nouă tragedie ca să-și exprime compasiunea pe fb.
  • Dumnezeu să-i odihnească pe morții fără vină! Și să-i ierte pe toți ceilalți! Că nu știu ce fac sau spun!

Hallloween-ul e o mare bucurie pentru copii. Așa că mai ușor cu “haitereala”!

IMG_0625

Așa a plecat fiică-mea la grădiniță în această dimineață. Are petrecere de Halloween și numai despre asta vorbește de vreo două săptămâni.

De obicei, e un chin să o trezești dimineața. Și sunt sigur că nu e un caz singular. Mângâieli, giugiuleli, rugăminți, desenele preferate, hrănit ca pe bebeluși, moțăieli pe toaletă și câte și mai câte. În această dimineață, a fost spirt! Trezire la semnal, mâncat rapid, îmbrăcat ca la cursele de mare viteză. Și apoi pregătit pentru Halloween.

Vreo 20 de minute a stat cuminte și extrem de ascultătoare (record mondial de răbdare) ca să-și primească întregul “echipament” de Elsa, personajul ei favorit. Iar când a primit și un ruj special pentru fetițe, din culori bio, i-au lucit ochii de bucurie. Măcar o dată poate să o imite și ea pe mami. Părinții de fetițe știu exact la ce mă refer.

Pe drum, m-a turuit continuu: “Hai mai repede că întârziem la petrecere!”.

Și uite ce o aștepta, în condițiile în care mie îmi era teamă că am exagerat cu pregătirile, că va fi singura costumată!

IMG_0626 IMG_0627 IMG_0628

Sunt fericiți piticii ăștia sau nu? Le place Halloween-ul sau nu? Eu zic că răspunsul este evident.

Așa că mai lăsați-mă, voi, cei care blamați sărbătoarea asta. Nu mă interesează de unde am importat-o, dacă e creștină sau nu, și nici măcar ce înseamnă.

În România, Halloween-ul înseamnă doar petrecere, doar bucurie pentru copii. Atât! Și e super fain! Iar cei care “urăsc” sărbătoarea asta, ar trebui să-și privească micuții în ochi atunci când le spun că, la ei în familie, Halloween-ul e interzis.

Buhuhu! Hai că, deja, m-am săturat de dovleci și de fantome!

 

De vreo două săptămâni, fiică-mea e “hai- hui”. Adică vorbește numai despre un lucru: Halloween. Dovleci, fantome, strigoi și “buhuhu”!

La grădiniță se pregătește intens, meșteresc la tot felul de decorațiuni. Vineri, vor avea și o petrecere tematică, la care părinții nu au acces!!! Mă întreb oare ce or pune la cale.

Iar acasă, e haos. Bine, știu eu pe cineva care i-a și alimentat bucuria cu materiale… “didactice”, câteva sute de abțibilduri tematice.

Așa că iată operele de artă ale Sophiei!

 

IMG_0581 IMG_0582 IMG_0595

În privința costumului, se pare că am scăpat anul ăsta de cheltuieli suplimentare. Puștoaica își dorește ca, de Halloween, să fie costumată în prințesă. Iar casa e plină, deja, de ținutele ei de prințesa Sophia, Elsa și alte creaturi asemănătoare.

Sâmbătă seara, în cartier, am plănuit să ieșim cu “buhuhu-ul”. Și să-l prind pe ăla care ține ușa închisă! Avertisment vecinilor!

Voi ce ziceți de sărbătoarea asta importantă? Vă pregătiți sau nu? Ce costume vor piticii voștri?

Sunt rege! Chiar și în desene animate!

Snow Queen

Eu știam că sunt rege! Tot timpul. Mă uit în oglindă dimineața și îmi zic: “You’re the king!”. Chiar și soața recunoaște asta, printre dinți, când reușesc să schimb becurile arse. Nu de alta, dar știe că noi, bărbații, funcționăm pe bază de ovații și osanale.

Cât despre Sophia, ce să mai zic? Pentru ea, chiar sunt rege în fiecare zi. Când citim povești, când ne costumăm în rege și prințesă, când ne creăm propria lume de basm. Tati, regele mustăcios! Eu, sunt.

Mai nou, sunt, însă, rege și pe marile ecrane! Pentru prima oară, dublez vocea unui personaj de desene animate: regele din “Crăiasa Zăpezii- Snow Queen”, o super ecranizare, care va face deliciul copiilor în această toamnă. Din 13 noiembrie, o puteți viziona în cinematografe și vă garantez că vă veți distra de minune alături de copiii voștri.

Iată cum a fost la filmări:

În plus, vocile personajelor principale sunt de senzație. Nu de alta, dar au fost selectate din sute de candidați. (Intre minutele 14.50 si 19.00, găsiți detaliile despre selecție. Digi 24 a fost partener în acest concurs)

Așa că vă invit la cinema, cu cățel și purcel, inclusiv copii, să descoperiți o minunată lume de basm. “Crăiasa Zăpezilor”, din 13 noiembrie, în cinematografele din toată țara, prin amabilitatea Freeman Entertainment.

Generalul Oprea “Coloană”, anunț șoc: “Renunț la cartofii prăjiți!”

Pe bune, acuma, ce a făcut așa de rău bietul general? Ce tot săriți atâta pe el?

Ce a făcut până la urmă? A poftit și el, la ceas de seară, la o porție de cartofi prăjiți! Pe bune, doar atât! N-a găsit la crâșmă și a sunat-o pe soață să-i facă repede o porție. Dintr-ăia buni, cu mujdei și mămăliguță! Nu fake-uri congelate!

Și, na!, se răceau cartofii în farfurie! Și a cerut coloană oficială, că era misiune gravă, importantă, de interes național. Doar nu poți să- i lași cartofii ditamai generalului, mare vice-premier, ministru și prim-ministru de ocazie, să se răcească în farfurie!

Și nu putea bietul general să meargă fără coloană, că, la ora aia, era trafic intens, ploua, era jale în București. Și se răceau cartofii și i se umflau de poftă anumite părți anatomice. Și știți cum te transformi când te lovesc poftele alea mari. Vezi negru în fața ochilor, nu mai gândești. E nasol pentru un ministru cu atâta responsabilitate să aibă pofte.

Poate am fi putut să-l acuzăm de nesimțire dacă ar fi poftit la niște caviar și ar fi comandat un avion privat să se ducă urgent în Siberia. Așa a poftit doar la niște amărâți de cartofi prăjiți, mâncarea autentică a românului de zeci de ani. Pe bune, ce mare lucru?

Și voi săriți pe bietul om. Mușcați din el ca niște hiene. Pentru niște cartofi prăjiți. Hai, vă rog, fiți serioși!

Doar nu l-a băgat generalul în groapă pe amărâtul ăla de polițist. Bine, ar fi putut să-l scoată din groapă, dar i s-ar fi răcit cartofii prăjiți. Și mai pierdea și timpul cu spălatul pe mâini, după. Mânuțele alea curate cu care împarte interes național tuturor. Și platouri întregi de gogoși. Nu cartofi prăjiți. Ăia și-i păstrează doar pentru el.

Hai că ați câștigat până la urmă, voi ăștia hiene, canibali de miniștri slabi de… pofte! Gata! Generalul cedează presiunilor voastre și face un mare pas înapoi!

Gabriel Oprea: “Renunț la cartofii prăjiți! Parol de general!”

PS: Doar nu credeați că își dă demisia?! Adică, pentru niște cartofi prăjiți să lase un ditamai scaunul de vice-premier? Hai, dă-o dracu’ că nici la Paris, “les pommes frites” nu costă atât de mult!

Accesați clipul de mai jos pentru declarația completă.

Posted by Politisti.ro on 23 Octombrie 2015

Cum să naști un copil în trei zile sau de mai multe ori

Citat-Martin-Luther

O cheamă A.P. E o doamnă bine. Mereu o apariție. Blondă, elegantă, o femeie matură, de la care poți învăța multe. Foarte multe. Economie, legislație, politică și câte și mai câte. Și, mai nou, voi, doamnelor, puteți învăța cum să nașteți un copil în trei zile sau de mai multe ori. Același copil.

Am rămas prost! Sincer, eu, în ignoranța mea de mascul consumator de bere și de semințe la meciuri, nu mi-am imaginat că un travaliu poate dura atât de mult. Sau că un bebeluș poate ieși și apoi intra și ieși de mai multe ori din locul ăla de unde îl lasă barza.

Cum vine asta? M-am întrebat extrem de intrigat și pregătit să sun la Cartea Recordurilor pentru a le vinde povestea. Doar un travaliu de trei zile sau un copil născut de mai multe ori, clar ține de Cartea Recordurilor! De Guinness Book sau de Poveștile Baronului Munchausen, voi decideți.

Păi povestea începe așa:

“Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, adică în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă” (stiripesurse.ro)

Și răutăcioșii de pe online au sărit ca arși. Că nu era nevoie de sacrificiu, că mamă denaturată, că cezariana e nasoală și face rău copilului, că sari cu piatra și omoar-o. Pe bună dreptate, de altfel, sar și eu.

Apoi, firul epic continuă:

“As vrea să clarific de la început un lucru, am născut luni, 12 iulie 2010.” (fb personal A.P.)

Stai că m-am blocat. Adică doamna a născut de două ori același copil? Eu tind să o cred. Să o cred în stare. Că până acum a demonstrat că poate să facă multe. Așa că o naștere cu repeat ar fi o bagatelă pentru ea. Sau s-au apucat unii să cerceteze certificatul de naștere al copilului, să verifice pe google ce zi era când s-a născut și să li se aprindă un beculeț cum că doamna ar fi împrumutat ceva de la Pinocchio? Nuuu, n-are cum. Eu cred că a născut de două ori același copil. E mai plauzibil.

N-am înțeles, însă, de ce a născut prima oară sâmbăta. Sau de ce a spus că a născut sâmbăta. Și apoi luni. De ce? Că doar nu o întrebase nimeni! Adică, de ce să te apuci să-ți bați cuie în talpă singur? Sau și-a dorit să întruchipeze un personaj care salvează lumea prin sacrificiul său? Doamna n-a înțeles că, în nicio poveste, personajul pozitiv nu moare, nu-și dă viața pe altarul dreptății? Nu, el salvează tot și scapă nevătămat. Pe bune, nici măcar Bruce Willis nu mai moare, deși a salvat planeta de vreo cinci ori, deja.

În fine, când în sfârșit aproape că ne lămurisem, că doamna a putut imposibilul, tot ea mai vine cu o precizare:

“Că am născut într-o zi de luni, e ușor de verificat. Până vineri am lucrat, tot ușor de verificat. Sănătatea mi-a permis, am putut și am vrut să lucrez. În weekend am mers la spital, așa cum am decis cu echipa medicală. Acesta este adevărul. Păcat că nu se știe că multe femei din România, din politică, afaceri, sport sau alte domenii își programează nașterea. ” (dcnews.ro)

Buuuun. Vorbelea astea de duh vin să lămurească situația, zice doamna. Mie mi se pare că adâncesc și mai mult problema.

Să analizăm pe text: deci nașterea n-a fost sâmbătă, ci luni. Sâmbătă doar a mers la spital. Dar, de sâmbătă până luni, sunt trei zile! Din prima declarație, înțelegem că A.P. a născut prin cezariană. Sau nu? Dacă și-a programat nașterea, clar a fost cezariană.

Dar o cezariană care să țină trei zile?!!! Că, dacă nu, ce ar fi putut face doamna trei zile în spital? Mai ales că a zis că a născut luni.(a doua declarație). Nu sâmbătă. Înțeleg să fi stat trei zile la recuperare, dacă năștea sâmbătă. Luni să fie externarea.

Dar doamna a născut luni și, în aceeași zi, a plecat acasă. Nu? Deci tot e un fel de Super Woman.

Și atunci ce a făcut trei zile în spital? Sâmbătă petrecerea de dinainte de naștere, duminică- nașterea și luni- petrecerea de după naștere?

Stați că a născut luni! Sau sâmbătă? Sau duminică? Acum chiar m-am zăpăcit! Rău de tot. Așa că, dragă doamnă, hotărâți-vă la o zi a săptămânii! Dar aia să rămână! Și nașteți odată!

NOI DOI nu e niciodată mai important ca EU, dacă EU renunță la el!

singuratate

Știm cu toții că, la un moment dat, nu mai merge. Pur și simplu, nu mai merge. Dar parcă niciunul dintre cei doi nu-și dă seama că nu mai merge. Se complac așa, în dulcea ignoranță și în falsa stabilitate.

În realitate, însă, niciunul nu mai e fericit. Chestia cu fluturi în stomac și cu bucuria revederii celui drag e undeva departe. De fapt, nici nu mai știu de când n-au mai trăit-o, le e un fel de sentiment despre care au citit cândva, pe care parcă l-au trăit cândva, dar care acum le e complet străin.

Când s-au luat erau fericiți. Cei mai fericiți! Și toată lumea era a lor! Și li se părea că nimeni nu le poate strica dragostea. De fapt, pe atunci, nici nu le păsa de lume. Erau atât de indiferenți față de părerea celorlalți, încât se urcau unul peste altul pe unde apucau. Că erau în parc, că erau pe stradă sau la cafenea, erau bot în bot, lipiți unul de celălalt ca două verigi proaspăt sudate. Erau acel „noi doi”.

Totuși, “noi doi” a dispărut. În timp. Că ea nu i-a mai gătit sau că nu l-a mai primit în pat, că el și-a găsit pe alta sau a uitat să-i mai aducă flori. Că ea i-a adus-o pe soacră pe cap. Că a apărut un copil, că ea a uitat de el. Că el a început să stea mai mult la bere cu băieții, decât cu ea. Că el preferă să-i spună că e ocupat la birou, decât să dea repede o fugă pe acasă pentru o partidă scurtă. Că, de fapt, el refuză să se mai gândească la partidele scurte, sătul de sutele de refuzuri primite de la ea. Că pe ea o doare în fiecare seară capul și că refuză să renunțe la pijamalele alea moartea pasiunii. Că sunt prea ocupați. Că… multe.

Și nimic nu mai e la fel ca la început. Chiar nimic. Dar amândoi, când ies în oraș cu prietenii, bravează că sunt cuplul perfect. Deși niciunul nu mai ține minte când a sărit pe celălalt, în public, să-l sărute cu foc.  Întotdeauna, în oraș, sunt ok. Nu se ceartă de față cu ceilalți. Nici acasă nu prea se mai ceartă. Au obosit. De fapt, cred că a început să le fie indiferent unul de celălalt.

După ieșirea cu prietenii, se întorc acasă liniștiți. Ca doi străini, care, aproape surprinzător, împart aceeași locuință. Ea se duce la culcare, el rămâne la televizor, cu o bere în mână. Se mai întâlnesc dimineață, cât să-și spună „salut”. Și tot așa, de la o zi la alta.

Niciunul nu mai e fericit. Dar niciunul nu îndrăznește să o recunoască. Și să plece în căutarea fericirii, dându-i și celuilalt, astfel, șansa de a fi fericit. Niciunul. Amândoi spun, însă, că așa e în căsnicie. Că dragostea se mai erodează, că e importantă stabilitatea, că au atât de multe lucruri împreună, că n-au cum să se despartă, că oricum le-a trecut vremea și, de bine de rău, s-au înțeles bine până acum și se cunosc și e ok.

Există, însă, niște semne clare. Niște situații care, dacă au loc, atunci cei doi nu mai au nicio șansă:

Când unul dintre voi uită de ziua de naștere a celuilalt. Anumite aniversări se mai uită în timp, dar ziua ta de naștere trebuie să-i rămână mereu întipărită pe creier. Dacă a uitat-o, pleacă. Nu mai are niciun rost.

Când dormiți separat. Dacă nu mai simți că vrei să o iei în brațe măcar seara, la culcare, pleacă! E mai bine pentru amândoi.

Când nu vă mai certați. Împăcarea este mereu dulce. Dacă nu-ți mai e dor de sexul de împăcare, pleacă!

Când te gândești să-ți faci concediile singur. Nu vorbesc de câteva zile cu băieții la pescuit, ci de singurul concediu pe care ți-l iei într-un an. Dacă atunci te gândești că te-ai simți mai bine singur decât cu ea, pleacă!

Când te gândești că i-ai dat prea mulți bani și nu știi dacă mai ai chitanțele să le prezinți la divorț. Căsnicia înseamnă totul la comun. În acest caz, chiar nu mai e nimic de făcut între voi!

Când te superi că nu găsești nimic de mâncare acasă, deși ea nu ți-a gătit niciodată. Dacă așa ai luat-o și ai acceptat, în timp, că e mai bine să mâncați în oraș, nu te poți enerva că e frigiderul gol. Sau poți și, atunci, mai bine pleci.

Când nu o pupi sau nu te pupă, dimineața, când pleci la serviciu. Nu sunteți doi prieteni, sunteți soț și soție. Și gestul ăsta mărunt trebuie să se întâmple. Altfel e mai bine să pleci.

Când începi să-i scotocești prin telefoane, calculator, portofel. E clar că ați pierdut cel mai important lucru al unei relații de durată- încrederea. Fără ea, nu mai ai nimic.

Când nu ți-a cumpărat nimic, după o săptămână de stat în delegație în străinătate. Nici măcar o ciocolată. Bine, nu mai sunt vremurile când aveați mulți bani sau când dragostea îi dădea pe afară și venea cu atenții în fiecare zi. Dar măcar o ciocolată, meriți!

Când alege să-ți ia un cupon cadou, decât să-și zbată creierii să-ți găsească ceva interesant. Cuponul înseamnă obligație, înseamnă „Mda. Știu că trebuie să-ți iau ceva. Dar n-am chef, așa că alege-ți singur.” Cuponul e mai rău decât un cadou prost. Cel puțin între soți.

 

Când măcar una dintre chestiile astea se întâmplă, te rog pleacă. Nimic nu e mai important decât fericirea ta. Meriți să fii fericit, trebuie să încerci să fii fericit. Ăsta e scopul nostru în viață: să căutăm fericirea. Iar “noi doi” exact asta trebuie să însemne: ca „eu” și “tu” să fim fericiți împreună, nu triști separat.

Pentru că NOI DOI nu e niciodată mai important ca EU, dacă EU renunță la el. Aparent e filosofie. E doar… realitate.

Cum apar la teveu, cum sar femeile pe mine!

Vă povesteam, aici, cum m-a lovit Iulia Albu cu un trofeu WOW în cap.

Ei bine, oamenii au venit să-mi și dea premiul, că-s oameni de cuvânt.

Îmi zic eu monologul, seara Iulia îmi trimite bezele în direct, dulcegării și politețuri peste tot.

Dar iată ce se întâmpla cu FB-ul meu privat, în timp ce mutra mea apărea pe ecran.

IMG_0294 IMG_0295 IMG_0296

Mai ușor, măi doamnelor! Că mă zăpăcesc! Și niciun bărbat? Nici măcar unul care să-mi vrea prietenia?!

Oricum, doamnelor și domnișoarelor, să știți că mă onorează solicitările voastre.

Vă mulțumesc, vă pup pe toate și vă aștept pe contul public, pe Dan Cruceru Oficial.

DinoParc Râșnov, un loc pe care copilul tău trebuie să-l vadă!


IMG_0238Am descoperit DinoParc din întâmplare. Eram cu familionul în Poiana Brașov și ne-a spus un prieten localnic că trebuie să mergem în Râșnov să vedem ultima atracție- acest DinoParc.

Și ne-am dus. E pe drumul spre Cetatea Râșnovului (un alt obiectiv foarte fain, de altfel).

Am plătit bilete, ca toți ceilalți. Așa că acest articol chiar este scris de drag și nu e o reclamă ascunsă. Prețul e cam piperat pentru publicul larg- 28 de lei/ adult și 22/ copilul de peste trei ani. Așa că o familie de patru persoane sare de 100 de lei intrarea. Dar parcul face toți banii.

E un basm creat în mijlocul pădurii, cu mare atenție asupra protecției mediului înconjurător. Toate locurile de joacă, și sunt multe, toate figurinele din fibră de sticlă, toate tirolienele, toate cabanele sunt integrate perfect în pădure și sunt construite printre copaci și în jurul acestora.

IMG_0234 IMG_0232 IMG_0221 IMG_0220 IMG_0219 IMG_0216 IMG_0214 IMG_0212 IMG_0206 IMG_0204 IMG_0180 IMG_0179 IMG_0177

Poate figurinele ce reprezintă dinozaurii puteau fi mai realiste, create dintr-un material mai bun, care să creeze mai fidel realitatea. Critici am putea găsi, dacă vrem să fim cârcotași.

Dar nouă ne-a plăcut tare mult. Chiar a fost o surpriză extrem de plăcută că un astfel de parc, pe care l-am mai întâlnit doar în occident, poate fi și în România. Nu-i știu pe patroni, dar mi se pare foarte tare ideea lor și îi felicit.

Pentru copii, locul ăsta este minunat. Descoperă dinozaurii dispăruți, în mărime naturală, au foarte multe locuri de joacă, au ateliere de pictură, au tiroliene și multe altele.

Am stat vreo cinci ore în DinoParc și, dacă nu ne-ar fi fost groază de traficul de întoarcere în București, am mai fi stat.

IMG_0230 IMG_0211 IMG_0201 IMG_0187

Așa că… dați o fugă până la Râșnov. Plecați dimineața și vă întoarceți seara. Vedeți cetatea, dacă nu ați mai vizitat-o, și apoi fuga la DinoParc. E fain!