M-a lovit Iulia Albu!

FullSizeRender (3)

Aproape că intrasem în anonimat. Lâncezeam așa, într-o dulce nepăsare, într-o nepermisă stare de „dolce far niente” din punct de vedere al carierei de jurnalist și prezentator tv. Mă apucasem de alte lucruri, îmi luasem gândurile de la tv și îmi vedeam de ale mele.

Și începuse să-mi placă, să îmbrățișez idea că nu mă mai oprește nimeni pe stradă, că nicio mămăiță nu mă mai arată cu degetul și că nu mă mai pozează niciun fotograf cocoțat prin copaci când duc gunoiul în cea mai neglijentă ținută posibilă de dus gunoiul.

De altfel, cred că a trecut, deja, mai bine de o lună de la ultima abordare de genul „Dvs sunteți ceva pe la televizor? Sunteți prezentator la Acasă tv, nu-i așa?”. Era o stewardesă pe o cursă internațională. Of, săraca! Avea o scuză, n-aveam de ce să mă supăr pe ea. Zboară mult, se uită puțin la televizor și, la ea, n-a ajuns încă știrea că Acasă tv și-a închis toate producțiile. În urmă cu vreun an jumate.

În fine, revin la anonimatul de care mă bucur din ce în ce mai mult. Evident că nu mă mai cunoaște lumea, că ochii care nu se văd se uită în foarte scurt timp. Mai ales că nu i-am cumpărat niciun Lamborghini amantei ca să apar pe prima pagină a puținelor ziare care se mai tipăresc în România sau în deschiderea emisiunilor nocturne.

Zilele trecute, zic, totuși, să mai ies în lume. O prietenă mă invitase la premiera unui film fain. Îmi iau familia și purcedem. Ținuta mea, una comună pentru mine, o ținută clasică la o ieșire în oraș: pantofi sport, blugi, cămașă, sacou. Culori țipătoare cât mai puține. Decent, simplu, zic eu- elegant.

Am făcut o poză la panou cu fiică-mea și ne-am dus să ne cumpărăm floricele. Am văzut eu un cameraman de la Kanal D că mă filmează de zor, dar am zis că poate n-are figurație destulă pentru nu știu ce material.

Și când colo mă lovește! Seara, în rubrica ei, Iulia Albu îmi dă trofeul WOW. Știți voi, trofeul ăla despre care toate vedetuțele noastre spun că nu sunt interesate, dar pentru care fiecare și-ar vinde măcar un Vuitton.

Mamă, și ce lovitură! Ar fi fost… în urmă cu un an și jumătate. Ar fi fost subiect de presă, mi-ar fi crescut cornițe, mi-ar fi alimentat ego-ul cu lauri. Mda. Ar fi fost. Pe vremea aia, recunosc sincer că mi-am dorit un asemenea trofeu.

Acum, spun doar „Mulțumesc”. Mulțumesc, Iulia Albu, că apreciezi eleganța prin simplitate! Că, uneori, mai premiezi și normalitatea și că un tătic care-și dorește să fie taticool primește elogiile tale. Mulțumesc.

Copiii voștri vor ajunge niște ratați!

sursa google

sursa google

Ieri a început școala. Prima zi a unui nou an, prima zi din multele pe care le vor avea unii sau prima zi dintre puținele pe care le vor avea cei mai mulți.

Iar FB-ul a explodat. Toată lumea și-a pus odrasla pe net cu urări de bine, cu speranțe nemărginite că vom avea, în curând, o armată de Einsteini. Pozele cu școlărei sau cu liceeni au dat năvală pe toți pereții virtuali și toată lumea era „happy”. În plus, cei de pe margine, adică fără copii, au simțit nevoia să- și posteze celebrele fotografii alb- negru, din perioada comunistă, în care chiar ei erau în prima lor zi de școală. Evident, sfaturile și urările curgeau cu nemiluita și de la aceștia.

Dragi părinți, am o veste proastă pentru voi: copiii voștri vor ajunge niște ratați! Și e doar vina voastră!

Știu, sistemul de învățământ e de rahat și nu oferă perspective. Profesorii sunt blazați și cer șpagă prin mascatele ore de pregătiri suplimentare. La facultățile bune se intră foarte greu și de multe ori pe șpagă. La fel de greu se și iese din ele, tot pe șpagă. Dar așa a fost mereu.

Copilul tău va ajunge, însă, un ratat, doar din cauza ta.

Pentru că ți-e lene să te ridici de pe cearceaf ca să-ți duci copilul la toaletă și îl îndemni să-și facă nevoile în mare. Iar cei din jur n-au nimic împotrivă, chiar dacă urmează să înoate printre rahați împreună cu odraslele lor.

E vina ta că scuipi semințe pe jos sau arunci mucurile de țigară fiind cu copilul de mână. Surpriză! El va face la fel.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că îl lași lipit de televizor cu orele, în loc să-i citești povești sau să-l înveți matematică și limba română.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că are cont pe FB înainte să-i apară primul coș pe față. Iar tu știi asta și ți-ai dat acordul.

În plus, nu putea începe noul an școlar fără un cadou. Așa că i-ai cumpărat odraslei tale ultima fiță de telefon. Poate ai făcut credit pentru el, dar trebuia să fie copilașul fericit. Că, deh, se întâlnește, la școală, cu alte odrasle cu fițe de telefoane și nu poate ieși din turmă. Trebuie să fie acolo, printre ei. În turmă. Și va ajunge un ratat pentru asta.

Și l-ai pozat! Doamne, ce l-ai mai pozat! Cu tricoul ăla cu cruci, cu lanțul ăla de hip-hopper din Bronx, cu blugii ăia de te miri cum stau pe el că-s rupți mai ceva ca hainele de pe vagabondul din colț. Frumușața lu’ mama, ce băiat ai putut să faci! Ce freză are el, cum îi stă firul 4537 năclăit în gel! E frumos tare! Arată excepțional! E cool! Și te lauzi cu el pe FB-ul tău, cu pozele făcute cu fița de telefon luată. E perfect…. de club. Păcat că se ducea la școală!

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că nu știe să conjuge verbul „a fi”. Nu mai vorbim de chestii complicate gen „copii(i)” sau „trebuie”. Astea sunt de masterat acum. În schimb, comunică din taste cu brb, omg, lol, pls, asl etc, iar când îl pui să scrie o propoziție întreagă îl iau frisoanele pe spinare.  LOL, OMG, such a looser!

Paradoxal, odrasla ta va avea carte. Multă carte! Dacă are puțin noroc, foarte puțin, va face și un liceu, va lua BAC-ul (bine, după vreo 7 încercări), va intra la o facultate (plătită de tine, evident. O facultate dintr-aia ce primește studenți doar pe bază de înscriere și chitanță pentru taxa de studii). O va termina și pe asta. Cu greu, cu șpagă pe la secretare, pe la profesori, cu restanțe multe. Cu emoții mari în privința examenelor. Emoții de a nu fi prins copiind. Cu o lucrare de diplomă copiată/ cumpărată din care nu ține minte decât titlul. Și va avea chiar și master. Ohoho! Copilul mamei are master! Și toate prietenele din bloc te vor privi pline de invidie! Ce copil deștept are Ioana de la 4!

Și gata! Tu ți-ai făcut datoria. L-ai ținut în școală, ai scos om din el, te poți gândi la bătrânețile tale! Că are studii, că va avea o carieră de succes, că va câștiga atât de bine încât va avea grijă și de tine!

Părinte, copilul tău este deja un ratat! Și nu mai poți face nimic! E, deja, mult prea târziu. Are o diplomă cu care nu are ce face. Mai sunt câteva mii de tineri ca el care nu știu să facă nimic, care n-au nimic în cap, care n-au niciun viitor. În schimb, undeva, uitat printr-un sertar, au un Iphone 6, acum, mult prea depășit tehnologic, și un tricou cu multe cruci.

Și când te gândești că ți-ai fi putut învinge lenea, să te ridici de pe cearceaf și să-ți duci copilul la toaletă! Poate copilul tău ar fi ajuns CINEVA!

Il Fortino Private Beach, reședința mea de vară

Așa cum vă spuneam aici, reședința mea de vară e … pe plajă (Il Fortino Private Beach).  Vara este la început așa că vă aștept pe toți în vizită.  Până ne vom revedea cu texte ceva mai lungi, vă transmit un mic album foto. 🙂

Măi Ioane, cum te-o chema: mama nu e curvă!

sursa foto: google

sursa foto: google

Sunt fiul unei femei care a muncit ani de zile în Italia. Vreo 9, mai exact.

Sunt fiul unei femei care mi-a trimis toată agoniseala ei, timp de câțiva ani buni, lună de lună. Ca să mă țină în facultate. Ca să-mi plătesc chiria la cămin și nu să muncesc pentru banii ăia, ci să am timp să învăț.

Sunt fiul unei femei care, după cea de a doua facultate, mi-a plătit taxele de înscriere la Master. Din banii făcuți de ea, din curățenie. În Italia.

 

Sunt fiul unei femei care mi-a plătit prima mașină. Din banii ei strânși în Italia. Pentru că eu nu aveam. Munceam pentru un salariu de mizerie aici, în România.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat avansul pentru prima mea casă, un apartament. Pentru că eu, aici, în România, nu reușisem să strâng nici măcar cinci lei din același salariu de mizerie.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat totul! Muncind în Italia. Ca eu să trăiesc în România. Nu în lux, nu decent. Doar ca să trăiesc.

Și, cu banii femeii ăsteia, am ajuns ceea ce sunt azi: absolventul a două facultăți și a unui master, un om cu o carieră frumoasă, un soț și un tată împlinit.

Și nu un golan! Iar mama, cu siguranță, nu e o curvă! Ci o femeie cinstită, care a muncit pe brânci pentru a-i îndeplini visurile fiului ei. Pentru că ea avea un singur vis: să-și facă băiatul om mare!

Și cine ești tu, mojicule? De ne jignești părinții! De ne faci mamele curve și frații golani? Și ce dacă ți-ai dat demisia? Mă doare în cot de demisia ta. Peste un an de zile, vei dori să revii. Dar palma pe care le-ai dat-o mamelor noastre va rămâne pe veci!

Așa că du-te tu la mama ta (mă-ta ar fi spus golanii) și întreab-o dacă ea e… (cuvântul ăla pe care bunul simț nu-mi permite să-l folosesc gândindu-mă la mama ta, deși tu l-ai folosit referindu-te la mama mea). Și apoi du-te la copiii tăi și întreabă-i dacă ei sunt golani! Și întreabă-i dacă ei sunt mândri de tatăl lor!

Cu siguranță nu vor spune ce spun eu acum: SUNT MÂNDRU DE MAMA MEA!

Hai sictir, golanule! Și du-te în…. (Ce apelativ ai folosit referindu-te la mama?) istoria politicii și nu te mai întoarce!

Azi e ziua mea! Ba e a noastră!

3

E 1.37. Nu dorm. Îți scriu din Moscova. Aici m-a adus viața. Sunt la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Artiști.  Și toată echipa mi-a urat, deja, „La mulți ani!”.

Pentru că azi e ZIUA MEA! Vreo 28 de ani a fost doar ziua mea! Și a fost bine. De vreo  șase ani, însă, a devenit ZIUA NOASTRĂ!

Pentru că m-am însurat fix de ziua mea. Pe 12.06.2009. Și, din acel moment, a devenit… ZIUA NOASTRĂ!

La început, am zis că e foarte bine că m-am căsătorit fix de ziua mea. Mă gândeam că nu am cum să uit vreodată când e ziua noastră. Nici măcar după 50 de ani de căsnicie. Doar sărbătoream anii de căsnicie fix de ziua mea.

Apoi, mi-a părut puțin rău. Că nu mai erau cadourile doar pentru mine, ci pentru noi. Mai ales pentru noi. Că prietenii mă sunau să-mi ureze „Casă de piatră în continuare!”, în loc de „La mulți ani!”. Că atunci când eu făceam 33, noi sărbătoream 5 ani de „măritiș”. Și ghici ce am sărbătorit!

Acum fac 34. Și 6 ani de căsnicie! De nicio parte, o cifră rotundă. Cum facem acum?

Păi… eu zic așa: nu mă interesează ziua mea. Împlinesc doar 34 de ani. (Mama mă va suna pe la 5 dimneața, să -mi ureze toate cele. Atunci m-am născut și e tradiția ei să-mi dea deșteptarea. Doar e mama!!! Și poate să mă sune oricând!).

Pe la 13.00, plec spre București. Deși echipa mea s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondiial. La ora la care voi ateriza, prietenii mei vor juca gândindu-se la trofeu. Ei vor rămâne prietenii mei, chiar dacă eu am ales să plec de lângă ei. Vor mai fi campionate mondiale. Cu ei voi trăi povești interesante ocazional.

Cu tine, trăiesc, însă, zi de zi. Și, mai ales, ziua de 12 iunie vreau să fie perfectă. Pentru că meriți. Pentru că mă vei aștepta la aeroport, împreună cu fetița noastră, pentru că mă iubești, indiferent de ceea ce fac sau spun, pentru că ești soția mea. Pe veci.

Și pentru că 12 iunie e ZIUA NOASTRĂ!

Zâmbește, omule! Viața trebuie să fie frumoasă!

Oprește-te! Oprește-te din vâltoarea în care ești! Uită ce ai de făcut! Uită că ai termene, că ai rutină, că ai obligații! Oprește-te o secundă!

Privește cerul! Privește în jur! Remarcă floarea care a răsărit în curte. Remarcă zâmbetul noii tale colege! Remarcă pozna făcută de copilul tău.

Fericirea e în lucruri simple. Descoperă-le!

Zâmbește! Viața trebuie să fie frumoasă! Profită de ea!

Bani din fața calculatorului! Chiar se poate.

sursa foto: google

Se îmbracă la costum și iese la masă la restaurante bune. Trăiește mai mult decât decent și își permite aproape toate mofturile. Și, totuși, nu e angajat pe nicăieri. Nu are un patron care să-l terorizeze de dimineața până seara. Nu are program, nu are termene limită. Aparent, nu are nici venituri, nici bonusuri, nici prime de vacanță.

Cum reușește? Cum se poate una ca asta? Paradoxal, nu a spart vreo bancă, nu a dat un “tun” cu statul, nu a dat nicio “țeapă” nimănui.

E, însă, noul tip de “angajat”, deși nu poți să-i spui așa, pentru că nu lucrează pentru nimeni, ci doar pentru el. E un individ care a descoperit noile tendințe, s-a urcat pe val și știe să profite de pe urma lui.

Face bani. De acasă, în pijamale, dacă are chef să stea așa, cu cafeaua în mână și cu laptopul în brațe.

Acolo e secretul lui. În laptopul conectat la câteva zeci de pagini și în dorința de informare.

Știe totul despre bursă, despre pariurile sportive, despre jocul de poker. Știe că Roșia Montana Gold Corporation “s-a dus în cap” (cum se spune în limbajul brokerilor) după ce Iohannis a ieșit Președinte, știe că acțiunile Twitter sunt în continuă creștere, dar în pericol iminent de colaps, știe că e mai sigur să pariezi pe anumite echipe străine decât pe meciurile din liga autohtonă, oricând pasibile de blaturi. Știe că Casino.com este unul dintre cele mai sigure site-uri de profil din România și că mai degrabă câștigă cu un zecar și un juvete decât cu o pereche de ași.

Cine află cu ce se ocupă tipul îl privește cu suspiciune. “Serios? Chiar merge?”. “Mie mi-e teamă să mă bag în așa ceva.” Mai ales cei trecuți de prima tinerețe râmân la prima dragoste- Loteria Română. Știu ei că, duminică de duminică, după slujbă, trebuie să meargă până la Loto să bage un bilet simplu, de câțiva lei. Și sunt convinși că, mai devreme sau mai târziu, norocul le va bate la ușă și vor fi fericiții câștigători ai marelui premiu. Mulți dintre ei au rămas doar cu speranța.

Pentru că, în acest domeniu, norocul este cel mai puțin important factor. Dacă te bazezi doar pe el, n-ai nicio șansă. Informareaeste principalul argument de succes. Documentarea zilnică, exercițiul.

Și mai ales cumpătarea. Asta îi lipsește românului pornit în goana după câștiguri mari și rapide. Vrea să rupă norii cu o singură mișcare magică. Tipul ăsta, din generația nouă, știe să aibă răbdare. Să parieze moderat, să-și testeze partenerii și să aștepte momentul potrivit pentru lovitura finală, pentru lovitura care îi aduce profit, bani în conturi pentru nevoile zilnice și pentru “mofturi”.

Am prieteni brokeri și ei chiar fac bani. Mai și pierd pentru că nimic nu e 100% sigur pe bursă, dar sunt cu siguranță „pe plus”. Am și cunoștințe care pariază pe diferite meciuri. Unii pariază chiar și pe competiții de curling (e sportul ăla în care unii freacă o podea cu mătura ca bila lor să ajungă în centrul unei ținte) și fac bani. Am cunoscut și un tip care juca poker profesionist. Avea un contract cu un sponsor, care îl susținea financiar în turnee mari, și era obligat să joace poker online opt ore pe zi. Acolo era, practic, serviciul lui.

Toți oamenii ăștia fac bani și mulți dintre ei chiar trăiesc din asta. Au ales să riște, dar calculat și bazați pe cunoștințe solide. Și reușesc.  Ceilalți acceptă rutina, ofensele șefilor, dar spun că au o stabilitate. Tu ce alegi?

50 Shades of Grey în 4DX și 3D!

11334239_773369132778990_3427226057557438231_o 10835316_773369109445659_1436619169967803181_o

Începe filmul. Apare armăsarul. Christian. Arată beton. Costum scump, freză făcută în Photoshop, țiplă. Femeile din sală suspină. Ar vrea și ele, acasă, unul ca ăsta, în locul celui de pe canapea, cu burtă de bere și cu barba nerasă de două săptămâni.

Oricum, Christian ăsta parcă ar discuta exact cu ele. Cu fiecare în parte. Și ar vrea-o pe fiecare în parte. Asta face proiecția 3D. Te face personaj din film.

Se apropie de ea, de actrița cu rolul principal. Grăsuța simpatică de lângă mine tremură. Parcă o strânge pe ea de mână. O văd cum își țuguie buzele ca să-i răspundă masculului la sărut. Doar are ochelari 3D. E de acolo.

Christian deschide un sertar. Sertarul lui cu jucării. Ce ciudățenii are în sertarul ăla! Eu pe acasă am un Playstation vechi și niște cărți de joc. El niște bâte, niște cătușe și multe bice din piele. Simt puțină invidie. Dar, asta e! Nu pot fi invidios pe el și pentru că are bice și elicopter. Rămân doar la povestea cu elicopterul.

Mi-o leagă pe asta. Pe Anastasia. Și toate femeile din sală sunt acum Anastasia. Doar au ochelari 3D. Dintr-o dată, se face liniște în sală. Doamnele nu se mai simt prea confortabil. Unora scena le aduce aminte de burtosul de acasă. Din păcate.

Christian îi face cunoștință Anastasiei cu… măciuca. Altfel nu pot să-i spun. E ditamai bâta, cu mâner acoperit în piele și niște ținte pe el, de i-ar face și pe cowboy-i din Vestul Sălbatic invidioși.

Și o croiește. O dată. De două ori. De mai multe ori. Și doamnele din sală urlă. O dată, de două ori, de multe ori. Și urlă. Sincer, nu ca un orgasm simulat. Pentru că simt totul. Pentru că sunt la 4DX. La fiecare lovitură de „trandafir” aplicată de Christian Anastasiei, doamnele resimt impactul. Scaunele lor se mișcă în toate direcțiile și le provoacă dureri similare lovirii.

Christian atinge chatarsisul. Și toate doamnele din sală primesc direct în față un ditamai jetul. Exact ca Anastasia. Pentru că, la 4DX, fiecare spectator este vizat de niște stropitori. Răsuflă ușurate. E doar apă. Eu am apucat să apăs înainte butonul „No water”. Ai opțiunea asta. Iar, în scena asta, e musai ca butonul să fie pe „off”.

…..

Din fericire, în realitate, „50 Shades of Grey” nu este în varianta 4DX. Producătorii au decis să nu devină și mai penibili decât sunt. Slavă Domnului, am scăpat.

Aseară, am fost la premiera primului cinematograf 4DX din România. E foarte tare! Prea tare! E o nouă viziune. Chiar devii personaj, chiar participi la acțiunile din film. Scaunele se zguduie cu tine la fiecare accident, la fiecare impact, stropitorile arunca jeturi de apă spre tine la orice ploicică, ceața te cuprinde din laterale, poți simți chiar și anumite mirosuri.

E foarte mișto! Mad Max e genial în 4DX și 3D.

Și repet: slavă Domnului că „50 Shades of Grey” nu este în varianta 4DX!

Dă-te, dacă te ține!

Sunt destul de inconștient, ar spune… mama. Doar curios și deschis să trăiesc noi experiențe, spun eu!

Asta-i una dintre ele! Și a fost sublim! Aș repeta-o oricând, oricum mi s-a părut că totul a durat prea puțin!

Enjoy the ride with me!

PS: Mulțumesc Georgiana Oprea, Freeman Entertainment și găștii de nebuni care pleacă hai-hui prin munți să salveze oameni.

Vii la mine vara asta? Fac eu cinste!

FB-cover_Il-FortinoCând te arde soarele și-n jurul tău totul e uscat, când Bucureștiul e plin de praf și aerul condiționat din mașină nu mai face față, când copilul îți spune că vrea „la apă”, tu unde ți-ai dori să fii?

Îți dau un sfat: ia-ți familia, împachetați-vă costumele de baie și hai la mine! Hai la destinația mea de vacanță din vara asta!

Se numește „Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru” și e prima plajă de familie de pe litoralul românesc. E castelul nostru de poveste, este fortăreața în care cu toții ne simțim în siguranță și unde scriem, împreună, cele mai frumoase povești din vara asta.

Poate, până acum, nu-ți plăcea litoralul românesc. În multe locuri, era mizerie, te simțeai ofensat de prețurile prea mari sau de nesimțirea chelnerilor, trebuia să scoți bani pentru orice și plecai mai stresat decât veniseși, din cauza boxelor cu „bumpți- bumpți” care-ți făceau creierul să urle „Liniște!”.

Ei bine, am trecut și eu prin asta, dar, la Il Fortino, la plaja mea, lucrurile vor sta altfel. Fiecare membru al familiei va fi tratat cu respect și cu simpatie, va fi tratat ca un prieten de familie, un prieten drag care vine în vizită și, pentru care, vei pune pe masă tot ce ai mai bun.

Doamnele și domnișoarele vor avea la dispoziție o zonă de masaj de relaxare. Vor avea „colțul lor de mondenități”, cu lecturi de dragoste sau reviste glam.

Bărbații vor fi tratați ca niște cavaleri porniți să învingă balaurul. Iar, pe plajă, balaurul nu poate fi decât… o halbă rece cu bere. Sau mai multe, în funcție de puterea voinicului. Ne duelăm în competiții de table, cu premii din partea casei.

Copiii vor fi cei mai răsfățați vizitatori. Au mega-locul lor de joacă, cu cort de colorat, cu ditamai piscina și cu o trambulină profesională.

Adolescenții și nu numai vor avea acces gratuit la wi-fi. Nu de alta, dar pozele cu marea în spate sunt cele care strâng cele mai multe like-uri pe facebook.

Toți membrii familiei, toți prietenii Il Fortino, vor avea acces la dușuri. Tot gratuit, pentru că așa ar trebui să fie.

Iar, seara, continuăm să ne scriem povestea estivală. Cea mai mare structură de proiecție din zonă va completa peisajul. Vedem meciuri live, filme vechi și chiar desene animate. Și, dacă ne-ai călcat pragul în timpul zilei, îți dăm și o bere din partea casei. Și că veni vorba, la o bere rece, știm că merge și o felie de pizza. Și să vezi ce pizza știm să facem! De-ți plouă-n gură!

Ascultăm și ceva muzică bună. Poate ne și cântă cineva cunoscut. Dacă nu, oricum știu că, printre voinici și prințese, va îndrăzni cineva să se înscrie la karaoke.

Toate serviciile astea vor costa puțin, foarte puțin, cum spune reclama. Nu mai mult decât prețul unui șezlong în zonă. Iar restul vine din partea mea. Doar v-am promis că fac cinste!

Iar eu voi fi amfitrionul vostru. Toată vara mă veți găsi la Il Fortino. Îi voi antrena în competiții inedite pe cei mici și îi voi cinsti pe adulți ca pe prietenii mei de-o viață.

Notează adresa:

Plaja „Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru”

Bulevardul Mamaia 1, lângă hotelul Bavaria Blu și Radio Vacanța.

Și da-mi și un like pe facebook, ca să se ducă vorba și să ne distrăm în gașcă.

www.facebook.com/pages/Il-Fortino-Private-Beach/

Ce zici? Îți place ideea mea? Ne vedem la vară să-ți dau o bere rece?