Profa cu „părinți nesimțiți” vrea dreptate! Halal dreptate!

sursa rtv.net

sursa rtv.net

O mai țineți minte? Dana Blându o cheamă și, în urmă cu câteva luni, era „eroina” unor înregistrări care au revoltat toți părinții din România. E doamna învățătoare care i-a făcut nesimțiți pe părinții cu elevi în clasa ei, părinți ce nu doreau să cotizeze pentru cadouri.

La acel moment, toată opinia publică s-a revoltat, toți am sărit ca arși, am cerut dreptate și am aruncat cu pietre în sistemul de învățământ plin de uscături. Atunci, învățătoarea a fost concediată și toată lumea a zis că s-a făcut dreptate.

Ei bine, însă, acum, situația se întoarce la 180 de grade.

Profa a primit NUP, adică neînceperea anchetei penale. Adică acele înregistrări nu au fost suficiente pentru a o trimite în judecată.

Pe scurt, a scăpat bazma curată.

Acum, doamna Blându consideră că, de fapt, acel NUP înseamă că judecătorii au găsit-o nevinovată, că n-a greșit cu nimic.

Așa că își cere drepturile înapoi. Vrea înapoi la școală, vrea funcțiile înapoi, vrea să fie totul ca înainte. La rândul ei, va da conducerea școlii în judecată și, cum are mari șanse de câștig, va reveni la catedră în scurt timp!

Tare, nu?

Și se va întoarce la aceiași copii, cu părinți nesimțiți, la aceiași „săraci” care nu doreau să împartă cadouri în stânga și- n dreapta!

Halal dreptate!

Tu ce ai face dacă ai avea copilul în clasa ei? Dacă ai deveni iar „nesimțit”?

2 comentarii la „Profa cu „părinți nesimțiți” vrea dreptate! Halal dreptate!

  1. L-as retrage si as fugi mancand pamantul la o scoala mai „normala”.
    Noi asa am patit cu gradinita si l-am retras dupa primul an iar acum suntem la o gradinita de cartier fara pretentii exagerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *