ROBOŢEI PENTRU SOPHIA!

Cam aşa a început povestea noastră. A fost dragoste la prima vedere! Eu am fost fascinat imediat de ea. Ea nu vedea prea bine, în prima ei zi de viaţă, dar s-a simţit în siguranţă în braţele lui tati, aşa că nu a comentat. S-a lăsat purtată de val.

De atunci, au trecut şapte luni, iar vieţile noastre s-au schimbat radical. Ea e fericită. Are jucării, distracţie, mâncare, scutece curate şi hăinuţe cool şi multă dragoste. Are tot ce-i trebuie pentru nevoile ei de acum, nevoi relativ simple.

Noi, părinţii ei, suntem la fel de fericiţi. Sophia ne umple vieţile, o iubim enorm. Uneori, însă, recunosc: ne este foarte greu în acest rol de părinte. Nu ai nicio secundă liberă, totul se învârte în jurul copilului şi ca să-ţi îndeplineşti toate îndatoririle trebuie să te transformi într-un roboţel. De fapt, exact asta suntem: nişte roboţei pentru Sophia!

Hai să vă explic de ce. În fiecare zi se întâmplă cam aşa:

– 8.00- 8.30. Sună alarma telefonului. Aş vrea să mai dorm puţin, mai ales că îmi place mult să dorm dimineaţa. Cristina aude şi ea alarma. Cu ochii lipiţi de somn, îmi spune, însă, printre dinţi: “Trezeşte-te, trebuie să te duci la piaţă să cumperi fructe şi legume proaspete!”. Ne trebuie toate acestea pentru alimentaţia zilnică a Sophiei- sucuri, piureuri, ciorbiţe.

 -9.30- 10.00 Micul dejun pentru pitică. Aici e cu circ mereu. Trebuie să-i cântăm, să-i facem jocuri, să ne strâmbăm la ea, să ne maimuţărim. În această etapă, suntem nişte roboţei- maimuţe! 🙂

Şi tot aşa- urmează joaca, prânzul, somnul, gustări cu lăptic, schimbări de scutece, iar joacă, iar gustări, iar somn, sunt proceduri repetitive, de roboţel. De toate acestea se ocupă mai ales Cristina.

Seara, când vin de la muncă, sunt luat de proaspăt! Joacă, schimbat de scutece, papa, băiţă, papa, distracţie, somn. Şi, fără să mă plâng, uneori vin foarte obosit. Aş vrea să lenevesc pe canapea câteva ore. Ei bine, nu! Roboţelul trebuie să aibă bateriile încărcate tot timpul, aşa că…. LA TREABĂ!

Încă o dată: nu mă plâng! Sunt o grămadă de părinţi în aceeaşi situaţie! În acest articol, doar constat cât de mult ni s-au schimbat vieţile. Înainte să apară Sophia, ne consideram pregătiţi pentru asta. Şi, totuşi, nu a fost aşa. Realitatea este de câteva ori mai “dură” decât imaginaţia! Aviz celor care vor să facă un copil, doar pentru că “trebuie”!

9 păreri la “ROBOŢEI PENTRU SOPHIA!

  1. Ai mare dreptate. Piciul meu are 3 ani si de cand s-a nascut pot numara pe degetele de la 1 mana noptile pe care le-a dormit fara sa planga macar 1 data si sa ma trezeasca. Primele luni eram zombi (e drept ca nu am avut parte de ajutor nici unei bunici si tare bine mi-ar fi prins) asa ca dupa 8 ore de munca sotul meu facea un lucru incredibil: venea acasa si imi spunea” ai 1 ora numai pentru tine, fa ce vrei tu, eu ma ocup de copil”. n-ai idee cat de bine era!! ma duceam la magazin, la plimbare in jurul casei. ma deconectam dupa 8 ore de stat non stop cu bebeul. ajuta tare la moral .

      • multumesc la fel, Iulia. Sanatate si voua!
        atunci am realizat cat e de important pentru psihicul mamei ca lucrurile sa nu se schimbe brusc .

    • Mda. La randul tau ai dreptate. A noastra este cuminte, doarme noaptea, dar ziua rupe tot. Este foarte plina de energie si, acum, e la nivelul in care merge de-a busilea. Trebuie sa stea cineva cu ea tot timpul ca sa nu distruga ceva. Se prinde de toate.

  2. Sunt perfect de acord cu tine.Exact asa ne-am simtit si noi.
    A fost mai greu in primii 2 ani, apoi se mai aseaza lucrurile, cind incepi sa comunici si verbal ,si cind copilul nu mai este 100% dependent de tine, pentru orice lucru, cit de mic. Nu am decit un copil, dar cred ca la al doilea as fi fost un pic mai relaxata, pt. ca as sti la ce sa ma astept.
    Oricum, este cea mai frumoasa datorie pe care o putem avea, aceea de parinti. Pacat ca multi nu inteleg in totalitate eforturile pe care le fac parintii pentru ei, decit atunci cind sunt la rindul lor parinti si vad cum creste un pui de om. Trebuie sa treci prin anumite lucruri , ca sa le intelegi cu adevarat.
    Toate bune!

    • Intr-adevar este o misiune extraordinar de frumoasa aceea de a fi parinte si de a-ti creste puiul. Din pacate, acestor pui nu le pasa de eforturile parintilor. Considera ca li se cuvine totul si ii doare in “bascheti”.

  3. Orice ai constata eu simt ca tu si Cristina sunteti foarte buni parinti,cu capul pe umeri…da,e greu,dar e lucrul cel mai frumos de pe lume!La mine in grupa am parinti care au trei copii,iar cel mare e la gr.mare…si e greu si financiar si fara bunici!La noi diferenta de virsta intre copiii mei este de 12 ani,a fost greu,dar acum am doi flacai,cu grijile de azi,cu scoala etc.Si eu am fost robotel,stiam pe de rost programul zilnic…nu aveam pampersi,masina de spalat automata,lucram si simbata,de la virsta de 3 luni al copilului…iubiti-va copilasul,e cel mai frumos dar de la Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *