Teoretic, fiecare individ îşi doreşte ca prietenii să-i spună întotdeauna adevărul. Şi, totuşi, de multe ori, să spui adevărul poate duce la o ruptură definitivă a acestei prietenii.
Să vă dau câteva situaţii ipotetice:
1. Afli, din întâmplare, că soţia celui mai bun prieten al tău l-a înşelat. Acum, ea regretă enorm şi jură că nu se va mai întâmpla. Ce faci? Îi spui prietenului tău, chiar cu riscul de a-l pierde în timp, dacă cei doi hotărăsc să meargă, totuşi, mai departe în căsnicie?
2. Doamne fereşte, afli că un foarte bun prieten al tău este pe moarte, iar el nu ştie. Îi spui, cu riscul de a-l introduce în cea mai cumplită depresie sau îl laşi să trăiască, atât cât mai are, în această neştiinţă cotidiană, realizându-şi treburile de zi cu zi?
3. Afli că cel mai bun prieten al tău a încălcat grav legea. Îl reclami sau nu?
4. După zece ani de căsnicie, cu doi copii, îţi dai seama că nu-ţi mai iubeşti soţia/soţul. Îi spui, cu riscul de a ajunge la un divorţ sau te sacrifici pentru stabilitatea familiei, asta însemnând să renunţi la tine?
5. Ţi-ai înşelat soţul/ soţia şi ai mari remuşcări, nu ai mai face-o vreodată. Îi spui sau nu despre această unică escapadă?
6. Noua iubită a prietenului tău a trecut, în urmă cu ceva vreme, prin patul tău. El nu ştie şi este îndrăgostit nebuneşte de ea? Îi spui cu riscul ca el să te urască pentru totdeauna?
7. Ceva mai soft: ai nişte idei contrare şefului tău, dar ştii sigur că, dacă i le comunici, relaţia voastră se poate distruge? Asta chiar dacă tu ai cele mai bune intenţii? Deci i le comunici sau nu?
ACESTEA au fost câteva situaţii ipotetice, în care eu nu cred că poţi spune adevărul. Poate că nici nu poţi minţi prin omisiune. Eu cred că, în aceste cazuri, situaţia nu este nici albă, nici neagră, ci gri.
Voi ce credeţi? Deja, prin redacţie s-au găsit foarte mulţi oameni care se bat cu pumnul în piept şi declară că, la ei, situaţia este radicală şi ar spune mereu adevărul. Oare să fie chiar aşa?
la majoritatea intrebarilor as raspunde „sa nu spui nimic” si asta nu inseamna ca minti ci doar eviti sa distrugi o casnicie, relatie sau un lucru frumos care s-a construit greu:)
nu sunt prea inspirata acum dar eu asa as proceda !
Deci „not to tell”! Hm! Si atunci unde sunt aparatorii adevarului? Parca au disparut in ceata gri!
Buzer:”Cine cunoaste bine adevarul si nu-l spune, este un las.”
La nivel ideal, aveti dreptate. Nu mi-ati spus, insa, ce ati face dvs in situatiile mai sus mentionate. Ca filosofie putem face toti!
eu zic sa zicem un adevar dureros decat sa mintim.
Tu esti foarte mica. Ai sa vezi ca viata inseamna si compromisuri, evident in nuante de gri.
Salut cu respect, domnu Danutz !!! Ma bucur mult ca din cand in cand ne mai dai cate o problema din asta de rezolvat, altfel ni s-ar atrofia si plictisi singurul neuron care-mi mai bantuie prin cap…Heheheee…Anyway ( vorba ilustrului poet francez Sarcozzi…), sa o luam pe puncte. 1. Dap i-as spune, pentru ca de-asta mi-e cel mai bun prieten, nu l-as minti, pentru ca stiu ca nici el nu m-ar minti. Ce face el in continuare cu sotia e problema lui. 2. Aici e mai complicat. Nu cred ca i-as spune dar as urmari ceea ce face zilnic si din cand in cand i-as face cate o bucurie. 3. Nu, nu il reclam pentru ca de-aia sunt buni prietenii, sa tina secrete. Nu e problema mea ca a incalcat legea, eu il iubesc asa cum e. 4. Sa nu-i spun ar fi aberant. Orice casnicie este un compromis pana la urma…daca nici sotiei nu poti sa-i spui ceea ce simti, cui o poti face ?!? Hmmm… Ce urmeaza conteaza mai putin, stabilitatea familiei este importanta dar nici sa stai cu cineva pe care il urasti, naspa. 5. Asta e oarecum legata de precedenta. Binenteles ca i-as spune, si imi asum consecintele. 6. Nup, nu i-as spune…cel putin nu acum…Poate intre mine si ea a fost doar…o escapada, iar intre ei se leaga ceva frumos…e pacat sa strici o relatie bazata pe iubire. 7. Dap, e soft dar si hard…heheheee, ca si Pc-ul…Deci, eu sunt un tip direct si nu prea fac compromisuri…i-as spune cu orice risc.
Ca o concluzie, cei care spun ca nu ar minti niciodata in astfel de situatii sunt doar niste ipocriti. Viata te face sa mai si minti cateodata si daca minti si frumos, nu esti chiar de condamnat. Uneori poti minti, cum ai spus si tu scumpelu Danut, prin omisiune…e si asta o varianta…dar mai bine decat un adevar dureros. Tot respectul si multa bafta !!!
Cum spuneam si pe facebook, citand o pisi, domnul Titi sunteti „foarte exhaustiv”. Si va multumesc pentru asta.
PORNIM DE IDEEA CA VOM DECLARA ALTFEL DECAT SPUNEM CA AM FACE
e o diferenta intre a minti si a omite, eu as omite sa spun anumite lucruri, cel putin cele care nu pot schimba cu nimic, ba mai mult inrautatesc situatia.in principiu trebuie sa uram minciuna grosolana, nu ideea de minciuna, pentru ca si minciuna a fost inventata cu un scop.eu daca as afla ca partenerul m-a inselat nu stiu cand, intr-o nu stiu care… (vorba cantecului) poate ca nu va schimba cu nimic relatia.trebuia mai bine sa faci un mic chestionar cu intrebarile alea, era mai fain asa :)):)).
la pct 1.90% as spune adevarul
la pct 2 nu i-as spune, desi daca mie mi s-ar intampla as vrea sa stiu sa ma bucur altfel de ultimele clipe
la pct 3 nu as spune,decat daca as fi martor la un proces, atunci sub juramant nu as minti
la pct 4 as spune mai mult ca sigur, la un moemnt dat devii frustrat si te certi si sg spui.asta e 100 % sau cel putin asa mi-as dori sa fac
la pct 5 nu as spune niamnui, fiecare are secretele lui…….acum depinde si de ce am facut asta
la pct 6 i-as spune ca poate afla ff usor si e mai rau apoi.apoi decide fiecare ce face
la pct 7 seful e un dobitoc daca nu accepta alte opinii, as spune dupa ce am demisia scrisa :)).
ideea e ca toate sunt ff usor de interpretat, maine pot raspunde altfel la ele
Multumesc pentru amplitudinea comentariului. Ideea cu un sondaj nu e rea deloc. Am sa vb cu it-istii mei cum as putea sa-l pun in pagina pentru subiecte ulterioare. Si te astept si cu alte pareri.
”vrei sa iti spun minciuni agreabile sau adevaruri goale?”,de multe ori in viata ne confruntam cu situatii asemanatoare.din punct de vedere religios, este bine sa spunem adevarul indiferent de situatie.uneori adevarul doare,dar in alte situatii cu o minciuna uneori poti alina suuferinta unui om!este iertat sa se spuna o minciuna numai atunci cand viata unui om este in joc!
Am inteles! Deci asta este teoria teologica! Interesant. Sa-ti amintesc ca Petru s-a lepadat de Iisus de vreo trei ori? Nici el nu prea a spus adevarul in situatia aia! De ce? Pentru ca ar fi murit! Ar fi trebuit sa se sacrifice pe el! Deci iata o situatie foarte gri, potrivit teoriei mele!
E bine sa alegi calea de mijloc,sa faci compromisuri,sa fii tolerant…dar e f.greu.Eu am obiceiul sa fiu directa si nu e bine,stiu,dar asa sunt.Iar minciuna…are picioare scurte,e f.adevarat!Deci ,depinde de fiecare om si de situatie.
Eu ma gandeam ca tocmai calea de mijloc e cea mai usoara! Mi se pare ca foarte greu este sa spui adevarul, in anumite situatii.
Da,si pentru multi…adevarul doare!
Si atunci il spui?
eu da,dar unii se supara…dar eu asa sunt…obiectiva,directa,poate ca uneori nu e bine,dar asta e,asta sunt!!!
vreau sa spun ca am aintrat pe blog dupa ce am vazut prima poza de familie din revista „viva” CRISTINA ARATA SUPER!!!!!!!!!!!!!!! WOWWWWWW
Iti multumesc mult pentru ea!
1. I-am spus, s-au despartit, nu am ramas prietena cu niciunul dintre ei(nu am pierdut nimic la faza asta), as face din nou acelasi lucru.
2. I-as spune – poate are niste „probleme” nerezolvate, poate are vise neimplinite inca.
3. Il conving sa faca singur ceea ce trebuie – adica sa raspunda pentru ceea ce a facut. Daca nu, prefer sa il reclam si sa il pierd ca prieten.
4. Ii spun – prefer varianta despartiti dar fericiti, decat varianta nefericiti impreuna.
5. Ii spun – dar ii spun si din ce cauza am facut-o. Imi fac bagajele si plec. Daca crede ca mai avem o sansa ma va ierta si imi va spune asta, daca nu mai bine sa ne vedem demni de drum.
6. Ii spun, dar „impachetat” intr-un mod frumos – am avut o tentativa de a fi impreuna dar am ajuns la concluzia ca nu ne potrivim, voua insa va sta foarte bine impreuna.
7. I-am comunicat, am plecat de la serviciu, bine am facut, nu regret.
Sunt putin anacronica, nu?
De ce sa fii anacronica? Nu cred. Cred, insa, ca, daca tot ce ai spus aici este real, atunci, esti o tipa foarteeeeee hotarata. Mi-e teama ca prea hotarata pentru unele momente extrem de delicate.
E real…ar fi culmea ca, ascunsa in spatele unui PC, sa ma dau mare viteaza…si asa nu ma cunoaste „lumea” de pe aici. Intr-adevar sunt cam prea hotarata pentru binele meu si poate si pentru al altora, dar eu am invatat de muuuuulta vreme ca leucoplastul se smulge repede, nu incet.
Momente delicate depinde fiecare ce considera – sa ma uit in ochii fraierului de cel mai bun prieten al meu si sa ma prefac ca-s floricele pe campii cand tocmai am vazut-o pe cea mai buna prietena a mea, respectiv iubita lui, facandu-i respiratie artificiala altuia, fara ca saracul sa aiba nevoie, nu m-as simti bine in pielea mea.
Daca cel mai bun prieten al meu a facut ceva ilegal si nu-si asuma fapta, nu e compatibil cu notiunea de prieten al meu. Ok, toata lumea poate sa greseasca, dar greseala ti-o asumi, incerci sa ti-o indrepti, nu fugi in directia opusa.
Am preferat sa fiu singura decat intr-o relatie nasoala; dar am vazut efectele unor casnicii nefericite asupra copiilor, la fel cum am vazut efectul unor despartiri bine-venite asupra copiilor acelor foste cupluri.
Si, pe deasupra, „minciuna are picioare scurte” iar privirea aceea ce insoteste „stiai si nu mi-ai spus?” te face parca sa vrei sa fugi din pielea ta si sa te ascunzi intr-un alt capat de lume, unde sa nu te cunoasca nimeni.
Hai sa-ti dau, totusi, o situatie limita. Daca si in cazul asta, sustii ca vei spune adevarul, esti eroul suprem. Fiul tau incalca legea. Il reclami? Sau fiul tau se afla pe moarte, ii spui? Fiul tau inseala, ii spui sotiei lui? etc. Hai sa te vad!
Ok. Plecam de la realitatea faptului ca nu am copii, nici nu-mi doresc. Daca insa as avea un copil, l-as educa astfel incat sa stie singur sa-si asume responsabilitatile. Si da, daca nu s-ar autodenunta, l-as reclama. Apreciez enorm mamele care isi denunta copiii vinovati de ilegalitati, dar care nu uita sa le spuna „eu voi fi mereu alaturi de tine si sa nu uiti ca te iubesc, dar ai gresit, asuma-ti fapta”. Asta e una, dar se potriveste si la a treia – nu mi-as creste copilul ca sa minta si sa insele- daca nu isi mai doreste sa fie cu femeia respectiva, sa-i spuna si sa plece. Daca insa a inselat-o, sa aiba demnitatea sa ii spuna. Daca ea hotaraste ca relatia lor e destul de importanta si merita sa lupte pentru ea, foarte bine. Daca nu, mi-ar fi mie rusine sa stiu ca am crescut un mincinos, un om slab, fara „coloana vertebrala”. A doua – fiul meu este pe moarte – da, i-as spune, exact cum spuneam mai inainte – poate are vise si dorinte neimplinite. Exista 2 situatii – ori are o boala fulgeratoare si poate muri oricand (caz in care mi-ar fi mai usor sa nu ii spun si exista probabilitatea sa nu afle niciodata), ori are o boala cronica, cu deteriorare, si mai mult ca sigur va realiza singur care e finalitatea acestei boli.
Mai exista un caz in care boala respectiva are oarecare sanse de vindecare. Sa il minti si sa ii spui sigur ca se va vindeca, sau sa-i spui adevarul, ca are foarte putine sanse. Stiu ca gandirea pozitiva si optimismul si speranta ajuta la vindecare. Tot i-as spune adevarul, daca am reusit sa cresc un copil optimist, increzator in fortele proprii, un om care stie sa lupte pentru ceea ce-si doreste. In cazul in care am crescut un pampalau(improbabil), l-as cocolosi pana la sfarsit. Stiu ca e usor sa mi se raspunda – nu ai copii, o sa vezi tu dupa aceea cum e. Nu ai insa cum sa-mi spui ca valorile mele morale se vor schimba de indata ce voi avea copii. Ca dintr-o data voi renunta la ceea ce am considerat important in modul in care am fost eu crescuta, si in felul cum m-au educat parintii mei si voi adopta o alta pozitie. Pe mine ai mei m-au crescut astfel incat sa nu-mi fie rusine atunci cand ma uit in oglinda, asa mi-as creste si eu copiii.
Si ca sa lamurim situatia -sunt cu cateva luni mai mare decat Cristina, deci cred ca am deja idei clare in ceea ce priveste viata si valorile care conteaza in viata.
Bun. Hai sa ne calmam putin! Eu, unul, n-am nici cea mai mica intentie de a-ti strica ziua. Pe de alta parte, scopul acestui blog este de a crea dezbateri, de a auzi si parerile altora. Tocmai de aceea, te apreciez: ai venit cu propria conceptie, cu o serie de comentarii argumentate si pertinente, cu o deviza de viata curata si ferma. Jos palaria din toate aceste puncte de vedere. Totusi, imi mentin rezerva ca nu exista oameni 100% onesti si ca, uneori, chiar si cei mai mari aparatori ai adevarului il ascund.
Hei, nu e nici o problema – nu m-am simtit atacata, nici nu m-am suparat. Mi-am sustinut doar punctul de vedere – adica in chestii esentiale nu imi place sa acund adevarul. Daca insa prietena mea mi se plange ca viata e trista si urata si ca nu vede luminita de la capatul tunelului, desi fiind eu pesimista din fire am aceeasi impresie mereu, bineinteles ca o sa-i spun ca nu e adevarat, doar trece ea printr-o pasa proasta, dar maine va fi mai bine. Iar in momentul acela mint cu nerusinare, dar reusesc sa ii ridic moralul. Dar atunci cand ia cateva kilograme in plus nu ii zic ‘nu te-ai ingrasat, ti se pare”, sau atunci cand probeaza o haina care nu ii sta bine, nu ii zic „daca iti place ia-o”.
Adevarul se afla mai repede sau mai tarziu,nu toti sunt buni si la teatru,am fost tot timpul de parere ca adevarul trebuie grait,dar cu timpul am invatzat ca o minciuna nevinovata ai carei scop e unul nobil se mai poate strecura din cand in cand 🙂 la nevoie…
Salutare ! Sint lucruri care se pot spune iar altele nu, balantza ar cam la jumatate in cazurile enumerate , adevarul este bine sa-l spui atunci cind trebuie daca este prea tirziu mai bine taci.
Eu am sustinut ca sunt si situatii gri, in care nu poti spune adevarul, desi esti un aparator al lui. Inteleg ca-mi dai dreptate.
adevarul e curat
si eliberator. unui om pe moarte e mai bine sa-i spui adevarul . are ocazia sa se pregateasca pt marea intalnire cu Dumnezeu. nu e totul aici. iar sa traiesti in minciuna e degradant si distrugator pt suflet.
Foarte frumos spus. Iti multumesc pentru comentarii.