Muncim, muncim, muncim. Alergăm, alergăm, alergăm. Ne zbatem, dăm din coate, ne certăm, ne supărăm, uităm.
Uităm de lucrurile cu adevărat importante. Uităm de clipe. De acele secunde, de „banalităţile” care ne fac cu adevărat fericiţi.
Spune „STOP!” măcar o dată în zi. Opreşte-te şi priveşte în jur! Priveşte-ţi soţul, iubitul, soţia, iubita. Spune-i „Te iubesc!”. Simţi deja asta, dar uiţi mereu să o spui. La fel şi ea sau el. Sunteţi prea ocupaţi cu lucruri mai „importante”.
Priveşte-ţi copilul! Îţi zâmbeşte şi momentul ăsta este magic, este tot ce contează, de fapt, în viaţă. Zâmbetul lui de copil inocent şi fericit, care n-are nevoie de lucruri materiale scumpe, ci doar de atenţia ta.
În ultima vreme, am uitat şi eu. Am uitat că, de fapt, sunt foarte, foarte fericit. M-am lăsat purtat de tornada asta, care înseamnă evoluţie profesională şi financiară, de scandalurile cu zugravii, de multe, multe lucruri „importante”, şi am uitat. Am uitat să le spun minunilor mele că le iubesc.
Ieri, măcar ieri, am spus, însă, „STOP!”. Ieri, am împlinit eu 31 de ani, dar, mai important, am împlinit trei ani de căsnicie. Aşa că, măcar ieri, am lăsat goana zilnică şi am respirat. Mi-am scos soţia în oraş, am luat cina doar noi doi, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Azi, dimineaţa ne-am petrecut-o în trei. Cu Sophia Maria, fiinţa care ne împlineşte. Doar noi trei. Ne-am pupat, ne-am drăgălit, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Nu ne-am stresat că trebuie să plecăm la serviciu, că trebuie să alergăm, să ne zbatem.
Le-am făcut şi o mică şedinţă foto ca să ne aducem aminte mereu că, în seara de 12 iunie şi în dimineaţa de 13, am fost fericiţi. Cei mai fericiţi!
Acum, alergăm iar! Şi mâine vom face la fel! Dar promit că voi încerca să spun „STOP!” cât mai des de acum încolo. Măcar şi pentru câteva secunde pe zi. Pentru că merită! Merită să iubeşti şi să arăţi că iubeşti! Merită să fii fericit!
Tu când i-ai spus ultima oară că îl/ o iubeşti? Când te-ai bucurat ultima oară de zâmbetul copilului tău fără a fi stresat că eşti ocupat? Sfatul meu este să te opreşti chiar acum din ceea ce faci şi să le spui celor dragi că-i iubeşti! Acum! Ca să fii, la rândul tău, fericit!
ce dragute sunt pozele! Sophia este foarte fotogenica!
Multumesc.
Mi se pare foarte important sa facem asa cum spui si tu, adica sa ne oprim macar o data pe zi din nebunia asta de carusel in care alergam bezmetic si sa spunem celor dragi cat de dragi ne sunt si cat de importanti sunt pentru noi.
Eu vad oprirea asta asa: sa lasam toate grijile, problemele, preocuparile noastre lumesti, sa ne concentram asupra momentului si sa spunem din inima: „Te iubesc!”.Eu fac asa atunci cand este vorba despre copii mei!Iti spun ca ei simt, vad si stiu ca o fac sincer si din inima, ceea ce-i face sa fie si ei, la randul lor, sinceri si deschisi fata de mine!In rest…totul e numai drum si alergatura!
Ai mare dreptate. Asta sustin ei eu. Copiii nostri stiu ca-i iubim. Problema este, insa, la noi. Suntem siguri ca ei o stiu si uitam sa le-o spunem atat de des cat au ei nevoie. Asa se poate ajunge chiar la o instrainare a copilului fata de parintele prea ocupat sa-i spuna „te iubesc”.
la multi multi ani fericiti ….tie si casnicei voastre !!!superba fetitza!
Multumesc mult.