În 20 de minute, cinci posibile accidente! Trezirea!

Azi, în drum spre muncă, era să fac vreo cinci accidente. Niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu de atâtea ori aproape de o tragedie.

Conduceam liniştit, respectând regulile de circulaţie. Repet: fără viteză, fără teribilisme. Probabil, acesta a fost şi motivul pentru care am reuşit să evit toate posibilele drame.

În 20 de minute de mers, le-am văzut pe toate. Era să calc trei pietoni, un bătrân, o bătrânică şi un copil. Incidentele s-au întâmplat la câteva minute bune unele de altele. Toţi pietonii respectivi traversau strada prin locuri nepermise, fără să se asigure câtuşi de puţin. Mai mult, copilul a trecut pe roşu. I-am evitat pe toţi, cum spuneam, dar parcă oamenii ăştia trăiau pe altă planetă, parcă erau la plajă şi nici nu concepeau să fie vreo maşină prin preajma lor. Şi, totuşi, ei erau pe stradă şi nu la mare.

Apoi, un biciclist a traversat o intersecţie pe roşu. Şi pe acesta am reuşit să-l evit, deşi eu aveam verde. Am frânat brusc şi puternic. El a trecut mai departe fără să realizeze o secundă cât de aproape de moarte a fost.

Şi, într-un final, un alt şofer mi-a tăiat calea, tot fără să se asigure. Am fost pe fază iar, altfel ne-am fi buşit serios maşinile.

Aşa că vă rog TREZIŢI-VĂ! Gata cu vacanţa! S-au terminat zilele libere! Gata cu Bucureştiul fără trafic! Ne-am întors la muncă! Hai să ne aducem aminte să devenim iar vigilenţi pe stradă, să ne asigurăm pe unde traversăm, să vedem dacă nu avem şi alţi conducători în trafic pe lângă noi. Pe scurt, TREZIREA! 

 

VIAŢA MEA E UN HAOS!

Probabil că exagerez, dar chiar aşa m-am simţit zilele acestea. De aceea, nici n-am mai scris pe blog. Pur şi simplu, nu am mai avut timp să respir.

Acum, m-am liniştit, aşa că m-am pus pe istorisit păţaniile mele pe îndelete. Să începem:

Vă povesteam, aici, că mi-am lovit maşina, care nici măcar nu e a mea. De fapt, a intrat unul în mine, în timp ce eu stăteam liniştit la semafor. Au urmat câteva zile de hârţogăraie, de umblat pe la constatări şi pe la service. Până la urmă, am băgat maşina în service la reparat.

În tot acest timp, am avut nişte dureri cumplite de dinţi. Am avut, evident, multe drumuri de făcut şi la dentist.

În paralel, trebuia să merg la serviciu. Dincolo de prezentare, am realizat şi câteva materiale care, evident, au necesitat timp, nu doar pentru filmare, ci şi pentru scriere, editare, montaj.

 Revenind, însă, la maşină, cât a fost cea lovită în service, am mai împrumutat una, de data asta, una de provenienţă românească.

Ghici ce? Am lovit-o şi pe asta! De data asta, din vina mea. Un tip în faţa mea a frânat ca să evite o groapă, am frânat şi eu, dar pe jos era pietriş, aşa că m-am dus târâş şi nu m-am oprit decât în portbagajul omului. PAM, PAM! Evident, de data asta, eu am fost cel înjurat. Mi-am cerut scuze, am dat asigurarea, ne-am înţeles până la urmă. Noroc că pagubele au fost minore, doar nişte zgârieturi.

Cireaşa de pe tort este, însă, partea legată de renovările din casă. După niciun an, parchetul din sufragerie s-a umflat. Aşa că i-am chemat pe meşterii care l-au montat, au recunoscut că l-au pus greşit, aşa că s-au apucat de remontat. Cică urma să dureze doar două zile. Surpriză, însă: parchetul, odată scos, n-a mai putut fi reinstalat. Aşa că am mers la cumpărături, după parchet de rezervă. Altă surpriză: nu mai exista pe stoc. Soluţia: am cumpărat un alt parchet pentru toată suprafaţa, asta, însă, după câteva zile de căutări, că nu e lucru uşor să găseşti ceva să-ţi placă.

Pe de altă parte, meşterii au descoperit şi o serie întreagă de crăpături în pereţi, aşa că s-au apucat şi de zugrăveală.

La un calcul scurt, durata lucrării creşte de la două zile la… două săptămâni.

În tot acest timp, noi stăm printre găleţi cu var, praf şi folii de protecţie. Pe Sophia chiar am mutat-o în vecini ca să nu suporte mizeria din casă.

Trăgând linie, viaţa mea chiar a fost un haos zilele acestea! Mi-a venit de multe ori să-mi smulg părul din cap de nervi!

Astăzi, însă, mi-e un pic mai bine. Parcă şi pot zâmbi puţin. Parchetarii lucrează, zugravii lucrează, am terminat cumpărăturile pentru renovare şi mi-am luat din service prima maşină buşită. Parcă viaţa e frumoasă, totuşi! 🙂

Voi aţi trecut prin astfel de perioade? Perioade în care, pur şi simplu, simţeaţi că nu mai aveţi niciun strop de energie în corp, că problemele vă covârşesc? Un sfat, dacă îmi permiteţi, că-s om păţit: aveţi răbdare, mai devreme sau mai târziu, se rezolvă toate.