„All you can eat! Sushi mania!”- prea tare!

Sistemul „All you can eat” nu merge în România. Hotelierii autohtoni fug disperaţi de această ofertă pentru că, spun ei, românului îi place să facă risipă. Ştiţi cu toţii cazurile celebre din Bulgaria, în care ai noştri luau mâncare la pachet, îndesau fripturile în buzunare şi prăjiturile în poşete, deşi aveau mâncare la dispoziţie toată ziua.

La Amsterdam, am descoperit această ofertă la un restaurant japonez. Amândoi suntem înnebuniţi după sushi, iar, în România, cunoscătorii ştiu că cele mai multe restaurante vând marfă de proastă calitate la preţuri exorbitante.

În fine, revenind la restaurantul din Amsterdam, am văzut acolo cel mai mare meniu de sushi din viaţa mea. Nici măcar în Japonia, nu am găsit un astfel de meniu.

Şi, cum ne era poftă de toate cele trecute în meniu, am zis să luăm oferta „All you can eat”.

18 euro de persoană, mănânci cât vrei. În leii noştri, cam 75 de lei, de vreo trei ori mai ieftin ca în România, la un volum atât de mare.

Partea cu adevărat faină a constat, însă, în sistemul de furnizare a mâncării.

Erai avertizat, de la început, că nu trebuie să faci risipă, să nu-ţi bagi joc de mâncare şi de munca bucătarilor. Altfel erai obligat să plăteşti suplimentar.

În plus, primeai un pliant pe care bifai ce doreşti să primeşti la fiecare rundă de servire.

Concret nu ţi se umplea masa dintr-o dată, ci îţi erau aduse alimente, pe rând. Aveai şase runde de servire, la fiecare rundă, putând comanda cel mult zece feluri de mâncare. Adică, puteai comanda 10 rulouri, de câte şase ori. Dar, erau şi produse furnizate în seturi de câte trei rulouri. Cel mai mult posibil, matematic, puteai mânca 180 de rulori. O cantitate imensă, sincer.

Una peste alta, am respectat regulile casei şi am mâncat cumpătat. Am mâncat din toate, mancarea a fost foarte gustoasă şi proaspăta, ne-am săturat de nu ne-a mai trebuit mâncare toată ziua respectivă şi ne-am oprit doar după trei runde de servire. Adică trei din şase. Era mâncare absolut suficientă.

Şi toată lumea a fost mulţumită. Noi pentru că am mâncat foarte bine, chelnerii pentru că nu am făcut risipă, nu ne-am bătut joc de mâncarea lor!

Concluzia: mi-a plăcut foarte mult sistemul şi aş vrea să-l văd şi în restaurantele româneşti, nu neapărat cu mâncare japoneză. Ar fi posibil? Ce n-ar funcţiona la noi? E vina clienţilor sau a patronilor de restaurante care caută să câştige cât mai mult? Voi ce ziceţi?