TU TE-AI MÂNDRIT VREODATĂ CU PROFESIA TA?

Ăsta este unul dintre momentele din viaţa mea de jurnalist de care eu sunt foarte mândru! Am mai multe, dar acesta este cel mai important eveniment la care am participat.

Am fost unul dintre puţinii jurnalişti care au transmis de la învestirea în funcţie a primului Preşedinte american de culoare, Barrack Obama. Am fost acolo, într-un Washington infernal, asaltat de vreo două milioane de americani veniţi să-şi vadă Preşedintele, pe un ger năprasnic. Dar am îndurat totul, foarte fericit să mă aflu la un asemenea eveniment.

Au trecut ani destui de atunci şi mă gândeam că tocmai am împlinit vreo 10 ani în meseria asta de jurnalist. Sunt mulţi, sunt puţini, nu ştiu. Sunt convins, însă, că această profesie îmi va aduce încă multe alte satisfacţii. Contează doar să vrei, să ai chef, să-ţi placă ceea ce faci.

Tu de câţi ani lucrezi? Când ai fost mândru de ceea ce ai făcut? Care este cea mai mare realizarea profesională a ta?

DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ! ŞI SĂ NU SE MAI REPETE O ASTFEL DE TRAGEDIE!

În urmă cu zece ani, lumea se schimba radical în urma unei tragedii aproape imposibil de imaginat. Şi, totuşi, respectivele atentate s-au produs şi au făcut răni adânci în sufletele tuturor, răni care, poate, nu se vor vindeca vreodată.

Nu pot să-mi imaginez ce au simţit pasagerii din acele avioane, văzând că se îndreaptă spre moarte. Nici ce au trăit oamenii blocaţi la etajele Gemenilor, superioare impactului, oameni care, pur şi simplu, n-au avut nicio opţiune decât moartea. Cu atât mai puţin pot să-mi închipui ce a fost în sufletele părinţilor care au fost anunţaţi că ai lor copii nu mai sunt după această zi.

Astăzi, pe 11 septembrie, ar trebui să ne gândim cu toţii, măcar o clipă, la cei din jurul nostru. Să încercăm să fim mai buni, să încercăm să-i înţelegem şi pe ceilalţi, chiar din culturi şi lumi diferite astfel încât să nu se repete vreodată o tragedie asemănătoare.

La nivel personal, pot să vă spun că ziua de 11 septembrie 2001 m-a marcat profund. În acea zi, eram la cursurile de la şcoala de şoferi, duceam o viaţă ca toţi ceilalţi, încercând să-mi împlinesc anumite dorinţe. Cursurile s-au întrerupt brusc, toată lumea a fost trimisă acasă. Se zvonise că America fusese atacată. Nimănui nu-i venea să creadă. Am fugit acasă şi am deschis televizorul. Am fost şocat. Am crezut că este o simulare, un film prost, orice altceva decât realitatea. Şi, totuşi, a fost crudul adevăr.

Ulterior m-am documentat mult despre acest eveniment- de la rapoarte oficiale ale autorităţilor americane, la teorii ale conspiraţiei şi filme documentare. M-am întrebat ani la rând ce i-a determinat pe acei atacatori să-şi sacrifice vieţile şi, în acelaşi timp, să omoare alte câteva mii de oameni. Noi cei din culturile occidentale n-am putea face aşa ceva, dar lumea arabă chiar este o altă lume. Pentru noi, 11 septembrie a fost şocant, crunt, rău, oribil, abominabil, o crimă împotriva umanităţii. Pentru ei, pentru atacatori, a fost răzbunare, dreptate, justiţie.

Tocmai de aceea, repet, măcar astăzi, am putea încerca să-i înţelegem şi pe alţii, să ne apropiem de cultura lor astfel încât să nu se mai simtă vreodată îndreptăţiţi să apeleze la gesturi extreme.