Nevastă-mea vrea să transforme balconul în spațiu public

Imagine

IMG_1586

Am înțeles, gata, nu mai aruncați cu pietre în noi! Din 15 martie, nu mai fumăm în spațiile publice închise! Asta-i legea, bună, proastă, dar e lege!

Iar eu o voi respecta. De altfel, sunt obișnuit cu fumatul pe afară, la -20 de grade Celsius, de prin deplasările de serviciu în străinătate. La ăia, și dacă fumezi pe stradă în mers, se uită oamenii urât la tine. În fine, dacă asta înseamnă civilizație, civilizați să fim și noi! În plus, de vreo patru ani încoace, caut numai restaurante de nefumători. De obicei, ieșim cu copilul la masă, așa că ne gândim la el, iar ta-su, dacă îi arde buza după o țigară, dă fuga repede la salonul de fumători și își rezolvă problema, fără a afecta copilul.

Dar, ieri, vine nevastă-mea. Această ființă plăpândă, neajutorată, care îți lasă impresia că are nevoie de protecție permanentă, această creatură lumină a ochilor mei, această minunăție a naturii, această statuie a perfecțiunii, că de aia am luat-o de soață.

Și zice: “Gata! Trebuie să te lași de fumat. Nici în balcon nu mai ai voie să fumezi. Că doar nu vei ieși în fața blocului?!”

Alooo! Neva! Balconul este spațiu privat. E al meu și doar al meu! Nu e public, deci pot să fumez liniștit.

Cum să vă spun: balconul ăsta are o poveste. E singura mea oază, singura picătură de masculinitate rămasă în toată casa. Că în rest, e plin de rochii și de păpușele care mai de care mai colorate.

Balconul ăsta e o chestie de 2 pe 2, închis cu termopan, dar cu toate lucrurile mele înghesuite în el. ALE MELE! Amintiri ale eroismului meu masculin, de pe la diferite competiții sportive, relicve sticlistice- chestii faine consumate de-a lungul timpului, care merită colecționate, o masă, un umidor minuscul(chestia aia în care ții trabucuri), niște jocuri faine de bărbați- table, poker etc.

Când ne-am mutat în casa asta, acum mulți ani, am spus clar: “Ăsta e locul meu și doar al meu!”. Până să apară copilul, când mai pleca nevasta în delegații, îmi mai invitam prietenii pe la mine, în această oază de masculinitate, la un pahar de vorbă.

Între timp, a devenit singurul loc în care amestec cafeaua de dimineață cu tutunul. Atât.

Și, de multe ori, este pângărit de nevastă care a decis că doar în balcon poate usca rufe, deși le scoate din mașină aproape uscate, sau de copchilă, căreia i se pare un loc de poveste, cu multe comori de descoperit. Și amândouă caută să stea pe capul meu cât mai mult cu putință. Evident, când apar ele, eu trebuie să sting țigara, ca să nu învățăm copilul la lucruri rele.

Dar, de la a permite unor rufe să-mi pângărească oaza ocazional și limitat în timp, până la a-mi declara balconul spațiu public închis e cale lungă! Asta e prea mult! Pun piciorul în prag și spun NU! Până aici! E doar locul meu!

Deși mi-e teamă că, pentru fericirea în cuplu, va trebui, în scurt timp, să o accept și pe asta.

Dar atunci, dacă devine spațiu public, vă invit la mine. Pe toți! Păi nu? Că doar e spațiu public. Fără țigări, că n-avem voie, dar important e să fim mulți! Să facem petrecere, să dansăm pe singura masă din balcon, să rupem boxele. Dar vedeți că fiecare vine cu ce are mai bun pe acasă. Nu fac doar eu cinste, că e spațiu public!

Ia zi, Neva, ești pregătită ca balconul să devină spațiu public? Ești sigură că vrei  asta?

Voi ce ziceți: după amenințarea asta, îmi lasă balconul în pace?

Salvați sfârcul! #freethenipple

free-the-nipple-body-image-1427455875

Zilele trecute, călătorind din pagina în pagină, pe internet, mă lovește un site cu multe sfârcuri. Mai clar, cu poze cu multe doamne și domnișoare care-și etalează sânii. Și nu era nimic porno la mijloc. Chiar m-a mirat apariția respectivelor la mine pe calculator, că știam că firewall-ul meu funcționează perfect împotriva unor astfel de site-uri.

Era, de fapt, o campanie feministă împotriva sexualizării femeii în media, împotriva sexualizării femeii de către bărbat, împotriva sexualizării femeii de către guvern și împotriva fenomenului de “cyber bullying” (www.i-d.wice.com). Campania a fost inițiată de o gașcă de femei din Islanda și a început, deja, să devină viral în zona aia de Europă super-dezvoltată, care are timp să gândească și să conceapă astfel de campanii.

Ideea e simplă: dragi bărbați de ce vă isterizați când vedeți un sfârc de femeie? Ce e așa de excitant la asta? Ce noi, femeile, ne excităm când vă vedem sfârcurile? În plus, voi aveți voie să stați la plajă cu sfârcurile la vedere! În triburile din Amazon, bărbații o iau razna când le văd sânii consoartelor? Sau, în perioada Victoriană, excitant era să-i vezi genunchiul unei doamne, iar acum chestia asta e desuetă. Așa că ce aveți cu sfârcurile noastre? Ele sunt bune pentru alte lucruri, nu pentru sex!

Iar scopul pe termen scurt al islandezelor este să o facă pe prim-ministra țării lor să se alăture campaniei. Adică să-și arate și ea măcar un sfârc, să-și pună poza pe facebook cu hash tagul #freethenipple și să militeze alături de ele.

Bun. În Islanda și prin împrejurimi, e clar că această campanie e foarte cool. Inedită, cu mesaj puternic. Tocmai de aceea devine virală.

Oare va deveni virală și în România? Că doar noi importăm repede chestii dintr-astea. Am dansat cu toții pe “Happy” a lui Pharrell în toate felurile posibile, ne-am pus tone de cuburi de gheață în cap în campania #icebucketchalllenge și ne-am dat leapșa cu, vezi Doamne!, cele mai tari 10 cărți care ne-au impresionat de-a lungul vieții.

Hai să vă văd acum dacă vă ține să importați și această campanie!

Va fi luat facebook-ul românesc cu asalt de mii de sfârcuri? Și nu sfârcurile duduilor cu tarif pe oră, că acelea sunt deja. Vorbesc de sfârcuri de doamne respectabile, cu copii acasă și cu venit de peste 1000 de euro pe lună în multinaționale.

Oare Rovana Plumb se va alătura campaniei? Hm, pe ea aș vrea-o în afara campaniei, mai ales că sunt sigur că șeful ei i-o va lua înainte. Ce contează că-i bărbat, trebuie să fie alături de gașcă! Interesantă ar fi, poate, Alina Gorghiu. Superbă, de-a dreptul, Elena Udrea, dar în cazul ei, e mai complicat cu pozele în beciul domnesc.

În fine, există și o polemică evidentă în spatele acestei campanii. Mentalitatea masculină vs. mentalitatea feministelor.

De ce ne plac nouă, bărbaților, sfârcurile? De ce pentru noi, un sfârc gol e o chestie excitantă? De ce îl prețuim atât de mult? Răspunsul e la mintea cocoșului, dacă am discuta doar între noi, masculii. Dar cum mă adresez și doamnelor, iată câteva argumente:

– pentru că sfârcul gol este prima imagine pe care o vezi odată ce vii în lumea asta.

– pentru că acolo, cu sfârcul în gură, ai prima senzație de siguranță, după ce ești cuprins de o avalanșă de senzații noi care-ți dau nesiguranță.

– pentru că, ulterior, pe tot parcursul vieții tale de mascul feroce, cauți sfârcul perfect, cu imaginea primului sfârc văzut întipărită în minte, undeva în adâncul subconștientului.

De ce e excitant un sfârc gol? Continuarea pe www.catchy.ro.

***

Așa că eu zic că trebuie ca această campanie să devină viral și în România. Dragi doamne și domnișoare, luptați! Luptați pentru dreptul vostru, luptați pentru cauza voastră. Hai cu pozele cu sfârcuri pe facebook! Iar noi promitem că vă vom fi alături! Păi nu suntem alături de voi mereu?

Salvați femeia! Salvați sfârcul! #freethenipple!

Fă, doamnă!

1

Știu, sună șocant apelativul! Dar dacă o ministresă l-a primit de la un prim-ministru, chiar nu văd de ce am face noi pe pudibonzii, de ce l-am blama pe bietul mascul. Doar ăsta este trendul de sute de ani încoace. Iar doamna ministresă nici n-a schițat vreo grimasă. A acceptat-o, a înghițit-o și l-a privit recunoscător pe stăpânul ei, la fel cum fac milioane de alte femei în România asta patriarhală.

În fine, am stat mult să mă gândesc dacă să accept sau nu provocarea Catchy de a le scrie doamnelor cititoare dedicate acestui site. Pentru că citesc textele celorlalți autori care publică pe site-ul acesta și mă ia capul. Ei scriu frumos, creează imagini, vă descriu, vă înalță în slăvi, vă intră în suflete. Aveți nevoie de astfel de texte, sunt convins.

Dar eu sunt altfel. Eu nu știu să scriu frumos. Eu spun lucrurilor pe nume. Și cu asta basta! Că viața reală nu e descrisă în cuvinte frumoase. Viața reală, “fă, doamnă”, e nașpa. E nașpa rău!

Când bărbatul se duce cu centurista de la colțul străzii și te lasă pe tine cu copiii în brațe, viața e “fă, doamnă” și nu “draga mea soție iubită”!

Când bărbatul uită de aniversarea celor x ani de căsnicie, viața e “fă, doamnă” și nu “draga mea soție iubită”!

Sau când bărbatul vine puțind a whisky ieftin și pretinde mâncare pe masă în schimbul unui dos de palmă, chiar că viața e “fă, doamnă” și nu “draga mea soție iubită”! Și n-o spun eu, ci româncele care trăiesc zi de zi viața asta de “fă, doamnă”!

Pe bune, câte dintre voi n-ați fost înșelate, prostite-n față și chiar abuzate? Prea multe, vă spun sincer. E păcat, e îngrozitor, e strigător la cer ce vi se întâmplă. Dar e realitatea cotidiană, realitatea “fă, doamnă” și nu visurile din niște texte scrise frumos, cu niște cuvinte mieroase.

Și, am impresia că vă place viața asta. Serios! Da, voi avea acum o avalanșă de pietre aruncate spre mine. Aproape că vreți să mă răstigniți! Ce tâmpenii spune cretinul ăsta? Cum își permite? Cum de ne jignește în halul ăsta?

Păi, de ce vă place?

Argumentele pe Catchy.ro, aici.

Ce nu știi când o iei de nevastă: are limitator de viteză încorporat!!!

sursa foto: http://ford-life.com

sursa foto: http://ford-life.com

Bărbaților le place viteza. Le place când celelalte mașini rămân în urmă și ei trec în fruntea coloanei deși știu că o altă coloană cu zeci de mașini va apărea în scurt timp. Bărbaților le place să le bată vântul în păr dacă au decapotabilă. Le place să audă urletul motorului ambalat la maximum. Le place să plece primii de la semafor, cu scrâșnet de cauciucuri, să se ia la întrecere de la un semafor la altul. Le place să-i înjure pe “babalâcii” care merg cu 50 la oră prin oraș.

Bărbaților le place să aibă mașini tari. De fapt, pentru orice mascul, mașina este o prelungire a corpului.

Și, de aceea, bărbatul va face totul pentru a-și îndeplini visul: să-și cumpere o mașină tare. Cât de tare? Cât îi poate buzunarul de tare și chiar mai mult, pe datorie! Una străină, cu mulți cai putere, cu demaraj puternic, cu dotări multe, cu computer de bord, navigație, scaune încălzite, head-up display, ESP, ERP sau alte prescurtări. Cu cât mai multe prescurtări are mașina, cu atât mai bine se va simți bărbatul.

Și va fi mândru, tare mândru. Odată ajuns la bordul unei asemenea mașini, se va simți un pui de Dumnezeu. Viața i se va părea minunată, va uita de griji și va conduce. Unde? Nu contează, oriunde! Doar să fie pe drum! Cât? Neimportant! Zile întregi dacă s-ar putea. Pentru că mașina lui trebuie să descopere lumea. Asta e important! Cauciucurile ei să-și lase amprenta pe cât mai multe drumuri. Mii de kilometri o dată, dacă se poate.

Muzica preferată îi sună senzațional din sistemul high definition instalat special. E dată tare, dar lui i se pare exact cât trebuie. Doar continuă să audă și urletul motorului.

“Mergi mai încet!”. Se aude de undeva din mașină. O remarcă fatală, ce îi strică definitiv buna dispoziție, starea aia perfectă de om mulțumit și împăcat cu soarta lui. “Mergi mai încet!”, repetă vocea care tocmai i-a devenit cel mai mare dușman. Pentru o clipă uitase că e însurat! Uitase că are copii acasă, că nevasta e cu el în mașină, chiar foarte aproape, pe locul din dreapta față. Pentru o clipă, erau doar el și mașina, amândoi uniți într-o singură creatură, ca într-o simbioză perfectă.

Da, e însurat! Și nevasta e cu el. Și îi cere să lase mașina mai încet. Cică nu se simte în siguranță. Iar el, pur și simplu, nu poate înțelege: doar mașina e nouă, are puțini kilometri. Are toate dotările posibile, e foarte sigură, a luat cu note maxime toate testele specialiștilor. Mai mult, ea a fost de acord ca el să o cumpere. Au ales-o împreună. Evident! Atunci i-a plăcut și ei. Acum nu se mai simte în siguranță.

Și el începe să-i explice, în timp ce apasă frâna. S-a trezit din vis și nu vrea să înceapă un coșmar cu ea în realitate. Lasă mașina mai încet, dar argumentele îi ies pe gură cu o viteză nebună. Cu un ton calm, însă, ca să n-o supere. “Știi, draga mea, că mașina e super, că eu sunt un șofer senzațional, că n-am avut niciodată incidente, că e totul în regulă.”

“Știi ceva? Eu nu mă simt în siguranță! Înțelege! N-am argumente ca ale tale, dar eu asta vreau! Nu-mi place senzația la viteză!” vine răspunsul ei sec, care spulberă definitiv toate argumentele lui logice. Nu poate să se pună cu senzorialul ei, cu limitatorul ei de viteză, instalat genetic, undeva în străfundurile corpului. Pur și simplu, limitatorul ăla îi spune că nu-i place viteza. Și nu poate fi scos de acolo! E în natura ei și este mai precis ca orice limitator electronic de viteză, de ultimă generație.

El capitulează. Reduce viteza. Merge în cârd cu toți ceilalți. Și privește cum zecile de mii de euro date pe mașină sunt bani aruncați în vânt. Putea să cumpere altceva cu căruța aia de bani. Orice altceva, dar nu mașină! Că-i inutilă.

“Să mergi așa când ești singur în mașină! Atunci fă ce vrei!” caută ea să-i mai dea un licăr de speranță, văzându-l îmbufnat ca un copil și cufundat în scaun, de nu i se mai văd decât ochii, din afara mașinii.

Pe dracu’! Alo, e însurat! Când naiba poate merge el singur în mașină la drum lung? Că doar toate vacanțele le faceți împreună! Că, la mă-sa, merge cu tine! La soacră-sa, cu siguranță, doar însoțit și forțat!

Și uite așa, prelungirea corpului său se micșorează. Un duș rece continuu! Și devine inutilă. Doar o excrescență a corpului, ca o aluniță hidoasă de care nimeni n-are nevoie! Și el își aduce din nou aminte că e însurat. Definitiv!

“Dă, Doamne, să mă cheme în delegație mâine. La Cluj sau în Ungaria undeva! Departe, foarte departe! Să trebuiască să plec singur!” Dar slujba lui nu implică delegații și vacanțele și le fac doar împreună! Iar la soacră-sa merge doar însoțit și forțat!