Bătrânii dispar din spitale ca în urmă cu 20 de ani. Nu s-a schimbat nimic!

foto_92857

În urmă cu 20 de ani, biata mea bunică era internată în spital. Mama o adusese de la țară să o interneze la oraș, că deh! e mai bine la un spital municipal decât la dispensarul din sat. Bătrâna făcuse niște crize. Eram adolescent pe atunci și nu-mi amintesc toate detaliile.

Știu doar că, la un moment dat, mama a primit un telefon de la spital și a încremenit. Bunica dispăruse din spital. Nimeni nu știa unde este, cum plecase. Nimeni nu a văzut-o, nimeni nu a întrebat-o nimic. A plecat pur și simplu, fără să o oprească nimeni. Era doar într-un capot din acelea cum poartă femeile mai în vârstă și într-o pereche de papuci. Toți cei din spital au dat din umeri.

Mama a dat-o dispărută, poliția a început să o caute. Trei zile, bunica mea a fost de negăsit. Au fost trei zile în care îți faci cele mai negre gânduri. O femeie în vârstă, neajutorată, nu poate rezista prea mult.

Minunea a făcut, însă, ca, după trei zile, un echipaj de poliție să o oprească pe stradă și să îi ceară lămuriri. Încet, încet, au identificat-o și au adus-o înapoi, acasă.

Era la 50 de km distanță de spital! 50 de km!!!

Cum a ajuns acolo? Cine a dus-o? Ce a mâncat, ce a băut în această perioadă? Cum a rezistat? N-am aflat niciodată.

Cert este că era vreme de vară, era cald afară și bunica a fost norocoasă. A rezistat.

Zilele trecute, situația s-a repetat aproape identic. O bătrână a plecat din spital doar în pijamale. Se întâmpla la Brașov. Afară era, însă, frig. E iarnă. Și ieri au descoperit-o moartă, pe marginea drumului.

Două istorii asemănătoare, absolut reale, întâmplate la 20 de ani distanță.

Și vă întreb: s-a schimbat ceva în ultimii 20 de ani? E ceva mai bun în țara asta? Avem angajați mai atenți, spitale mai bune, școli mai bune, viață mai bună?

Suntem noi mai buni cu cei din jurul nostru? Ne oprim pe stradă să întrebăm un bătrân căzut pe caldarâm dacă are nevoie de ajutor? Sau ne mai atrage atenția fie și o femeie îmbrăcată în pijamale? Poate dacă ar fi avut fustă scurtă și 50 de ani în minus, biata femeie ar fi trăit astăzi.

Dar, ce să-i faci? Vârsta ei e de vină și hainele ponosite! Căci societatea în întregul ei, de la oamenii simpli până la demnitari, societatea asta toată n-are ce-și reproșa! Niciodată! Doar mortul e de vină!

CE MĂ ENERVEAZĂ: CĂ NU MĂ VĂD LA BĂTRÂNEŢE ÎN ROMÂNIA

“CE MĂ ENERVEAZĂ”- Va fi o nouă rubrică pe acest blog. Vreau să vă spun ce mă enervează în această societate, în viaţa de zi cu zi. Vreau să ştiu, de asemenea, ce vă enervează pe voi. Când mergeţi la serviciu, când mergeţi la mare sau la munte, când vă duceţi la farmacie. Ce vă enervează în România?

UNDE AŢI VREA SĂ TRĂIŢI LA BĂTRÂNEŢE?

Mă enervează că nu pot răspunde la această întrebare cu numele ţării noastre.

batran in Romania

Da, mi-aş dori să trăiesc la bătrâneţe, în România. Dar, mă uit în jur, şi îmi dau seama că, încă, nu se poate. Aproape la fiecare colţ de stradă, vezi câte un bătrân amârât. Cu o faţă tristă, brăzdată de nevoi şi de griji. De grija medicamentelor prea scumpe, de grija pensiei prea mici şi a întreţinerii care îi depăşeşte venitul.

Sper, totuşi, că, până când eu voi ajunge la bătrâneţe, lucrurile se vor schimba. Sper să îmi trăiesc senectutea în România şi să merite!

Pentru moment, însă, mă gândesc că, la 60 de ani, voi fi într-un loc cu plajă, cu mare curată. Aş vrea să am un restaurant, undeva în Sicilia sau în sudul Spaniei. O locaţie cu patru- cinci mese, pe care să o administrez. Să stau la taclale cu clienţii, să beau bere cu lămâie sau sangria, să dau o fugă la mare, să fie soare şi liniste, relaxare.

In occident, si batranii pot zambi

Şi mai ales, îmi doresc ca în jurul meu să fie oameni fericiţi. Am văzut astfel de oameni în locurile despre care v-am povestit, deci se poate! Din păcate, nu şi în România.

Voi unde aţi vrea să trăiţi la bătrâneţe? Are şanse ţara noastră să devină veselă şi optimistă măcar peste 30 de ani?