WEEK-END-UL COLICILOR!!!!! VĂLEU!!!

Aşa cum v-aţi dat seama din titlu, a fost un week-end tare greu! Colicii ăştia, cine naiba i-o fi inventat, ne-au dat mari bătăi de cap! Am încercat toate tratamentele posibile, medicale, naturiste sau băbeşti!

Evident că n-a mers!

Dar să le luăm pe rând:

1. Tratamente medicale- tot felul de picături şi soluţii administrate cu pipeta. N-au mers.

2. Tratamente naturiste- alte picături şi soluţii. N-au mers nici astea.

3. Tratamente băbeşti- prosopele calde pe care le încălzeam cu fierul de călcat. Am făcut ture între masa de călcat şi copil. Vagi îmbunătăţiri. Foenul pornit pe cald şi îndreptat spre burtica fetiţei. Binişor!

Cea mai bună soluţie a fost, însă, să-i punem câte-o mână pe burtică, direct pe pielea goală. Cu acest gest, se liniştea aproape imediat.

Sărăcuţa avea, însă, crampe dese şi, evident, durerea revenea constant.

A dormit puţin. S-a trezit după cel mult 30 de minute de somn. Zi sau noapte. Ne-a chinuit. Dar, deopotrivă, trebuie să-i mulţumesc pentru că este un bebeluş tare viteaz. Deşi o vedeam cât de mult se chinuieşte, cum se strânge toată de durerile de burtică, a plâns foarte rar. Şi atunci îi puneam mâna pe burtică şi se liniştea.

Ne-a fost, însă, tare milă de ea şi am încercat toate tratamentele posibile ca să nu mai sufere. Azi, am văzut că au trecut de la sine toţi colicii. Doamne, ajută să nu mai apară! Nu de alta, dar m-am convins: nu există remediu pentru colici! Pur şi simplu nu există şi, deşi suntem în secolul XXI, medicina se dovedeşte, încă o dată, neputincioasă. Şi asta în faţa unor lucruri atât de mărunte…

NU MAI AM TIMP!!!!!

Da, ştiu, n-am mai scris de mult timp pe blog. Vă cer scuze, dar am o mie de lucruri de făcut şi nu-mi mai găsesc nici inspiraţia.

De când a apărut Sophia, viaţa mea s-a schimbat radical. În foarte bine, dar, acum, este şi foarte plină. De la plimbările prin parc, la băiţele din fiecare seară, toate îmi mănâncă timp. Le fac cu o inestimabilă plăcere, dar nu am mai avut timp pentru voi, cititorii acestui blog.

În plus, ne pregătim de botez. Aici, e o altă mare problemă. Nu mi-am imaginat că poate fi atât de greu să organizezi un astfel de eveniment. Ne ocupăm noi, în special eu, Cristina fiind blocată la domiciliu cu cea mică.

Promit, însă, că îmi voi reveni în curând şi că mă voi întoarce cu subiecte noi şi interesante.

CE MĂ ENERVEAZĂ: LIPSA DE COERENŢĂ ÎN SISTEMUL SANITAR

O mie de medici, o mie de soluţii. Cam aşa aş putea descrie foarte pe scurt situaţia în care ne aflăm cu fetiţa noastră.

De la formula de lapte praf pe care ar trebui să i-o dăm, la sfaturile privind îngrijirea nou- născutului, totul este o nebuloasă în sistemul medical românesc. Şi este doar un boţ de om, care are nevoie de o îngrijire aparent banal, nu vorbim despre boli serioase, despre intervenţii complicate sau tratamente revoluţionare. Vorbim doar despre un copiluţ şi despre modul în care ai grijă de el în primele zile de viaţă.

Ştiu că sistemul sanitar românesc este la pământ, este sărac, este mizerabil, fără personal calificat, dar nu mă aşteptam ca acest cancer să fi afectat până şi creierele puţinilor medici rămaşi. Şi îi includ aici chiar şi pe cei trecuţi la privat.

Să vă dau câteva exemple concrete de sfaturi diametral opuse, care, pur şi simplu, îi bulversează pe proaspeţii părinţi, diletanţi într-ale îngrijitului unui copil:

– Unii spun „Făceţi-i baie, chiar dacă nu i-a căzut buricul, apa nu îi face rău”. Alţii- „Baia este interzisă, până îi cade buricul. Doar curăţaţi-o rapid cu apă şi tifon!”.

– Unii spun „Înveliţi copilul să nu i se facă frig!”. Alţii – ” Pielea copilului trebuie să respire. Nu-l înfofoliţi!”

– Unii spun „Scoateţi copilul afară imediat ce l-aţi adus acasă. Chiar şi două- trei ore pe zi!”. Alţii- „Scoateţi copilul afară doar gradual. Doar câteva minute pe zi şi, de abia după o lună două, mai multe ore!”.

– Unii spun „Daţi-i copilului mâncare doar la cerere”. Alţii- „Neapărat copilul trebuie să mănânce cel târziu din patru în patru ore. Treziţi-l obligatoriu.”

– Unii spun „Laptele praf trebuie introdus în alimentaţie pentru că, la început, mama nu are lapte suficient”. Alţii- „Cererea se reglează cu oferta. Insistaţi cu alăptatul la sân.”

– Unii spun „Daţi-i lapte praf de la firma cutare”. Alţii- „Nu, firma cealaltă este mai bună!”.

Acestea au fost doar câteva exemple de soluţii cel puţin contradictorii. Mai sunt şi altele. Ţin neapărat să precizez încă o dată că nu sunt soluţii venite de la prieteni sau cunoştinţe care au mai crescut copii. Sunt soluţii venite de la medici!!! Oameni, teoretic, specialişti.

În aceste condiţii, ce pot face doi proaspăt părinţi care n-au mai crescut un copil? Ce să mai creadă ei? Nu se panichează? Nu se sperie de toată incertitudinea asta?

Eu vă spun că noi am trecut prin asta. Acum, ne-am liniştit. Am hotărât să ascultăm ad-literam, sfaturile pediatrei noastre. Ne este şi prietenă, este o somitate în domeniu şi, în tot ce face, pare o profesionistă. Până acum, a avut şi dreptate pentru că soluţiile ei s-au dovedit eficace şi fetiţa se dezvoltă normal. Ne spune „Faceţi ca mine şi uitaţi ce spun alţii, chiar şi medici!”. În toată nebunia asta de propuneri contradictorii, ne este, însă, greu să nu ne punem întrebarea „Şi dacă, totuşi, prietena noastră greşeşte?! Dacă alţii au dreptate?!”. Aşa că, dincolo de toate problemele cotidiene apărute odată cu naşterea unui bebeluş, părinţii trebuie să mai înfrunte una, destul de seriosă: sfaturile enornate furnizate de un sistem sanitar cel puţin haotic.

Voi aţi trecut prin astfel de situaţii în care, pur şi simplu, sfaturile medicale să se bată cap în cap?

ÎMI PUN CENUŞĂ ÎN CAP!

Sophia cu tati

Retractez tot ce am spus despre urarea „Să-ţi trăiască fetiţa!” şi îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am jignit, enervat sau deranjat cu postarea de acum câteva zile.

Nu am să dau foarte multe detalii, dar, de curând, mi-am dat seama că aceasta este cea mai frumoasă urare posibilă. Să-ţi trăiască fetiţa/ băieţelul este singurul lucru pe care ţi-l doreşti. Asta deşi trăim în secolul XXI şi medicina a avansat enorm faţă de momentul în care a apărut această urare.

Din păcate, chiar şi acum, pot apărea momente critice în care poţi simţi că îţi pierzi copilul şi că, pur şi simplu, eşti la mila lui Dumnezeu.

Aşa că revin şi le mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au adresat urări, indiferent de forma lor. Sunt gânduri de bine şi cel care le primeşte este obligat să se bucure că cineva şi-a întrerupt activitatea cotidiană şi i-a spus câteva cuvinte din suflet.

Încă o dată, mulţumesc şi să-mi trăiască fetiţa!

SUNT TĂTIC!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Da, nici mie nu-mi vine să cred, dar s-a întâmplat!

La ora 9.00, Cristina a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă de 3,080 kg si 49,5 cm. Se pare ca micuta se simtea tare bine in burtica la mamica pentru ca a inceput sa tipe imediat ce a iesit la lumina. Ca sa nu mai planga, medicii au rasplatit-o cu nota 10. 🙂

Cât despre mine, ce pot să vă spun?! Trăiesc un sentiment absolut nou, zâmbesc ca prostul când privesc boţul acela de om şi nu-mi vine să cred că, din nimic, a apărut o fiinţă atât de complexă, de superbă, de perfectă.

Pot să vă spun că nimic din ce am făcut până acum nu se compară cu ce trăiesc azi. Nicio performanţă profesională, niciun câştig, nimic. Nici măcar o săritură în gol de la 4.000 de metri.

A.M.R. 5: ŞEDINŢĂ FOTO CU BURTICI!

Cum timpul zboară ca gândul şi clipele minunate trec repede, ne-am gândit să imortalizăm bucuria prin care trecem noi acum. Aşa că am făcut… o mini-şedinţă foto, în camera bebeluşei. Ne-am jucat, am râs, ne-am pozat. Am dat puţin în mintea copiilor. Priviţi!

PS: Mulţumiri lui Constantin Antochi, fotograf profesionist, vecin şi, mai ales, prieten.

PS1: Aştept părerile voastre despre pozele astea acilişa!

 

A.M.R. 11: RECOLTAREA DE CELULE STEM- O NECESITATE, NU UN MOFT!

 

Mai sunt 11 zile până când voi deveni tătic. O mare bucurie, dar şi o mulţime de preocupări până la naştere.

Una dintre dilemelele la care am căutat răspuns în ultimele zile a fost de unde să iau kit-ul pentru prelevarea celulelor stem de la nou- născut şi cu cine să închei un astfel de contract.

Ofertele sunt, deja, numeroase pe piaţa românească.  Sunt, însă, şi foarte multe firme neserioase.

Înainte de a lua o decizie, sfatul meu este să vă informaţi foarte bine. Trebuie să vi se dea răspunsuri clare la o serie întreagă de întrebări:

–         Dacă respectivul furnizor este acreditat de organismele interne?

–         Dacă eventualul contract pe care îl vei semna este supus legislaţiei româneşti? Dacă nu, evident, nu-i vei putea trage la răspundere, în cazul în care apar probleme.

–         Care este forma de prelevare? Există mai multe metode- doar celulele din sânge sau prelevare şi de ţesut de cordon ombilical. Sunt unele firme care au metode de prelevare şi de procesare a sângelui învechite. Nu intru în detaliu, aici sfatul medicului specialist e cel mai bun.

–         Cât de repede vin să ia kit-ul cu sângele prelevat în spital ca să-l ducă în laboratoarele proprii? Un termen prea lung poate duce la compromiterea probelor. Ce faci dacă mămica naşte în week-end? Sunt firme care nu preiau kit-ul decât în timpul săptămânii lucrătoare.

–         Care este forma de păstrare şi de conservare a celulelor? Sunt firme care conservă într-un singur recipient, altele în două, într-o doză mai mică şi una mai mare. Trebuie să ştiţi că doza respectivă poate fi folosită o singură dată. Odată decongelat sângele nu mai poate fi criogenat.

–         Unde depozitează firma respectivă? Sunt firme care depozitează în România, altele în străinătate. Trebuie să te gândeşti că ai nevoie de celule cât mai repede, deci distanţa poate fi o problemă.

–         Ce garanţii îţi oferă firma respectivă în cazul în care ar putea fi supusă falimentului sau executării? Trebuie să aibă alternative de depozitare şi garanţii clare.

–         Te ajută în cazul în care ai nevoie de celule? Adică îţi asigură măcar o parte din costurile unei eventuale operaţii? Mai toate firmele promit asta, însă, foarte puţine au încheiate înţelegeri şi cu firme de asigurări. În general, cei cu celulele doar promit că te vor ajuta, într-un contract. Doar că astfel de lucruri nu ar trebui să fie promisiuni, ci certitudini. Implicit, doar un asigurator îţi poate oferi certitudini. Plăteşti abonament anual şi trebuie să te despăgubească.

În fine, lista cu întrebări poate continua. Acestea au fost cele mai importante care m-au preocupat pentru mine.

Părerea mea este că aveţi nevoie de astfel de prelevări. Nu sunt mofturi, ci necesităţi. Pot salva viaţa copilului vostru şi chiar vă pot ajuta şi pe voi, părinţii.

Este o procedură foarte simplă, nedureroasă, la îndemână. Costă, într-adevăr, destul de mult, dar atunci când e vorba de sănătate, niciun preţ nu e prea mare.

Sunt cupluri care amână prelevarea de celule stem la naşterea bebeluşului, cu gândul că, dacă au nevoie, pot lua astfel de celule şi atunci când îi cade copilului primul dinţişor. M-am documentat, însă, şi asupra acestei proceduri: poate fi dureroasă şi cantitatea de sânge, implicit de celule stem, este foarte mică, comparativ cu cea recoltată la naştere.

În fine, eu m-am documentat, am comparat şi, într-un final, am ales Biogenis. Trebuie să vedeţi, însă, ce firmă şi ce pachet vi se potriveşte vouă cel mai mult.

Cu siguranţă, însă, trebuie optat pentru această recoltare. Sunt convins că nimeni nu-şi doreşte să fie neputincios atunci când copilul lui ar putea suferi de leucemie sau alte boli aproape fatale. O astfel de imagine, pe mine, pur şi simplu, m-ar dărâma. Să ştiu că as fi putut să-l ajut, dar n-am făcut ceea ce trebuia, la un anumit moment. Si  mai tarziu, sa nu mai am cum să-l salvez!

A.M.R. 37: CAMERA E GATA!

Week-end-ul acesta am făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa mea. Am amenajat camera viitoarei noastre fetiţe. Cu multă dragoste, împreună cu Cristina.

 

Totul a venit de la sine, nu a fost vorba despre vreo obligaţie, ci doar despre încântare.

I-am cumpărat mobila- pătuţ, masă de înfăşat, dulăpior. Le-am montat pe toate şi apoi ne-am apucat de lipit stickere tematice. Pe un perete, am făcut gradina zoologică, cu tot felul de animaluţe. Pe un alt perete, dinozauri. Şi, în cer, printre norişori- spiriduşi care să o vegheze pe fetiţă.

Nu ştim dacă ii va plăcea această cameră. Noi speram că da. Nu ştim dacă celor care ne vor vizita le va plăcea. Nu ne interesează.

Tot ce contează este că a fost o cameră amenajată cu mult suflet, cu multă dragoste şi drăgălăşenie.

Vouă cum vi se pare?