„ÎMI MACIN SINGUR CAFEAUA ŞI APOI O FIERB LA FOC MIC, ÎN IBRIC SPECIAL”

Cam aşa îşi bea cafeaua un prieten. Dimineaţa, are un adevărat ritual. Şi-a cumpărat „unealtă” de măcinat cafeaua. În plus, boabele sunt dintr-un amestec special de cafea cu încă nu ştiu ce. Cumpără amestecul dintr-un magazin la fel de special, cică unic în Bucureşti.

Revenind, însă, la ritual: macină acel amestec la o viteză anume, atent studiată. Apoi, praful obţinut îl fierbe într-un ibric special, la foc mic. Apoi îi ia caimacul, îl toarnă în ceaşcă şi mai fierbe o dată conţinutul din ibric.

În fine, ritualul ăsta, cu tot cu băutul cafelei, ţine cel puţin o oră. În fiecare dimineaţă.

Un alt prieten de-ai mei, în fiecare dimineaţă, la cafea, stă o oră şi completează rebusuri. Noi îi spunem „Pensionarul”! Oare de ce?

Toate aceste tabieturi, mie unul, mi se par pierdere de timp. Eu beau cafeaua foarte repede. Mi-am cumpărat un „căţel” care face rapid cafea. Funcţionează cu acele capsule speciale. Nu o fierbe şi poţi să o bei imediat. Îmi fac două capsule de cafea lungă. Iese o cană pe care o beau în 10 minute. Prefer să dorm, decât să pierd timpul cu făcutul cafelei sau cu rebusurile.

Dar, aşa sunt eu! Ei au tabieturi, sunt tipicari şi cred că au şi foarte mult timp liber! Nu-i condamn, însă, că-s prietenii mei.

Voi cum vă beţi cafeaua? Ce reţete inedite aveţi la prepararea ei?

MIE ÎMI PLACE NEAGRĂ! VOUĂ?

În fiecare dimineaţă, mă trezesc cu gândul la ea. Ea este, de fapt, cea care mă face să-mi revin şi să încep ziua cu zâmbetul pe buze. Nu se lasă uşor, însă. E neagră şi fierbinte! Căldura ei mă arde şi trebuie să-mi pun toată răbdarea la contribuţie ca să o abordez.

O iau prin învăluire, mă apropii de ea încet, încet. Altfel, m-ar frige! Pas cu pas, gest cu gest. Nu se lasă. Mă „abureşte”! Iar eu mă îmbăt cu mirosul ei unic. E altfel decât toate celelalte. Mereu şi mereu. În fiecare dimineaţă, de altfel, mi se pare că are ceva nou în ea. Un altfel de miros, o tentă diferită de ieri. Azi e mai tare, mai puternică. Ieri, parcă era ceva mai slabă, mai relaxată.

Cam 30 de minute ne ia, în fiecare zi, să ne cunoaştem. Încet, încet, fierbinţeala ei se domoleşte şi lasă loc doar căldurii blânde şi plăcute. Şi atunci se produce legătura dintre noi. După 30 de minute, suntem pe deplin satisfăcuţi amândoi. Ea e „consumată” şi eu pot să-mi văd de ale mele. Uit de ea pentru câteva ore.

Ulterior, de-a lungul zilei, ne mai întâlnim o dată sau de două ori. Atunci se întâmplă, însă, pe fugă. O sorb repede din priviri şi din gusturi. Nu am timp de poezie, dar sunt cu gândul la noua „EA”, cea de a doua zi. Oare cum va fi mâine? Ca ieri, ca azi sau poate complet nouă?

Voi cum preferaţi… CAFEAUA? Că doar nu vorbeam despre altceva! 🙂  Doar nu va gandeaţi la vreo domnişoară mulatră. Eu o beau, întotdeauna, neagră. Fără pic de zahăr sau lapte. Îmi place cafeaua tare, o cană mare în fiecare dimineaţă. Mai nou, am norocul să-mi fie servită „la botul calului”. Dimineaţa, soacra se trezeşte devreme şi, simpatică, ne face cafelele mie şi Cristinei. Când ne trezim, sunt, deja, răcite cât trebuie.

De-a lungul timpului, am experimentat tot felul de tipuri de cafea. De la espresso, la cele făcute din capsule, la „dozator”. Am chiar şi un astfel de dispozitiv acasă. Rămân, însă, fanul cafelei făcute la ibric, cu spuma dată puţin în foc. 

Vouă cum vă place cafeaua? Beţi şi, dacă da, câte pe zi? Unde este locul cel mai frumos unde aţi băut cafea? Sau unde aţi băut cea mai bună cafea?