DOAMNE, ÎN CE HAL AM AJUNS!

Văzând acest anunţ lipit pe un stâlp de pe lângă casă, mi-am dat seama, încă o dată, cât de fericit sunt. Am tot ce îmi trebuie şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi.

Nu pot să cred că există oameni care, din cauza sărăciei, sunt dispuşi să locuiască în aceeaşi casă cu nişte străini. Că sunt dispuşi să le cedeze o cameră şi, implicit, bucătăria şi baia. Că pentru câţiva lei în plus, acceptă să-şi împartă duşul, de exemplu.

În plus, nu-mi vine să cred că există şi clienţi pentru astfel de anunţuri. Oameni săraci, care acceptă să locuiască sub acelaşi acoperiş cu nişte străini.

Probabil că au existat întotdeauna astfel de cazuri, dar anunţul ăsta, pur şi simplu, m-a îngrozit. Nu vreau să las impresia unui ipocrit, care vorbeşte despre problemele altora, iar el trăieşte în puf. Nu poate să-mi pară rău că mie îmi este bine, dar pot încerca să trag un mic semnal de alarmă în privinţa unor probleme de acest gen. Asta şi încerc să fac prin acest articol. Doamne, în ce hal am ajuns!

A.M.R. 37: CAMERA E GATA!

Week-end-ul acesta am făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa mea. Am amenajat camera viitoarei noastre fetiţe. Cu multă dragoste, împreună cu Cristina.

 

Totul a venit de la sine, nu a fost vorba despre vreo obligaţie, ci doar despre încântare.

I-am cumpărat mobila- pătuţ, masă de înfăşat, dulăpior. Le-am montat pe toate şi apoi ne-am apucat de lipit stickere tematice. Pe un perete, am făcut gradina zoologică, cu tot felul de animaluţe. Pe un alt perete, dinozauri. Şi, în cer, printre norişori- spiriduşi care să o vegheze pe fetiţă.

Nu ştim dacă ii va plăcea această cameră. Noi speram că da. Nu ştim dacă celor care ne vor vizita le va plăcea. Nu ne interesează.

Tot ce contează este că a fost o cameră amenajată cu mult suflet, cu multă dragoste şi drăgălăşenie.

Vouă cum vi se pare?