MIE MI-A PLACUT „DIRTY DIANA”. ŢIE?

Da, a mai trecut un an de la moartea lui Michael. Da, începem să-l uităm, dar, mai ales, începem să-i uităm muzica.

Mie mi-a plăcut cam tot ce a făcut M.J. pe plan profesional. Am fost fan, am încercat să fac şi eu „moon walk-ul”, deşi, nu m-am priceput cu adevărat la dans niciodată.

Aşa că, în seara asta, vreau să-i reascult câteva piese. Am multe preferate, dar cred că „Dirty Diana” e cea care mă încarcă cu cea mai multă energie, care mă revigorează, care îmi dă chef de viaţă.

Care este melodia ta preferată de la Michael?

DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ! ŞI SĂ NU SE MAI REPETE O ASTFEL DE TRAGEDIE!

În urmă cu zece ani, lumea se schimba radical în urma unei tragedii aproape imposibil de imaginat. Şi, totuşi, respectivele atentate s-au produs şi au făcut răni adânci în sufletele tuturor, răni care, poate, nu se vor vindeca vreodată.

Nu pot să-mi imaginez ce au simţit pasagerii din acele avioane, văzând că se îndreaptă spre moarte. Nici ce au trăit oamenii blocaţi la etajele Gemenilor, superioare impactului, oameni care, pur şi simplu, n-au avut nicio opţiune decât moartea. Cu atât mai puţin pot să-mi închipui ce a fost în sufletele părinţilor care au fost anunţaţi că ai lor copii nu mai sunt după această zi.

Astăzi, pe 11 septembrie, ar trebui să ne gândim cu toţii, măcar o clipă, la cei din jurul nostru. Să încercăm să fim mai buni, să încercăm să-i înţelegem şi pe ceilalţi, chiar din culturi şi lumi diferite astfel încât să nu se repete vreodată o tragedie asemănătoare.

La nivel personal, pot să vă spun că ziua de 11 septembrie 2001 m-a marcat profund. În acea zi, eram la cursurile de la şcoala de şoferi, duceam o viaţă ca toţi ceilalţi, încercând să-mi împlinesc anumite dorinţe. Cursurile s-au întrerupt brusc, toată lumea a fost trimisă acasă. Se zvonise că America fusese atacată. Nimănui nu-i venea să creadă. Am fugit acasă şi am deschis televizorul. Am fost şocat. Am crezut că este o simulare, un film prost, orice altceva decât realitatea. Şi, totuşi, a fost crudul adevăr.

Ulterior m-am documentat mult despre acest eveniment- de la rapoarte oficiale ale autorităţilor americane, la teorii ale conspiraţiei şi filme documentare. M-am întrebat ani la rând ce i-a determinat pe acei atacatori să-şi sacrifice vieţile şi, în acelaşi timp, să omoare alte câteva mii de oameni. Noi cei din culturile occidentale n-am putea face aşa ceva, dar lumea arabă chiar este o altă lume. Pentru noi, 11 septembrie a fost şocant, crunt, rău, oribil, abominabil, o crimă împotriva umanităţii. Pentru ei, pentru atacatori, a fost răzbunare, dreptate, justiţie.

Tocmai de aceea, repet, măcar astăzi, am putea încerca să-i înţelegem şi pe alţii, să ne apropiem de cultura lor astfel încât să nu se mai simtă vreodată îndreptăţiţi să apeleze la gesturi extreme.

VIVE LA FRANCE! TRĂIASCĂ CIRCUL!

http://youtu.be/ZHLFuaTsniA

Mare sărbătoare mare, astăzi, pentru francezi. Parade, bucurie, spectacol. La mulţi ani Franţa!

Dar avem şi noi în ţara Mioriţei ceva spectacol!

Nu e o sărbătoare. Într-o realitate absolut normală, n-ar trebui să fie!

Şi, totuşi, la noi, se poate! La noi, comemorarea se transformă în aniversare! Pentru că mulţi bârfitori, mulţi dependenţi de uitat pe gaura cheii, mulţi necrofili, aş putea spune chiar, îşi iau berea, punga cu seminţe şi se aşează în faţa televizorului cu un scop anume: să vadă ce s-a întâmplat la comemorarea unui an de la moartea Mădălinei Manole.

Şi, din păcate, chiar au ce vedea. Pentru că a fost circ. Mare circ. 100% mioritic, 100% natural, pornit dintr-o ură la fel de naturală şi aproape bolnavă.

Astăzi, la cimitir, Petru Mircea şi părinţii Mădălinei i-au dat poporului spectacol! Gratis, dar de mare intensitate!

Mă abţin, cu greu, de la alte comentarii. Vedeţi totul la tv. Comentaţi voi singuri.

Mai spun doar atât: sunt convins că Mădălina merita mai mult!

http://youtu.be/5Ytlz-ax_mk