SĂ FII „HIGH” NU E „FUN”!

Mâine e Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Consumului de Droguri. Despre asta, mai multe detalii găsiţi pe www.ciado.ro.

Eu nu am să vă plictisesc cu lecţii de morală şi cu sloganuri pamfletare. Exemplele personale au cel mai mare impact şi despre asta vă voi povesti.

Am avut un prieten care mi-a fost ca un frate. Lucra în branşă şi era foarte bun. Părea că are toată viaţa înainte şi că trăieşte cel mai frumos vis posibil.

A început în glumă cu o etnobotanică. Nu ştiu exact ce a luat, nu l-am văzut niciodată consumând.

L-am văzut, însă, în fibrilaţie, l-am văzut cum a devenit dependent, l-am văzut cum plângea după o doză, l-am văzut cum şi-a distrus viaţa, l-am văzut cum a rămas fără loc de muncă, l-am văzut cum a rămas singur, fără niciun prieten.

Asta pentru că, încet, încet, odată ce consumi droguri, toată lumea se îndepărtează de tine, oricât de mult ar ţine la tine. Am încercat să-i fiu alături, să-l ajut. Dar el nu avea nevoie de mine decât atunci când îmi cerea bani. Lua droguri pe datorie, le consuma şi apoi mă suna să-l scot din belea. Traficanţii erau, deja, pe urmele lui. Şi mă suna la 7 dimineaţa, la 10 seara, sau la 3 dimineaţa. Şi îmi spunea că trebuie să-l ajut pentru că oricum răul îl făcuse. Şi tot aşa.

L-am împrumutat o dată, de două ori. Mă ascundeam de cei apropiaţi mie ca să nu afle de ajutorul către el.  Erau împotriva unui astfel de ajutor şi aveau dreptate. Un astfel de om trebuie să vrea mai întâi să fie ajutat. Şi abia apoi să încerci să cauţi soluţii pentru el.

În fine. Povestea este lungă şi, din păcate, nu are un final fericit. De fiecare dată ne promitea că se lasă. Stătea câteva zile fără droguri şi apoi o lua de la capăt.

Eu am cedat după vreun an. N-am mai rezistat şi m-am îndepărtat. Poate că am greşit, dar am preferat să-mi salvez familia. La fel au făcut toţi prietenii lui. Şi, la început, avea foarte mulţi.

Acum nu mai ştiu nimic de el. Sper să fie, totuşi, bine. Ştiu doar că a rămas singur, chiar şi fără locul de muncă, pentru că şi acolo începuse să aibă probleme.

Şi totul a început de la o glumă. I s-a părut „fun” să fie „high”. Dar n-a fost! A fost, de fapt, oribil!

M-AM DISTRAT LA CONCERT DE GAGICI! :)

Aseară am fost la concertul lui David Bisbal. Ii place soaţei şi am zis să-i fac o surpriză, aşa că am cumpărat bilete. Cam cu strângere de inimă, recunosc, pentru că bărbaţii nu prea au ce căuta la astfel de concerte. E ca şi cum ar veni femeile la meciurile de fotbal dintre Steaua şi Dinamo.

În fine, mai sunt şi excepţii, iar, aseară, au fost destui masculi la Sala Palatului. Probabil, la fel ca mine, însoţitori ai soţiilor sau iubitelor. De altfel, s-a şi văzut cât de încântaţi erau bărbaţii. Toate femeile erau în picioare, aşa că a trebuit să se ridice şi ei. Evident, eu după gaşcă. Diferenţa a fost făcută, însă, din acel moment. Toate damele dansau de mama focului. Toţi bărbaţii stăteau ca la înmormântare. În poziţie de drepţi, cu mâinile în şolduri, sau prinse în faţă, undeva la nivelul prohabului. Dar… ce nu face masculul ca să-şi spele păcatele în faţa consoartei sau ca să cucerească o nouă felină! 🙂

În cazul meu, însă, s-a întâmplat şi o mică minune. Mi-am adus aminte de Spania, de una dintre ţările mele preferate, de vacanţele de pe acolo, de influenţele maure din Andalucia şi a început să-mi placă. Ba, la final, am acceptat nonşalant să stăm şi la bis. Am avut chiar şi o melodie preferată. Iată despre ce e vorba:

Şi mi-a mai plăcut ceva: o acţiune a celor de la CIADO România- Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. Băieţii ăştia luptă pentru conştientizarea pericolului consumului de droguri în rândul tinerilor şi al populaţiei, în general. La acest concert, au fost parteneri. Aşa că, pe fiecare scaun, lângă o poză de-a lui Bisbal, găseai şi câteva cuvinte din partea lor. Nu ştiu câţi spectatori au băgat în seamă pliantele respective, dar eu le-am văzut. Şi, dacă au mai fost ca mine încă vreo câteva sute de oameni, din cei 3500 prezenţi, tot e un plus. E un pas înainte, decât să stai cu mâinile în sân şi să treci nepăsător pe lângă un consumator ajuns în sevraj.