Taticool- proiectul meu și al tău

Untitled

 

www.taticool.eu 

 

TATICOOL E DESPRE NOI

Să spargem barierele matriarhatului! Suntem mulți! Suntem mulți tătici dedicați! Hai în comunitatea TATICOOL!
Taticool este o platformă cu noi și despre noi, bărbații care, în loc să stăm la o bere cu băieții, ne lăsăm costumați în prinți sau balauri.

Despre noi, bărbații care, în loc să mergem În cluburi, citim povești până adoarme toată casa.

TATICOOL TE AJUTĂ

Nu există părinte cu experiență, iar când vine vorba despre primul copil, boțul ăla de om iți dă lumea peste cap. Există, însă, metode, sfaturi, gadgeturi care îți pot face viața mai ușoară. Noi le descoperim pentru tine.
TATICOOL îți spune cum să-ți distrezi copilul, unde să îl duci să învețe, dar și la cine să apelezi când are o urgență.

TATICOOL E PENTRU TINE

 

Acesta este noul meu proiect. Creat din dragoste pentru fetița mea și din convingerea că sunt mulți ca mine. Care, împreună, pot forma o comunitate frumoasă: comunitatea TATICOOL.

Ne găsiți aici:

site: www.taticool.eu

FB: https://www.facebook.com/Taticool-876835462368516/?fref=ts

Instagram: https://www.instagram.com/taticool.eu/

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCeAs95RT8WGq2YXUQzp5_Uw

Google+:  https://plus.google.com/u/1/1075195200687336170…/posts/p/pub

FII TATICOOL!

Scrisoarea unui părinte care a avut norocul ca fata lui să fie prea mică pentru a merge în Colectiv: Fă-ți propriul viitor!

1203179154_f

Nu privi în trecut, copilul meu. E o istorie plină de compromisuri. Învaț-o la școală, ca să nu zică „deștepții ” că-ți renegi originile, dar atât.

De la bunici și părinți ai puține de învățat.

Ei au acceptat comunismul. Au acceptat să țină capul plecat și să îndure. Să tremure de frica lumii de afară, în aparenta siguranță a cutiilor de chibrituri pentru care au muncit o viață ca să și le cumpere. Ei l-au acceptat pe Iliescu și a lui Mineriadă. Ei au acceptat să fie loviți, să stea în rând în fața unui pluton de execuție, cu un singur glonț pe țeavă. N-au avut curajul să strige, să lupte, să se revolte. Deși erau mulți, iar glonțul ar fi putut să-l omoare doar pe unul, iar ceilalți să învingă. Au acceptat să stea, însă, aliniați.

Ei au visat puțin. Sau deloc. Suprema aroganță era să strângă bani pentru o săptămână de concediu la mare. Acolo găseau ciocolată. Și portocale. Și Pepsi.

Nici eu nu-ți pot fi exemplu. Tu nu trebuie să visezi să ajungi ca mine. Pentru că eu am crescut cu acele cozi la pâine și cu mirosul de portocale. Și singurul meu vis era să ajung din nou la mare să mănânc portocale. Eu am crescut cu aceeași tradiție a capului plecat. Și eu l-am acceptat pe Iliescu. L-am și votat. Și sunt mai vinovat ca bunicii tăi. Pentru că l-am acceptat și pe Năstase și pe Băsescu și pe Oprea. Pentru că i-am acceptat pe toți. Și pentru că nu fac nimic să scap de ei. Pentru că am acceptat ca ei să mă vândă bucată cu bucată. Pentru ca am tăcut când ți-au distrus școlile și spitalele. Pentru că am acceptat să dau șpagă. Pentru că am acceptat moartea Aurei Ion, a lui Ionuț Anghel, a bebelușilor de la Maternitatea Giulești, a tinerilor de la Colectiv. Pentru că am fost învins de sistem și m-am consolat în scuza că n-am ce face.

Tu, fiica mea, privește spre stele. Privește departe. Acolo trebuie să ajungi.

Și luptă-te pentru idealurile tale. Tu poți mai mult. Trebuie să poți și să vrei mai mult. Trebuie să schimbi lucrurile, să renaști nația asta, să o faci mândră de ea. Trebuie să crești liber, să nu accepți regulile, rutina și banalul.

Citește, învață, descoperă cât mai multe. Din cărți sau direct de pe tabletă, de unde vrei tu, dar găsește în tine foamea de informație. Trebuie să știi multe ca să ai argumente tari.

Și răutate de învingător să ai! Ridică-ți ochii din pământ și înfruntă-ne! Pe noi toți. Dacă, de 50 de ani, îți spunem că așa e corect să faci ceva și n-am ajuns nicăieri, înseamnă că adevărul e altul. Înseamnă că noi am greșit și că un nou adevăr trebuie descoperit. Fii tu cea care îl găsește!

Sparge barajele, ieși în stradă, militează, vino cu alternative.

Părinții mei și-au dorit puțin! Iar eu înavuțirea rapidă! Tu trebuie să cauți mulțumirea!

Ei au acceptat cultura limitată, informația puțină și oficială. Eu- orgia mediatică. Zero cultură și desfrâu vizual și auditiv la ore de maximă audiență. Tu trebuie să cauți selecția!

Ei au visat să vină americanii. Noi îi avem și nu ne e deloc bine. Tu trebuie să alegi multiculturalitatea și să iei de la fiecare ce e mai bun.

Ei au mers duminică de duminică la biserica condusă de prelați lipsiți de Dumnezeu. Eu am refuzat să mai trec pe acolo. Tu trebuie să-l cauți pe Dumnezeu peste tot.

Tu trebuie să fii altfel! Schimbă lucrurile! Doar așa copilul tău va putea avea un viitor și va fi mândru de trecut!

Hallloween-ul e o mare bucurie pentru copii. Așa că mai ușor cu “haitereala”!

IMG_0625

Așa a plecat fiică-mea la grădiniță în această dimineață. Are petrecere de Halloween și numai despre asta vorbește de vreo două săptămâni.

De obicei, e un chin să o trezești dimineața. Și sunt sigur că nu e un caz singular. Mângâieli, giugiuleli, rugăminți, desenele preferate, hrănit ca pe bebeluși, moțăieli pe toaletă și câte și mai câte. În această dimineață, a fost spirt! Trezire la semnal, mâncat rapid, îmbrăcat ca la cursele de mare viteză. Și apoi pregătit pentru Halloween.

Vreo 20 de minute a stat cuminte și extrem de ascultătoare (record mondial de răbdare) ca să-și primească întregul “echipament” de Elsa, personajul ei favorit. Iar când a primit și un ruj special pentru fetițe, din culori bio, i-au lucit ochii de bucurie. Măcar o dată poate să o imite și ea pe mami. Părinții de fetițe știu exact la ce mă refer.

Pe drum, m-a turuit continuu: “Hai mai repede că întârziem la petrecere!”.

Și uite ce o aștepta, în condițiile în care mie îmi era teamă că am exagerat cu pregătirile, că va fi singura costumată!

IMG_0626 IMG_0627 IMG_0628

Sunt fericiți piticii ăștia sau nu? Le place Halloween-ul sau nu? Eu zic că răspunsul este evident.

Așa că mai lăsați-mă, voi, cei care blamați sărbătoarea asta. Nu mă interesează de unde am importat-o, dacă e creștină sau nu, și nici măcar ce înseamnă.

În România, Halloween-ul înseamnă doar petrecere, doar bucurie pentru copii. Atât! Și e super fain! Iar cei care “urăsc” sărbătoarea asta, ar trebui să-și privească micuții în ochi atunci când le spun că, la ei în familie, Halloween-ul e interzis.

Buhuhu! Hai că, deja, m-am săturat de dovleci și de fantome!

 

De vreo două săptămâni, fiică-mea e “hai- hui”. Adică vorbește numai despre un lucru: Halloween. Dovleci, fantome, strigoi și “buhuhu”!

La grădiniță se pregătește intens, meșteresc la tot felul de decorațiuni. Vineri, vor avea și o petrecere tematică, la care părinții nu au acces!!! Mă întreb oare ce or pune la cale.

Iar acasă, e haos. Bine, știu eu pe cineva care i-a și alimentat bucuria cu materiale… “didactice”, câteva sute de abțibilduri tematice.

Așa că iată operele de artă ale Sophiei!

 

IMG_0581 IMG_0582 IMG_0595

În privința costumului, se pare că am scăpat anul ăsta de cheltuieli suplimentare. Puștoaica își dorește ca, de Halloween, să fie costumată în prințesă. Iar casa e plină, deja, de ținutele ei de prințesa Sophia, Elsa și alte creaturi asemănătoare.

Sâmbătă seara, în cartier, am plănuit să ieșim cu “buhuhu-ul”. Și să-l prind pe ăla care ține ușa închisă! Avertisment vecinilor!

Voi ce ziceți de sărbătoarea asta importantă? Vă pregătiți sau nu? Ce costume vor piticii voștri?

DinoParc Râșnov, un loc pe care copilul tău trebuie să-l vadă!


IMG_0238Am descoperit DinoParc din întâmplare. Eram cu familionul în Poiana Brașov și ne-a spus un prieten localnic că trebuie să mergem în Râșnov să vedem ultima atracție- acest DinoParc.

Și ne-am dus. E pe drumul spre Cetatea Râșnovului (un alt obiectiv foarte fain, de altfel).

Am plătit bilete, ca toți ceilalți. Așa că acest articol chiar este scris de drag și nu e o reclamă ascunsă. Prețul e cam piperat pentru publicul larg- 28 de lei/ adult și 22/ copilul de peste trei ani. Așa că o familie de patru persoane sare de 100 de lei intrarea. Dar parcul face toți banii.

E un basm creat în mijlocul pădurii, cu mare atenție asupra protecției mediului înconjurător. Toate locurile de joacă, și sunt multe, toate figurinele din fibră de sticlă, toate tirolienele, toate cabanele sunt integrate perfect în pădure și sunt construite printre copaci și în jurul acestora.

IMG_0234 IMG_0232 IMG_0221 IMG_0220 IMG_0219 IMG_0216 IMG_0214 IMG_0212 IMG_0206 IMG_0204 IMG_0180 IMG_0179 IMG_0177

Poate figurinele ce reprezintă dinozaurii puteau fi mai realiste, create dintr-un material mai bun, care să creeze mai fidel realitatea. Critici am putea găsi, dacă vrem să fim cârcotași.

Dar nouă ne-a plăcut tare mult. Chiar a fost o surpriză extrem de plăcută că un astfel de parc, pe care l-am mai întâlnit doar în occident, poate fi și în România. Nu-i știu pe patroni, dar mi se pare foarte tare ideea lor și îi felicit.

Pentru copii, locul ăsta este minunat. Descoperă dinozaurii dispăruți, în mărime naturală, au foarte multe locuri de joacă, au ateliere de pictură, au tiroliene și multe altele.

Am stat vreo cinci ore în DinoParc și, dacă nu ne-ar fi fost groază de traficul de întoarcere în București, am mai fi stat.

IMG_0230 IMG_0211 IMG_0201 IMG_0187

Așa că… dați o fugă până la Râșnov. Plecați dimineața și vă întoarceți seara. Vedeți cetatea, dacă nu ați mai vizitat-o, și apoi fuga la DinoParc. E fain!

 

Copiii voștri vor ajunge niște ratați!

sursa google

sursa google

Ieri a început școala. Prima zi a unui nou an, prima zi din multele pe care le vor avea unii sau prima zi dintre puținele pe care le vor avea cei mai mulți.

Iar FB-ul a explodat. Toată lumea și-a pus odrasla pe net cu urări de bine, cu speranțe nemărginite că vom avea, în curând, o armată de Einsteini. Pozele cu școlărei sau cu liceeni au dat năvală pe toți pereții virtuali și toată lumea era “happy”. În plus, cei de pe margine, adică fără copii, au simțit nevoia să- și posteze celebrele fotografii alb- negru, din perioada comunistă, în care chiar ei erau în prima lor zi de școală. Evident, sfaturile și urările curgeau cu nemiluita și de la aceștia.

Dragi părinți, am o veste proastă pentru voi: copiii voștri vor ajunge niște ratați! Și e doar vina voastră!

Știu, sistemul de învățământ e de rahat și nu oferă perspective. Profesorii sunt blazați și cer șpagă prin mascatele ore de pregătiri suplimentare. La facultățile bune se intră foarte greu și de multe ori pe șpagă. La fel de greu se și iese din ele, tot pe șpagă. Dar așa a fost mereu.

Copilul tău va ajunge, însă, un ratat, doar din cauza ta.

Pentru că ți-e lene să te ridici de pe cearceaf ca să-ți duci copilul la toaletă și îl îndemni să-și facă nevoile în mare. Iar cei din jur n-au nimic împotrivă, chiar dacă urmează să înoate printre rahați împreună cu odraslele lor.

E vina ta că scuipi semințe pe jos sau arunci mucurile de țigară fiind cu copilul de mână. Surpriză! El va face la fel.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că îl lași lipit de televizor cu orele, în loc să-i citești povești sau să-l înveți matematică și limba română.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că are cont pe FB înainte să-i apară primul coș pe față. Iar tu știi asta și ți-ai dat acordul.

În plus, nu putea începe noul an școlar fără un cadou. Așa că i-ai cumpărat odraslei tale ultima fiță de telefon. Poate ai făcut credit pentru el, dar trebuia să fie copilașul fericit. Că, deh, se întâlnește, la școală, cu alte odrasle cu fițe de telefoane și nu poate ieși din turmă. Trebuie să fie acolo, printre ei. În turmă. Și va ajunge un ratat pentru asta.

Și l-ai pozat! Doamne, ce l-ai mai pozat! Cu tricoul ăla cu cruci, cu lanțul ăla de hip-hopper din Bronx, cu blugii ăia de te miri cum stau pe el că-s rupți mai ceva ca hainele de pe vagabondul din colț. Frumușața lu’ mama, ce băiat ai putut să faci! Ce freză are el, cum îi stă firul 4537 năclăit în gel! E frumos tare! Arată excepțional! E cool! Și te lauzi cu el pe FB-ul tău, cu pozele făcute cu fița de telefon luată. E perfect…. de club. Păcat că se ducea la școală!

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că nu știe să conjuge verbul “a fi”. Nu mai vorbim de chestii complicate gen “copii(i)” sau “trebuie”. Astea sunt de masterat acum. În schimb, comunică din taste cu brb, omg, lol, pls, asl etc, iar când îl pui să scrie o propoziție întreagă îl iau frisoanele pe spinare.  LOL, OMG, such a looser!

Paradoxal, odrasla ta va avea carte. Multă carte! Dacă are puțin noroc, foarte puțin, va face și un liceu, va lua BAC-ul (bine, după vreo 7 încercări), va intra la o facultate (plătită de tine, evident. O facultate dintr-aia ce primește studenți doar pe bază de înscriere și chitanță pentru taxa de studii). O va termina și pe asta. Cu greu, cu șpagă pe la secretare, pe la profesori, cu restanțe multe. Cu emoții mari în privința examenelor. Emoții de a nu fi prins copiind. Cu o lucrare de diplomă copiată/ cumpărată din care nu ține minte decât titlul. Și va avea chiar și master. Ohoho! Copilul mamei are master! Și toate prietenele din bloc te vor privi pline de invidie! Ce copil deștept are Ioana de la 4!

Și gata! Tu ți-ai făcut datoria. L-ai ținut în școală, ai scos om din el, te poți gândi la bătrânețile tale! Că are studii, că va avea o carieră de succes, că va câștiga atât de bine încât va avea grijă și de tine!

Părinte, copilul tău este deja un ratat! Și nu mai poți face nimic! E, deja, mult prea târziu. Are o diplomă cu care nu are ce face. Mai sunt câteva mii de tineri ca el care nu știu să facă nimic, care n-au nimic în cap, care n-au niciun viitor. În schimb, undeva, uitat printr-un sertar, au un Iphone 6, acum, mult prea depășit tehnologic, și un tricou cu multe cruci.

Și când te gândești că ți-ai fi putut învinge lenea, să te ridici de pe cearceaf și să-ți duci copilul la toaletă! Poate copilul tău ar fi ajuns CINEVA!

Azi e ziua mea! Ba e a noastră!

3

E 1.37. Nu dorm. Îți scriu din Moscova. Aici m-a adus viața. Sunt la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Artiști.  Și toată echipa mi-a urat, deja, “La mulți ani!”.

Pentru că azi e ZIUA MEA! Vreo 28 de ani a fost doar ziua mea! Și a fost bine. De vreo  șase ani, însă, a devenit ZIUA NOASTRĂ!

Pentru că m-am însurat fix de ziua mea. Pe 12.06.2009. Și, din acel moment, a devenit… ZIUA NOASTRĂ!

La început, am zis că e foarte bine că m-am căsătorit fix de ziua mea. Mă gândeam că nu am cum să uit vreodată când e ziua noastră. Nici măcar după 50 de ani de căsnicie. Doar sărbătoream anii de căsnicie fix de ziua mea.

Apoi, mi-a părut puțin rău. Că nu mai erau cadourile doar pentru mine, ci pentru noi. Mai ales pentru noi. Că prietenii mă sunau să-mi ureze “Casă de piatră în continuare!”, în loc de “La mulți ani!”. Că atunci când eu făceam 33, noi sărbătoream 5 ani de “măritiș”. Și ghici ce am sărbătorit!

Acum fac 34. Și 6 ani de căsnicie! De nicio parte, o cifră rotundă. Cum facem acum?

Păi… eu zic așa: nu mă interesează ziua mea. Împlinesc doar 34 de ani. (Mama mă va suna pe la 5 dimneața, să -mi ureze toate cele. Atunci m-am născut și e tradiția ei să-mi dea deșteptarea. Doar e mama!!! Și poate să mă sune oricând!).

Pe la 13.00, plec spre București. Deși echipa mea s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondiial. La ora la care voi ateriza, prietenii mei vor juca gândindu-se la trofeu. Ei vor rămâne prietenii mei, chiar dacă eu am ales să plec de lângă ei. Vor mai fi campionate mondiale. Cu ei voi trăi povești interesante ocazional.

Cu tine, trăiesc, însă, zi de zi. Și, mai ales, ziua de 12 iunie vreau să fie perfectă. Pentru că meriți. Pentru că mă vei aștepta la aeroport, împreună cu fetița noastră, pentru că mă iubești, indiferent de ceea ce fac sau spun, pentru că ești soția mea. Pe veci.

Și pentru că 12 iunie e ZIUA NOASTRĂ!

Vii la mine vara asta? Fac eu cinste!

FB-cover_Il-FortinoCând te arde soarele și-n jurul tău totul e uscat, când Bucureștiul e plin de praf și aerul condiționat din mașină nu mai face față, când copilul îți spune că vrea “la apă”, tu unde ți-ai dori să fii?

Îți dau un sfat: ia-ți familia, împachetați-vă costumele de baie și hai la mine! Hai la destinația mea de vacanță din vara asta!

Se numește “Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru” și e prima plajă de familie de pe litoralul românesc. E castelul nostru de poveste, este fortăreața în care cu toții ne simțim în siguranță și unde scriem, împreună, cele mai frumoase povești din vara asta.

Poate, până acum, nu-ți plăcea litoralul românesc. În multe locuri, era mizerie, te simțeai ofensat de prețurile prea mari sau de nesimțirea chelnerilor, trebuia să scoți bani pentru orice și plecai mai stresat decât veniseși, din cauza boxelor cu “bumpți- bumpți” care-ți făceau creierul să urle “Liniște!”.

Ei bine, am trecut și eu prin asta, dar, la Il Fortino, la plaja mea, lucrurile vor sta altfel. Fiecare membru al familiei va fi tratat cu respect și cu simpatie, va fi tratat ca un prieten de familie, un prieten drag care vine în vizită și, pentru care, vei pune pe masă tot ce ai mai bun.

Doamnele și domnișoarele vor avea la dispoziție o zonă de masaj de relaxare. Vor avea “colțul lor de mondenități”, cu lecturi de dragoste sau reviste glam.

Bărbații vor fi tratați ca niște cavaleri porniți să învingă balaurul. Iar, pe plajă, balaurul nu poate fi decât… o halbă rece cu bere. Sau mai multe, în funcție de puterea voinicului. Ne duelăm în competiții de table, cu premii din partea casei.

Copiii vor fi cei mai răsfățați vizitatori. Au mega-locul lor de joacă, cu cort de colorat, cu ditamai piscina și cu o trambulină profesională.

Adolescenții și nu numai vor avea acces gratuit la wi-fi. Nu de alta, dar pozele cu marea în spate sunt cele care strâng cele mai multe like-uri pe facebook.

Toți membrii familiei, toți prietenii Il Fortino, vor avea acces la dușuri. Tot gratuit, pentru că așa ar trebui să fie.

Iar, seara, continuăm să ne scriem povestea estivală. Cea mai mare structură de proiecție din zonă va completa peisajul. Vedem meciuri live, filme vechi și chiar desene animate. Și, dacă ne-ai călcat pragul în timpul zilei, îți dăm și o bere din partea casei. Și că veni vorba, la o bere rece, știm că merge și o felie de pizza. Și să vezi ce pizza știm să facem! De-ți plouă-n gură!

Ascultăm și ceva muzică bună. Poate ne și cântă cineva cunoscut. Dacă nu, oricum știu că, printre voinici și prințese, va îndrăzni cineva să se înscrie la karaoke.

Toate serviciile astea vor costa puțin, foarte puțin, cum spune reclama. Nu mai mult decât prețul unui șezlong în zonă. Iar restul vine din partea mea. Doar v-am promis că fac cinste!

Iar eu voi fi amfitrionul vostru. Toată vara mă veți găsi la Il Fortino. Îi voi antrena în competiții inedite pe cei mici și îi voi cinsti pe adulți ca pe prietenii mei de-o viață.

Notează adresa:

Plaja “Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru”

Bulevardul Mamaia 1, lângă hotelul Bavaria Blu și Radio Vacanța.

Și da-mi și un like pe facebook, ca să se ducă vorba și să ne distrăm în gașcă.

www.facebook.com/pages/Il-Fortino-Private-Beach/

Ce zici? Îți place ideea mea? Ne vedem la vară să-ți dau o bere rece?

Mama, soția, fiica, voi toate

mama-dan

Mama este cel mai mare critic al meu. Crescută într-o sărăcie lucie, în praful iute de pe dealurile din apropierea Prutului, n-a știut niciodată să-și exprime afecțiunea așa cum o fac cei crescuți la oraș, așa cum vede un copil prin filmele americane. Mâinile ei roase de muncă, cu greu, au știut să îmbrățișeze vreodată.

Țin minte că mă minunam de cât de frumos le vorbea mama mea despre mine colegelor de la serviciu. Eram cel mai deștept din lume pentru ea și se lăuda tuturor cu asta. Mie, însă, nu mi-a spus-o aproape niciodată. Cred că aș putea număra pe degetele de la o mână acei „Bravo!” pe care i-am auzit de la ea. Unul a fost când am intrat al cincilea din vreo mie la liceul militar, unul la prima facultate, unul la a doua, unul la Master și unul în televiziune. Da, cred că 5 au fost.

Nu fusese crescută cu afișarea gesturilor de afecțiune. Și i-a fost și ei greu să le facă la rândul ei. Dar ce a făcut mama pentru mine, de-a lungul vieții ei, a compensat de o mie de ori lipsa acelor tandrețuri trecătoare. Mi-a dat totul și încă mai mult. Au fost seri când aveam pe masă o singură porție de mâncare. Eu înfulecam hulpav negândindu-mă că poate și ei  îi era foame. De fapt, oricum, spunea că nu îi trebuie mâncare, că e sătulă deja. Și eu o credeam că doar e mama și că, oricum, eu eram copil egoist.

Mi-a dat banii ei și pe ai altora de la care se împrumuta ca să îmi fie mie bine la liceu și, apoi, la facultate. Mi-a dat răbdarea ei și iertarea ei, deși i-am greșit adesea. Mi-a dat viața ei. Căci deși m-a strâns rar în brațe, de fiecare dată, pentru ea, eu am fost mai important decât ea.

Mi-a dat totul și, pentru asta, nu voi putea niciodată să mă recompensez îndeajuns.

Te iubesc, mama! Tocmai pentru că ai fost cel mai mare critic al meu! Căci, fără asta, n-aș fi înțeles că, în fiecare zi, trebuie să vreau mai mult, să lupt mai mult, să visez mai mult, să ating norii!

La mulți ani, draga mea mamă!

***

familie-dan

Cu soața, e exact invers. Ea m-a lăudat mereu. Cică sunt leul ei, bărbatul la care a visat mereu, Făt- Frumos și călare și pe jos! Și apoi am zis “Da!”. Și gata cu laudele, s-a transformat direct în mama la pătrat! Că nu faci aia, că nu te pricepi la nimic, că fumezi, că stai cu băieții, că…

Serios, acum. În căsnicie, lucrurile stau altfel decât în relația mamă- fiu. În căsnicie, uneori, ți se pare că nu mai poți să ierți, că îți vine să-ți iei câmpii, că te-ai săturat de aceeași “ciorbă” pe care o primești zilnic. Și faci nazuri mai ales atunci când îți este bine. Că așa e omul, se plictisește repede de fericire. I se pare că fericirea e un drept, o consecință a superbității lui și că o va avea pentru totdeauna.

Pe soția adevărată, cea cu care merită să îmbătrânești, o descoperi la greu. La fel cum și ea te descoperă în aceleași situații, dar acum scrie un bărbat și nu o ea. Soția faină este cea care te strânge de mână, care te îmbrățișează și îți spune că te iubește atunci când ești la pământ. Când ai pierdut un job important, când nu mai aduci bani în casă, când nu-ți mai permiți să o duci în vacanțe scumpe, când îi faci doar cadouri simbolice. Dacă ea îți mulțumește la fel atunci când îi aduci în dar un ghiocel în loc de-un Vuitton, atunci să știi că aceea e femeia visurilor tale. Nu contează că, după niște ani, graviția și-a lăsat amprente pe corpul ei, nu contează că nu-ți mai aleargă ca la maraton fluturi prin stomac din cauza hachițelor pe care ți le-a făcut de-a lungul timpului.

Contează doar că ea îți este alături și la bine și la rău, mai ales la rău. Contează că ea crede în jurământul ăsta până la moarte și că, pentru ea, oricât de falit ai ajunge, oricât de urât sau de schilod, vei fi mereu Făt- Frumosul ei.

Eu cred că am găsit această femeie și, inclusiv de 8 Martie, merită toată dragostea mea. La mulți ani, Cristina!

***

Despre cea de a treia mimoză din viața mea, ce aș putea să vă spun? Continuarea, aici, pe www.catchy.ro.

***

La mulți ani, doamnelor din întreaga lume! E ziua voastră și fie că sunteți mame, soții sau fiice să știți că, fără voi, n-am fi compleți!

Am dormit la prânz cu fiica mea.

sursa foto: Revista Femeia

sursa foto: Revista Femeia

E banal, nu-i așa? Mare scofală de acțiune cu adrenalină! Și titlul e banal, nu?

Și, totuși, câți dintre voi ați reușit să faceți chestia asta? Serios! Fac pariu că nici măcar 10% dintre voi. Doar suntem oameni ocupați. Trebuie să muncim, avem un program infernal, trebuie să contruim cariere și afaceri. Pentru copiii noștri. Dar la ora 13.00, cu siguranță nu suntem acasă, cu siguranță nu suntem acolo pentru ei.

Mie mi s-a întâmplat zilele trecute. A fost singura dată de vreo trei ani încoace, de când Sophia a intrat în viețile noastre.

Pur și simplu, între două întâlniri, am trecut pe acasă. Bunică-sa o adusese de la grădi și se pregăteau de somn. Aveam vreo trei ore libere și am spus „Stop”. Ce-ar fi dacă ar adormi cu mine? Ce-ar fi dacă m-aș ocupa eu de “procedura” asta?

A vrut să-i citesc o poveste. Era parte din ritualul ei de pregătire pentru somn. Ne-am întins amândoi în pat și ea s-a cuibărit în brațele mele, peste mâna dreaptă, cu capul pe pieptul meu, înclinată ușor ca să poată vedea pozele din poveste.

“A fost odată ca niciodată…” și firul poveștii curgea domol spre “Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”. Și… în timp ce cuvintele ne înconjurau din ce în ce mai mult, toate lucrurile din jurul nostru începeau să dispară. Nu mai auzeam zgomotele de pe stradă, nu mai era timp, nu mai spațiu. Eram doar noi doi și o poveste. “Tătuțul”, „Rază de Soare“ (apelativul și l-a ales singură) și un prinț pornit în căutarea alesei.

Și respirația ei se lovea de obrazul meu. Era liniștită și îi simțeam fericirea în fiecare expirație. “Tătuțul” ei îi citea pentru prima oară o poveste la prânz. Era un lucru minunat, un moment de o bucurie enormă imposibil de cuantificat în bani, vorba reclamei. Nicio jucărie de sute de lei nu trezise în ea sentimentul pe care îl trăia adormind încet pe umărul meu.

Dar mie? Mie mi se loveau toate gândurile în cap ca o mega furtună tropicală. “Prostule, uite ce ai pierdut până acum! Cum ai putut rata un astfel de moment?” Am mai trăit în viață momente de fericire extremă, momente în care chiar mă băteam cu pumnul în piept că “Sunt cel mai fericit om de pe planetă”. Dar ce a putut să trezească în mine căpșorul ăla bălai, în acel moment, a fost sublim.

Pe la jumătatea poveștii, ea s-a predat în brațele eroului ei, fiind convinsă că Tătuțul este cel mai puternic om de pe planetă, acel voinic neînfricat care își va proteja raza de soare pentru totdeauna. Acolo, pe pieptul meu era locul în care ea era în deplină siguranță.

N-am apucat să termin povestea. Nici nu era nevoie. Între timp o construisem pe a noastră, cea în care Raza de Soare și Tătuțul descoperiseră cea mai mare comoară.

A adormit pe nesimțite, respirația încetinindu-i și căpătând o constantă între aerul tras în plămâni și cel expirat.

N-am putut să o deranjez. Am rămas așa două ore. Fix cu capul sprijinit de perete și cu gâtul strâmb, cu ea peste mâna mea dreaptă, care, între timp, îmi trimitea către creier înțepături dureroase provocate de amorțeală, și cu câteva fire de păr bălai care-mi intrau în gură.

În scurt timp, am adormit și eu, nu înainte de a o strânge încă o dată în brațe și…. continuarea aici, pe www.catchy.ro).