PRIMA PĂPICĂĂĂĂ! ŞI NICI N-A DAT PREA MULT PE LÂNGĂ!

Ca să mai destindem atmosfera apăsătoare a unei societăţi în criză de vreme şi de vremuri, iată o făţucă tare dulce!

E Sophia Maria, uşor uimită de blitz-ul aparatului foto, dar foarte încântată de prima ei păpică solidă! E mare, deja, aş putea spune! A trecut de la lăpticul exclusiv la pasta de rădăcinoase (morcov, ţelină, pătrunjel), o dată pe zi!

Se pare că i-a şi plăcut foarte mult! Ar fi trebuit să mănânce doar vreo două- trei linguriţe, dar, de la prima masă, a cerut cel puţin cinci! Azi, a ajuns chiar la zece!

În plus, după cum se observă pe baveţică, nici nu a vrut să irosească prea multă păpică, aşa că a băgat totul la ghizdănel.

De preparatul mâncării s-a opucat mămica ei, care a avut mari emoţii să-i fiarbă bine legumele, iar, de partea de confort, mama mămicii, care a făcut-o pe „fotoliul” pentru puştoaică.

  

 

A ÎNNEBUNIT LUPUL! :)

Să definim „lupul”!

„Lupul”= soţie, mamă, femeie tânără. Pe scurt Cristina Pocora.

Concret despre ce este vorba: de câteva zile, Cristina a devenit un cetăţean foarte responsabil, mai ales cu mediul înconjurător şi s-a apucat să arunce gunoiul selectiv. Plastic la plastic, gunoi menajer la gunoi menajer etc.

Până aici, toate bune. O mentalitate lăudabilă şi un gest pe care ar trebui să-l facem cu toţii!

Problema este că, la noi în cartier, nu există tomberoane diferite, tomberoane special amplasate pentru depozitarea selectivă a gunoiului. Nu mai vorbesc de faptul că, atunci când vine maşina de gunoi, tomberoniştii aruncă totul în acelaşi loc, remorca maşinii.

În consecinţă, unde credeţi că ţine „egologista şefă” sticlele de plastic, până strânge mai multe ca să le poată duce la un centru specializat? Ghici ciupercă, ce-i?

În bucătărie!!! Şi cum bucătăria noastră este open- space şi nu există despărţire de sufragerie, practic sticlele de plastic stau în mijlocul casei.

Mai întâi au fost două, trei sticle, dar, acum, are, deja, aproape un sac. E cam mult. Şi nu se opreşte aici. Zice că le duce când e sacul plin!!!!

Acestea fiind zise, eu ce vină am? De ce trebuie să mă lovesc dimineaţa, când îmi fac cafeaua, de sacul cu sticle? Sau, de fapt, ar trebui să mă consider norocos că am o soţie care strânge orice bănuţ pentru familie? Nu de alta, dar am auzit că e vreo 8 lei kilogramul de plastic la centrele de colectare. Vă daţi seama că, în vreo jumătate de an, va strânge suficienţi bănuţi să-i mai cumpere o jucărie Sophiei? 🙂

 

A.M.R. 21: M-AM HOTĂRÂT: MĂ LAS DE MESERIE ŞI MĂ FAC… PISĂLOG!

„Fetiţa este un pic cam micuţă aşa că ar fi bine să mâncaţi mai multă carne!”. Acestea sunt cuvintele care m-au hotărât să-mi schimb meseria. Îi aparţin profesorului Herghelegiu, ecografistul nostru.

De ce s-a ajuns la asta? Pentru că, pe toată perioada sarcinii, Cristina a refuzat cu încăpăţânare să mânânce carne, sa-şi ia proteinele necesare copilului. Nu spun aici că a fost iresponsabilă, chiar a avut grijă în permanenţă să-i fie bine micuţei, numai că nu a suportat carnea. Pe căldurile astea, pur şi simplu nu o suporta. Prefera să mânânce un pepene întreg, decât să guste o bucăţică de carne.

În fine, după cuvintele medicului, am decis să iau atitudine. Mai sunt puţin peste două săptămâni până la naştere şi se mai pot face multe lucruri.

Aşa că mă reprofilez. Nu mai sunt jurnalist, prezentator, nici măcar iubit, soţ sau tată! Sunt doar… PISĂLOG!

E o meserie pe care eu vreau să o trec în nomenclator şi pe care, credeţi-mă, pot să o duc la nivel de artă.

De marţi, când am fost la control, şi până astăzi, Cristina a mâncat muuuulte proteine. Peşte, carne de vită, brânzeturi. Dimineaţa, la prânz şi seara. Cum aşa? Cu diversitate în alimentaţie, cu scos în oraş la restaurant (asta e, facem şi sacrificii), cu insistenţă, cu persuasiune, cu obligare, cu multă pisălogeală!

Bine, recunosc nici Cristina nu mai mârâie atunci când trebuie să mănânce. Chiar dacă nu îi place şi strâmbă din nas, a devenit foarte cooperantă.

A .M.R. 23: VINE, VINE…. NAŞTEREA!

„Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii însurăţei X şi Y vă invită la ceremonia….”.

Cam aşa sună invitaţiile la nuntă. Le cunoaşteţi cu toţii. Ei bine, noi vă invităm la… naştere.

Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii viitori părinţi Cristina şi Dan vă invită la naşterea fetiţei lor, care va avea loc luni, 22 august, orele 7.00- 7.30, la spitalul Sanador, Bucureşti!

În fine, dincolo de glumă, ideea este simplă: azi am fost la controlul de 36 de săptămâni şi doctorul a stabilit data naşterii prin cezariană: 22 august. Asta, evident, dacă micuţa noastră nu se va grăbi să ne cunoască mai devreme.

Vă ţin, însă, la curent. De principiu, chefuim pe 22!

A.M.R. 37: CAMERA E GATA!

Week-end-ul acesta am făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa mea. Am amenajat camera viitoarei noastre fetiţe. Cu multă dragoste, împreună cu Cristina.

 

Totul a venit de la sine, nu a fost vorba despre vreo obligaţie, ci doar despre încântare.

I-am cumpărat mobila- pătuţ, masă de înfăşat, dulăpior. Le-am montat pe toate şi apoi ne-am apucat de lipit stickere tematice. Pe un perete, am făcut gradina zoologică, cu tot felul de animaluţe. Pe un alt perete, dinozauri. Şi, în cer, printre norişori- spiriduşi care să o vegheze pe fetiţă.

Nu ştim dacă ii va plăcea această cameră. Noi speram că da. Nu ştim dacă celor care ne vor vizita le va plăcea. Nu ne interesează.

Tot ce contează este că a fost o cameră amenajată cu mult suflet, cu multă dragoste şi drăgălăşenie.

Vouă cum vi se pare?