A.M.R. 31: SĂ FIE SHOPPING!

“Eşti mai rău la shopping decât mine!”. Sunt cuvintele Cristinei care au descris perfect acţiunea de cumpărături din acest week-end. Se referea exclusiv la cumpărăturile pentru bebeluşi, căci la celelalte n-am cum s-o întrec! 🙂

Ideea este că, pur şi simplu, nu mă pot abţine. Ştiu, lucrurile pentru bebeluşi sunt foarteeeee scumpe! Am constat pe pielea mea! Dar, chiar şi aşa, am făcut ravagii. Pe card, în buzunar, peste tot.

M-am îndrăgostit de o grămadă de maimuţoi de pluş, de o grămadă de hăinuţe, de toate lucrurile pentru nou-născuţi.

Aşa că am cumpărat! Multe! Urşi, râme, broaşte, văcuţe, toate foarte colorate şi foarte vesele!

Ştiu, fetiţa le va aprecia foarte puţin! Asta e, îmi asum riscul. Cred că, mai degrabă, sesiunea asta de shopping mi-a plăcut mie. A fost pentru sufletul meu.

Totuşi, există soluţii pentru cumpătare? Astfel încât să reuşesc să mă abţin? Ce propuneţi?

LA CLĂTITE, ÎNAINTEEEEE!

Aruncarea asta mi-a iesit!

Eu şi Cristina suntem împreună de vreo patru ani! Ne înţelegem perfect în toate domeniile! Chiar şi în bucătărie! Nu găteşte vreunul!

Glumeam, dar recunosc că gătim destul de rar. Atât de rar, încât, de patru ani de când suntem împreună, nu am făcut vreodată clătite.

Dar, zilele astea, am spart gheaţa! De, pofte de graviduţă!

Şi ne-am pus pe făcut clătite. Fără lapte, că mie nu-mi place, doar cu apă mineral. Gemuri şi ciocolată din belşug, ca sa avem de unde alege.

Ne-am străduit, le-am preparat, le-am aruncat în aer ca să se rumenească frumos pe ambele părţi, am scăpat vreo câteva pe jos pentru că Cristina insista să mă uit în aparatul foto să am ce pune pe blog, le-am rulat, în fine, au ieşit foarte bune! Cel puţin asta credem noi, care le-am mâncat pe toate şi nu am murit!

Nu cred, totuşi, că vom repeta experimentul prea curând. Nu de alta, dar am făcut fum în toată casa.

 

A.M.R. 37: CAMERA E GATA!

Week-end-ul acesta am făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa mea. Am amenajat camera viitoarei noastre fetiţe. Cu multă dragoste, împreună cu Cristina.

 

Totul a venit de la sine, nu a fost vorba despre vreo obligaţie, ci doar despre încântare.

I-am cumpărat mobila- pătuţ, masă de înfăşat, dulăpior. Le-am montat pe toate şi apoi ne-am apucat de lipit stickere tematice. Pe un perete, am făcut gradina zoologică, cu tot felul de animaluţe. Pe un alt perete, dinozauri. Şi, în cer, printre norişori- spiriduşi care să o vegheze pe fetiţă.

Nu ştim dacă ii va plăcea această cameră. Noi speram că da. Nu ştim dacă celor care ne vor vizita le va plăcea. Nu ne interesează.

Tot ce contează este că a fost o cameră amenajată cu mult suflet, cu multă dragoste şi drăgălăşenie.

Vouă cum vi se pare?

 

A.M.R. 49: Frustrări de viitor tătic

UPDATE: CINCI MINUTE  CU TOT CU PRELUDIU! 🙂

Mai nou, mă numesc Speedy Gonzales! Hariba, ariba, andale, andale!

Sau Zburătorul! Nici nu-ţi dai seama cât de rapid e!

Sau era replica din Fast and Furious- „You owe me a ten seconds car”. La mine e vorba despre „a five seconds car”. Sunt mai fast decât fast and furious.

Haideţi să fim serioşi! Facem din ţânţar armăsar toate prostiile! Ceea ce a pornit ca o glumă s-a transformat într-un lucru jenant. Am fost preluat de vreo două tabloide şi sunt unii care, deja, mă critică pentru că vorbesc despre viaţa mea sexuală.

Nu este cazul despre aşa ceva. Nu aş povesti vreodată despre ce se întâmplă între mine şi soţia mea. E un lucru foarte privat şi foarte intim.

Ce am vrut eu să fac a fost să evidenţiez dilemele din mintea unui viitor tătic. Am crezut că am fost suficient de clar. Am folosit formula “cinci minute” pentru a scoate în evidenţă imensa diferenţă comparativ cu 30 de ani. Puteau fi “zece minute”, “15 minute”, “cinci ore”, nu asta contează.

Importante erau gândurile, dilemele mele pe care am încercat să vi le împărtăşesc cu umor!

Poate, acum, textul de mai jos se înţelege cum trebuie!

**********************************************

Cum se poate ca, în doar cinci minute de efort, să realizezi cel mai important lucru din viaţa ta?!

Toată lumea îmi spune „Copilul este cel mai important lucru din viaţa ta!” sau „O să vedeţi, fetiţa va fi cel mai frumos lucru din vieţile voastre!” sau „Până acum ai trăit degeaba, de abia de acum viaţa ta începe!”.

Să mor dacă mai înţeleg ceva! Mă simt revoltat, supărat, filozofia mea de viaţă este dată peste cap!

Am muncit 30 de ani ca să ajung undeva, am cotit sute de cărţi, am lucrat de dimineaţa până noaptea târziu, am îndurat invidii, răutăţi, sarcini extreme, totul pentru a reuşi în viaţă. Am strâns din dinţi şi am încercat să scot capul în faţă, să mă ridic din mulţime, din anonimat.

Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, dar, cu siguranţă, am muncit pe rupte pentru asta.

Şi, acum, după 30 de ani de eforturi, vine unul şi-mi spune că fetiţa va fi cel mai important lucru din viaţa mea. Iar pentru crearea ei am muncit doar cinci minute. (bine, o oră, ca să mă laud!)!

Mi se pare tare nedrept. Strigător la cer! 🙂

Să ne înţelegem: îmi doresc enorm copilul acesta, dar chiar să încline balanţa atât de mult?! Să ia faţa a 30 de ani de muncă?

Păi dacă ştiam eu acum zece ani de treaba asta, nu mă puneam pe făcut copii! Mulţi! Fără număr! Şi atunci să vezi ce împlinit eram! 🙂

 

A.M.R. 55: OARE CÂT DE GREU O FI SĂ DESENEZI UN CURCUBEU? VĂ SPUN EU: AL NAIBII DE GREU!

Se iau două bucăţi de tineri însurăţei, viitori părinţi! Se amestecă entuziasmul lor fără margini cu puţină vopsea şi rezultă o splendoare de curcubeu!
Reţeta pare simplă, banală! Cât de greu poate fi să desenezi un curcubeu în camera viitorului tău copil? Ce naiba: trasezi nişte linii, iei acuarele sau vopsea şi pictezi. Mare scofală!
S-o credeţi voi! E foarteeeeee greu! Vreo patru zile am pictat la curcubeul ăla. L-am desenat, l-am stricat, l-am picat, l-am stricat, l-am pictat iar.
Asta pentru că vorba românului „Dacă n-ai treabă, îţi faci”!
Dar să vă povestesc pe îndelete:
Vineri ne-am apucat de dimineaţă hotărâţi! Astăzi, văruim camera copilului. Am cumpărat cele necesare, am dat o primă mână de var, pentru igienizare.
Toate bune, timp consumat- vreo două ore.
După asta, au început să ne vină ideile. Că, de! De idei nu ducem lipsă nici eu nici Cristina.
Cristina zice: „Vreau fiecare perete să aibă o culoare! Tavanul să fie ca un cer! Deci ne trebuie norişori!”. Eu de colo: „Merge şi un curcubeu!”. Merge, cum să nu!
Mă apuc de desenat norişori. Mai întâi pe un carton. Îi decupez, îi lipesc pe pereţi, cu bucăţi mici, mici de hârtie specială. Asta ca, după ce dăm cu vopsea, părţile neacoperite să pară nişte norişori albi. Timp consumat: muuuult. Vreo cinci ore! Că fiecare norişor a fost lipit cu multe hârtiuţe.
Începe văruiala. Perete cu perete! Schimbă culoarea pentru fiecare. Timp consumat încă vreo patru ore. Că trebuia să se mai şi usuce pe ici pe colo!
Când aproape am terminat, ne amintim de curcubeu. Hai să-l facem!
Dar cum trasăm curbele? Pe un perete întreg! Am inventat o bucată de cauciuc pe care am lipit-o de perete şi am curbat-o. Am trasat linii cu creionul. Frumos! Treabă uşoară, aparent.
Cristina stabileşte culorile curcubeului. Nu ţine cont de ROGVAIV. Pune unele la întâmplare. Doar e curcubeul nostru, putem să-l pictăm cum vrem!
În prealabil, cumpărasem şi acuarele şi pensule! Să pictăm cu atenţie! Pe naiba! Nu merg acuarele pe perete. Culorile sunt şterse iar pensulele micuţe, deşi fine, lasă fire! În plus, îţi ia foarte mult timp să pictezi milimetru cu milimetru!
Descumpăniţi, ne uităm unul la altul. Ce naiba să facem? Vrem curcubeul, nu cedăm! Bineînţeles, ar mai fi varianta să renunţăm la el şi să-l acoperim cu vopseaua peretului respectiv. De altfel, aşa a păţit un norişor pe care Cristina a decis să-l picteze nu ştiu cum. Nu a ieşit operă de artă, aşa că l-a acoperit iute.
În fine, la curcubeu nu renunţăm. Dăm o fugă la magazin, cumpărăm trafaleţi cu bureţi mici. Unul pentru fiecare culoare. Luăm şi vopsea de perete, în culorile dorite.
Bun, rola de trafalet se pliază perfect pe curbele noastre. Dar cum faci să nu dai peste culorile de lângă? Încă o soluţie genială: pui hârtie specială pe culorile de lângă. Şi tot aşa. Ai pus hârtia, dai culoarea, aştepţi să se usuce, scoţi hârtia, pui hârtia la celelalte, dai altă culoare etc. Pentru fiecare culoare, aceeaşi procedură.
Repet, greu de tot e să potriveşti hârtia aceea dreaptă pe o curbă. Poţi să faci asta doar cu bucăţi mici şi multe, lipite una lângă alta. O muncă sisifică.
Luni seara, am terminat curcubeul. Recunosc Cristina a muncit mai mult. Nervii mei au cedat la un moment dat şi am spus „pas”.
Şi iată-l cum arată. Să îndrăznească cineva să spună că nu-i place! Că îl mănânc!

A.M.R.

A.M.R. înseamnă în limbajul militar „Au mai rămas”. Au mai rămas 30, 40, 50 de zile până la liberare, până la terminarea armatei.

Eu voi folosi A.M.R. ca să vorbesc despre altceva. Voi avea, aici pe blog, o categorie A.M.R., in care voi scrie despre cât timp a mai rămas până la…naştere. Teoretic, pe 30 august 2011, se va naşte primul meu copil, o fetiţă.

Este cel mai important moment din viaţa mea şi a Cristinei şi vreau să vă împărtăşesc tuturor clipele acestea. În plus, mi s-a părut un subiect interesant. Femeile discută mereu despre asta, dar bărbaţii aproape niciodată.

Aşa că am să sparg eu gheaţa şi am să vă povestesc tuturor prin ce trece un viitor tătic.

În concluzie, fără alte comentarii, A.M.R. 70 de zile.

Deseară, am să vă spun cum a decurs prima zi din urmatoarele 70.