Eroare regretabilă sau furt calificat în Auchan?

Imagine

IMG_1612

Puteți să-mi spuneți Piedone- justițiarul piețelor, să vă amuzați puțin și să treceți repede peste acest articol, sau puteți să dați [play] și să vă ridicați singuri niște semne de întrebare.

Articolul acesta nu vrea să învinuiască pe nimeni. Prezintă doar niște fapte, situații reale, cu care eu m-am confruntat în supermarketul Auchan. Aceste fapte, mie unul, mi s-au părut cel puțin ciudate.

Ce s-a întâmplat concret:

  1. Căutând să cumpăr niște portocale, am sesizat că respectivul cântar avea o folie de plastic atașată. Și m-am enervat imediat. Văzusem destul filmulețe pe youtube care arătau cum se fură cu astfel de folii. Am făcut și eu testul și am obținut două gramaje diferite, două prețuri diferite, pe același produs.
  2. Am cerut explicații șefului de raion al magazinului. Acesta mi-a explicat că, dacă un cântar este setat corect, folia de pe el nu afectează gramajul. Practic, chiar și cu folie peste, cântarul trebuie să pornească de la 0 grame.
  3. Totuși, am căutat să mai fac o probă, cu un alt cântar. La magazinul din colț, cântarul arăta gramajul obținut la cântarul “defect” din Auchan. Deci de unde apărea diferența?
  4. Ulterior, am observat pe imagini, că, încă de la început, cântarul folosit în Auchan avea un plus de 86 de grame. Practic, orice produs ai fi cumpărat, cântarul îți “umfla” bonul cu 86 de grame.

În aceste condiții, întrebarea este firească: “A fost o întâmplare regretabilă, un caz singular, sau o acțiune premeditată a celor din Auchan?”

Aparent, 86 de grame e un mizilic. Poate fi trecut ușor la erori neintenționate. Dacă, însă, vreun angajat a “uitat” intenționat să seteze corect cântarul sau, mai rău, a primit ordin să uite, iar cântarul a fost folosit de vreo câteva sute de oameni, dintr-o dată, problema devine gravă.

La două zile după filmare, am verificat din nou cântarele din Auchan. Toate păreau în regulă, setate corect, indiferent că aveau sau nu folie de protecție pe el.

Voi ce credeți? A fost o eroare regretabilă sau furt calificat?

UPDATE: Găsești aici reacția oficială a Auchan România, după publicarea articolului.

*** Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share să-l vadă toată lumea.

*** Poate te interesează și cum fură alt supermarket cu promoții false.

DEPENDENT DE REDUCERI SAU DOAR ATENT CU TINE?

Recunosc: îmi place să mă îmbrac cât mai bine. Nu gros, ci cu haine de calitate. Nu ţin, însă, la anumite branduri, ci doar la “etichetă”. Adică la un stil cât mai elegant. Dar câţi dintre noi bărbaţii nu o fac? Că despre femei… nu mai vorbim. Puţini masculi au, însă, puterea să o recunoască.

În cazul meu, poate că este vorba şi despre nevoia de a avea o imagine impecabilă. Nu am un stilist, în afară de consoartă, dar, până acum, am reuşit să stau departe de vreo mare gafă vestimentară.

Nu prea mă îmbrac, însă, din România. Mai cumpăr câte ceva, dar niciodată o ţinută întreagă. Doar piese singulare. Asta pentru că, în România, în multe magazine, mi se pare că are loc o hoţie curată, o hoţie pe faţă.

Nu am să-i înţeleg niciodată pe cei care dau iama într-un magazin care-şi lansează o colecţie nouă, la preţuri indecente. Eu, întotdeauna, am preferat să aştept. Nişte reduceri, ceva.

Am şi piese vestimentare ceva mai scumpe, dar, în general, nu arunc mulţi bani pe un singur articol de îmbrăcat. În plus, îmi cumpăr haine mai ales când plec în vacanţă. Spania, Italia, Franţa. Asta pentru că merită din plin!

În fotografiile de mai sus, v-am arătat ce înseamnă cu adevărat reduceri! Peste 40% sau chiar 80%. Reduceri reale, nu cum se întâmplă la noi: azi se creşte preţul cu 30%, iar mâine, e scăzut cu acelaşi procent, şi se spune că e o mare reducere. De fapt, preţul este acelaşi, dar “prostimea” sau “fiţoşii” se înghesuie la promoţii.

Când prind, însă, astfel de reduceri, afară, recunosc, iar, pierd câteva ore bune la cumpărături. Toate hainele trebuie probate pe îndelete. Recordul meu a fost de 8 ore petrecute într-un singur out-let. Am făcut şi pauze de cafea, dar am stat 8 ore! Enorm pentru mine.

Voi? Ceva recorduri de shoppingeală? 🙂 De unde vă cumpăraţi hainele? Că doar n-oţi sta dezbrăcaţi? Sunt reduceri reale în România?

UPDATE: AM SCRIS EU UNDEVA CĂ SUNT “DEPENDENT” DE REDUCERI? AM SCRIS EU UNDEVA CĂ MĂ ÎMBRAC DOAR DIN STRĂINĂTATE? AM SCRIS EU UNDEVA CĂ ÎMI CHELTUIESC TOŢI BANII PE HAINE? NU ŞTIU CE ARTICOL AU CITIT UNII, DAR, PRIN ZIARELE COLORATE, A APĂRUT O INEPŢIE DE INTERPRETARE A CUVINTELOR MELE!

DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE?! “SHOPPINGUL E VIAŢA MEA!”

Vorbeam cu un prieten, zilele trecute, despre dorinţa femeilor de a sta prin magazine. Eu cred că noi, bărbaţii, pur şi simplu, nu suntem făcuţi pentru asta! Ne place şi nouă să ne cumpărăm lucruri, dar nu putem suporta, pur şi simplu, să stăm după partenere. Ele au răbdarea necesară, dar, la noi, aceasta nu există, pur şi simplu!

Dar iată istorisirea amicului, pe care eu o redau într-un stil ceva mai anecdotic şi mai adecvat naraţiunii.

“Prietena mea, într-o zi de sâmbătă: dragul meu, am nevoie de un pulover, hai să mergem până la mall. Eu aveam o leneeee! Era sâmbătă, avusesem o săptămână foarte grea şi nu vroiam decât să lenevesc în faţa tv-ului. Stau, însă, şi mă gândesc: dacă nu mă duc cu ea, voi avea un întreg week-end nasol, pentru că va spune că nu-mi pasă. Până la urmă, femeilor le place să-ţi ceară părerea la cumpărături, chiar dacă tot ce vor ele îşi cumpără la final. Dacă mă duc cu ea, pierd documentarul la care mă uit. Hm. Îl mai dau ăştia în reluare, îl mai prind eu o dată. Şi, până la urmă, cât de mult poate dura să cumperi doar un pulover?! Intri, îl vezi, îl probezi şi gata! Ne întoarcem acasă repede! Întreb, totuşi, profilactic: Iubita, cam cât crezi că durează? Răspuns: nu durează mult! Buuun, accept propunerea iubitei că doar sunt băiat de comitet. Să o fac şi pe ea fericită!

Ajungem în mall. Afară era frig, aşa că înăuntru oamenii erau aproape ca sardelele. Mulţi al naibii! Pe coridoare şi, ghinionul meu, mai ales în magazine! Era şi perioadă de reduceri aşa că, la fiecare departament pentru femei, hainele zburau în stânga şi-n dreapta, de-a valma.

Intrăm în primul magazin, ditamai monstrul. Haine din belşug, de la multe firme, un fel de aprozar cu de toate. Pulvere, fără număr!

Şi începe! 30 de minute, petrecute în magazinul respectiv. 3 pulovere alese, probate şi… amânate! Adică: “Sunt frumoase, îmi plac, dar aş vrea să mai văd şi alte magazine!”

Eu nu mai înţeleg! Ai spus că vrei un pulover, nu trei. Nu mi-ai spus că vrei să mergem în mai multe magazine! Şi bugetul se cam întinde! Adică aruncăm cam mulţi bani!” Ea: “Nu ţi-am spus niciodată că vreau un singur pulover! Îmi trebuie mai multe! Evident că vreau să văd mai multe magazine! Trebuie să compar! Şi da, cheltuim mai mult, dar nu mai am niciun pulover cu care să mă îmbrac şi îmi trebuie toate!

Prietenul se conformează, strânge din dinţi, lasă capul în jos: “Asta e, mi-am făcut-o cu mâna mea! Ce frumos era acasă!”

Şi începe adevărata shoppingeală: toate magazinele sunt luate la rând, încet, încet. În fiecare se alege cel puţin un produs, se probează. 15, 20 de minute în fiecare magazin. Iar, în mall, sunt al naibii de multe magazine. 

 Cu fiecare magazin, însă, se întâmplă ceva aproape paradoxal, un lucru la care nu se aşteaptă nimeni când porneşte la shopping: atât ea, cât şi el devin tot mai trişti şi mai enervaţi.

El, pare uşor de înţeles, a ratat documentarul, a ratat ziua, umblă din magazin în magazin, în urma ei. De altfel, când mai vede vreun bărbat în aceeaşi situaţie ca el, rătăcit prin raionul damelor, îl priveşte cu subînţeles. Sesizează în ochii celuilalt compasiunea. Îi transmite şi el aceeaşi compasiune şi o urare de  îmbărbătare. “Hai că poţi! Mai rezişti!”

De ce devine ea nervoasă, însă? Ei bine, ca orice femeie, se enervează pentru că nu-şi găseşte acel lucru ideal, în cazul acesta, puloverul ideal. Nu-l găseşte şi pace! A probat vreo 20, dar nu e aşa cum şi-l închipuia. Evident că, după câteva ore de shopping, şi ea îşi pierde răbdarea. Mai mult: începe să se creadă grasă, urâtă că nu i se aşează hainele aşa cum sunt aşezate pe manechinele din vitrină sau din reviste.

Finalul poveştii prietenului: o zi întreagă petrecută prin magazine, zero lucruri cumpărate, supărare pentru amândoi şi mâncare rece pentru el, seara, acasă. De ce mâncare rece? “Tu eşti de vină că nu mi-am găsit pulover! M-ai grăbit că vedeam că nu mai suporţi şi nu m-am uitat atent la toate şi nu mi-am cumpărat nimic! Mai bine mă duceam singură!”

Acestea fiind zise, concluzionez eu pentru prieten: mai bine se ducea singură? Păi dacă se întâmpla asta, de la început, nu era mai bine pentru toată lumea? Păi nu era, că se supăra ea că, vezi Doamne, lui nu-i pasă!Aşa că vă întreb: DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE?!

 

 

 

ÎNŢELEG CĂ PLĂTEŞTI CU CARDUL, ÎNŢELEG, DAR CHIAR SĂ N-AI UN CHIOR ÎN BUZUNAR?!

Hai să vă povestesc ce a păţit soţioara mea ieri. Mi s-a părut atât de amuzant, încât ţin să vă binedispun şi pe voi.

Se duce gospodina de Cristina la supermarket să cumpere de-ale gurii. Aproape la fel precum căpriţa din poveste, preocupată de burticile iezilor săi.

Şi începe să bage în coş toate cele necesare. Şi bagă, şi bagă, şi umple coşul. Şi mâncare şi dero şi sucuri şi de toate. Ca tot omul.

Norocul ei, şi spun noroc veţi vedea de ce, a fost că a vrut să mai cumpere nu ştiu ce dintr-un raion în care trebuia să plătească separat de celelalte produse pe care le plăteşti la casele principale de marcat.

Scoate soţioara mea cardul. Îl înmână tacticoasă vânzătoarei, care, la fel de tacticoasă, îl trece prin POS. Supriză, însă, cardul era respins. Soţioara mea, deja, se pregătea să vocifereze la angajata respectivă că n-are cum să fie cardul respins că are bani pe el.

Mai încearcă vânzătoarea o dată, de două ori, nimic. Până la urmă, se uită femeia pe card şi zâmbeşte către nevastă-mea: “Doamnă, cardul dvs. a expirat!”. Cum aşa? Ei bine, cardul era valabil până în luna a 11-a a lui 2011. Iar, ieri, era, deja, 1 decembrie 2011.

Acestea fiind constatate, caută soţioara mea bani cash să plătească produsul. Surpriză: lefteră, lefteră. Nu avea niciun leu în portofel.

Aşa că, ruşinată nevoie mare, face Cristina stânga-mprejur şi lasă produsul acolo. În plus, cum nu avea cu ce să plătească nici celelalte produse, abandonează coşul în magazin şi, cu coada între picioare, se întoarce amărâtă acasă.

Vă spuneam mai sus, însă, că a avut noroc. Păi imaginaţi-vă ce ar păţit dacă ar fi ajuns cu coşul mare la casa centrală. Le-ar fi pus pe toate, tacticos, pe bandă, ar fi stat la coadă, le-ar fi pus, apoi, în plase şi PAM- PAM ar fi trebuit să le lase acolo!!!! Oare cum ar fi fost? Destul de penibil, zic.

Voi aveţi astfel de păţanii? Care este cel mai penibil moment prin care aţi trecut voi? 

 

 

A.M.R. 31: SĂ FIE SHOPPING!

“Eşti mai rău la shopping decât mine!”. Sunt cuvintele Cristinei care au descris perfect acţiunea de cumpărături din acest week-end. Se referea exclusiv la cumpărăturile pentru bebeluşi, căci la celelalte n-am cum s-o întrec! 🙂

Ideea este că, pur şi simplu, nu mă pot abţine. Ştiu, lucrurile pentru bebeluşi sunt foarteeeee scumpe! Am constat pe pielea mea! Dar, chiar şi aşa, am făcut ravagii. Pe card, în buzunar, peste tot.

M-am îndrăgostit de o grămadă de maimuţoi de pluş, de o grămadă de hăinuţe, de toate lucrurile pentru nou-născuţi.

Aşa că am cumpărat! Multe! Urşi, râme, broaşte, văcuţe, toate foarte colorate şi foarte vesele!

Ştiu, fetiţa le va aprecia foarte puţin! Asta e, îmi asum riscul. Cred că, mai degrabă, sesiunea asta de shopping mi-a plăcut mie. A fost pentru sufletul meu.

Totuşi, există soluţii pentru cumpătare? Astfel încât să reuşesc să mă abţin? Ce propuneţi?