NU MAI POT! ÎN PAT CU ZUGRAVUL 2

Astăzi nu mai am nicio odă, nu mai am nici măcar energie să mai ţip sau să-i înjur. Despre zugravi vorbesc!

Pur şi simplu m-au epuizat total, atât fizic, cât şi psihic. Aproape au terminat, aproape. E un aproape de trei zile. În fiecare zi termină şi, de fapt, în urma lor mai găsesc alte probleme. Aşa că vin şi următoarea zi.

M-au pus să cumpăr tot felul de tâmpenii, pe care, într-un final, şi-au dat seama că nu le vor folosi. Mi-au stricat nişte plăci de ipsos, aşa că au pus altele, în altă zi.

Apogeul, însă, ţine tot de parchet. Problema de la care am şi început curăţenia. Au pus unul bun, spun ei, care SIGUR nu se va mai umfla. Problema este au făcut o improvizaţie la nivelul mobilei de bucătărie ca să nu o desfacă.

Astăzi, însă, şi-au dat seama că nu pot termina parchetul fără să desfacă bucată cu bucată această mobilă. Evident, nu o vor face ei, ci fabricanţii mobilei. Ăştia, însă, ca toţi meseriaşii, de altfel, se dau loviţi. „Nu ştim, vedem, săptămâna viitoare poate” etc.

Tot felul de mizerii, de scuze nesimţite.

Concluzia este una singură: poate voi termina cu tot haosul din casă în câteva săptămâni, cine ştie, poate chiar… O LUNĂ.

În faţa acestei constatări crunte, nu mai pot să am nicio reacţie. Cum vă spuneam, nici măcar nu mai am energia să-i înjur. Vreau doar să dorm, să zac în pat zile întregi. Dar n-am cum! Că e praf!

Şi când mă gândesc că totul a plecat de la câteva plăci de parchet umflate care, potrivit meşterilor, s-ar fi putut schimba în cel mult… DOUĂ ZILE!

ÎN PAT CU… ZUGRAVUL!- PARTEA I

ODĂ ZUGRAVULUI ZELOS- by Dan Cruceru

Oare cine bate-n poartă, pe nepusă masă?

E zugravul, nene, vrea să-l laşi în casă!

A venit devreme şi lui nu îi pasă

Că ţie ţi-e somn şi soaţa-i nervoasă! 

Este pus pe treabă, zici că-i un taifun,

Dar curând el spune: „Stop”. Pentru mic dejun!

Vine apoi cafeaua. Tu i-o faci amară,

Fără pic de zahar, cheful să nu-i sară!

După lungi minute, dă să se apuce,

Dar surpriză, nene, spatele-l aduce!

„Au, mă doare rău, eu vreau să muncesc,

Dar sunt îngrozit, simt că-nebunesc!” 

Şi urmează, ghici: încă-o scurtă pauză

Ca să-i treacă tot, junghiul, cel în cauză.

Şi se face 12. Mă priveşte dârz:

„Stop, vreau să iau un prânz.”

Şi, uite aşa, timpul se tot duce

Şi, la patru-i gata, drumul tre’ să apuce

Că-l aşteaptă acasă, doi- trei copilaşi,

Minunaţi, frumoşi, scumpi şi drăgălaşi.

Dar el uită, zilnic, cât de praf e casa

Şi că-ţi vine-ntruna să-l trimiţi în…. (rimă care rimează cu un membru al familiei.) 

Cam aşa decurg zilele la domiciliul Pocora- Cruceru de ceva vreme. Zugravii se fac că muncesc, iar eu mă fac că le aduc… ode. Nu ştiu cât de inspirate sunt rimele, dar, cu siguranţă, ar fi fost mai inspirate dacă n-ar mai fi citit şi minorii acest blog. Că la câte am să le zic…