Merită să ajuţi sau nu?

Scriu acest articol nu ca o formă de auto-laudă, ci ca să ridic o problemă: foarte mulţi apelează la omenia noastră doar pentru profit.

De-a lungul timpului, am ajutat câteva persoane cu probleme. Am donat bani, le-am dat mâncare nevoiaşilor de la colţul străzii, am prezentat gale caritabile fără să emit vreo minimă pretenţie financiară, am căutat să realizez reportaje pentru a strânge bani pentru persoanele respective, atunci când s-a putut.

În cazul galelor respective, am avut rezultate concrete: am ajutat câţiva bolnavi de talasemie, de exemplu.

În urmă cu vreun an de zile, însă, vă povesteam aici, cazul unei copile care avea nevoie de un transplant de ficat. Provenea dintr-o familie săracă şi avea alţi şase fraţi. Părinţii nişte alcoolici, neinteresaţi de muncă. Venituri financiare- aproape 0. Sora ei cea mare părea, însă, hotărâtă să mute munţi: era compatibilă pentru transplant şi avea nevoie de susţinere pentru cumpărarea medicamentelor şi începerea procedurilor pentru operaţie.

Le-am ajutat personal cu tot ce am putut. Cu tot. Le-am cumpărat medicamente, le-am cumpărat mâncare, dulciuri, am fost la ele acasă. Am vorbit cu medici. Încă o dată, nu vă povestesc toate astea ca laudă.

Unul dintre medici m-a avertizat, însă! Aveţi grijă că nu vor decât să stoarcă bani de la dumneavoastră, pe cei din familie nu-i interesează operaţia şi soarta fetiţei! Ştia cazul de mult timp şi, pur şi simplu, familia tărăgăna procedurile, nu sistemul medical, paradoxal.

Nu am crezut acest lucru. Nu am vrut să accept că unui părinte nu îi pasă de copilul său.

Şi, totuşi, exact aşa s-a întâmplat. Şase luni de zile am fost, scuzaţi-mi expresia, „vaca lor de muls”. Nu am să mă plâng de cheltuieli, am făcut o pomană.

Dar, după şase luni, când am început să pun întrebări de ce nu urgentează lucrurile, de ce nu s-a făcut operaţia deja, au încetat să mă mai sune. Până atunci, mă sunau aproape zilnic să-mi vorbească despre problemele lor. Toţi membrii familiei mă sunau, toţi.

Dintr-o dată, s-a făcut, însă, linişte. Mai mult, şi-au schimbat numerele de telefon. Nu am mai dat nici eu de ei. A trecut mai bine de un an de atunci. Şi nu s-a întâmplat nimic. Viaţa copilei este, încă, în pericol, din câte am înţeles de la medici, este adusă rar la controale şi ai ei cer peste tot ajutor.

Aşa că vă întreb: ce poţi face în astfel de cazuri? Merită să ajuţi, impresionat fiind de drama unei copile sau nu, şi e mai bine să treci mai departe?

COPIII NOŞTRI TREBUIE SĂ FIE BUNI!

Sophia e un copil fericit! Este iubită, este îngrijită, are tot ce îi trebuie, uneori, poate chiar mai mult.

Din păcate, milioane de alţi copii nu au avut norocul ei. Tocmai de aceea, vom încerca să o învăţăm să fie bună cu ceilalţi copii. Să-i ajute, să-i mângâie, să le dea din jucăriile ei. 

Vrem să o implicăm în cât mai multe campanii sociale, să o luăm peste tot cu noi, în astfel de momente.

Mâine este prima acţiune de acest gen la care vom participa toţi trei. Este Ziua Internaţională a Alimentaţiei, iar „Salvaţi Copiii” organizează evenimentul naţional al Maratonului Internaţional al Copiilor. Este o acţiune care va avea loc în 40 de ţări simultan şi care vrea să atragă atenţia lumii în privinţa mortalităţii infantile şi are ca scop îmbunătăţirea stării de nutriţie a copiilor.

Aşadar, toţi cei care aveţi copii şi sunteţi în Bucureşti daţi o fugă, mâine dimineaţă, ora 10.00, pe stadionul Dinamo. O mică donaţie şi câteva sute de metri alergate nu sunt un capăt de ţară pentru nimeni!

Ne vedem acolo!

PUTEM MAI MULT!

 

El este Ionuţ, are 13 ani şi, din punctul meu de vedere, este un erou. Luptă zi de zi cu o boală genetică cruntă: talasemie majoră.

Aseară, am fost invitat să prezint un eveniment care să-i ajută pe copiii ca Ionuţ. În toată România, sunt doar 300 de oameni cu talasemie majoră. Sunt puţini şi, pentru ei, chiar fiecare bănuţ contează.

Am reuşit să strângem 30.000 de lei. Mai mulţi ne aşteptam, poate mai puţini decât au aceşti pacienţi nevoie.

Vă invit şi pe voi să donaţi din puţinul vostru. Aveţi aici site-ul Asociaţiei Persoanelor cu Talasemie Majoră. Orice sumă, oricât de mică, poate face diferenţa.