DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE?!

ORICÂTE TELEVIZOARE AI AVEA, TOT AL TĂU E MAI BUN!

Marţi seara, miercuri seara, joi seara. Nu contează. E una dintre serile în care echipa ta favorită joacă în Champions League sau în Uefa League.

E un meci foarte important, ar putea să se califice în primăvara europeană. La serviciu, toată lumea vorbeşte despre asta. Pronosticuri, pariuri, invidii, răutăţi, speranţe. Toată lumea aşteaptă, însă, cu nerăbdare, seara, momentul meciului.

Evident şi tu te gândeşti la meci. Te pregăteşti. Îţi faci planul de bătaie. Nu poţi să vizionezi meciul chiar oricum.

Elimini din start varianta văzutului meciului cu prietenii în vreun bar. Acum eşti însurat, ai copii, ai responsabilităţi. Nu poţi să-i laşi pe cei de acasă singuri. Aşa că alungi repede ideea libertăţii de burlac. Aproape ca pe un gând rău, o arunci departe. Încerci să nu-ţi pară rău. A trecut timpul escapadelor ăstora. Le-ai avut, le-ai făcut. Acum, gata! Te îmbărbătezi singur.

Te consolezi, totuşi, că ai să vezi meciul acasă. Liniştit, pe canapea. Ţi-ai cumpărat sistem surround şi vrei să-l exploatezi la maximum. Să urle boxele, să audă vecinii când dau gol ai noştri, să audă toată lumea când te bucuri.

Continui pregătirile. În drum spre casă, te opreşti la buticul din colţ şi îţi iei o pungă de seminţe şi două beri. Că doar e meci!

Acasă, încerci să fii un tată şi un soţ perfect, până la meci, în speranţa că vei fi lăsat să vezi liniştit înfruntarea fotbalistică. Speli copilul, iei masa cu soţia, strângi vasele, chiar le speli. Faci totul! Eşti un ideal!

Îi spui: „Iubita mea, uite, la câte am făcut, merit să văd şi eu meciul!”. Ea: „Bine, fie, dar iar ne neglijezi! Două ore întregi! Eşti un tată denaturat!” Îţi zâmbeşte, totuşi, relativ înţelegătoare. Coace, însă, ceva. O simţi. O cunoşti destul de bine, după atâţia ani de căsnicie. Speri, totuşi, să te înşeli.

Începe meciul! Eşti pregătit! Berea a stat la rece şi, acum, respiră, pe masa ta, cu dopul desfăcut. Seminţele sunt şi ele. Televizorul e dat tare! Urlă. E minunat!

5 minute, 10. Eşti foarte fericit! Eşti mascul! E bine!

„Dă televizorul mai încet! Nu pot să adorm copilul!”. Se aude vocea cristalină, atât de cunoscută ţie! E soţia ta, evident. O iubeşti. Mereu! Foarte mult. Mai puţin acum. Acum, simţi că vrei ca ea să fie departe, departe, departe. Undeva cât mai departe de televizor. Două ore măcar.

Dar nu e departe. E foarte aproape, în camera cealaltă.

N-ai altă variantă decât să dai tv-ul mai încet. Foarte încet, în opinia ta, decent, în opinia ei. Aproape că nu mai auzi nimic, eşti pe silent. Te bucuri, însă, de imagini! Ţi-au rămas imaginile! Eşti încă mascul!

Mai trec 10 minute. Sunt superbe. Echipa ta a marcat. Lucrurile merg bine.

Apare, însă, soţia. „Am adormit copilul. Am venit să-ţi ţin companie!”. Hm, ştiai că o să ţi-o coacă! Poate, totuşi, stă liniştită pe canapea, lângă tine.

O iei în braţe. Trebuie. Acum, mai strâns, parcă, decât alte dăţi.

E 1-1. Păcat. Avem nevoie de victorie ca să ne calificăm. Seara începe să devină proastă.

Speri, totuşi.

Nu mai poţi să bei bere, însă. Ca să ajungi la sticlă, trebuie să o deranjezi pe ea din braţele tale. Asta nu se poate ca să nu deranjezi intrusul.

Rezistă până la pauză. „Schimbă, că sunt reclame!”. Zăpuim. Un canal, două, trei. Hopa! „Stai puţin. Dă înapoi! Ia, uite e emisiunea mea preferată!”.

Ne uităm la emisiunea ei. Evident, e o chestie exclusiv feminină, pe care tu nu o înţelegi şi nici nu vrei să o înţelegi că doar ai meciul echipei tale preferate.

Şi începe sfârşitul. „Hai că proştii ăia ai tăi iau bătaie! Oricum nu ştiu să joace. Lasă la emisiune!”. Zâmbeşti scrâşnind din dinţi. Mai rezişti. Repriza a doua a început de vreo cinci minute, zece.

Strângi din dinţi în continuare. Încerci să dai o replică: „Draga mea, dar mai ai un tv în camera copilului! L-am luat special ca să nu ne certăm pe tv-uri.”

Speri să înţeleagă. Speri! Vine, însă, răspunsul. FATALA, cum spunem noi bărbaţii. Răspunsul care te lasă fără replică şi te condamnă fără drept de apel: „Nu pot să mă uit la tv-ul din camera copilului. Are nevoie de linişte şi de întuneric. În plus, nu-mi place să mă uit la tv fără tine!”.

„Nu-mi place să mă uit la tv fără tine!” Frumos, superb, minunată declaraţie de dragoste. Ce bine dacă n-ar fi fost făcută, însă, în seara cu meciul! 🙁

Aşa că te întrebi „De ce nu înţelegem femeile?!”. Că doar ele ne vor tot binele din lume!