De ce vă mai duceți la școală? Doar veți ieși direct doctori!

new doc_1

Ăsta-s eu, prostul care a învățat pe rupte din clasa I până la terminarea a două facultăți și-un master! Ce fraier am fost!

Azi începe școala!

Doamne, cum era pe vremea mea! Cu bucurie, că-mi revăd colegii și cu mare groază că urmează un nou an în care trebuie să învăț pe rupte ca să intru la un liceu bun sau la o facultate de prestigiu.

Că aveam nevoie de medie, avem nevoie de cunoștințe serioase ca să sper la o notă bună pentru intrarea la facultate. La liceu, eram vreo 40 pe loc, iar la facultate, la Jurnalism, când am dat eu examen, eram  vreo 20 pe loc, parcă. Și examene cu nemiluita. Probă eliminatorie, examen scris, examen oral, fără număr.

Intrarea la o facultate în București era, de altfel, singura mea speranță de a evada din Focșani, un oraș cu multe altele din România, fără perspective, fără oportunitatea unei cariere. Știam că doar așa pot deveni cineva: învățând pe rupte! Aveam nevoie de note fabuloase la BAC și apoi, la fel, pentru facultate.

HA, HA, HA! Dar acum? Dispar vreo câteva zile din România și, când mă întorc, ce să vezi? Cică nu mai ai nevoie de BAC pentru a merge la facultă!

Dumnezeule! Mai tare de atât nu se poate! Ai, n-ai BAC, sigur ai facultate!

Ce trebuie să te mai chinuiești cu tocitul cărților pentru BAC? Nu-i mai simplu să stai prin baruri, decât închis în casă cu orele? Lasă, că îl iei tu cândva! Dacă e musai!

Și cât de proști am fost noi, ăștia care am rupt cărțile în două! Și nu cele de poker! Cât am mai învățat! Și pentru ce? Ca să vină unul fără BAC să emită aceleași pretenții ca tine la angajare?!

Cică tinerii din ziua de azi au o mare problemă cu BAC-ul. Pur și simplu, orice subiect, de la orice materie, probă de examen, e prea greu ca să poată lua note de trecere! Și atunci a fost eliminat. Pardon, transformat în „opțional”!

Dar examenul de Capacitate nu e greu? Dar examenul de Master nu e greu? Păi să le eliminăm pe toate! Delete all!

Și ce mândri vom fi, apoi, în fața Europei, că vom avea cei mai mulți tineri cu studii superioare din toată UE! Cine ar mai fi ca noi? Învățământul  ar dudui, toată lumea ar fi mulțumită. Am avea doar doctori!!!

Căci, la cum evoluează lucrurile, poate doar la Doctorat se va mai face diferențierea între cei proști și cei deștepți. Deși, chiar și asta cu Doctoratul se poate rezolva ușor, în ziua de azi cu celebrul joc de taste „Copy- Paste”!

Serios. În loc să-i convingem pe tineri să pună cumva mâna pe carte, în loc să le dăm sancțiuni împotriva chiulului, în loc să luăm niște măsuri pentru sprijinirea studiului, noi ce facem? Facem exact pe dos, înlesnim non-cultura și îndobitocirea!

Așa că, dragii mei boboci, sau, dragii mei elevi aflați la începutul unui nou an școlar, ce naiba mai căutați la școală? Oricum chiulangii clasei, cei care se vor fi distrat în 12 ani de școală ca nimeni alții, vor avea aceleași pretenții ca voi, tocilarii!

Oricum, veți ajunge cu toții doctori! Pe bune! Ce mai căutați la școală? Doar barul de lângă e, deja, deschis!

La anul, am licența. Deja m-am apucat de strâns bani!!!

„La anul, am licența. Mă pregătesc temeinic. Deja m-am apucat de strâns bani!!! 5 milioane să plătesc pe cineva să-mi facă lucrarea, tot atâta pentru protocol și sper să scap fără restanțe. Că-s vreo 100 de euro bucata!”. 

Asta sunt cuvintele unui tânăr student, căruia i se pare, deja, normal să plătească pentru a avea lucrarea de diplomă și, mai ales, să dea șpagă unor profesori ca să treacă examenele. Da, să dea șpagă!!!

Eu rămân perplex auzind aceste cuvinte. Reușesc să bâlbâi o întrebare. Răspunsul lui e la fel de stupefiant: „Pentru că toată lumea face asta. Eu n-am bani, eu trebuie să-i strâng, dar, chiar dacă învăț, sunt examene la care profesorul mă pică aiurea. Doar pentru a veni în restanță de câteva ori, de a plăti examenele. Mai ușor este să-i dai 100 de euro secretarei. 20 îi ia ea și 80 merg la profesor! Și scapi!”

Dumnezeule!!! Unde s-a ajuns? O adevărată rețea mafiotă! E strigător la cer! Și cică se practică peste tot, de la facultăți private, la cele de stat.

Și ne întrebăm de ce mulți tineri care termină facultatea nu se pot angaja. Păi, nu au cum! Nu știu nimic. Au doar o diplomă cumpărată! Au trecut prin facultate fără să învețe nimic! Au creierele plate!

Și nu e doar vina lor! E vina sistemului, a profesorilor mai ales. A acestor profesori care fac „târguri” cu secretarele. Aparent, își păstrează imaginea imaculată, dar în realitate se îmbogățesc. 100 de euro pe examen, măcar la 50 de studenți= 5000 euro! Dintr-un foc! Și cică nu se duce bine, în unele medii academice.

Eu am dat trei licențe: două de facultate, una de master. Am învățat de mi-a ieșit pe nas. Da, poate nu m-a întrebat prea multă lume ce am învățat în facultate. Poate alții, în jurul meu, și-au cumpărat lucrările de diplomă. Oricum, nu le cercetează nimeni în amănunt. Poate doar dacă ajungi prim-ministru.

Dar nu era un fenomen, ci erau doar excepții. Acum, mi se pare că sistemul educațional e năpădit de cancer, o maladie extinsă.

Până unde se va merge? Până unde? Excepțiile de copii geniali, cu performanțe adevărate sunt din ce în ce mai puține. Le avem, dar până când? Dacă dintr-o 100 de studenți, 99 copiază (cu niște gadgeturi de-ți stă mintea-n loc) sau plătesc examenele, ne mai poate salva un singur idealist?

Vă întreb: ce facem? Unde ne ducem copiii? Ce facem noi, societate civilă? Sau continuăm să dormim, cu speranța că „mie n-o să mi se întâmple”?

PĂŢANII DE 1 MAI: RACI CU ROŞII ŞI IAURT!

Pentru că v-am urat, deja, „La mulţi ani de 1 Mai!”, aici, în articolul ce urmează vreau să vă istorisesc o întâmplare haioasă legată de 1 Mai.

Eram în anul întâi de facultate, în 2001. Împreună cu un prieten, am decis să plecăm la mare de 1 Mai, în căutare de distracţie şi „muze”, mai ales că se anunţau nişte zile caniculare. Zis şi făcut.

Studenţi sărăcuţi, cum eram noi pe vremea aceea, aveam bănuţi doar de o cazare modestă şi de o bere, două pe plajă. Dar ne credeam crai şi viaţa era tare frumoasă!

Una peste alta, am făcut economii la toate. În tren, fără bilet, l-am cinstit pe naş. La Costineşti, unde am tras, am luat gazdă la o bătrânică, ce avea cearceafuri curate, dar duş în curte. Din staţiune, am cumpărat doar hamsii. Ne-au ajutat şi conservele luate de acasă ca să nu murim de foame.

În fine, faza comică este legată de bronzat. Trei zile cât am stat la mare, am vrut să ne bronzăm ca la carte. Adică să ne întoarcem negri în Bucureşti! Aşa că, pe toată durata zilei, am stat la soare. „Ne pârlim rău!” zice prietenul meu. „Stai şi rezistă! Trebuie!”- eu de colo!

Prima zi a mers, a doua, deja, eram nişte raci! Ne ardea pielea îngrozitor, dar tot am mai stat câteva ore bune la soare.

Seara, când ne-a văzut gazda, şi-a pus mâinile în cap! „Măi copii, faceţi insolaţie, vă va fi rău, luaţi-vă şi voi o cremă!”. Noi, conştienţi de acum că nu-i a bună, ne-am căutat prin buzunare, dar ne-a dat cu virgulă partea cu cumpăratul cremei.

Aşa că i-am cerut gazdei câteva sfaturi băbeşti. Săraca bătrânică şi-a făcut milă de noi şi ne-a dat câteva roşii. „Să vă daţi pe piele, că mai potolesc arsura! Vedeţi că şi un iaurt ar fi la fel de bun!”.

Ei, şi să ne fi văzut pe noi doi, răcuşorii de Bucureşti veniţi să se dea şmecheri la Costineşti, cum ne ungeam, fiecare în parte- precizez, cu roşii şi cu iaurt! Şi pe la ceafă şi pe picioare şi pe faţă şi peste tot! 

Vă daţi seama ce era acolo? Raci cu roşii şi cu iaurt! Ca reţetă, ar putea fi chiar interesantă! Dar ca soluţie anti- arsuri… mamă, mamă, dezgustător!

A funcţionat, însă, şi am reuşit să ajungem pe picioarele noastre, înapoi la Bucureşti, unde mama prietenului meu ne-a doftoricit cum se cuvine.

PS: Vă rog să trataţi întâmplarea respectivă exact aşa cum este! De-ale tinereţii valuri! Lucruri care nu au nicio legătură cu statutul actual şi care nu s-ar mai repeta!

VOI? Voi aveţi întâmplări haioase de 1 Mai?