Taticool- proiectul meu și al tău

Untitled

 

www.taticool.eu 

 

TATICOOL E DESPRE NOI

Să spargem barierele matriarhatului! Suntem mulți! Suntem mulți tătici dedicați! Hai în comunitatea TATICOOL!
Taticool este o platformă cu noi și despre noi, bărbații care, în loc să stăm la o bere cu băieții, ne lăsăm costumați în prinți sau balauri.

Despre noi, bărbații care, în loc să mergem În cluburi, citim povești până adoarme toată casa.

TATICOOL TE AJUTĂ

Nu există părinte cu experiență, iar când vine vorba despre primul copil, boțul ăla de om iți dă lumea peste cap. Există, însă, metode, sfaturi, gadgeturi care îți pot face viața mai ușoară. Noi le descoperim pentru tine.
TATICOOL îți spune cum să-ți distrezi copilul, unde să îl duci să învețe, dar și la cine să apelezi când are o urgență.

TATICOOL E PENTRU TINE

 

Acesta este noul meu proiect. Creat din dragoste pentru fetița mea și din convingerea că sunt mulți ca mine. Care, împreună, pot forma o comunitate frumoasă: comunitatea TATICOOL.

Ne găsiți aici:

site: www.taticool.eu

FB: https://www.facebook.com/Taticool-876835462368516/?fref=ts

Instagram: https://www.instagram.com/taticool.eu/

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCeAs95RT8WGq2YXUQzp5_Uw

Google+:  https://plus.google.com/u/1/1075195200687336170…/posts/p/pub

FII TATICOOL!

NOI DOI nu e niciodată mai important ca EU, dacă EU renunță la el!

singuratate

Știm cu toții că, la un moment dat, nu mai merge. Pur și simplu, nu mai merge. Dar parcă niciunul dintre cei doi nu-și dă seama că nu mai merge. Se complac așa, în dulcea ignoranță și în falsa stabilitate.

În realitate, însă, niciunul nu mai e fericit. Chestia cu fluturi în stomac și cu bucuria revederii celui drag e undeva departe. De fapt, nici nu mai știu de când n-au mai trăit-o, le e un fel de sentiment despre care au citit cândva, pe care parcă l-au trăit cândva, dar care acum le e complet străin.

Când s-au luat erau fericiți. Cei mai fericiți! Și toată lumea era a lor! Și li se părea că nimeni nu le poate strica dragostea. De fapt, pe atunci, nici nu le păsa de lume. Erau atât de indiferenți față de părerea celorlalți, încât se urcau unul peste altul pe unde apucau. Că erau în parc, că erau pe stradă sau la cafenea, erau bot în bot, lipiți unul de celălalt ca două verigi proaspăt sudate. Erau acel „noi doi”.

Totuși, “noi doi” a dispărut. În timp. Că ea nu i-a mai gătit sau că nu l-a mai primit în pat, că el și-a găsit pe alta sau a uitat să-i mai aducă flori. Că ea i-a adus-o pe soacră pe cap. Că a apărut un copil, că ea a uitat de el. Că el a început să stea mai mult la bere cu băieții, decât cu ea. Că el preferă să-i spună că e ocupat la birou, decât să dea repede o fugă pe acasă pentru o partidă scurtă. Că, de fapt, el refuză să se mai gândească la partidele scurte, sătul de sutele de refuzuri primite de la ea. Că pe ea o doare în fiecare seară capul și că refuză să renunțe la pijamalele alea moartea pasiunii. Că sunt prea ocupați. Că… multe.

Și nimic nu mai e la fel ca la început. Chiar nimic. Dar amândoi, când ies în oraș cu prietenii, bravează că sunt cuplul perfect. Deși niciunul nu mai ține minte când a sărit pe celălalt, în public, să-l sărute cu foc.  Întotdeauna, în oraș, sunt ok. Nu se ceartă de față cu ceilalți. Nici acasă nu prea se mai ceartă. Au obosit. De fapt, cred că a început să le fie indiferent unul de celălalt.

După ieșirea cu prietenii, se întorc acasă liniștiți. Ca doi străini, care, aproape surprinzător, împart aceeași locuință. Ea se duce la culcare, el rămâne la televizor, cu o bere în mână. Se mai întâlnesc dimineață, cât să-și spună „salut”. Și tot așa, de la o zi la alta.

Niciunul nu mai e fericit. Dar niciunul nu îndrăznește să o recunoască. Și să plece în căutarea fericirii, dându-i și celuilalt, astfel, șansa de a fi fericit. Niciunul. Amândoi spun, însă, că așa e în căsnicie. Că dragostea se mai erodează, că e importantă stabilitatea, că au atât de multe lucruri împreună, că n-au cum să se despartă, că oricum le-a trecut vremea și, de bine de rău, s-au înțeles bine până acum și se cunosc și e ok.

Există, însă, niște semne clare. Niște situații care, dacă au loc, atunci cei doi nu mai au nicio șansă:

Când unul dintre voi uită de ziua de naștere a celuilalt. Anumite aniversări se mai uită în timp, dar ziua ta de naștere trebuie să-i rămână mereu întipărită pe creier. Dacă a uitat-o, pleacă. Nu mai are niciun rost.

Când dormiți separat. Dacă nu mai simți că vrei să o iei în brațe măcar seara, la culcare, pleacă! E mai bine pentru amândoi.

Când nu vă mai certați. Împăcarea este mereu dulce. Dacă nu-ți mai e dor de sexul de împăcare, pleacă!

Când te gândești să-ți faci concediile singur. Nu vorbesc de câteva zile cu băieții la pescuit, ci de singurul concediu pe care ți-l iei într-un an. Dacă atunci te gândești că te-ai simți mai bine singur decât cu ea, pleacă!

Când te gândești că i-ai dat prea mulți bani și nu știi dacă mai ai chitanțele să le prezinți la divorț. Căsnicia înseamnă totul la comun. În acest caz, chiar nu mai e nimic de făcut între voi!

Când te superi că nu găsești nimic de mâncare acasă, deși ea nu ți-a gătit niciodată. Dacă așa ai luat-o și ai acceptat, în timp, că e mai bine să mâncați în oraș, nu te poți enerva că e frigiderul gol. Sau poți și, atunci, mai bine pleci.

Când nu o pupi sau nu te pupă, dimineața, când pleci la serviciu. Nu sunteți doi prieteni, sunteți soț și soție. Și gestul ăsta mărunt trebuie să se întâmple. Altfel e mai bine să pleci.

Când începi să-i scotocești prin telefoane, calculator, portofel. E clar că ați pierdut cel mai important lucru al unei relații de durată- încrederea. Fără ea, nu mai ai nimic.

Când nu ți-a cumpărat nimic, după o săptămână de stat în delegație în străinătate. Nici măcar o ciocolată. Bine, nu mai sunt vremurile când aveați mulți bani sau când dragostea îi dădea pe afară și venea cu atenții în fiecare zi. Dar măcar o ciocolată, meriți!

Când alege să-ți ia un cupon cadou, decât să-și zbată creierii să-ți găsească ceva interesant. Cuponul înseamnă obligație, înseamnă „Mda. Știu că trebuie să-ți iau ceva. Dar n-am chef, așa că alege-ți singur.” Cuponul e mai rău decât un cadou prost. Cel puțin între soți.

 

Când măcar una dintre chestiile astea se întâmplă, te rog pleacă. Nimic nu e mai important decât fericirea ta. Meriți să fii fericit, trebuie să încerci să fii fericit. Ăsta e scopul nostru în viață: să căutăm fericirea. Iar “noi doi” exact asta trebuie să însemne: ca „eu” și “tu” să fim fericiți împreună, nu triști separat.

Pentru că NOI DOI nu e niciodată mai important ca EU, dacă EU renunță la el. Aparent e filosofie. E doar… realitate.

DinoParc Râșnov, un loc pe care copilul tău trebuie să-l vadă!


IMG_0238Am descoperit DinoParc din întâmplare. Eram cu familionul în Poiana Brașov și ne-a spus un prieten localnic că trebuie să mergem în Râșnov să vedem ultima atracție- acest DinoParc.

Și ne-am dus. E pe drumul spre Cetatea Râșnovului (un alt obiectiv foarte fain, de altfel).

Am plătit bilete, ca toți ceilalți. Așa că acest articol chiar este scris de drag și nu e o reclamă ascunsă. Prețul e cam piperat pentru publicul larg- 28 de lei/ adult și 22/ copilul de peste trei ani. Așa că o familie de patru persoane sare de 100 de lei intrarea. Dar parcul face toți banii.

E un basm creat în mijlocul pădurii, cu mare atenție asupra protecției mediului înconjurător. Toate locurile de joacă, și sunt multe, toate figurinele din fibră de sticlă, toate tirolienele, toate cabanele sunt integrate perfect în pădure și sunt construite printre copaci și în jurul acestora.

IMG_0234 IMG_0232 IMG_0221 IMG_0220 IMG_0219 IMG_0216 IMG_0214 IMG_0212 IMG_0206 IMG_0204 IMG_0180 IMG_0179 IMG_0177

Poate figurinele ce reprezintă dinozaurii puteau fi mai realiste, create dintr-un material mai bun, care să creeze mai fidel realitatea. Critici am putea găsi, dacă vrem să fim cârcotași.

Dar nouă ne-a plăcut tare mult. Chiar a fost o surpriză extrem de plăcută că un astfel de parc, pe care l-am mai întâlnit doar în occident, poate fi și în România. Nu-i știu pe patroni, dar mi se pare foarte tare ideea lor și îi felicit.

Pentru copii, locul ăsta este minunat. Descoperă dinozaurii dispăruți, în mărime naturală, au foarte multe locuri de joacă, au ateliere de pictură, au tiroliene și multe altele.

Am stat vreo cinci ore în DinoParc și, dacă nu ne-ar fi fost groază de traficul de întoarcere în București, am mai fi stat.

IMG_0230 IMG_0211 IMG_0201 IMG_0187

Așa că… dați o fugă până la Râșnov. Plecați dimineața și vă întoarceți seara. Vedeți cetatea, dacă nu ați mai vizitat-o, și apoi fuga la DinoParc. E fain!

 

Copiii voștri vor ajunge niște ratați!

sursa google

sursa google

Ieri a început școala. Prima zi a unui nou an, prima zi din multele pe care le vor avea unii sau prima zi dintre puținele pe care le vor avea cei mai mulți.

Iar FB-ul a explodat. Toată lumea și-a pus odrasla pe net cu urări de bine, cu speranțe nemărginite că vom avea, în curând, o armată de Einsteini. Pozele cu școlărei sau cu liceeni au dat năvală pe toți pereții virtuali și toată lumea era “happy”. În plus, cei de pe margine, adică fără copii, au simțit nevoia să- și posteze celebrele fotografii alb- negru, din perioada comunistă, în care chiar ei erau în prima lor zi de școală. Evident, sfaturile și urările curgeau cu nemiluita și de la aceștia.

Dragi părinți, am o veste proastă pentru voi: copiii voștri vor ajunge niște ratați! Și e doar vina voastră!

Știu, sistemul de învățământ e de rahat și nu oferă perspective. Profesorii sunt blazați și cer șpagă prin mascatele ore de pregătiri suplimentare. La facultățile bune se intră foarte greu și de multe ori pe șpagă. La fel de greu se și iese din ele, tot pe șpagă. Dar așa a fost mereu.

Copilul tău va ajunge, însă, un ratat, doar din cauza ta.

Pentru că ți-e lene să te ridici de pe cearceaf ca să-ți duci copilul la toaletă și îl îndemni să-și facă nevoile în mare. Iar cei din jur n-au nimic împotrivă, chiar dacă urmează să înoate printre rahați împreună cu odraslele lor.

E vina ta că scuipi semințe pe jos sau arunci mucurile de țigară fiind cu copilul de mână. Surpriză! El va face la fel.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că îl lași lipit de televizor cu orele, în loc să-i citești povești sau să-l înveți matematică și limba română.

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că are cont pe FB înainte să-i apară primul coș pe față. Iar tu știi asta și ți-ai dat acordul.

În plus, nu putea începe noul an școlar fără un cadou. Așa că i-ai cumpărat odraslei tale ultima fiță de telefon. Poate ai făcut credit pentru el, dar trebuia să fie copilașul fericit. Că, deh, se întâlnește, la școală, cu alte odrasle cu fițe de telefoane și nu poate ieși din turmă. Trebuie să fie acolo, printre ei. În turmă. Și va ajunge un ratat pentru asta.

Și l-ai pozat! Doamne, ce l-ai mai pozat! Cu tricoul ăla cu cruci, cu lanțul ăla de hip-hopper din Bronx, cu blugii ăia de te miri cum stau pe el că-s rupți mai ceva ca hainele de pe vagabondul din colț. Frumușața lu’ mama, ce băiat ai putut să faci! Ce freză are el, cum îi stă firul 4537 năclăit în gel! E frumos tare! Arată excepțional! E cool! Și te lauzi cu el pe FB-ul tău, cu pozele făcute cu fița de telefon luată. E perfect…. de club. Păcat că se ducea la școală!

Copilul tău va ajunge un ratat pentru că nu știe să conjuge verbul “a fi”. Nu mai vorbim de chestii complicate gen “copii(i)” sau “trebuie”. Astea sunt de masterat acum. În schimb, comunică din taste cu brb, omg, lol, pls, asl etc, iar când îl pui să scrie o propoziție întreagă îl iau frisoanele pe spinare.  LOL, OMG, such a looser!

Paradoxal, odrasla ta va avea carte. Multă carte! Dacă are puțin noroc, foarte puțin, va face și un liceu, va lua BAC-ul (bine, după vreo 7 încercări), va intra la o facultate (plătită de tine, evident. O facultate dintr-aia ce primește studenți doar pe bază de înscriere și chitanță pentru taxa de studii). O va termina și pe asta. Cu greu, cu șpagă pe la secretare, pe la profesori, cu restanțe multe. Cu emoții mari în privința examenelor. Emoții de a nu fi prins copiind. Cu o lucrare de diplomă copiată/ cumpărată din care nu ține minte decât titlul. Și va avea chiar și master. Ohoho! Copilul mamei are master! Și toate prietenele din bloc te vor privi pline de invidie! Ce copil deștept are Ioana de la 4!

Și gata! Tu ți-ai făcut datoria. L-ai ținut în școală, ai scos om din el, te poți gândi la bătrânețile tale! Că are studii, că va avea o carieră de succes, că va câștiga atât de bine încât va avea grijă și de tine!

Părinte, copilul tău este deja un ratat! Și nu mai poți face nimic! E, deja, mult prea târziu. Are o diplomă cu care nu are ce face. Mai sunt câteva mii de tineri ca el care nu știu să facă nimic, care n-au nimic în cap, care n-au niciun viitor. În schimb, undeva, uitat printr-un sertar, au un Iphone 6, acum, mult prea depășit tehnologic, și un tricou cu multe cruci.

Și când te gândești că ți-ai fi putut învinge lenea, să te ridici de pe cearceaf și să-ți duci copilul la toaletă! Poate copilul tău ar fi ajuns CINEVA!

Măi Ioane, cum te-o chema: mama nu e curvă!

sursa foto: google

sursa foto: google

Sunt fiul unei femei care a muncit ani de zile în Italia. Vreo 9, mai exact.

Sunt fiul unei femei care mi-a trimis toată agoniseala ei, timp de câțiva ani buni, lună de lună. Ca să mă țină în facultate. Ca să-mi plătesc chiria la cămin și nu să muncesc pentru banii ăia, ci să am timp să învăț.

Sunt fiul unei femei care, după cea de a doua facultate, mi-a plătit taxele de înscriere la Master. Din banii făcuți de ea, din curățenie. În Italia.

 

Sunt fiul unei femei care mi-a plătit prima mașină. Din banii ei strânși în Italia. Pentru că eu nu aveam. Munceam pentru un salariu de mizerie aici, în România.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat avansul pentru prima mea casă, un apartament. Pentru că eu, aici, în România, nu reușisem să strâng nici măcar cinci lei din același salariu de mizerie.

Sunt fiul unei femei care mi-a dat totul! Muncind în Italia. Ca eu să trăiesc în România. Nu în lux, nu decent. Doar ca să trăiesc.

Și, cu banii femeii ăsteia, am ajuns ceea ce sunt azi: absolventul a două facultăți și a unui master, un om cu o carieră frumoasă, un soț și un tată împlinit.

Și nu un golan! Iar mama, cu siguranță, nu e o curvă! Ci o femeie cinstită, care a muncit pe brânci pentru a-i îndeplini visurile fiului ei. Pentru că ea avea un singur vis: să-și facă băiatul om mare!

Și cine ești tu, mojicule? De ne jignești părinții! De ne faci mamele curve și frații golani? Și ce dacă ți-ai dat demisia? Mă doare în cot de demisia ta. Peste un an de zile, vei dori să revii. Dar palma pe care le-ai dat-o mamelor noastre va rămâne pe veci!

Așa că du-te tu la mama ta (mă-ta ar fi spus golanii) și întreab-o dacă ea e… (cuvântul ăla pe care bunul simț nu-mi permite să-l folosesc gândindu-mă la mama ta, deși tu l-ai folosit referindu-te la mama mea). Și apoi du-te la copiii tăi și întreabă-i dacă ei sunt golani! Și întreabă-i dacă ei sunt mândri de tatăl lor!

Cu siguranță nu vor spune ce spun eu acum: SUNT MÂNDRU DE MAMA MEA!

Hai sictir, golanule! Și du-te în…. (Ce apelativ ai folosit referindu-te la mama?) istoria politicii și nu te mai întoarce!

Azi e ziua mea! Ba e a noastră!

3

E 1.37. Nu dorm. Îți scriu din Moscova. Aici m-a adus viața. Sunt la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Artiști.  Și toată echipa mi-a urat, deja, “La mulți ani!”.

Pentru că azi e ZIUA MEA! Vreo 28 de ani a fost doar ziua mea! Și a fost bine. De vreo  șase ani, însă, a devenit ZIUA NOASTRĂ!

Pentru că m-am însurat fix de ziua mea. Pe 12.06.2009. Și, din acel moment, a devenit… ZIUA NOASTRĂ!

La început, am zis că e foarte bine că m-am căsătorit fix de ziua mea. Mă gândeam că nu am cum să uit vreodată când e ziua noastră. Nici măcar după 50 de ani de căsnicie. Doar sărbătoream anii de căsnicie fix de ziua mea.

Apoi, mi-a părut puțin rău. Că nu mai erau cadourile doar pentru mine, ci pentru noi. Mai ales pentru noi. Că prietenii mă sunau să-mi ureze “Casă de piatră în continuare!”, în loc de “La mulți ani!”. Că atunci când eu făceam 33, noi sărbătoream 5 ani de “măritiș”. Și ghici ce am sărbătorit!

Acum fac 34. Și 6 ani de căsnicie! De nicio parte, o cifră rotundă. Cum facem acum?

Păi… eu zic așa: nu mă interesează ziua mea. Împlinesc doar 34 de ani. (Mama mă va suna pe la 5 dimneața, să -mi ureze toate cele. Atunci m-am născut și e tradiția ei să-mi dea deșteptarea. Doar e mama!!! Și poate să mă sune oricând!).

Pe la 13.00, plec spre București. Deși echipa mea s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondiial. La ora la care voi ateriza, prietenii mei vor juca gândindu-se la trofeu. Ei vor rămâne prietenii mei, chiar dacă eu am ales să plec de lângă ei. Vor mai fi campionate mondiale. Cu ei voi trăi povești interesante ocazional.

Cu tine, trăiesc, însă, zi de zi. Și, mai ales, ziua de 12 iunie vreau să fie perfectă. Pentru că meriți. Pentru că mă vei aștepta la aeroport, împreună cu fetița noastră, pentru că mă iubești, indiferent de ceea ce fac sau spun, pentru că ești soția mea. Pe veci.

Și pentru că 12 iunie e ZIUA NOASTRĂ!

Zâmbește, omule! Viața trebuie să fie frumoasă!

Oprește-te! Oprește-te din vâltoarea în care ești! Uită ce ai de făcut! Uită că ai termene, că ai rutină, că ai obligații! Oprește-te o secundă!

Privește cerul! Privește în jur! Remarcă floarea care a răsărit în curte. Remarcă zâmbetul noii tale colege! Remarcă pozna făcută de copilul tău.

Fericirea e în lucruri simple. Descoperă-le!

Zâmbește! Viața trebuie să fie frumoasă! Profită de ea!

Vii la mine vara asta? Fac eu cinste!

FB-cover_Il-FortinoCând te arde soarele și-n jurul tău totul e uscat, când Bucureștiul e plin de praf și aerul condiționat din mașină nu mai face față, când copilul îți spune că vrea “la apă”, tu unde ți-ai dori să fii?

Îți dau un sfat: ia-ți familia, împachetați-vă costumele de baie și hai la mine! Hai la destinația mea de vacanță din vara asta!

Se numește “Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru” și e prima plajă de familie de pe litoralul românesc. E castelul nostru de poveste, este fortăreața în care cu toții ne simțim în siguranță și unde scriem, împreună, cele mai frumoase povești din vara asta.

Poate, până acum, nu-ți plăcea litoralul românesc. În multe locuri, era mizerie, te simțeai ofensat de prețurile prea mari sau de nesimțirea chelnerilor, trebuia să scoți bani pentru orice și plecai mai stresat decât veniseși, din cauza boxelor cu “bumpți- bumpți” care-ți făceau creierul să urle “Liniște!”.

Ei bine, am trecut și eu prin asta, dar, la Il Fortino, la plaja mea, lucrurile vor sta altfel. Fiecare membru al familiei va fi tratat cu respect și cu simpatie, va fi tratat ca un prieten de familie, un prieten drag care vine în vizită și, pentru care, vei pune pe masă tot ce ai mai bun.

Doamnele și domnișoarele vor avea la dispoziție o zonă de masaj de relaxare. Vor avea “colțul lor de mondenități”, cu lecturi de dragoste sau reviste glam.

Bărbații vor fi tratați ca niște cavaleri porniți să învingă balaurul. Iar, pe plajă, balaurul nu poate fi decât… o halbă rece cu bere. Sau mai multe, în funcție de puterea voinicului. Ne duelăm în competiții de table, cu premii din partea casei.

Copiii vor fi cei mai răsfățați vizitatori. Au mega-locul lor de joacă, cu cort de colorat, cu ditamai piscina și cu o trambulină profesională.

Adolescenții și nu numai vor avea acces gratuit la wi-fi. Nu de alta, dar pozele cu marea în spate sunt cele care strâng cele mai multe like-uri pe facebook.

Toți membrii familiei, toți prietenii Il Fortino, vor avea acces la dușuri. Tot gratuit, pentru că așa ar trebui să fie.

Iar, seara, continuăm să ne scriem povestea estivală. Cea mai mare structură de proiecție din zonă va completa peisajul. Vedem meciuri live, filme vechi și chiar desene animate. Și, dacă ne-ai călcat pragul în timpul zilei, îți dăm și o bere din partea casei. Și că veni vorba, la o bere rece, știm că merge și o felie de pizza. Și să vezi ce pizza știm să facem! De-ți plouă-n gură!

Ascultăm și ceva muzică bună. Poate ne și cântă cineva cunoscut. Dacă nu, oricum știu că, printre voinici și prințese, va îndrăzni cineva să se înscrie la karaoke.

Toate serviciile astea vor costa puțin, foarte puțin, cum spune reclama. Nu mai mult decât prețul unui șezlong în zonă. Iar restul vine din partea mea. Doar v-am promis că fac cinste!

Iar eu voi fi amfitrionul vostru. Toată vara mă veți găsi la Il Fortino. Îi voi antrena în competiții inedite pe cei mici și îi voi cinsti pe adulți ca pe prietenii mei de-o viață.

Notează adresa:

Plaja “Il Fortino Private Beach by Dan Cruceru”

Bulevardul Mamaia 1, lângă hotelul Bavaria Blu și Radio Vacanța.

Și da-mi și un like pe facebook, ca să se ducă vorba și să ne distrăm în gașcă.

www.facebook.com/pages/Il-Fortino-Private-Beach/

Ce zici? Îți place ideea mea? Ne vedem la vară să-ți dau o bere rece?

Da’ pe soacră-mea de ce trebuie să o serbez de Valentine’s Day?

sursa foto: google

sursa foto: google

În urmă cu vreo 15 ani, am fost pus la zid, de către don’șoara iubită de la vremea respectivă, care mi-a sugerat cu delicatețea unui hipopotam că ar trebui să-i arăt afecțiunea ce i-o port, sărbătorind împreună Valentine’s Day.

Era pentru prima oară când urma să sărbătoresc cu cineva sărbătoarea asta stupidă, adoptată iute de românul, care numai inventiv nu se numește în astfel de situații. Și, evident, am sărbătorit-o cât am putut de bine, cu floricele, inimioare de pluș și de ciocolată și cu spumant ieftin de la non-stop-ul din colț. Că, deh, eram student sărac, care, după aroganța asta, a fumat doar chiștoace vreo două săptămâni, dar a rămas cu amintirea uneia dintre cele tari nopți cu “ițucumbăr monoflexurat” din viață. Nu de alta, dar și ea era studentă săracă și alt fel de recompense nu avea.

Apoi, în anul următor, m-am declarat cel mai mare “hater” din lume la adresa sărbătorii ăsteia (pe vremea aia nu era cunoscut termenul, ci ți se spunea doar “cocalarul care nu vrea să meargă cu gașca”. În acest caz, „singurul scârțar care nu dorea să-i cumpere iubitei măcar un ursuleț de pluș”.) Eu nu de sindromul Hagi Tudose sufeream neapărat, ci de faptul că umblam, la vremea respectivă, cu două (și nu vorbesc de cărți la subraț, ci de femei) și nu știam pe unde să scot cămașa, că amândouă ar fi vrut să-mi arate dragostea lor în aceeași zi, la aceeași oră și în același loc (în amărâta de garsonieră din Vitan, luată în chirie de la mătușă-mea). Evident, însă, nu se punea problema ca ele să accepte și varianta de a sărbători cu toții, împreună, ca o mare familie. Nu de alta, dar nu știau una de alta, iar eu nu v-aș mai fi povestit despre cât urăsc sărbătoarea asta, ci despre cât iubesc sărbătoarea asta.

Așa că, uneia i-am pregătit terenul cu vreo săptămână înainte, că, în ziua Z, voi sta în casă și că nu vreau să o văd, că nu suport fazele cu “dragostea la comandă”, că e o prostie de sărbătoare și să mă lase cu dulcegăriile că sufăr de diabet. Iar celeilalte, i-am pregătit cearceaful alb, asezonat cu petale roșii de trandafir, că așa citisem eu că se face de Valentine’s Day prin cărțile de Sandra Brown, scoase din biblioteca mamei și citite pe furiș când nu era ea acasă.

Ziua Z a fost absolut superbă, cu tot ce-i trebuie unui român așezat la o masă îmbelșugată. Și nu știu cum m-a lovit inspirația, dar am avut un moment de Einstein. Am trimis-o pe duduia nr. 1 la ea acasă, mai devreme , cu gândul de a petrece o seară liniștită cu băieții, la două (halbe și nu cărți) și un film de groază șmecher. Pleacă mândra, cam cătrănită, e adevărat, dar pleacă. La nici 10 minute după, sună soneria de la ușă. Hop, a doua domnișoară! Că n-a putut să stea departe de mine, într-o zi atât de importantă și că a vrut să mă surprindă cu drăgălășenia ei și cu zahărul din tortul de ciocolată adus cadou. De tort, n-a mai prea fost loc, că îmi luasem deja doza de dulce de la prima întâlnire, dar de alte bucate m-am arătat pofticios. Doar nu puteam să-i dezamăgesc suflețelul tocmai de Valentine’s Day. Și în acea zi m-am simțit unul dintre cei mai norocoși macho de pe pământ.

Apoi, m-am însurat. Și, cum sunt încă însurat și nu intenționez să caut vreo nouă mândră, acum voi scrie serios: “Da, iubita mea, cum să nu sărbătorim Valentine’s Day?! Bineînțeles, piersicuța mea! Tot ce-ți dorește suflețelul! La Paris? Aha, da!”. Anul ăsta, nu, dar, în alt an, chiar am fost!

Valentine’s Day trebuie sărbătorită. Păi altfel, n-am realiza ce femei minunate avem acasă. Doar luându-ne la bătaie pe ultimul ursuleț de pluș rămas pe raft la supermarket, putem avea noi, bărbații, această revelație!

Serios, acum, la mine situația e destul de complicată. (Cât de complicată? Despre ce este vorba exact, găsești aici, pe www.catchy.ro ).

…………………….

Hai, v-am pupat, doamnelor, și vă doresc să aveți cel mai frumos Valentin din viața voastră! Să primiți flori de să nu mai aveți vaze în care să le puneți, ciocolată de să fiți suspecte de diabet și ursuleți de pluș încât să o faceți invidioasă și pe Hannah Montana!

Și cel mai important: să primiți măcar un singur și sincer “Te iubesc!”.