Eu votez! Pentru copilul meu!

Votez pt copilul meu!

Votez pt copilul meu!

Votez pt copilul meu!

Votez pt copilul meu!

Duminică stai acasă! Eventual ieși în oraș, te duci la plimbare sau pe la prieteni. Sau oriunde mai puțin pe la secția de votare.

De fapt, nu vrei să treci pe acolo. N-ai cu cine vota, ești scârbit de toată clasa politică, peste care ai arunca o ditamai bomba, din ’90 încoace toți te-au mințit, toți te-au furat, toți ți-au înșelat așteptările, iar, în puținele cazuri în care te-ai întâlnit cu urna până acum, ai votat mai degrabă „împotrivă” decât „pentru”.

Ai dreptate! Ai dreptate să-ți fie scârbă de toți și de toate promisiunile lor! Ai dreptate să-i înjuri.

Dar îți iei copilul în brațe și îl privești în ochi. Îl poți minți că îți place România în care trăiești? Îl poți minți că îți place România în care trăiește el? Îl poți minți că îți place viitorul lui? Că e în siguranță, că va avea succes, că va trăi bine în țara asta?

Dacă îl poți minți, atunci stai acasă. Dacă nu, fă ceva! Votează. Înjură-i, dă-le o palmă, schimbă-i, dar votează! Ai șansa asta doar o dată la câțiva ani! Și chiar merită să profiți de ea!

Eu merg la vot. Și îmi iau și fetița cu mine. O las pe ea să pună ștampila pe buletinul de vot. Pentru că aleg pentru ea! Pentru că îi vreau un viitor mai bun ca ce avem acum. Pentru că ștampila este singura mea armă. Și, chiar dacă am speranță puțină, trebuie să cred într-un viitor mai bun. Nu pentru mine, ci pentru copilul meu! TREBUIE! TREBUIE SĂ VOTEZ!

Cum să ai succes? Rețeta succesului e…

12

Ce e succesul? Ce înseamnă să ai succes? Care e pragul de la care începi să ai succes? Până unde ai succes? Ce e dincolo de succes? Și, mai ales, care e rețeta succesului?

Aseară, am primit un premiu în cadrul galei „Bărbați de Succes”, alături de alți bărbați mai mici sau mai mari din viața publică românească. M-am pozat cu actorul de Hollywood Costas Mandylor, care m-a felicitat pentru premiu și mi-a remarcat costumul :). A fost o seară faină, cu oameni faini. Și, pe scurt, am fost etichetat drept „bărbat de succes.”

Dar mi-a apărut în minte întrebarea „Ce e succesul?”.

Costas are mare succes la Hollywood. Leonard Doroftei, premiat și el, a avut mare succes în box, Dorian Popa, tot premiat, în noul trend muzical, eu, pentru 11 ani de jurnalism, pentru o carieră frumoasă, pentru o imagine de om serios. Alții sunt „de succes” pentru că au multe milioane în conturi. Alții pentru că au succes la femei! 🙂

Nevastă-mea când „m-a luat” cred că a văzut „succesul” în mine. Că o să-i fac copii frumoși, că o să am grijă de ea, că voi fi atent, că voi fi perfect. ( Nu înțeleg, totuși, de ce, de atunci, tot încearcă să mă schimbe. Probabil, e o meteahnă a femeilor. Dar asta este o altă discuție.)

În fine, eu cred altceva. Cred că fiecare dintre noi este un om de succes. Dacă este împăcat cu el însuși! Dacă este mulțumit când se privește în oglindă, apoi în jurul său și se poate bucura de ce are! 

Când ajung seara acasă și fiică-mea îmi sare în brațe și îmi spune că mă iubește mult, mult, mult, sunt un om de mare succes. Mă simt cel mai de succes om din lume. Și, totuși, câte milioane de oameni sunt în aceeași situație ca mine…

Când stau în grădină, îmi savurez cafeaua și mă bucur de soare, sunt un om de succes. Mă simt așa. Mă simt împlinit, bogat, mai ales sufletește, fericit.

Căci, până la urmă, succesul vine din fericire, din mulțumirea sufletească, din optimismul pe care reușești să-l găsești în tine ca să înfrunți lumea.

Banii vin și se duc, de muncit, vei munci toată viața, probleme vei avea mereu, obstacole mai mici sau mai mari. Dar seara, înainte să te culci, trebuie să fii împăcat cu tine. Să știi că ai dat totul în ziua respectivă, că te-ai străduit. Poate nu ți-au ieșit toate așa cum ai vrut, dar și mâine e o zi.

Important este să-ți apară zâmbetul pe buze când te gândești la cei pe care îi ai alături, la iubită/ soție, la copii, la prieteni, chiar și la soacră! Pentru că ei te-au ales deja bărbatul lor de succes!

Mă iartă, doamnă, că ți-am zis „fă”!

el

Intrasem în hibernare. Ca ursul ăla care se simțea bine în blana lui și îi era lene. O lene plăcută, un “dolce far niente”, care îmi dădea o prea faină senzație de bine. Aveam altele pe cap și începusem să neglijez scrisul pe blog. Ideile de articole sunt trecute bine într-o notiță în telefon. Se tot strâng, vin de-a valma, dar, pentru a fi trecute pe blog, mai e nevoie și de chef. De chef de scris, de regăsirea patimii ascunse în cuvinte. Iar eu eram “chefless.

Acum vreo două săptămâni, am scris primul meu articol pentru Catchy. Mihaela mi-a făcut capul calendar pentru asta vreo doi ani. În fine, am scris. Și mi-am zis și eu năduful legat de sexul feminin. Și, deși titlul articolului era “Fă, doamnă!”, femeilor le-a plăcut. Like-urile și comentariile au curs ca o ploaie de vară și eu eram fericit. Și, cum spuneam, intrasem în hibernare. Și mi-era bine.

Până vineri. O vineri în care nimic nu părea altfel decât o zi obișnuită. Eu ocupat cu altele și… hibernare pe blog. Și, totuși, o doamnă a zis că trebuie să-mi dea o replică usturătoare. Cică am păcălit-o. Cică eu, masculul Alfa, o duc de nas. Îi arăt cât de domn sunt, ce bărbat ideal a întâlnit, o cuceresc pocnind din degete și apoi o înșel. În fapt și în așteptări. Dacă n-ar fi fost vorba despre Silvia Ciotir, aș fi trecut mai departe. N-ar fi fost prima femeie care mi-a zis că am înșelat-o. Dar doamna e psiholog cunoscut, specialist care știe lucruri, știe cum e cu sufletul, cu bărbații, cu femeile, cu vânătoarea noastră și victimizarea voastră.

Așa că m-a trezit. Ursul se întinde, se scutură, își încordează mușchii și se  leapădă de hibernare. Și dă replica! MOR, MOR!

Mă iartă, doamnă, că ți-am zis “fă”!

Mă iartă, doamnă, că nu mă mai săruți pentru că miros a tutun! Și când te-am cucerit fumam, dar cred că, după atâția ani, mirosul tău a devenit mai fin. Iar al meu a rămas în urmă.

Mă iartă, doamnă, că nu îți mai fac cafeaua dimineața! Plec prea repede la serviciu, de când a apărut copilul. Aleg cele două joburi, în loc să-ți aduc cafeaua la pat. Îți promit că mă voi trezi mai devreme!

Mă iartă, doamnă, că îndrăznesc să te rog să-mi calci o cămașă! Doar mi-am călcat singur toată viața. Și chiar mă pricep. Așa că te înțeleg că nu vrei să începi o călătorie în care eu sunt, deja, ghid.

Mă iartă, doamnă, că ți-ai dorit electrocasnice ultra-performante! Eu le-am cumpărat cu gândul meschin că voi avea niște mese ca-n povești. Pe când tu doreai doar ca prietenele să-ți admire bucătăria high- tech. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care, după trei ani, cuptorul de 2000 de euro are încă instrucțiunile de folosire în el.

Mă iartă, doamnă, că anii trec, valoarea cadourilor pentru tine crește, iar bucuria ta scade! Sunt convins că trebuie să mă zbat mai mult, să descopăr lucruri noi care să te bucure. Doar, nu-i așa?, banii nu contează în dragoste, chiar dacă eu încep să-i strâng cu câteva luni înainte de ziua ta, ca să-mi permit să-ți iau un cadou spectaculos.

Mă iartă, doamnă, că am câțiva prieteni care îți strică liniștea și mă cheamă afară! Îți cer voie, politicos, ca, pe vremuri, când ieșeam la joacă în fața blocului. Sunt vreo doi- trei. La restul mi-ai zis să renunț. Și am făcut-o, dar se pare că încă sunt prea mulți. Promit să scap și de ăștia ca să te pot răsfăța doar pe tine!

Mă iartă, doamnă, că îmi pierd zâmbetul cu care te-am cucerit când intru în casă și o găsesc pe soacră-mea! Mi-aș fi dorit un telefon înainte, prin care să mă anunți de vizita ei, dar probabil nu îl meritam. Trebuie să fi greșit eu cu ceva!

…….

Continuarea aici, pe www.catchy.ro.

La Mamaia ca la St. Tropez! Un hotel care mi-a plăcut.

2Acest articol nu este pentru cei care se uită cu jind la oamenii cu bani și îi acuză, apriori, că-s hoți. Acest articol este pentru românii care vor să se respecte, care pot să se respecte și care nu au timp să fugă la mii de km depărtare într-un week-end. Acest articol este pentru zecile de mii de români care iau cu asalt stațiunea Mamaia și care, oricum cheltuie binișor pe cazare, distracție și confort.

Știm cu toții ce se întâmplă în Mamaia. În fiecare week-end, e nebunie. Carnaval, care alegorice, petreceri gălăgioase. Mulți acuză haosul din această stațiune. Dar și mai mulți iau cu asalt această stațiune. Zeci de mii de turiști sunt în fiecare week-end în Mamaia. Străzile, terasele și cluburile sunt arhipline.

Asta pentru că Mamaia, ne vine să credem sau nu, s-a transformat într-un adevărat St. Tropez autohton! Lux, distracții nebune, toate sunt în această stațiune exact ca în stațiunile de fiță din occident.

Ocazional, degust și eu din calitățile localității. Nu des, și mai ales în week-end. Dar îmi iau și familia cu mine. Și am nevoie și de ceva liniște, de confort pentru fetiță, de o plajă și un loc cu acces și sub 18 ani.

Și am descoperit Bavaria Blu. E departe de fițele consacrate. E liniște la ei. Dar seara, îmi iau soața și ne ducem la petrecanii. Ziua, însă, ne bucurăm fără a fi deranjați de distracție în familie.

Iar confortul e senzațional. Camere pentru toate buzunarele, dar și un etaj exclusiv, cu lift exclusiv, cu apartamente tematice, care au jacuzzi sau chiar saună în interior. Un lux de bun gust, la un preț mult mai mic decât hotelurile similare din St. Tropez sau chiar din Mamaia.

Fotografiile vorbesc de la sine, zic eu.

10514171_491321404304399_6176448761395135404_o 10484142_483749748394898_735765291373016523_o 10455007_481473721955834_6483986512091124664_o 10369067_488219394614600_887151458967862049_o 10271154_483744631728743_5167158913533672911_o 10264178_481405908629282_6526040528466946090_o

Rabdă, femeie, mai e doar finala!

descărcare

Greu a fost pentru cupluri în ultimele două luni. Cică până și numărul divorțurilor a crescut alarmant în această perioadă. 🙂

Și, noi, bărbații, știm de ce. Că doar o dată la patru ani e Campionatul Mondial de Fotbal, o dată la patru ani sunt meciuri istorice și măcar atunci bărbatul ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Că vrei și tu ca, în timpul meciurilor, să nu auzi decât zumzetul tribunei, vocea comentatorului și eventual bulele de acid ale unei beri reci sau, ideal, strigătele de bucurie ale prietenilor strânși la vizionare.

Dar nu se întâmplă așa! O știm prea bine noi, bărbații. Nu am înțeles de ce, dar femeia are în ea o plăcere nebună, aproape masochistă, de a-i strica bărbatului planurile. Deși planurile lui nu includ nicio altă femeie, nicio minimă intenție de a călca strâmb, ci doar de a se transforma într-o plantă postată foarte aproape de televizor.

Dar ea, nu și nu! Păi cum să nu stea masculul Alfa alături de familie, seara, la culcare, uitându-se la desene animate! Păi cum să nu vadă, apoi, împreună filmul „sirop” ales de ea! Păi cum să nu adoarmă ea în brațele lui, că doar o face de atâția ani!

Bine, fie! Văzându-i fața posomorâtă, ea, în generozitatea ei, acceptă uneori să-i facă o concesie: văd meciul împreună. Fără bere, însă, că îngrașă și cu volumul sunetului la minimum, nu de alta, dar la cel mult zece minute de la începerea meciului, ea adoarme. Pentru că nu va reuși să înțeleagă vreodată de ce 22 de dobitoci aleargă 90 de minute sau mai mult după o minge!

Dar pentru că eu chiar sunt masculul Alfa, mi-am luat lumea în cap și am pus piciorul în prag! Am văzut multe dintre meciurile Mondialului. Da, am cucerit televizorul!

S-o credeți voi!

De două luni, m-am mutat în grădină! Am fost expulzat în acest loc, în care ea oricum nu prea calcă din cauza țânțarilor și a vremii schimbătoare.

Și, totuși, am învins! Din punctul meu de vedere! Mi-am făcut o gașcă de vecini cu care văd meciurile. Unul scoate televizorul (are norocul de a deține mai multe), unul aduce berea, unul alunele.

În pauzele meciurilor, ne ducem, însă, repede să spălăm copiii, să le citim poveștile de seară. În timpul reprizelor, ne rugăm să nu ne sune telefoanele și, pe ecrane, să apară „iubi”, „pisoiaș” sau „dovlecel”.

N-am avut mereu norocoul ăsta. De exemplu, la Brazilia- Germania, am ratat prima repriză. A fost repriza aia nebună cu 5 goluri, cea mai frumoasă din istoria Mondialului. Dar a meritat! Ea adormit mai bine ca oricând pe umărul meu!

Și, totuși, în aceste două luni, am prins meciuri fantastice! Goluri multe, spectacol, nebunie! Am prins și ploi torențiale de am intrat în casă, la finalul meciului, ud până la piele. Am prins și vreo 1500 de țânțari. Ceilalți 3000 mi-au „controlat” nivelul de colesterol din sânge.

Dar am răbdat! Dârz, cu pieptul umflat! Că doar o dată la patru ani e Campionatul Mondial, iar eu sunt masculul Alfa!

Iar acum sunt generos, femeie! Mai e doar finala și va trebui să reziști! Vei face ca mine! Mă vei asculta! Altfel……. te rog, te rog, te rog, de o mie de ori!

Cea mai frumoasă zi! „Te iubesc, tati meu!”

Sunt cel mai tare! Sunt cel mai deștept! Sunt cel mai frumos! Sunt cel mai fericit!

Și nu doar pentru că azi e ziua mea. Fac 33. Iar voi, măcar azi, trebuie să fiți de acord cu epitetele pe care mi le-am enumerat singur. 🙂

Sunt cel mai tare, mai frumos, mai fericit pentru că am minunea asta de copil, care mă iubește muuuult, mult de tot.

Aseară s-a pregătit intens pentru urările de dimineață. Printre înghițiturile de ciorbă cu găluște, și-a făcut timp și pentru o regie specială pentru tătuțul ei. Și a fost frumos tare la pregătiri.

De dimineață, emoțiile și-au spus cuvântul și nu a mai îndrăznit să fie atât de expansivă. Mi-a oferit doar „surpriza pentru tati” (o mâzgălitură fără forme, încă, dar făcută special pentru mine, ceea ce m-a topit cu totul), m-a luat în brațe și ne-am pupat. A și suflat repede într-o lumânare înfiptă într-un tortuleț. Apoi am dus-o la grădiniță.

Așa că, sincer, astăzi, chiar nu-mi mai trebuie nimic. Nu-mi doresc minuni, pentru că le trăiesc deja, nu-mi doresc averi, pentru că o am pe cea mai mare posibilă, nu-mi doresc iubiri deșarte, pentru că o am pe cea mai sinceră. Îmi doresc doar să mă pot bucura de ele încă mult timp de acum încolo.

PS: Vă mulțumesc în avans pentru urări. Faptul că vă răpiți din timpul prețios pentru a-mi scrie cuvinte frumoase este o mare onoare pentru mine.

PS 2: În seara asta, plecăm într-o escapadă romanticoasă. Nu de alta, dar tot azi împlinim și cinci ani de căsnicie. Ce să-i faci?! Dacă vrei să fii sigur că nu uiți ziua „măritișului”, te însori de ziua ta. N-ai cum să uiți! NU? 🙂 Singura problemă e că nu va mai fi niciodată doar „ziua ta”, ci și „ziua noastră”! 🙁  Așa că Barcelona venim! Doar noi doi, ca niște guguștiuci!

E tare bine în România! E chiar prea bine!

de vis

M-am trezit dimineață fericit. Mi-am dat seama că nu am grija zilei de mâine. Că până și copilul meu are viitorul asigurat. Doar are norocul să trăiască în România, țara cu unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ din lume.

Pe la 10.00, am fost la un control de rutină la medic. Am așteptat doar câteva minute. Erau vreo zece bătrânei înainte, dar au fost controlați repede. Erau sănătoși pentru că-și luau de câțiva ani medicamentele ca la carte.

Doctorul m-a primit cu zâmbetul pe buze. La ieșire, mi-a strâns mâna și mi-a zis că e tare mândru de profesia lui. Are un salariu bun și, de vreo câțiva ani, nici nu mai cere șpăgi.

Pe la 12.00, am plecat spre Brașov. Mi-a venit cheful să-mi duc familia până la munte să bem o cafea acolo. Am pus benzină înainte. Un preț foarte bun, care ține cu românul! Un plin m-a costat puțin peste 100 de lei.

Într-o oră și jumătate eram la Brașov! S-a mers perfect pe autostradă. Fără cozi, fără excese, fără pericole!

Apoi m-am trezit! Visam! Și e 1 Aprilie! Și, totuși, azi am un motiv de fericire: azi e mai puțin rău ca mâine!

De ce fug copiii de acasă? Pentru că părinții nu le sunt „prieteni”?

sursa gandul.info

sursa gandul.info

Iulia Ionescu. Numele unei adolescente aparent perfecte. Eminentă, cuminte, religioasă. Și, totuși, a fugit de acasă! Și-a lăsat familia, prietenii și a fugit! S-a dus la mănăstiri, acolo crezând că-și va găsi liniștea.

O țară-ntreagă s-a mobilizat, apoi, să o găsească. Și, într-un final, a fost descoperită. Un caz fericit! Unul! În fiecare an, pleacă de acasă aproximativ 3000 de copii! 3000. Zilele trecute, a fost găsit unul! Ceilalți 2999 de anul acesta, unde or fi?

Nu am să discut despre competența sau incompentența celor care ar trebui să-i găsească. Într-o Românie în care nu merge nimic, nu mă miră că nu-i găsesc.

Vreau să-mi spuneți, însă, ce se întâmplă în familiile din care acești copii fug? Sunt cazuri extreme, familii dezorganizate cărora nu le pasă de odrasle sau părinți violenți care, practic, își dau singuri copiii afară din casă.

Ce se întâmplă, însă, în familiile aparent normale? Cu părinți care chiar se preocupă de soarta copiilor lor, care încearcă să le ofere tot ce au mai bun, care îi dau la școli foarte bune.

Am cunoștințe care, pur și simplu, le-au oferit copiilor totul și, totuși, copiii aveau gânduri de plecat în lume sau chiar de sinucidere. Ce poate fi în mintea unui adolescent de 14-15 ani de se gândește să se sinucidă?!

Lipsa comunicării cred că este, de fapt, problema. Și copilul sărac și copilul bogat suferă de același lucru: la un moment dat, nu mai vorbește cu părinții săi, nu mai găsește confidenți în ei, nu îi mai înțelege și devine rebel.

Ce faci atunci? Ideal ar fi să nu ajungi niciodată în acel punct, tu, ca părinte. Dar asta înseamnă efort continuu, înseamnă timp mult petrecut împreună cu copilul tău, înseamnă să-ți deschizi sufletul în fața lui, ca apoi el să și-l deschidă pe al lui.

Înseamnă să nu fie niciodată ceva mai important ca odorul tău! Și, din păcate, asta nu se întâmplă mereu. Serviciul, grijile cotidiene ne îndepărtează de copil. Bunicii ne suplinesc parțial lipsa, dar niciodată dragostea de bunic nu va compensa dragostea de părinte!

Copilul tău are nevoie în tine și de un prieten. Un prieten mai mare, dar în fața căruia el să-și poate deschide sufletul. Această calitate se câștigă, însă, în timp, după discuții lungi, după confesiuni mărunte de ambele părți. Trebuie să-i câștigi încrederea! Aici, e marea provocare a unui părinte de adolescent! Și puțini reușesc să o facă!

Acolo unde nu sunt prieteni pentru adolescent, acolo se întâmplă evadarea. Pentru că, de fapt, așa o cataloghează adolescentul plecarea de acasă. O evadare către o lume mai bună sau o lume în care el poate fi independent.

Mai devreme sau mai târziu, toți plecăm de acasă. Important este cum o facem. Eu am plecat de acasă chiar la vârsta adolescenței, la 14 ani. Am plecat la liceu, departe de orașul natal. Dar am ținut tot timpul legătura cu părinții. Mama a înțeles că trebuie să-mi dea libertate. Nu foarte multă, doar câtă să-mi creeze impresia de adolescent liber.

Vizitele la psiholog pot fi o soluție. Există și în România, deja, psihologi de copii senzaționali, care au reușit să-i aducă înapoi la dragostea de familie.

Dar, părinții, cred eu, au rolul decisiv în această problemă.

Vorbiți cu copiii voștri! Petreceți timp cu ei! Implicați-i în treburile voastre! Arătați-le că le sunteți și prieteni! 

Vreau „like”! Fă-mă fericit! Altfel mor!

images

„Mă trezesc dimineața și, după ce-mi fac cafeaua, deschid telefonul mobil. Direct pe facebook. Sorb încet din lichid, dar degetele mi se mișcă repede. TREBUIE să știu câte persoane mi-au mai dat like la pagină peste noapte! O ignor pe fiică-mea, care ar vrea să o iau în brațe! „

„În drum spre serviciu, în mașină, verific iar. Am postat un „Bună dimineața!” și o poză cu un cățeluș simpatic. TREBUIE să fac măcar suta de like-uri! E musai! Aaaa! Stai! Era să fac accident! Să lovesc mașina din fața mea! Eram cu ochii în telefon!”

„Pe la 12.00, TREBUIE să postez o poză cu o mâncare faină! Caut repede pe net una! Ceva sushi, o mancare exotică! Să le fac poftă internauților, să curgă like-urile! Uit să-mi comand, însă, mie de mâncare!”

„Pe la 16.00, TREBUIE să postez o melodie faină! Așa, să ridice moralul internauților după o zi de muncă! De exemplu „What a wonderful world!” Eu n-am apucat să privesc, însă, cerul astăzi!”

„Ora 20.00, scandal mare într-o dezbatere televizată. Politic sau monden, totuna! E cu scandal, deci TREBUIE să mă bag și eu! Că astea nasc polemici și pe net! Mă dau cu unii, postez că-i susțin! Succes garantat, mii de like-uri și comentarii! Vin ăia care-s de acord cu mine, dar scriu și cei care sunt împotrivă. E bine și cu ei! Că doar nu există publicitate negativă! Eu, însă, nu am făcut nimic civic astăzi!

„Ora 24.00, mă culc! TREBUIE să mai arunc un ochi pe facebook! Sunt fericit! Vreo câteva sute de like-uri noi și alte câteva sute pe articole! A fost o zi fantastică! Am fost foarte popular! Câți oameni au aflat de mine astăzi! Mă culc! N-am vorbit cu mama! Nici cu soția! Cu fetița am stat doar vreo 30 de minute toată ziua!”

Situații ipotetice, cu ghilimele! Și totuși?!

Trăim în epoca facebook și un „like” a ajuns să ne facă mai fericiți decât o strângere de mână! Postăm toate prostiile, toate nimicurile, tot ce facem! Suntem tot timpul „conectactați”! De pe telefonul mobil, de pe calculatorul de serviciu, atenți fiind să nu ne prindă, însă, șeful! Scopul? Să avem mulți „prieteni”!

Da, mai nou, avem foarte mulți prieteni! Doar virtuali, însă!

În realtitate, devenim din ce în ce mai singuri! În metrou, nu-i mai privim pe cei din jur, nu mai legăm prietenii noi, nu mai spunem nici „Salut”, nu ne mai sunăm cunoștințele, nu mai privim cerul, nu mai ieșim în oraș, nu mai mergem în parc, nu ne mai jucăm cu copiii noștri! 

Trăim pe facebook! Și asta ne face foarte fericiți! Cinic, nu?

Voi cât de conectați sunteți?