SĂ VORBIM DESPRE SUPRAOM!

Conceptul iniţiat de Nietzsche va fi, mereu, irealizabil! Cel puţin în România!

Ideea e în felul următor: filosoful german a „propăvăduit” evoluţia speciei umane, de la om, la supraom. Sau, mai degrabă, necesitatea evoluţiei speciei umane pentru supravieţuire şi, mai ales, pentru atingerea supremului din punct de vedere fizic şi intelectual.

„Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit!”Așa grăit-a Zarathustra.

În viziunea lui Nietzsche, mila, altruismul, toate valorile omului pentru om sunt, de fapt, valori prin care OMUL se neagă pe el însuşi, în sensul că atotputernicia fizică şi mentală este mai presus de orice sentimente, fie ele şi pozitive.

Încercând să aplicăm filosofia nietzschiană la situaţia vremurilor noastre şi, localizând scena aplicării acestei filosofii la spaţiul Danubiano- Carpato- Pontic, ajungem la următoarea interpretare: românul este unul dintre ultimii de pe pământ care ar putea spera vreodată să devină SUPRAOM. Asta pentru că românul are foarteeee multe sentimente! Le trăieşte pe toate intens: milă, compasiune, neputinţă, tristeţe, suferinţă, deznădejde, dezamăgire, agonie şi încă şi mai câte. Pe scurt, românului îi place să plângă şi să se plângă! Iar asta este o antiteză profundă a supraomului.

Voi ce părere aveţi despre această teorie? Filosofăm?

PS: Acest post este o revoltă la adresa superficialităţii. Sunt curios câte comentarii va strânge!

 

 

 

A.M.R. 49: Frustrări de viitor tătic

UPDATE: CINCI MINUTE  CU TOT CU PRELUDIU! 🙂

Mai nou, mă numesc Speedy Gonzales! Hariba, ariba, andale, andale!

Sau Zburătorul! Nici nu-ţi dai seama cât de rapid e!

Sau era replica din Fast and Furious- „You owe me a ten seconds car”. La mine e vorba despre „a five seconds car”. Sunt mai fast decât fast and furious.

Haideţi să fim serioşi! Facem din ţânţar armăsar toate prostiile! Ceea ce a pornit ca o glumă s-a transformat într-un lucru jenant. Am fost preluat de vreo două tabloide şi sunt unii care, deja, mă critică pentru că vorbesc despre viaţa mea sexuală.

Nu este cazul despre aşa ceva. Nu aş povesti vreodată despre ce se întâmplă între mine şi soţia mea. E un lucru foarte privat şi foarte intim.

Ce am vrut eu să fac a fost să evidenţiez dilemele din mintea unui viitor tătic. Am crezut că am fost suficient de clar. Am folosit formula “cinci minute” pentru a scoate în evidenţă imensa diferenţă comparativ cu 30 de ani. Puteau fi “zece minute”, “15 minute”, “cinci ore”, nu asta contează.

Importante erau gândurile, dilemele mele pe care am încercat să vi le împărtăşesc cu umor!

Poate, acum, textul de mai jos se înţelege cum trebuie!

**********************************************

Cum se poate ca, în doar cinci minute de efort, să realizezi cel mai important lucru din viaţa ta?!

Toată lumea îmi spune „Copilul este cel mai important lucru din viaţa ta!” sau „O să vedeţi, fetiţa va fi cel mai frumos lucru din vieţile voastre!” sau „Până acum ai trăit degeaba, de abia de acum viaţa ta începe!”.

Să mor dacă mai înţeleg ceva! Mă simt revoltat, supărat, filozofia mea de viaţă este dată peste cap!

Am muncit 30 de ani ca să ajung undeva, am cotit sute de cărţi, am lucrat de dimineaţa până noaptea târziu, am îndurat invidii, răutăţi, sarcini extreme, totul pentru a reuşi în viaţă. Am strâns din dinţi şi am încercat să scot capul în faţă, să mă ridic din mulţime, din anonimat.

Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, dar, cu siguranţă, am muncit pe rupte pentru asta.

Şi, acum, după 30 de ani de eforturi, vine unul şi-mi spune că fetiţa va fi cel mai important lucru din viaţa mea. Iar pentru crearea ei am muncit doar cinci minute. (bine, o oră, ca să mă laud!)!

Mi se pare tare nedrept. Strigător la cer! 🙂

Să ne înţelegem: îmi doresc enorm copilul acesta, dar chiar să încline balanţa atât de mult?! Să ia faţa a 30 de ani de muncă?

Păi dacă ştiam eu acum zece ani de treaba asta, nu mă puneam pe făcut copii! Mulţi! Fără număr! Şi atunci să vezi ce împlinit eram! 🙂