De Dragobete, from Tehran with love!


IMG_3005

Așa arată femeile iraniene.

 

IMG_2991

Sunt niște umbre.
IMG_2998Unele dintre cele mai tinere încearcă să fure, într-un fel, moda despre care citesc în revistele occidentale aduse de prietenii veniți în vizită, în țara lor. Într-un fel. E destul de greu să spui că ești „fashion” doar schimbând ochelarii sau geanta. Dar, pentru ele, este un mare gest de curaj și de rebeliune.

Cele bătrâne cară sacoșe, nu genți. Se duc la piață, nu la mall-uri.

Nu știu dacă au auzit de Vuitton, Armani sau Channel. Cică ar avea și mall-uri în Teheran. Cu siguranță nu și în altă parte. Și doar unele brand-uri internaționale, foarte puține și adaptate cerințelor tradiției.

Femeile din Iran nu stau în același loc în autobuz cu bărbații. Ei stau în față, ele în spate.

Iranienii nu au Facebook. Este considerat prea vulgar, prea promiscuu, așa că a fost blocat.

Femeile din Iran nu vin la competițiile sportive masculine. Spun că, acolo, bărbații folosesc cuvinte foarte dure, care pe ele le-ar ofensa. Așa că lipsa lor de pe teren nu este o interdicție pentru ele, ci o formă de protecție.

Femeile iraniene nu dansează în public.

Virginitatea este foarte importantă pentru a se putea căsători. Multe dintre cele care au cunoscut dragostea trupească înaintea căsătoriei sfârșesc pe străzi ca prostituate. Nimeni nu le mai ia de soațe și prostituția devine singura lor șansă de supraviețuire.

Femeile iraniene nu pot fi luate de mână în public, nici măcar de soții lor. Sărutările furate pe stradă sunt adevărate blasfemii. Iar sexul în mașină este condamnat cu lovituri de bice. De altfel, doar cuplurile străine scapă astfel de gesturi și sunt imediat condamnate de cei din jurul lor măcar prin priviri pline de ură sau prin apostrofări. Cuplurile autohtone nici măcar nu concep așa ceva, nu este în cultura lor.

Femeile iraniene nu merg la spa în același timp cu bărbații. Au programe diferite. Pentru că, nimeni nu are voie să le vadă trupul. Excepție fac soțul, tatăl, unchiul și fratele.

În România, de la o vârstă, orice bărbat poate vedea trupul fetei, mai puțin rudele.

La noi, femeile pot scuipa semințe alături de bărbații lor pe stadion.

Iar brandurile sunt peste tot.

În cele câteva zile pe care le-am petrecut deja în Iran, am înțeles un lucru: din punctul de vedere al unui european, aici, femeia nu există. Este doar o marfă, o unealtă care să-i folosească bărbatului.

Femeile de aici declară, însă, altceva:  toate aceste interdicții sunt doar forme de protecție, sunt moduri prin care bărbații le feresc de păcate, de rău, de ispită. Poate că și gândesc așa, sau poate că le este teamă să spună adevărul. Poate că, în sufletele lor, sunt niște ființe tare nefericite. Poate că ar vrea să scape de negrul de pe haine, poate că ar vrea să-și facă diferite coafuri, poate că ar vrea să danseze și chiar să înjure cu patos. Poate că ar vrea să fie sărutate oricând.

La mulți ani, doamnelor din România, de Dragobete!

Fiți fericite! Dacă nu pentru că iubiți și sunteți iubite acum, măcar pentru că ați primit cândva o sărutare sub un felinar, că puteți ieși la o cafea cu prietenele să vă etalați noile ținute și să bârfiți pe Facebook, că puteți înjura echipa adversă, că puteți să-i dați o palmă unui bărbat care nu s-a abținut să vă fluiere corpul lucrat la sala de forță. Fiți fericite că v-ați născut chiar și în România! Fiți fericite că sunteți libere!

 

Un alt gen de muzică. În Teheran

http://youtu.be/AxOUr_JkCe4

Nu știu ce cânta domnul. Părea înălțător și omagial, poate chiar imnul Iranului.

Cert este că mi s-a făcut pielea de găină.

O voce de o forță extraordinară, care-ți pătrundea imediat în creier.

Nu știu dacă a ascultat vreodată Enrique Iglesias, Katy Perry sau măcar Ramstein. Cu siguranță nu a ascultat Florin Salam.

Nu știu de la cine a învățat omul ăsta să cânte, cine l-a influențat, cine îi este mentor. Poate că nimeni, poate că mulți.

Sunetele lui sunt din altă lume, o lume pe care nu o cunosc și, probabil, nu voi avea timp să o cunosc.

Dar, deși sună altfel, sunt extraordinar de frumoase. Arată pasiune, arată credință în ceea ce face și mai ales arată calități vocale fabuloase.

Poate ar câștiga Vocea României, dacă s-ar gândi vreodată să emigreze. Sau poate nu l-am înțelege și l-am considera deplasat.

Cert este că, acolo, în acel moment, era doar el și Dumnezeul lui și muzica. Și totul era perfect.