CÂT DE MARE POATE FI ŞIFONIERUL UNUI BĂRBAT? CÂT MERITĂ?

Mă declar fericitul posesor al unui şifonier întreg! OAU! E mare realizare pentru un bărbat! Credeţi-ne că, în războiul ăsta cu partenerele de viaţă, noi pierdem întotdeauna!

A fost o luptă lungă, întinsă pe câţiva ani buni! Totul a început prin 2007, când, după câteva luni de relaţie, am decis să ne mutăm împreună. La acea vreme, eu m-am mutat la ea, că la mine era mai puţin spaţiu.

În primele luni, am avut portbagajul maşinii plin de haine. N-aveam loc în casă şi pentru ale mele.

Undeva, de un Crăciun, am primit cadou un raft în dulapul ei. Chiar scria pe el „Sertaru’ lui Dan”. Mare fericire!

După vreo doi ani, ne-am mutat în casa NOASTRĂ. Încă de la început, am emis pretenţia unui şifonier numai al meu. Cum sunt două dormitoare, „Iubire” a cedat şi, în dormitorul mic, mi-a dat dreptul să-mi amplasez „palatul” pentru haine. Ea a rămas cu un imens şifonier în dormitorul mare şi cu o debara.

Oricum, la acea vreme, am considarat evenimentul o mare victorie.

Ei bine, lucrurile încep să se schimbe, însă. A apărut Sophia şi dormitorul mic a devenit camera ei. Evident, a mai apărut un şifonier micuţ, pentru hăinuţele ei.

Momentan e micuţ, dar, deja, începe să devină neîncăpător pentru sumedenia de rochiţe pe care pitica le-a primit de la prietenii noştri.

Zilele trecute, „Iubire” şi-a exprimat un gând cu voce tare: „Cred că unele dintre hainele Sophiei ar trebui mutate la tine!”.

Am vociferat instant. Încă nu s-a întâmplat mutarea, rezist, rezist.

Mi-e teamă, însă, că, în curând, va trebui să cedez. Doar e pentru copil!

Aşa că, dragele mele cămăşi, vă cer iertare! Poate chiar de mâine, nu veţi mai fi călcate şi aliniate frumos, fiecare pe umeraşul ei! Va trebui să suportaţi atacul rochiţelor! Vă rog să mă iertaţi!

Să nu-mi spuneţi că la voi e altfel? Să nu-mi spuneţi că există vreun bărbat neoropsit de munţii de haine ai soaţei?