Unde sunt medicii noștri?

În urmă cu două luni, m-am programat pentru niște analize de rutină. Mi-a fost recomandat un medic excepțional. Nu-i dau numele că n-are nicio vină în privința celor despre care am să vă povestesc.

Era vorba despre o clinică privată, pentru că, știm cu toții, ce se întâmplă în spitalele de stat. Am vrut profesionalism, curățenie și promptitudine.

Ei bine, la capitolul promptitudine, a fost jale.

Mi s-a spus că de abia pe 23 iunie mă poate vedea dl doctor. Repet, asta se întâmpla în urmă cu două luni. Am crezut că nu înțeleg bine. Cum adică? Să sun azi și să fiu consultat abia peste două luni? Halucinant. Dacă era o problemă serioasă de sănătate? Dacă viața mea depindea de rezultatul acelor analize? Două luni de așteptare? Răspunsul a fost la fel de halucinant: „Dl doctor este extrem de aglomerat. Dacă vreți puteți încerca la stat, acolo unde mai lucrează, dar să știți că are același regim de programări!”

Ieri, s-au împlinit două luni. Am fost la consultație. Eram programat la 15.20. Am intrat în cabinet la 17.20. Am așteptat două ore până să îl văd pe doctor la față!!! Și asta într-o clinică privată! Păi, Dumnezeule, în spitalele de stat cum e?

Și vin și vă întreb: Unde sunt medicii noștri? Oare toți au plecat în Marea Britanie? Au devenit cei rămași acasă depășiți de numărul de pacienți? Doctorii consacrați au ajuns un fel de zei, că mie mi s-a părut că ajungeam mai repede în America, decât în cabinetul respectivului medic?

V-ați confruntat cu astfel de situații? Ați așteptat cu orele să vă vadă un specialist? Ce ați făcut?

PS: Trebuie să mai fac niște analize în noiembrie. M-am programat de ieri!!! Cu patru luni înainte!!!

AUU, MĂ DOARE! LADY DENTIST, HERE I COME!

Mda, de data asta nu mai am scăpare. Mă doare o măsea îngrozitor şi, în seara asta, va trebui să mă prezint la dentista mea simpatică. Asta ca să nu ajung, evident, ca domnul din imagine. 🙂

Dentista mea e chiar simpatică, nu zic nu, dar meseria ei… îmi stârneşte fiori reci numai când mă gândesc la ce mă aşteaptă. Ne cunoaştem de vreo zece ani, ea e singura pe care o las să mă trateze. Cu greu, dar atunci când îmi ajunge cuţitul la os, o vizitez.

Am tot amânat tratarea unei carii, dar, acum, a început să mă doară, aşa că nu mai am scăpare.

Am amânat pentru că una dintre cele mai mari fobii ale mele vizează acele şi, mai ales, injecţiile în gingie. Mi se par îngrozitoare şi senzaţia aceea, pe care ţi-o provoacă acul care îţi intră în gingie, mă sperie îngrozitor.

Durerea îmi dă, însă, aripi, după cum spune reclama şi trebuie să mă duc. Vă anunţ după cum a decurs experienţa.

Până atunci, vă întreb pe voi: ce fobii aveţi? Vă e teamă de dentist?

ÎNTRE PARANOIA ŞI NECESITATEA UNUI CONSULT

Haos. Acesta este cuvântul care descrie situaţia în care se află cei care devin părinţi pentru prima oară. Nu ştii ce să faci mai repede, viaţa ţi se schimbă complet, nu înţelegi de ce plânge bebeluşul, de ce se trezeşte atât de des.

Trebuie să ai, însă, răbdare. Multă răbdare. După câteva luni, intri în rutina creşterii copilului, începi să mai ai şi puţin timp pentru tine, eşti mult mai calm. Ajungi chiar să ai curajul să-ţi laşi bebeluşul şi în grija unor terţi.

Sophia Maria a ajuns la opt luni şi este un copil foarte sănătos. De fapt, acesta este singurul lucru pe care tu trebuie să-l ţii minte tot timpul. Sănătatea copilului tău.

Ei şi aici încep să apară mii de întrebări. Cum să-l îngrijeşti? Cât de îmbrăcat să-l ţii? Ce să-i dai de mâncare? Când să-i dai de mâncare? Ce medicamente să-i dai? Şi multe, multe, multe alte întrebări.

Ca să ai, cu adevărat, linişte, îţi trebuie un pediatru excepţional. Este persoana de care ai nevoie cel mai mult în perioada asta. Nu de rude, mamă sau soacră, nu de prieteni care au, deja, copii, nu de alţi pseudo-specialişti. Pediatrul este cel în care trebuie să ai deplină încredere.

Ştiu, este greu să găseşti un astfel de om. Trebuie să-l cauţi, însă, încă înainte să-ţi apară pe lume copilul. Noi am avut noroc. Roxana ne este prietenă şi are grijă de toţi micuţii prietenilor noştri. Este un medic 100% dedicat, aşa cum mai găseşti foarte puţini în România. O vizitează periodic pe Sophia, acasă la noi, ne răspunde la telefon la orice oră, atunci, când noi avem dubii sau ni se pare ceva în neregulă cu pitica. Şi să ştiţi că avem multe momente de „paranoia”. Un simplu deget zgâriat sau o mică iritaţie pe pielea Sophiei şi e suficient să o sunăm pe Roxana. Ea analizează şi ne linişteşte imediat. Ne dă încredere, ne calmează.

Au fost, însă, şi dăţi când noi am fost prea calmi şi Roxana ne-a ambalat. Asta pentru că era absolută nevoie ca Sophia să meargă la medic, deşi, aparent, nu avea nicio problemă.

La doar zece zile de la naşterea ei, am ajuns cu bebeluşa în toiul nopţii la urgenţe. Asta pentru că se deshidratase. Aparent, era doar moale şi obosită. Roxana ne-a aşteptat la spital şi ne-a făcut-o bine. Când am ajuns acolo, Sophia aproape că nu mai mişca. A chinuit-o puţin, i-a făcut o perfuzie, dar ne-a pus-o pe picioare. Pediatra noastră a reacţionat prompt şi ne-a salvat copila de la o tragedie. 

Acum, o ducem pe micuţă la fizioterapeut. Nu e nimic grav, dar nu vrem să aibă probleme pe viitor. Calcă puţin strâmb, cu picioruşul stâng. Mulţi copii fac asta. Mulţi îşi revin mai târziu, unii, însă, ajung să calce strâmb toată viaţa. La sfatul Roxanei, noi am decis să nu lăsăm norocul să intervină într-o astfel de situaţie, ci să intervenim de la început.

Aşa că sfatul meu este să vă căutaţi un pediatru excepţional, un om pâinea lui Dumnezeu, dedicat, dispus să primească telefoane nocturne. Nouă, Roxana ne-a ajutat cu toate. De la sfaturi legate de alimentaţie, la sfaturi legate de modul în care să o îmbrăcăm sau să-i facem băiţă sau să ne purtăm cu ea.

Nouă, Roxana ne-a readus calmul într-o lume absolut nouă şi plină de haos în care am păşit, în trei, în urmă cu opt luni.

CE MĂ ENERVEAZĂ: LIPSA DE COERENŢĂ ÎN SISTEMUL SANITAR

O mie de medici, o mie de soluţii. Cam aşa aş putea descrie foarte pe scurt situaţia în care ne aflăm cu fetiţa noastră.

De la formula de lapte praf pe care ar trebui să i-o dăm, la sfaturile privind îngrijirea nou- născutului, totul este o nebuloasă în sistemul medical românesc. Şi este doar un boţ de om, care are nevoie de o îngrijire aparent banal, nu vorbim despre boli serioase, despre intervenţii complicate sau tratamente revoluţionare. Vorbim doar despre un copiluţ şi despre modul în care ai grijă de el în primele zile de viaţă.

Ştiu că sistemul sanitar românesc este la pământ, este sărac, este mizerabil, fără personal calificat, dar nu mă aşteptam ca acest cancer să fi afectat până şi creierele puţinilor medici rămaşi. Şi îi includ aici chiar şi pe cei trecuţi la privat.

Să vă dau câteva exemple concrete de sfaturi diametral opuse, care, pur şi simplu, îi bulversează pe proaspeţii părinţi, diletanţi într-ale îngrijitului unui copil:

– Unii spun „Făceţi-i baie, chiar dacă nu i-a căzut buricul, apa nu îi face rău”. Alţii- „Baia este interzisă, până îi cade buricul. Doar curăţaţi-o rapid cu apă şi tifon!”.

– Unii spun „Înveliţi copilul să nu i se facă frig!”. Alţii – ” Pielea copilului trebuie să respire. Nu-l înfofoliţi!”

– Unii spun „Scoateţi copilul afară imediat ce l-aţi adus acasă. Chiar şi două- trei ore pe zi!”. Alţii- „Scoateţi copilul afară doar gradual. Doar câteva minute pe zi şi, de abia după o lună două, mai multe ore!”.

– Unii spun „Daţi-i copilului mâncare doar la cerere”. Alţii- „Neapărat copilul trebuie să mănânce cel târziu din patru în patru ore. Treziţi-l obligatoriu.”

– Unii spun „Laptele praf trebuie introdus în alimentaţie pentru că, la început, mama nu are lapte suficient”. Alţii- „Cererea se reglează cu oferta. Insistaţi cu alăptatul la sân.”

– Unii spun „Daţi-i lapte praf de la firma cutare”. Alţii- „Nu, firma cealaltă este mai bună!”.

Acestea au fost doar câteva exemple de soluţii cel puţin contradictorii. Mai sunt şi altele. Ţin neapărat să precizez încă o dată că nu sunt soluţii venite de la prieteni sau cunoştinţe care au mai crescut copii. Sunt soluţii venite de la medici!!! Oameni, teoretic, specialişti.

În aceste condiţii, ce pot face doi proaspăt părinţi care n-au mai crescut un copil? Ce să mai creadă ei? Nu se panichează? Nu se sperie de toată incertitudinea asta?

Eu vă spun că noi am trecut prin asta. Acum, ne-am liniştit. Am hotărât să ascultăm ad-literam, sfaturile pediatrei noastre. Ne este şi prietenă, este o somitate în domeniu şi, în tot ce face, pare o profesionistă. Până acum, a avut şi dreptate pentru că soluţiile ei s-au dovedit eficace şi fetiţa se dezvoltă normal. Ne spune „Faceţi ca mine şi uitaţi ce spun alţii, chiar şi medici!”. În toată nebunia asta de propuneri contradictorii, ne este, însă, greu să nu ne punem întrebarea „Şi dacă, totuşi, prietena noastră greşeşte?! Dacă alţii au dreptate?!”. Aşa că, dincolo de toate problemele cotidiene apărute odată cu naşterea unui bebeluş, părinţii trebuie să mai înfrunte una, destul de seriosă: sfaturile enornate furnizate de un sistem sanitar cel puţin haotic.

Voi aţi trecut prin astfel de situaţii în care, pur şi simplu, sfaturile medicale să se bată cap în cap?