Reţeta electronică! Să şi-o bage pe gât!

Am o mie de înjurături pe limbă pentru cel care a inventat reţeta electronică. Mi-e foarte greu să mă abţin să nu le pronunţ pentru că individul respectiv chiar ar merita.

Înţeleg că introducerea acestei reţete trebuia să ajute pacientul! În cel mai bun caz, crează un control asupra decontărilor, dar pacientul e grav afectat de acest nou sistem, mult mai afectat decât era înainte.

Hai să vorbim concret, că am păţit-o pe pielea mea!

Reţetă electronică, trei medicamente, compensate într-o anumită măsură. Până la urmă, plătesc lunar bani grei la Sănătate, aşa că am dreptul! Nu că nu îmi permit să cumpăr aceste medicamente, dar e dreptul meu! În plus, este prima reţetă compensată, pe care am avut-o în ultimii cinci ani, cred.

În fine, mă duc la farmacie. Unul dintre medicamente nu îl aveau în doza completă. Adică, aveau doar şase fiole din zece, câte aveam eu nevoie. „Bun, zic, daţi-mi-le pe astea şase şi mai iau de la altă farmacie!”. „Păi nu se poate!”. „Păi de ce?”. „Pentru că trebuie să vă eliberăm întreaga doză, nu se poate defalcat!”. Iar asta e în avantajul pacientului!

Mă duc la altă farmacie, evident. Aici, mi se dau două din cele trei medicamente, pe al treilea, injectabilul, nu îl aveau nici aici complet. Mi se rupe jumătate din reţetă şi mi se spune să mă duc la o farmacie din altă zonă, aflată în reţea, că apărea în sistem cum că ar avea toate cele zece fiole. La farmacia a doua, plătesc 28 de lei diferenţa necompensată din preţul medicamentelor acordate. Iar asta e în avantajul pacientului!

A treia farmacie, de fapt, nu avea medicamentul care-mi lipsea, erau datele greşit introduse în sistem. Am colindat aşa pe la vreo zece farmacii, care nu au avut, evident, medicamentul respectiv.

Nu mai zic cât timp am pierdut pe drumuri. Iar asta e în avantajul pacientului!

La a 11-a, l-am găsit, doză completă, zece fiole. Dau jumătatea de reţetă, să iau medicamentul în varianta compensată! Apuc să spun că celalaltă jumătate de hârtie mi-a fost reţinută de farmacia care îmi dăduse primele două medicamente. Angajatele din faţa mea se blochează. „Păi nu mai putem să vă dăm medicamentul injectabil compensat! Apare în sistem că vi la acordat farmacia care are cealaltă jumătate de reţetă! Reţeta, de fapt, trebuie furnizată integral de o singură farmacie!” Iar asta e în avantajul pacientului!

Şi, ca să iau medicamentul, a trebuit să plătesc preţul întreg: 148 de lei!

DUMNEZEULE! Cât haos poate fi în acest sistem? Farmaciştii nu ştiu unii de alţii, încasează reţete alandala, nimeni nu-i controlează, nimeni nu-i ajută, nimeni nu le explică, ba mai mult, complică vieţile tuturor cu idei noi şi geniale!

Iar asta e în avantajul pacientului!

Pe bune, unde mai e preocuparea pentru pacient?

Eu sunt un caz fericit. Am maşină, am mers pe la 11 farmacii în doar două ore. Mi-am permis să plătesc 150 de lei.

Dar ce face un bătrân? Câte ore trebuie să meargă cu autobuzul de la o farmacie la alta ca să-şi găsească medicamentele? Şi dacă îşi ia o ţeapă, aşa cum mi-am luat eu? Dă 150 de lei şi nu mai are bani pentru lumină, după aia!

Şi, atunci, vă întreb, să nu-i înjuri pe toţi ăştia din sistem? Pe toţi ăştia cu idei noi şi creţe? Să nu le dai cu reţeta în cap?

CE MĂ ENERVEAZĂ: CĂ NU MĂ VĂD LA BĂTRÂNEŢE ÎN ROMÂNIA

„CE MĂ ENERVEAZĂ”- Va fi o nouă rubrică pe acest blog. Vreau să vă spun ce mă enervează în această societate, în viaţa de zi cu zi. Vreau să ştiu, de asemenea, ce vă enervează pe voi. Când mergeţi la serviciu, când mergeţi la mare sau la munte, când vă duceţi la farmacie. Ce vă enervează în România?

UNDE AŢI VREA SĂ TRĂIŢI LA BĂTRÂNEŢE?

Mă enervează că nu pot răspunde la această întrebare cu numele ţării noastre.

batran in Romania

Da, mi-aş dori să trăiesc la bătrâneţe, în România. Dar, mă uit în jur, şi îmi dau seama că, încă, nu se poate. Aproape la fiecare colţ de stradă, vezi câte un bătrân amârât. Cu o faţă tristă, brăzdată de nevoi şi de griji. De grija medicamentelor prea scumpe, de grija pensiei prea mici şi a întreţinerii care îi depăşeşte venitul.

Sper, totuşi, că, până când eu voi ajunge la bătrâneţe, lucrurile se vor schimba. Sper să îmi trăiesc senectutea în România şi să merite!

Pentru moment, însă, mă gândesc că, la 60 de ani, voi fi într-un loc cu plajă, cu mare curată. Aş vrea să am un restaurant, undeva în Sicilia sau în sudul Spaniei. O locaţie cu patru- cinci mese, pe care să o administrez. Să stau la taclale cu clienţii, să beau bere cu lămâie sau sangria, să dau o fugă la mare, să fie soare şi liniste, relaxare.

In occident, si batranii pot zambi

Şi mai ales, îmi doresc ca în jurul meu să fie oameni fericiţi. Am văzut astfel de oameni în locurile despre care v-am povestit, deci se poate! Din păcate, nu şi în România.

Voi unde aţi vrea să trăiţi la bătrâneţe? Are şanse ţara noastră să devină veselă şi optimistă măcar peste 30 de ani?