SĂ VORBIM DESPRE SUPRAOM!

Conceptul iniţiat de Nietzsche va fi, mereu, irealizabil! Cel puţin în România!

Ideea e în felul următor: filosoful german a „propăvăduit” evoluţia speciei umane, de la om, la supraom. Sau, mai degrabă, necesitatea evoluţiei speciei umane pentru supravieţuire şi, mai ales, pentru atingerea supremului din punct de vedere fizic şi intelectual.

„Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit!”Așa grăit-a Zarathustra.

În viziunea lui Nietzsche, mila, altruismul, toate valorile omului pentru om sunt, de fapt, valori prin care OMUL se neagă pe el însuşi, în sensul că atotputernicia fizică şi mentală este mai presus de orice sentimente, fie ele şi pozitive.

Încercând să aplicăm filosofia nietzschiană la situaţia vremurilor noastre şi, localizând scena aplicării acestei filosofii la spaţiul Danubiano- Carpato- Pontic, ajungem la următoarea interpretare: românul este unul dintre ultimii de pe pământ care ar putea spera vreodată să devină SUPRAOM. Asta pentru că românul are foarteeee multe sentimente! Le trăieşte pe toate intens: milă, compasiune, neputinţă, tristeţe, suferinţă, deznădejde, dezamăgire, agonie şi încă şi mai câte. Pe scurt, românului îi place să plângă şi să se plângă! Iar asta este o antiteză profundă a supraomului.

Voi ce părere aveţi despre această teorie? Filosofăm?

PS: Acest post este o revoltă la adresa superficialităţii. Sunt curios câte comentarii va strânge!