NU MAI POT! ÎN PAT CU ZUGRAVUL 2

Astăzi nu mai am nicio odă, nu mai am nici măcar energie să mai ţip sau să-i înjur. Despre zugravi vorbesc!

Pur şi simplu m-au epuizat total, atât fizic, cât şi psihic. Aproape au terminat, aproape. E un aproape de trei zile. În fiecare zi termină şi, de fapt, în urma lor mai găsesc alte probleme. Aşa că vin şi următoarea zi.

M-au pus să cumpăr tot felul de tâmpenii, pe care, într-un final, şi-au dat seama că nu le vor folosi. Mi-au stricat nişte plăci de ipsos, aşa că au pus altele, în altă zi.

Apogeul, însă, ţine tot de parchet. Problema de la care am şi început curăţenia. Au pus unul bun, spun ei, care SIGUR nu se va mai umfla. Problema este au făcut o improvizaţie la nivelul mobilei de bucătărie ca să nu o desfacă.

Astăzi, însă, şi-au dat seama că nu pot termina parchetul fără să desfacă bucată cu bucată această mobilă. Evident, nu o vor face ei, ci fabricanţii mobilei. Ăştia, însă, ca toţi meseriaşii, de altfel, se dau loviţi. „Nu ştim, vedem, săptămâna viitoare poate” etc.

Tot felul de mizerii, de scuze nesimţite.

Concluzia este una singură: poate voi termina cu tot haosul din casă în câteva săptămâni, cine ştie, poate chiar… O LUNĂ.

În faţa acestei constatări crunte, nu mai pot să am nicio reacţie. Cum vă spuneam, nici măcar nu mai am energia să-i înjur. Vreau doar să dorm, să zac în pat zile întregi. Dar n-am cum! Că e praf!

Şi când mă gândesc că totul a plecat de la câteva plăci de parchet umflate care, potrivit meşterilor, s-ar fi putut schimba în cel mult… DOUĂ ZILE!

ÎN PAT CU… ZUGRAVUL!- PARTEA I

ODĂ ZUGRAVULUI ZELOS- by Dan Cruceru

Oare cine bate-n poartă, pe nepusă masă?

E zugravul, nene, vrea să-l laşi în casă!

A venit devreme şi lui nu îi pasă

Că ţie ţi-e somn şi soaţa-i nervoasă! 

Este pus pe treabă, zici că-i un taifun,

Dar curând el spune: „Stop”. Pentru mic dejun!

Vine apoi cafeaua. Tu i-o faci amară,

Fără pic de zahar, cheful să nu-i sară!

După lungi minute, dă să se apuce,

Dar surpriză, nene, spatele-l aduce!

„Au, mă doare rău, eu vreau să muncesc,

Dar sunt îngrozit, simt că-nebunesc!” 

Şi urmează, ghici: încă-o scurtă pauză

Ca să-i treacă tot, junghiul, cel în cauză.

Şi se face 12. Mă priveşte dârz:

„Stop, vreau să iau un prânz.”

Şi, uite aşa, timpul se tot duce

Şi, la patru-i gata, drumul tre’ să apuce

Că-l aşteaptă acasă, doi- trei copilaşi,

Minunaţi, frumoşi, scumpi şi drăgălaşi.

Dar el uită, zilnic, cât de praf e casa

Şi că-ţi vine-ntruna să-l trimiţi în…. (rimă care rimează cu un membru al familiei.) 

Cam aşa decurg zilele la domiciliul Pocora- Cruceru de ceva vreme. Zugravii se fac că muncesc, iar eu mă fac că le aduc… ode. Nu ştiu cât de inspirate sunt rimele, dar, cu siguranţă, ar fi fost mai inspirate dacă n-ar mai fi citit şi minorii acest blog. Că la câte am să le zic…

VIAŢA MEA E UN HAOS!

Probabil că exagerez, dar chiar aşa m-am simţit zilele acestea. De aceea, nici n-am mai scris pe blog. Pur şi simplu, nu am mai avut timp să respir.

Acum, m-am liniştit, aşa că m-am pus pe istorisit păţaniile mele pe îndelete. Să începem:

Vă povesteam, aici, că mi-am lovit maşina, care nici măcar nu e a mea. De fapt, a intrat unul în mine, în timp ce eu stăteam liniştit la semafor. Au urmat câteva zile de hârţogăraie, de umblat pe la constatări şi pe la service. Până la urmă, am băgat maşina în service la reparat.

În tot acest timp, am avut nişte dureri cumplite de dinţi. Am avut, evident, multe drumuri de făcut şi la dentist.

În paralel, trebuia să merg la serviciu. Dincolo de prezentare, am realizat şi câteva materiale care, evident, au necesitat timp, nu doar pentru filmare, ci şi pentru scriere, editare, montaj.

 Revenind, însă, la maşină, cât a fost cea lovită în service, am mai împrumutat una, de data asta, una de provenienţă românească.

Ghici ce? Am lovit-o şi pe asta! De data asta, din vina mea. Un tip în faţa mea a frânat ca să evite o groapă, am frânat şi eu, dar pe jos era pietriş, aşa că m-am dus târâş şi nu m-am oprit decât în portbagajul omului. PAM, PAM! Evident, de data asta, eu am fost cel înjurat. Mi-am cerut scuze, am dat asigurarea, ne-am înţeles până la urmă. Noroc că pagubele au fost minore, doar nişte zgârieturi.

Cireaşa de pe tort este, însă, partea legată de renovările din casă. După niciun an, parchetul din sufragerie s-a umflat. Aşa că i-am chemat pe meşterii care l-au montat, au recunoscut că l-au pus greşit, aşa că s-au apucat de remontat. Cică urma să dureze doar două zile. Surpriză, însă: parchetul, odată scos, n-a mai putut fi reinstalat. Aşa că am mers la cumpărături, după parchet de rezervă. Altă surpriză: nu mai exista pe stoc. Soluţia: am cumpărat un alt parchet pentru toată suprafaţa, asta, însă, după câteva zile de căutări, că nu e lucru uşor să găseşti ceva să-ţi placă.

Pe de altă parte, meşterii au descoperit şi o serie întreagă de crăpături în pereţi, aşa că s-au apucat şi de zugrăveală.

La un calcul scurt, durata lucrării creşte de la două zile la… două săptămâni.

În tot acest timp, noi stăm printre găleţi cu var, praf şi folii de protecţie. Pe Sophia chiar am mutat-o în vecini ca să nu suporte mizeria din casă.

Trăgând linie, viaţa mea chiar a fost un haos zilele acestea! Mi-a venit de multe ori să-mi smulg părul din cap de nervi!

Astăzi, însă, mi-e un pic mai bine. Parcă şi pot zâmbi puţin. Parchetarii lucrează, zugravii lucrează, am terminat cumpărăturile pentru renovare şi mi-am luat din service prima maşină buşită. Parcă viaţa e frumoasă, totuşi! 🙂

Voi aţi trecut prin astfel de perioade? Perioade în care, pur şi simplu, simţeaţi că nu mai aveţi niciun strop de energie în corp, că problemele vă covârşesc? Un sfat, dacă îmi permiteţi, că-s om păţit: aveţi răbdare, mai devreme sau mai târziu, se rezolvă toate.